Despre importanța limitelor și granițelor personale în relația de cuplu

Limitele și granițele personale pe care le stabilești nu numai în relația de cuplu, ci și în restul relațiilor în general, reflectă, într-o anumită măsură, care este relația ta cu propria persoană – îți reflectă principiile, valorile, cât de mult te respecți pe tine și îți respecți nevoile, ce ești dispus sau nu să accepți din partea celorlalți.

Lipsa acestor limite și granițe poate duce la manipulare în cuplu, chiar dacă partenerul tău nu este neapărat rău intenționat. Din dorința de a-și vedea propriile nevoi și dorințe împlinite, dacă tu nu ți le exprimi pe ale tale într-un mod clar și ferm, partenerul tău nu va ști că acțiunile lui îți încalcă limitele ori nu i se va părea că face ceva greșit, adică ceva ce pe tine te deranjează.

De aceea este important să-ți stabilești și să îți exprimi limitele și granițele personale, inclusiv emoțiile (precum furia, supărarea, frustrarea) atunci când aceste limite sunt încălcate. De  multe ori oamenii se tem de o confruntare ori cred că vor da naștere unui conflict dacă își vor exprima dorințele și nemulțumirile, preferând să se ascundă, să se prefacă, însă ajungând inevitabil la alte manifestări mai puțin directe – îmbufnarea, refuzul de a comunica, răzbunarea pe partener („mi-ai făcut asta, stai să vezi ce o să-ți fac și eu”), retragerea afecțiunii ș.a.m.d. În alte cazuri se așteaptă pur și simplu ca partenerul să le ghicească gândurile („dacă m-ai iubi, ai ști că mă deranjează asta / nu ai face asta / ai face cealaltă...”).

Din teama de vulnerabilitate, din teama de a nu fi respins ori pentru că nu ai încredere că meriți să fii tratat așa cum îți dorești (în cazul în care ai o stimă de sine scăzută și crezi inconștient că nu meriți respectul, aprecierea sau iubirea celorlalți), poți accepta anumite atitudini și comportamente din partea celui de lângă tine, chiar dacă acestea îți fac rău.

În primul rând, înainte de a-ți face limitele și granițele cunoscute, trebuie să le cunoști tu foarte bine. În cele ce urmează, voi exemplifica astfel de limite și granițe sănătoase într-o relație de cuplu, pe care fiecare om are dreptul să le exprime:

-ai dreptul la intimitate și este în regulă să nu împărtășești anumite lucruri cu partenerul tău dacă nu simți să faci asta – de exemplu, dacă ai suferit anumite abuzuri în copilărie / adolescență poți să nu te simți pregătit să vorbești cu partenerul tău despre aceste lucruri ori poți să nu vrei pentru moment să deschizi acea „cutie” emoțională decât în fața unui terapeut. Tu știi cel mai bine ce este ok pentru tine, cu ce te simți confortabil și în ce context, iar dacă partenerul tău insistă sau pune presiune pe tine, ai dreptul să nu cedezi acelei presiuni.

Un alt exemplu referitor la intimitate poate fi legat de faptul că partenerul tău îți cere acces la telefonul și laptopul tău, însă tu nu vrei să îi oferi acel acces, nu pentru că ai avea ceva de ascuns, ci pentru că simți că îți invadează spațiul personal. Unele persoane sunt perfect în regulă cu acest lucru, însă pentru altele poate să nu fie deloc ok această abordare, astfel încât important este să-ți dai seama dacă pentru tine e ok sau nu, iar dacă nu e ok, să spui acest lucru;

- ai dreptul la spațiu și timp personal – timp pentru tine, pe care să ți-l dedici ție așa cum îți dorești. Îi comunici partenerul tău această nevoie a ta? Îți este respectată? Care sunt limitele tale în această privință? Cât de flexibile sunt ele?

- ai dreptul să spui „nu” – într-o relație de cuplu, poți avea tendința de a face anumite sacrificii și compromisuri pentru partenerul tău, din teama de a nu-l supăra, însă dacă este ceva ce îți încalcă principiile, ceva ce implică renunțarea la ceva important pentru tine, ceva ce îți știrbește respectul sau demnitatea, ai dreptul să refuzi acel lucru;

- ai dreptul să fii respectat – respectul se manifestă în diferite feluri, iar dacă, de exemplu, simți că partenerul tău se poartă cu lipsă de respect cu tine, începe să țipe sau să te jignească, este perfect în regulă să nu stai să accepți acest gen de comportament. Ieși din situație, spune-i partenerului tău ce ești dispus sau nu să accepți și reafirmă-ți poziția de fiecare dată când este cazul, menționând ce anume vei face tu dacă nu va ține cont de rugămintea ta;

- ai dreptul să nu accepți manipularea și șantajul emoțional – de exemplu, partenerul tău poate încerca să dea vina pe tine, neasumându-și partea lui de responsabilitate. Dacă el este furios, îți va spune „din cauza ta... / tu m-ai enervat / uite ce m-ai făcut să fac”, însă poți refuza să preiei asupra ta  o vină care nu îți aparține. Fiecare om este responsabil de propriile gânduri, emoții și acțiuni, iar dacă accepți să preiei vina asupra ta pentru gândurile, emoțiile sau acțiunile partenerului tău, nu faci altceva decât să îi întărești lipsa de asumare și maturitate;

- ai dreptul să ai propriile opinii și sentimente – într-o relație de cuplu se poate ajunge la un nivel fuzional, mai ales în cazul relațiilor de tip dependent, codependent când nu mai știi cine ești tu, cum gândești tu, ce te definește pe tine. În astfel de relații „eu” devine „noi”: noi credem, noi simțim, însă dacă te afli într-o relație, nu înseamnă că trebuie să renunți la autenticitatea ta, la identitatea ta, la felul propriu de a fi. Ai dreptul să gândești, să simți ori să acționezi diferit de partenerul tău și este perfect în regulă să fie așa;

- ai dreptul să ai o identitate în afara cuplului – exact cum spuneam mai sus, dacă te afli într-o relație, acest lucru nu înseamnă că ești doar o jumătate care are nevoie de încă o jumătate pentru a fi o ființă întreagă, ci că tu însuți ești un întreg cu propriile pasiuni, interese, nevoi și dorințe;

- ai dreptul să spui ce te nemulțumește – dacă partenerul tău face ceva ce te deranjează ori dacă simți că vorbele și comportamentele lui/ei îți încalcă anumite limite, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-i comunici direct acest lucru. Nu aștepta să-și dea el seama și nu te preface că este totul ok atunci când nu este. Numai dacă îi spui, partenerul tău poate schimba acel comportament (dacă își dorește, desigur), însă indiferent de alegerea lui, este de datoria ta să îți aperi limitele și granițele și să decizi ce vei face mai departe dacă el/ea nu va ține cont de nevoile tale;

- ai dreptul să te răzgândești – alegerile tale sunt ale tale și se poate întâmpla să te răzgândești uneori, iar dacă partenerul tău încearcă să te facă să te simți vinovat pentru asta ori încearcă să te determine să-ți schimbi decizia, este dreptul tău să-ți aperi propriul punct de vedere și să nu renunți la el. De exemplu, dacă ai fost de acord cu ceva, iar apoi ți-ai dat seama că acel lucru nu este potrivit sau bun pentru tine, evită să faci compromisuri și sacrificii doar pentru a-i face pe plac partenerului, pentru că tot tu vei trăi apoi cu consecințele alegerilor tale (stima de sine va avea de suferit, vei acumula frustrări sau resentimente, pot să apară somatizări atunci când îți reprimi emoțiile sau trăiești în conflicte intrapsihice);

- ai dreptul să decizi ce este ok și ce nu este ok pentru tine în pat – exista mai demult o vorbă: „trebuie să-ți faci datoria de soț/soție”, adică trebuie să faci sex cu partenerul tău fie că vrei, fie că nu vrei. Nimic mai greșit și distructiv. Atunci când nu îți dorești ori când te simți presat, forțat, constrâns să faci anumite lucruri pe care nu vrei să le faci, sexul devine viol. A vorbi despre sex, despre intimitate, despre ce îți place și ce nu îți place în pat, ce îți dorești, ce te face să te simți inconfortabil poate fi un subiect mai dificil de abordat uneori din pricina propriilor temeri, credințe limitative, din pricina unei lipse de încredere în sine ori în partener, din pricina fricii de a nu fi judecat greșit ș.a.m.d, însă, așa cum sexul este un aspect important al relației de cuplu, la fel de importante sunt și limitele pe care le stabilești în această direcție și tocmai cunoașterea și respectarea acestor limite ajută la consolidarea intimității, apropierii și încrederii dintre parteneri.

Ai dreptul să decizi tu pentru tine ce îți dorești de la o relație de cuplu și să stabilești cum vrei să fii în acea relație, știind în același timp ce ești dispus și ce nu ești dispus să accepți de la partenerul tău.

Comunică-i partenerului tău într-o manieră asertivă, ori de câte ori este cazul, care sunt limitele și granițele tale (uneori poți descoperi pe parcursul relației că există anumite lucruri care te deranjează și pentru că te deranjează atât de tare, realizezi că de fapt anumite limite ți-au fost încălcate, limite pe care este necesar să le comunici odată ce le-ai descoperit). Spune-i care sunt consecințele nerespectării acelor limite. Este ok să-i spui și asta, pentru că nu comunici dintr-un spațiu al furiei, al amenințărilor, al dorinței de răzbunare, ci dintr-un spațiu al iubirii de sine, al dorinței de armonie și respect în cuplu. Respectă la rândul tău limitele și granițele partenerului tău.

Limitele și granițele sunt necesare, ele nefiind mofturi sau dovezi de egoism cum sunt percepute uneori de acele persoane care se agață de partenerii lor pentru că nu știu cum să fie pe cont propriu. Se agață de partenerii lor și apoi încep treptat-treptat să-i acapareze cu totul, fie prin inducerea neîncrederii în propriile forțe, fie prin îngrădirea libertății, fie prin îndepărtarea de cei dragi (prieteni, familie), fie prin inducerea ideii că nici el sau ea nu se va putea descurca pe cont propriu, fie prin agresivitate și abuz sistematic, fie prin adoptarea unui rol de victimă – „fii mereu cu mine și numai cu mine și salvează-mă de fiecare dată”.

Respectarea limitelor și granițelor partenerului reprezintă o mare dovadă de iubire și respect, pentru că respectând aceste limite îi respecți judecata, trăirile, nevoile, dorințele, interesele. Dacă alegi să fii cu un om, alegi să fii cu tot ceea ce reprezintă acel om și nu încerci să-l faci să renunțe la principiile, valorile, dorințele sau nevoile sale. Nu încerci să-l modelezi după bunul plac, călcând peste el, peste limitele lui, peste granițele lui.

A cere să-ți fie respectate limitele și granițele și a respecta limitele și granițele celuilalt reprezintă aspecte esențiale în orice relație, care ajută la consolidarea acelei relații și, în definitiv, cu toții avem propriile limite, fie că le conștientizăm sau nu, astfel că discutarea acestora nu ar trebui să fie privită ca pe un motiv de stres, de conflict sau de respingere, ci ca pe ceva complet firesc și normal și, înainte de toate, necesar.

Dr. Ursula Sandner

 

Un comentariu pentru “Despre importanța limitelor și granițelor personale în relația de cuplu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.