Încrederea în sine este acel sentiment de siguranță interioară, de ancorare în propria persoană, de conectare cu puterea ta interioară.
Dacă ești încrezător, nu înseamnă că nu ai temeri, că devii acel supererou invincibil, ci înseamnă că reușești să te raportezi la acele temeri într-o manieră constructivă și funcțională. Înseamnă că ești conștient de valoarea ta interioară (pe care o recunoști și o accepți), de ceea ce ai de oferit lumii (prin capacitățile și talentele tale).
Încrederea în sine te ajută să dai naștere visurilor tale, să le transformi în realitate. Unii oameni cred că este greșit să îți dorești „lucruri mari”, că este o prostie să visezi pentru că „visurile nu țin de foame”, că trebuie să te mulțumești cu puțin, altfel dai dovadă de infatuare și mândrie. Dar cred asta tocmai pentru că nu au suficientă încredere în ei, pentru că li s-a spus că modestia este o virtute și mândria un păcat.
Adică, dacă ești conștient de capacitățile și de valoarea ta, dacă te bucuri și te mândrești cu realizările tale în care ai investit timp, efort și energie, ești un om infatuat și greșești că nu stai „cuminte” la locul tău. Dacă ești „modest”, adică nu îți asumi și nu-ți recunoști meritele și calitățile sau ai impresia că nu meriți să te bucuri de ele, deși îți dorești din tot sufletul și aștepți ca alții să le observe și să te valideze, ești un om virtuos.
Din punctul meu de vedere modestia înseamnă conștientizarea faptului că întotdeauna poți mai mult, că întotdeauna este loc pentru propria evoluție și dezvoltare, că întotdeauna poți învăța mai multe și poți deveni mai înțelept. Însă acest lucru - conștientizarea faptului că nu suntem perfecți, „cei mai buni”, „cei mai înțelepți”, „cei mai cei”, nu înseamnă că nu ne mândrim și nu ne bucurăm de ceea ce am reușit să realizăm până acum, de faptul că am depășit obstacole și ne-am învins frici, de faptul că suntem oameni valoroși care merită să se bucure de roadele muncii lor (interioare sau exterioare).
Încrederea în sine nu înseamnă aroganță, nu înseamnă să îi desconsideri pe alții pentru că te crezi mai bun decât ei, să te comporți într-o manieră lipsită de ecologie pentru că ai impresia că ți se cuvine, să calci pe cadavre pentru a ieși tu în evidență. Toate acestea înseamnă mai degrabă opusul - un om neîncrezător își poate masca fragilitatea printr-o atitudine agresivă, poate deveni defensiv, poate apela la fel și fel de strategii sau jocuri tocmai pentru că are nevoie să-și mențină imaginea de sine intactă, să nu fie „deconspirat”. Pentru că în interiorul său se simte slab și este fragil, el se protejează de ceilalți și de lume în general, adoptând această atitudine agresivă.
Un om puternic și încrezător îi atrage ca un magnet pe cei din jurul său, prin atitudinea sa, prin energia sa, prin ceea ce transmite el ca om. Nu trebuie să facă ceva anume pentru că nu încearcă să-i impresioneze pe alții, este autentic, adică congruent cu sine însuși, astfel încât acțiunile sale nu vor fi izvorâte din nevoia de validare, de aprobare, ci din dorința de a se exprima pe sine așa cum este, a-și onora ființa și a-și urma calea, indiferent cine este sau nu de acord, indiferent dacă sunt ori nu oameni „pe margine” care să-l aplaude. Desigur că fiecare dintre noi își dorește să fie apreciat, acceptat, însă un om încrezător nu va face din acest lucru un scop în sine. Nu se va abate de la principiile sale și nu va face compromisuri doar să le facă altora pe plac ca să obțină acea apreciere sau acceptare.
A avea încredere în tine nu înseamnă a te umfla în pene ori de câte ori trece cineva pe lângă tine, însă nici a te desumfla ca un balon în momentul în care ești contestat sau criticat. Un om încrezător nu se lasă atât de mult afectat de ceea ce spun cei din jurul său, deoarece le privește opiniile ca pe ceea ce sunt - niște simple opinii care, în schimb, nu reprezintă un adevăr absolut în ceea ce-l privește. Tocmai pentru că își cunoaște valoarea, nu se pierde pe sine în fața criticilor altora care pot fi, de multe ori, rău intenționate și deloc constructive deoarece provin din invidie, frică sau egoism.
De ce atât de mulți oameni spun că nu au încredere în sine?
Un factor important este reprezentat de sistemul de credințe pe care l-am adoptat. Dacă avem credințe limitative, negative, distructive cum oare putem să credem în noi și să ne manifestăm potențialul la adevărata sa valoare?
Un alt factor important este reprezentat de felul în care ne vorbim în dialogul nostru interior – dacă ne judecăm prea aspru, dacă ne adresăm cuvinte înjositoare și jignitoare, dacă ne blamăm de fiecare dată când nu reușim ceva sau când greșim, dacă de fiecare dată găsim motive pentru care nu putem să facem un lucru sau altul și ne focalizăm pe ceea ce nu ni se pare ok la noi, care va fi, oare, starea noastră de spirit? Este ca și cum am avea lângă noi pe cineva care ne-ar descuraja în permanență, care ne-ar critica și ne-ar desconsidera.
De asemenea, oamenii se lasă pradă sentimentelor de vinovăție și rușine care sunt precum niște viruși care produc pagube în „sistem”. Aceste sentimente apar cel mai frecvent ca o consecință a faptului că nu am corespuns cuiva, că nu am îndeplinit așteptările cuiva; apar, de regulă, în urma șantajului emoțional și manipulării.
Îți propun un exercițiu - te invit să notezi pe o foaie de hârtie care sunt motivele pentru care te simți vinovat acum, iar ulterior să notezi în dreptul fiecăruia „contraargumente”, adică să detaliezi motivele pentru care nu ar trebui să te simți vinovat. De exemplu „mă simt vinovat pentru că m-am mutat din țară, iar mama mea îmi reproșează că îi este greu fără mine”. Hai să vedem, însă, de ce nu ar trebui să mă simt vinovat pentru asta – „vreau să-mi clădesc un viitor și am dreptul să fac alegeri care să fie înspre binele meu, am dreptul să-mi urmez visurile, altfel mă voi simți nefericit și voi ajunge să-mi blamez mama pentru asta”, „nu sunt responsabil de fericirea altora și scopul meu pe această lume nu este să-mi trăiesc viața pentru a le face altora pe plac”.
Am dat acest exemplu pentru a evidenția faptul că, de cele mai multe ori, cei care ne fac să ne simțim vinovați sau rușinați sunt chiar persoanele cele mai apropiate nouă, și fac acest lucru din cauza propriilor temeri (de pildă teama de singurătate, teama de abandon) sau din cauza propriilor interese egoiste. Nu suntem niște oameni răi și egoiști pentru că ne trăim viața așa cum ne dorim, ci mai degrabă egoiști sunt cei care ne cer să renunțăm la visurile noastre pentru ei.
Un alt motiv pentru care oamenii nu au încredere în sine este frica – și nu mă refer acum la fricile normale care ne ajută să ne păzim de pericole reale, ci la ideea de a trăi în frică, a trăi cu frica-n sân. Oamenii se lasă efectiv copleșiți de fel și fel de frici până într-acolo încât ajung să se blocheze, să refuze orice experiențe noi, orice schimbări. Cu fiecare refuz de a-și înfrunta temerile ajung să se simtă din ce în ce mai neîncrezători. După cum am mai spus și în alte ocazii, cel mai bun elixir împotriva fricii este acțiunea. În momentul în care acționăm și vedem rezultatele, încrederea noastră crește - ne-am demonstrat că se poate, că nu suntem atât de slabi sau incapabili precum credeam.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Un alt factor care ne slăbește încrederea în sine este acceptarea în viața noastră a oamenilor și relațiilor toxice. Oamenii apropiați nouă de influențează extrem de tare, fie că vrem, fie că nu vrem. O persoană care trăiește alături de un om care nu îi arată respect, care îi vorbește urât, care o desconsideră, o umilește, o descurajează ajunge cu timpul să creadă toate aceste lucruri, să se îndoiască de sine, să se simtă din ce în ce mai neînsemnată și nevaloroasă. Despre relații toxice și cum ne influențează acestea am scris mai multe în cartea „Iubire fără compromisuri. Ghidul relațiilor mature”.
Felul în care ne raportăm la noi înșine și percepția noastră de sine reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre deoarece ne influențează toate deciziile, acțiunile și relațiile. Un om care se percepe pe sine într-o manieră negativă, care nu are încredere în sine, care se lasă ghidat de vocile celor care i-au spus că nu este suficient de bun, că nu poate, că nu va reuși, este un om care va ezita îndelung să-și asume riscuri, să facă schimbări, să-și urmărească obiectivele și visurile. Îi va fi teamă chiar și să viseze deoarece nu-și va da voie să creadă că se poate să-și îndeplinească visurile. Poate că se va mulțumi cu puțin, va accepta în viața sa oameni care-l tratează urât sau va face nenumărate compromisuri și sacrificii pentru alții.
Dacă 20, 30, 40 de ani am trăit într-un fel în care, într-o măsură mai mică sau mai mare, ne-am anihilat din ce în ce mai mult puterea interioară, pe noi înșine, de fapt, prin autodevalorizări, prin faptul că am ales să fugim de temerile noastre, de problemele sau de rănile noastre, nu putem să ne așteptăm ca această percepție de sine să se schimbe peste noapte. Este nevoie de muncă interioară, să lucrăm cu noi înșine. Orice schimbare se produce, în general, cu pași mărunți, dar acești pași trebuie să fie constanți.
Un prim pas pe care îl sugerez este să ne propunem să devenim din ce în ce mai conștienți de gândurile noastre, de felul în care ne vorbim în dialogul nostru interior. Să observăm când ne vorbim urât, de ce facem asta, să încercăm să înțelegem dacă vocea care ne ceartă este a noastră sau aparține, de fapt, celor care și-au pus amprenta asupra copilăriei și devenirii noastre. Să ne facem un obicei din a fi recunoscători pentru ce suntem și ce avem, să ne dedicăm în fiecare seară măcar cinci minute în care să ne onorăm ființa, adică să ne mulțumim pentru ce am făcut bine în ziua respectivă, pentru toate lucrurile pozitive pe care le-am făcut pentru noi și pentru alții, pentru toate temerile pe care ni le-am învins, toate obstacolele pe care le-am depășit, oricât de neînsemnate ar părea ele.
Imaginează-ți numai cum te simți când la sfârșitul zilei te gândești la ce nu ai reușit să faci, la ce nu ai făcut bine, când te învinovățești pentru ceva ce consideri tu că ai făcut greșit, când găsești parcă orice motiv de îngrijorare pentru ziua de mâine sau pentru cele care vor urma. Desigur, este important să fim conștienți de greșelile noastre sau de ce am putea face mai bine, însă acest lucru nu înseamnă că ne vom defini prin ele și ne vom lăsa copleșiți de ele.
Și acum imaginează-ți cum te-ai simți dacă, în schimb, te-ai comporta cu iubire și înțelegere față de tine, dacă ți-ai spune vorbe frumoase, dacă te-ai încuraja, dacă te-ai gândi la toate acele aspecte frumoase care te caracterizează. Este vorba doar despre un exercițiu simplu prin care învățăm să fim mai buni cu noi, mai prietenoși, mai iubitori, mai încrezători.
Tu ce ești dispus să faci astăzi pentru tine? Cum îți vei onora ființa?
Cu drag,
Dr. Ursula Sandner
Buna seara draga Ursula,citesc cu mare drag si entuziasm aceste articole care le primesc de la tine,si ami face mare placere,ptr. Ca deseori ma regasesc in aceste cuvinte,care insubincobstientul meu parca le stiam deja,dar nu realizam,sau pur si simplu aveam nevoie ca cineva sa mi le confirme,sigur o persoana inteleapta si care desigur a studiat ca tine,vreau sa ati multumesc din suflet,ptr.ceea ce faci ,si incerci sa ne transmiti,Esti o persoana minunata!!Multumim ca existi!!!
Draga Dr.Ursula
Mulțumesc pentru ca ma onorezi cu stiinta si experienta ta profesionala.
Mesajele tale vin intotdeauna la momentul prielnic, situatiilor din viata mea. Doresc sa te cunosc personal cu voia lui Dumnezeu cand va veni momentul .
Cu deosebit respect si recunostintă,
multumesc mult.
Bună ziua. Sunt dispus astăzi să nu mă chinuiesc cu gânduri și emoții negative,să-mi dau voie să iubesc,să cred în mine și să sper în mine,să aștept tot ce se poate de la mine însumi. Să accept situația așa cum este,să închid dosarele mentale și emoționale care așteaptă ne-rezolvate de ani buni.
Sunt hotărât să nu mai cred în povești precum soartă,destin,dumnezeu,ființe spirituale,etc.,ci să pretind și să aștept totul de la mine și (aproape) nimic din afară.
Sunt hotărât să scot negativitatea din mine și să nu o dau altora cu nerușinare și indiferență,ci să stau de vorbă cu ea și să-i dau măștile jos,și să-i arăt adevărata față,și să o alung pe vecie din viața mea fără s-o transmit în vre-un oarecare fel oamenilor cu care vin în contact,deși știu sigur că asta e natura urii și a negativității.
Multumesc era exact ceea ce vroiam sa aud si da imi lipseste actiunea
Nu cred sa-mi fi deschis altceva sau altcineva mai bine ochii, așa cum ați făcut-o dumneavoastră prin aceste articole! Le găsesc extrem de logice și coerente, ba mai mult, ma ajuta sa-mi clarific și sa înțeleg anumite aspecte ale vieții mele de pana acum, aspecte ce stau la baza unor probleme de sănătate. Va mulțumesc! Ma bucur ca soarta a făcut in așa fel încât sa va găsesc când aveam cea mai multă nevoie! Altfel… cred ca ar fi fost prea târziu….
Bună ziua,
Acest mesaj m-a luminat. Nu pot să cred ce sentimente de încredere îmi aduce meditația care ați proous-o. Sunt recunoscătoare pentru că am primit acest mesaj.
O zi minunată!
Îmi plac foarte mult aceste articole, deoarece simt că reușesc, din plin, să contribuie la Dezvoltarea Personală a mea. Muncesc la acest capitol al Vietii mele interioare, de ceva timp, căci vreau să mă schimb. Îmi doresc cu ardoare, acest lucru. Vreau să devin un diamant, vreau să știu cine sunt, trebuie să fiu așa cum vrea Universul, pe care îl iubesc până la cer și-napoi. De aceea, eu îți mulțumesc pentru că îmi scrii și te asigur de întreaga mea recunoștință și prețuire. Te simt aproape de sufletul meu, te simt prietena mea!
Cu Drag,
Bromy
Da,40 de ani m am invinovatit mi am vorbit urat…acum aleg sa am un dialog interior frumos si sa fiu blanda si intelegatoare cu mine sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt,su sa fac tot posibilul sa evoluez in ritmul meu,multumesc cu recunoștință
Daca imi doresc ceva cel mai mult de cateva luni e sa strang in brate o fiinta atat de tare si de mult , incat sa nu vrea sa spuna ” Nu ! „