Dacă te ocupi constant de nevoile partenerului sau partenerei, îți neglijezi propriile nevoi și simți că nu mai știi cine ești fără persoana de lângă tine, este posibil să fie vorba despre un tipar de codependență. Nu ești „prea bun” din fire, ci ai învățat, încă din copilărie, că ești iubit doar dacă ești de folos. Poți schimba acest tipar, pas cu pas, prin recunoașterea lui, prin stabilirea de limite și prin sprijinul unui specialist, atunci când este nevoie.
Partenerul tău are o zi proastă și imediat îți anulezi planurile ca să încerci să îl faci să se simtă mai bine. Nu te simți în largul tău până când nu vezi că el sau ea își revine. Iar dacă rămâne supărat, începi să te simți vinovat, ca și cum ar fi datoria ta să îl scoți din acea stare.
Poate faci asta de atâta timp, încât a ajuns să ți se pară ceva firesc. Îți spui că așa ești tu, un om bun care are grijă de ceilalți. Dar dacă analizezi mai atent, observi un tipar în care încrederea în tine și starea ta de bine ajung să depindă de celălalt și de cât de bine reușești să răspunzi nevoilor sale.
- Cum recunoști codependența?
– faci nenumărate sacrificii și compromisuri și renunți la tine ca să îi faci pe plac partenerului tău sau partenerei tale, pentru că îți este teamă de respingere și de abandon;
– îți măsori valoarea prin cât de indispensabil ești pentru persoana de lângă tine și îi cunoști exact nevoile, însă dacă cineva te întreabă ce vrei tu sau ce te-ar face pe tine fericit, nu știi ce să-i răspunzi;
– îți este greu să spui „nu”, iar atunci când o faci, te simți vinovat;
– te simți responsabil pentru felul în care se simte partenerul tău și, când este supărat sau are o stare proastă, crezi că trebuie să faci tu ceva ca să îl liniștești;
– pui mereu nevoile lui sau ale ei pe primul loc și le neglijezi pe ale tale;
– ai nevoie de aprobarea și de aprecierea lui ca să te simți bine cu tine;
– dacă partenerul tău pare mai distant decât de obicei, primul tău gând este că nu îl mai interesezi sau că vei fi părăsit;
– atunci când partenerul tău refuză ajutorul tău, te simți respins și insiști să faci ceva pentru el sau pentru ea, chiar dacă îți spune clar că nu are nevoie;
– ajungi să simți că, fără persoana de lângă tine, nu mai știi cine ești.
- Fața mai puțin vizibilă a codependenței
Un om codependent nu este întotdeauna retras ori supus. Poate fi perfecționist, poate încerca să controleze totul, poate părea autoritar sau chiar arogant. Nevoia de a avea dreptate și de a ține lucrurile sub control poate ascunde multă nesiguranță, rușine și teama că nu ești suficient de bun.
Când siguranța ta depinde de felul în care se simte și se comportă partenerul tău sau partenera ta, ai nevoie ca lucrurile să rămână previzibile. Orice schimbare de ton, de comportament sau de dispoziție poate fi interpretată ca un semn că ai făcut ceva greșit, că nu îl mai interesezi sau că vei fi părăsit.
Îți este greu să îl lași să ia propriile decizii, să greșească sau să se descurce singur pentru că ai nevoie să simți că depinde de tine. Îi oferi ajutor chiar și atunci când nu ți-l cere, îi explici ce ar trebui să facă și încerci să îl convingi să aleagă ceea ce consideri tu că este bine pentru el.
Dacă nu te ascultă sau dacă eforturile tale nu sunt apreciate, te simți nedreptățit și îl consideri nerecunoscător. Uneori ajungi să îi reproșezi cât de multe ai făcut pentru el sau pentru ea sau să îl faci să se simtă vinovat pentru că nu îți răspunde așa cum ai vrea.
Controlul este greu de recunoscut tocmai pentru că apare sub forma grijii. Îți spui că intervii pentru binele celuilalt, însă în spatele acestei griji se află și nevoia ta de a ști că relația rămâne stabilă și că el sau ea continuă să aibă nevoie de tine.
În plus, odată intrat în acest rol, granițele dintre tine și celălalt se pierd treptat. Preiei responsabilitatea pentru problemele lui, îi acoperi greșelile și îți organizezi viața în jurul nevoilor și reacțiilor sale.
- Cum se formează acest tipar?
Pentru multe persoane, acest mod de a se raporta la ceilalți începe să se formeze în copilărie. Un copil crescut într-o familie în care nu s-a simțit iubit pentru cine este, ci doar atunci când era cuminte, atent la nevoile părinților sau util, învață că iubirea nu vine de la sine, ci trebuie câștigată. Iar ca adult continuă să facă exact același lucru în relațiile lui.
Un copil mic nu poate supraviețui singur, depinde complet de adulții din jurul lui. Când adultul nu este disponibil emoțional, pentru că este copleșit de propriile suferințe, este critic, imprevizibil sau absent, copilul se află într-o situație pe care nu o poate schimba și pe care nici măcar nu o poate înțelege pe deplin. Nu poate pleca în altă parte, nu poate cere altceva, iar gândul că părintele său nu îl iubește așa cum are nevoie este mult prea greu de suportat pentru el.
Așa că, într-un fel, alege calea mai puțin dureroasă: îi este mai ușor să creadă că el este problema decât să accepte că părintele nu îl vede sau nu îl poate iubi cum are nevoie. Gândește: „Dacă aș fi mai cuminte, mai bun, mai ascultător, m-ar iubi”.
Așa înveți, de mic, că poți câștiga iubirea celorlalți prin felul în care te porți și prin cât de mult te străduiești să le faci pe plac, renunțând la nevoile tale și la autenticitatea ta.
- De ce ajungi în relații cu oameni care au nevoie să fie salvați?
Cel mai probabil ești atras de oameni instabili emoțional, cu propriile probleme, care au nevoie de sprijin constant, iar acest lucru nu este întâmplător. Un astfel de partener îți dă exact ceea ce cauți, chiar dacă nu conștientizezi acest lucru: faptul că are nevoie de tine îți confirmă că ești o persoană valoroasă, indispensabilă.
Există și un al doilea motiv pentru care ești atras de astfel de oameni. Dacă în copilărie ai învățat că trebuie să demonstrezi că meriți să fii iubit, să depui eforturi pentru a câștiga afecțiunea celorlalți, o relație în care partenerul îți oferă pur și simplu ce ai nevoie îți poate părea plictisitoare sau chiar suspectă. Dinamica trăită alături de un partener instabil care este greu de mulțumit, îți este familiară și tocmai acest lucru te face să crezi că este vorba despre iubire adevărată.
Iar dacă nu ai mai avea de cine să ai grijă, ar apărea o întrebare la care, cel mai probabil, nu ai încă un răspuns: cine ești tu, în afara acestui rol? Ceilalți nu văd ce se ascunde în spatele comportamentelor tale, ei văd doar un om bun pe care se pot baza. Și dacă îți spun lucruri precum „Ce m-aș face fără tine?” sau „Nu am pe cine să mă bazez în afară de tine”, tocmai aceste cuvinte te fac să continui să oferi și iar să oferi, chiar și atunci când nu mai ai de unde.
- Care este cel mai mare preț pe care îl plătești?
Ajungi să nu mai știi ce simți și ce vrei, pentru că ani de zile ai fost atent mai ales la ceea ce simt și vor ceilalți.
Te-ai obișnuit să nu ceri prea multe, să nu deranjezi și să nu faci alegeri care l-ar putea nemulțumi pe cel de lângă tine. Poate că nici măcar nu mai știi ce ți-ar plăcea să faci într-o seară liberă, pentru că nu ai mai avut de mult timp o seară care să fie doar a ta.
Este posibil să fi renunțat treptat la prieteni, la activități sau la planuri importante pentru tine. La început ai făcut asta pentru că partenerul tău părea să aibă nevoie de tine, iar apoi ai continuat pentru că ți s-a părut firesc așa. În cele din urmă, relația și problemele celuilalt au ajuns să îți ocupe aproape tot timpul.
Cu timpul, decizia de a pune punct acelei relații a ajuns să ți se pară din ce în ce mai grea, deoarece teama de a nu-l pierde pe celălalt a început să se amestece cu teama de singurătate, mai ales după ce ai renunțat treptat la prieteni, la preocupări și la lucrurile care îți făceau bine.
- Codependența apare doar în relația de cuplu?
Deși cel mai des se vede în relațiile de cuplu, codependența poate apărea în orice relație apropiată. Poate fi vorba despre relația cu un părinte în jurul căruia ajunge să se învârtă întreaga ta viață. Poate fi relația cu un copil adult căruia îi rezolvi în continuare problemele, îi plătești datoriile și îl protejezi de consecințele propriilor alegeri. Poate fi un frate sau un prieten care îți cere mereu ajutorul, dar care nu este disponibil atunci când tu ai nevoie de el. Contextul se schimbă, dar tiparul rămâne același: îți definești valoarea în funcție de cât de multă nevoie au ceilalți de tine și te neglijezi pentru a te ocupa de alții și de nevoile lor.
- Ce poți face?
Începe prin a observa cât de repede te gândești la ce simte și ce vrea celălalt și cât de rar te întrebi același lucru despre tine
Înainte să spui „da”, oprește-te și întreabă-te dacă vrei și dacă poți să faci acel lucru și ce te-ar costa să îl faci. La început este posibil să nu știi prea bine ce îți dorești, deoarece mult timp ai fost atent mai ales la ce simt și ce vor ceilalți.
Începe să spui „nu” în situații care nu sunt atât de importante
Refuză o cerere pentru care nu ai timp, spune ce părere ai chiar dacă este diferită de părerea celuilalt sau oferă-ți un răgaz înainte să răspunzi. Este posibil să te simți vinovat, dar acest lucru nu dovedește automat că ai greșit. Vinovăția apare de multe ori pentru că nu mai faci ceea ce se așteaptă ceilalți de la tine.
Învață să vezi mai clar ce ține de tine și ce ține de celălalt
Poți să asculți și să sprijini pe cineva, dar nu ești tu responsabil pentru starea lui, pentru deciziile pe care le ia sau pentru consecințele acestora. De exemplu, atunci când partenerul tău este supărat, nu trebuie să faci imediat ceva ca să îi schimbi starea.
Nu mai interveni de fiecare dată când cineva greșește sau se confruntă cu o problemă
Nu rezolva în locul celuilalt ceea ce poate rezolva singur și nu îi acoperi greșelile. Când mereu salvezi pe cineva de consecințele propriilor alegeri, acel om nu mai este nevoit să își asume responsabilitatea și poate continua să se comporte la fel.
Reintrodu treptat în viața ta lucrurile la care ai renunțat
Poate fi vorba despre întâlnirile cu prietenii, activitățile care îți plăceau sau momentele în care poți face ceva doar pentru tine. Altfel, relația va rămâne singurul lucru important din viața ta, iar teama de a nu o pierde va deveni și mai puternică.
Oferă-ți tu singur ceea ce ai așteptat mereu să primești de la ceilalți
Partea din tine care încă încearcă să câștige iubirea celorlalți are nevoie să vadă, prin felul în care te porți astăzi cu tine, că nu trebuie să se sacrifice, să fie mereu de folos sau să se pună pe ultimul loc pentru a fi iubită. Poți începe să îi arăți acest lucru atunci când nu te mai pui mereu pe ultimul loc, refuzi ceea ce nu poți sau nu vrei să faci și nu mai preiei asupra ta responsabilitatea pentru problemele celorlalți. În acest fel, îi oferi copilului tău interior grija și protecția de care ar fi avut nevoie, însă pe care nu le-a primit la momentul potrivit.
Faptul că înțelegi de unde vine acest tipar este important, dar schimbarea începe atunci când faci alte alegeri în prezent. Pentru că ai repetat mult timp aceleași comportamente, poate fi greu să le schimbi de unul singur. Dacă observi că revii mereu în același rol, un terapeut te poate ajuta să vezi ce te ține blocat acolo și cum poți începe să ieși din el.
Nu uita că a avea grijă de tine nu înseamnă egoism și că meriți să fii iubit pentru cine ești, nu doar pentru ceea ce poți oferi celorlalți.
Dr. Ursula Sandner
Întrebări frecvente
Codependența este același lucru cu dependența emoțională?
Acestea sunt înrudite, dar nu identice. Dependența emoțională înseamnă că te bazezi excesiv pe altcineva pentru propria stare de bine. Codependența merge mai departe – nu doar că depinzi de celălalt, ci îți definești valoarea prin cât de necesar îi ești, prin cât de mult reușești să îl ajuți și prin responsabilitatea pe care ajungi să o preiei pentru problemele și viața lui.
Ce faci dacă partenerul tău nu acceptă faptul că începi să pui limite?
Este posibil ca cineva obișnuit ca tu să fii mereu disponibil pentru el sau pentru ea să reacționeze prost când începi să te schimbi și să pui limite – să se supere, să te acuze că ai devenit rece sau egoist. O astfel de reacție nu înseamnă că faci tu ceva greșit, ci îți arată cât de mult depindea, de fapt, bunul mers al relației de sacrificiile și compromisurile pe care obișnuiai să le faci. Așadar, nu da înapoi și nu renunța la limitele tale doar pentru că partenerului tău nu îi convine faptul că nu mai ești sută la sută disponibil ca înainte.
Nu te justifica la nesfârșit și nu încerca să îl convingi că ai dreptul să refuzi. Poți repeta calm: „Înțeleg că nu îți place, dar decizia mea rămâne aceeași”. Dacă încearcă să te facă să te simți vinovat, pune presiune pe tine sau recurge la amenințări, ai acum ocazia să observi felul în care funcționează, de fapt, relația voastră. Este important să înțelegi că, dacă unei persoane îi este greu să accepte o limită, asta nu înseamnă că tu trebuie să renunți la ea.
Care este diferența dintre empatie și codependență?
Empatia înseamnă să înțelegi ce simte celălalt și să îi fii alături, fără să preiei asupra ta starea și problemele lui. În codependență, emoțiile celuilalt ajung să îți influențeze semnificativ propria stare, iar tu te simți responsabil să îl liniștești, să îi rezolvi problemele și să faci tot ce poți ca să nu sufere. În plus, a fi empatic presupune să rămâi conștient de limitele dintre tine și celălalt, în timp ce în codependență aceste limite se pierd treptat.
Codependența are legătură cu stima de sine scăzută?
Da, cele două merg de multe ori împreună. Când nu crezi, în adâncul tău, că meriți să fii iubit pur și simplu pentru cine ești, încerci să câștigi această iubire prin ceea ce faci pentru ceilalți. Grija excesivă devine, astfel, un mod de a-ți demonstra că ești util și valoros.
De ce te simți mai rău, nu mai bine, după ce începi să te schimbi?
Pentru că la început renunțarea la rolul cu care te-ai obișnuit îți lasă un fel de gol interior. Dacă ani de zile te-ai definit prin cât de multă grijă ai de ceilalți, este firesc ca, atunci când începi să schimbi acest aspect, să simți neliniște, tristețe sau senzația că faci ceva greșit. Stările acestea apar pentru că vechiul rol nu te mai definește la fel de mult, însă tu încă nu știi cine ești și ce îți dorești în afara lui. Pe măsură ce începi să îți recunoști nevoile, să iei decizii pentru tine și să te reîntorci la lucrurile la care ai renunțat, acea senzație de gol se diminuează.
