Independența este o nevoie firească a ființei umane care apare încă din copilărie și reprezintă unul dintre pilonii cei mai importanți ai stimei de sine. A fi independent într-o relație înseamnă a avea propria ta identitate, a fi capabil să faci lucruri de unul singur, a te bucura de ceea ce are să-ți ofere partenerul tău și a oferi și tu, la rândul tău, fără a te pierde pe tine însuți în relație.
Sunt multe compromisuri și sacrificii pe care le fac oamenii pentru că își doresc ca relația lor să meargă bine, pentru că nu vor să-și supere partenerul ori să-l piardă, pentru că se simt presați ori vinovați (din pricina șantajului emoțional și manipulării), iar efectul se dovedește a fi unul total opus față de așteptările lor.
Este foarte ușor să te pierzi pe tine în relația de cuplu dacă ușor-ușor începi să consideri că lucrurile care te defineau pe tine sau care îți plăceau înainte nu mai sunt atât de importante acum – de fapt, dacă te minți pe tine spunându-ți că nu e mare lucru să renunți astăzi la asta, mâine la cealaltă și tot așa.
De fapt, este mare lucru, deoarece cu fiecare compromis și sacrificiu renunți la o parte din tine și începi să acumulezi frustrări și, mai devreme sau mai târziu, resentimente. Dacă îți compromiți valorile, visurile, dorințele, nevoile, pasiunile sau identitatea pentru celălalt, este firesc ca la un moment dat să nu te mai recunoști, să nu mai știi cine ești, să te simți pierdut, deprimat sau anxios.
Este firesc ca în relații să ne schimbăm (ne schimbăm și dacă nu avem o relație) deoarece trecerea timpului și noile experiențe de viață își pun amprenta asupra noastră vrând-nevrând. Dacă îți amintești cum erai acum zece sau douăzeci de ani și dacă te gândești cum ești acum, cu siguranță poți observa schimbările prin care ai trecut, felul în care ai evoluat. Nu mai ești exact același om, nu-i așa? Însă, în ciuda tuturor schimbărilor inerente vieții, te poți regăsi pe tine dacă privești în oglindă sau dacă pur și simplu „privești” în interiorul tău.
Problema apare atunci când nu îți mai onorezi nevoile, dorințele, când tu nu mai contezi pentru tine, când faci totul pentru celălalt, când ajungi să depinzi de celălalt sau când te străduiești să fii ceea ce crezi că partenerul tău își dorește să fii.
Când ești independent, nici fericirea și nici supraviețuirea ta nu depind de partener. Te bucuri și apreciezi ceea ce are să-ți ofere celălalt, însă nu ai nevoie de aceste lucruri, deoarece ești perfect capabil să le obții de unul singur. Te bucuri de compania celuilalt, însă te bucuri și de timpul pe care îl petreci separat de celălalt (nu ai nevoie să fii tot timpul cu el/ea, găsești sens, scop și plăcere și în afara relației). Într-o relație în care ambii parteneri sunt autonomi și independenți există egalitate, nu supunere și dominare.
Înainte de toate, este important să știi tu cine ești și cine vrei să fii. Tu alegi cum vrei să fii, nu partenerul tău, nu ceilalți oameni. Ei nu știu mai bine decât tine ce este bine pentru tine. De tine depinde să-ți creionezi un drum în viață așa cum ți-l dorești, altfel te vei lăsa influențat de ceilalți și vei trăi o viață așa cum își doresc ei, nu tu.
Tu ce dorințe ai? Ce aspirații ai? Ce vrei să obții în această viață? Cum vrei, de fapt, să-ți trăiești viața? Cum nu ai vrea să trăiești? Este important să conștientizezi, să descoperi ce îți aduce ție sens, dincolo de fericire. Pentru că, da, fericirea este trecătoare, vine și pleacă, vine și pleacă, pe când sensul este cel care îți umple viața. Fii curios să te cunoști pe tine, să știi, măcar în linii mari, ce îți dorești de la viață și cum poți obține ce îți dorești.
Stabilește-ți obiective și acționează pentru a le îndeplini – tu ești singurul responsabil de viața ta, nu-ți pune soarta în mâinile partenerului tău și nu te aștepta ca el să decidă în locul tău. Luptă pentru ceea ce îți dorești!
Nu face compromisuri în privința valorilor tale – compatibilitatea la nivel de valori este foarte importantă, așa că identifică valorile tale de bază și observă dacă sunt compatibile cu cele ale partenerului tău înainte de a investi mult prea mult în acea relație.
A-ți menține sau a-ți redobândi independența într-o relație presupune ca în mod conștient să iei anumite decizii și să le respecți. Poate fi tentant să ți se spună „nu trebuie să-ți bați tu capul cu nimic, mă ocup eu de tot”, însă acest „mă ocup eu” în mod real face mult mai mult rău decât bine și implică, de fapt, dorința de dominare și control a celuilalt – îți știrbește voința, motivația, autonomia, puterea interioară. Devii pasiv și neîncrezător. De aceea este bine să știi ce îți dorești tu de la tine, în primul rând, și să iei decizii în acord cu aceste dorințe; să nu faci compromisuri în această privință pentru niște promisiuni oricât de tentante ar părea ele la prima vedere sau pentru așteptările partenerului tău. În defintiv, el/ea ar trebui să te accepte pentru cine ești tu, în autenticitatea ta.
A fi independent într-o relație mai presupune și:
- a avea propriile tale pasiuni și hobby-uri – nu este sănătos să renunți la pasiunile și interesele tale pentru cele ale partenerului tău (și reciproca este valabilă) sau pentru că lui/ei nu îi place că faci anumite lucruri care nu-l implică și pe el. O relație de cuplu nu ar trebui să fie o închisoare, o simbioză, ci un spațiu în care ambii parteneri să-și poată exprima individualitatea cu tot ceea ce reprezintă aceasta. Cum te poți descoperi tu pe tine ca om, cum poți evolua și cum te poți bucura de viață dacă nu faci nimic din ce îți dorești, din ce îți place, dacă nu îți poți explora interesele?
- a fi capabil să iei decizii de unul singur – dacă ești o persoană dependentă, cel mai probabil este dificil să iei decizii (pentru că îți este teamă și nu ai încredere) sau aștepti ca celălalt să decidă pentru tine. Acest lucru îți cauzează nesiguranță și o nevoie constantă de validare din partea celuilalt – nu poți avea încredere în tine, nu te poți baza pe tine, iar dacă celălalt eșuează în a te valida, începi să pui la îndoială propriile raționamente și intuiții și cel mai frecvent rămâi blocat într-o stare de pasivitate sau așteptare temătoare;
- a-ți asuma propriile emoții și a le gestiona - dacă tu ai o dependență emoțională față de partenerul tău, el devine „păpușarul” emoțiilor tale. Din cauza lui te simți într-un anumit fel – de exemplu, prezența lui este singurul lucru care te liniștește, dacă își face planuri care nu te implică, te simți trădat, furios, supărat, dezamăgit etc. Însă adevărul este că nimeni nu ne poate face să ne simțim într-un fel anume fără permisiunea noastră, deoarece noi alegem felul în care ne raportăm la ceea ce alții spun sau fac. Emoțiile noastre ne aparțin în totalitate, iar a fi independent într-o relație înseamnă și a-ți asuma propriile emoții și a le gestiona, nu a le pune pe seama partenerului tău sau a aștepta ca acesta să te calmeze, tempereze ori să se comporte într-un anumit fel, în funcție de aștepările tale, pentru că numai așa poți fi ok. Este necesar să învățăm să putem fi ok și pe cont propriu;
- a exprima ceea ce simți și a-ți spune punctul de vedere – dacă tu ai acea depedență față de partenerul tău, ai tendința „să fii docil”, adică îți este teamă ca nu cumva ceea ce spui sau faci să cauzeze vreo supărare sau vreun conflict. Din acest motiv, îți poți reprima sau ignora sentimentele, îți poți cenzura vorbele și, în final, pe tine însuți. Acest lucru cauzează, mai devreme sau mai târziu, suferință de ambele părți. Sentimentele și gândurile tale sunt la fel de valide ca ale partenerului tău și prin comunicare și consens multe probleme pot fi rezolvate. Dacă partenerul tău îți ignoră ori îți ridiculizează opiniile și sentimentele sau devine agresiv și încearcă să te reducă la tăcere, să nu crezi că tu greșești cumva pentru că te-ai exprimat. Problema se ridică – ce spune acest gen de atitudine despre partenerul tău și despre iubirea și respectul pe care ți le poartă?
- a avea propriii prieteni și a menține legăturile cu aceștia – un partener care într-adevăr te iubește și căruia îi pasă de bunăstarea ta nu ți-ar impune niciodată să renunți la prietenii tăi sau la familia ta pentru el. De multe ori nu există un gen de impunere directă, ci amenințări voalate, supărări, îmbufneli, crize de gelozie, comentarii repetate care au scopul de a te face să te simți vinovat pentru că vorbești sau te întâlnești cu prietenii sau membrii familiei tale. Îndepărtarea de cei apropiați este tot o strategie pentru a te face să devii din ce în ce mai dependent de el/ea. Nu este normal nici ca partenerul tău să „îți strice planurile”, adică să facă intenționat un anumit lucru care te-ar putea face pe tine să renunți la planurile tale. Este absolut normal și este sănătos să avem prieteni, să avem un cerc social în afara relației de cuplu, iar dacă partenerul nostru nu este de acord cu asta, un mare semnal de alarmă tocmai a fost activat, așa că să nu-l ignorăm;
- a petrece timp și separat – de multe ori, în relații, „timpul meu” devine „timpul nostru”, adică partenerii nu mai au timp și pentru ei, pentru a-l petrece așa cum își doresc și cum simt. „Timpul meu” poate însemna câteva ore în parc citind, o oră de meditație, o plimbare în care îți pui gândurile în ordine sau pur și simplu încerci să te detașezi de gânduri. Timpul meu poate însemna orice altceva, în definitiv. Fiecare știe pentru el ce își dorește și ce are nevoie. Partenerul tău ar fi normal să respecte această dorință a ta, dar și tu să îi respecți lui/ei timpul lui personal;
- a avea dreptul la intimitate și a respecta intimitatea celuilalt – chiar dacă suntem într-o relație de cuplu, acest lucru nu înseamnă că avem dreptul să-i invadăm intimitatea celuilalt. Fiecare persoană își stabilește propriile limite și granițe în legătură cu ce înseamnă intimitatea și firesc este să le respectăm. Și, nu, nu este „normal” să controlăm telefonul, e-mail-ul, Facebook-ul partenerului nostru. Și aceste aspecte tot de intimitate țin. Dacă nu avem aprobarea celuilalt, nici nu ar trebui să facem asta. Tot de intimitate poate ține a avea un spațiu doar al nostru – o încăpere sau un colțișor dintr-o cameră unde putem să ne punem doar lucrurile noastre sau unde putem desfășura anumite activități care țin de interesele și hobby-urile noastre.
Relațiile de cuplu sănătoase și funcționale sunt formate din persoane independente și autonome care își asumă responsabilitatea pentru propria viață și nu își transformă partenerii în părinți sau „îngrijitori”.
Aceste relații funcționează tocmai pentru că fiecare este capabil să aibă grijă de sine însuși din toate punctele de vedere, pentru că fiecare își onorează ființa, valorile, pasiunile, interesele, sensul, pentru că fiecare are libertatea de a explora și de a se îmbogăți pe sine și automat a oferi celuilalt din surplusul lui/ei.
Caută să devii autonom din toate punctele de vedere, bazează-te pe tine însuţi în primul rând și, astfel, vei avea relaţii pentru că ţi le dorești, nu pentru că ai nevoie de ele, iar în asemenea relaţii nu vei face compromisuri, ci vei găsi împlinirea și armonia alături de partenerul tău.
Dr. Ursula Sandner
F.interesant articol,că de fapt toate celelalte.Dar exista o problema,marea majoritate nu suntem învățați din familie sa din independenți,adică nu se impune ce sa facem,ce să învățăm,unde sa mergem și unde nu,cum sa ne purtam și atunci și în relații faci același lucruri.De aceea cele mai multe căsnicii nu durează,ptr.ca la început fiind îndrăgostit nu îți dai seama că ceea ce faci ptr.celalalt te depersonalizează pe tine daca numai ști cine ești și ce vrei.
Mi-as dori sa va intreb Doamna Ursula un singur lucru: Sunt cu persosna de aproximativ 3 ani iar relatia noastra nu este tocmai una placuta, ce as putra face in momentul in care intre noi nu mai exista respect, afectiune, soiguranta, sinceritate ….practic nu mai este nimic doar atasament!