Ce se întâmplă când ajuți prea mult pe cineva?

Este minunat să-i ajuți pe cei din jur atunci când ai această disponibilitate, când ți se cere ajutorul și ai resursele interioare și exterioare să oferi, însă a-i ajuta pe ceilalți devine o problemă atunci când:

-încurajezi o relație de codependență – ai nevoie ca celălalt să aibă nevoie de tine, așa încât devii „îngrijitorul” și „salvatorul” persoanei respective (partener, prieten, membru al familiei etc.). Te simți important și valoros prin faptul că tu ești cel care oferă și ajută, chiar și cu prețul propriei bunăstări, astfel încât nici nu mai este atât de important dacă celălalt are într-adevăr nevoie de ajutorul tău, cât faptul că tu ai nevoie să te simți „indispensabil/ă”.

Un ajutor sănătos încurajează independența și evoluția persoanei pe care o ajuți, pe când un ajutor nesănătos îl menține pe celălalt în exact aceeași situație, dependent de tine, crezând că nu are resursele necesare pentru a se descurca de unul singur.

Sub umbrela „vreau doar să te ajut”, „eu doar mă gândesc la binele tău” se pot ascunde, de fapt, interesele tale și nu ale celuilalt. În realitate nu putem ști ce este mai bine pentru celălalt, ci doar ne imaginăm ce ar fi mai bine, bazându-ne pe experiența noastră de viață, nu pe a lui. Percepem prin propriile filtre mintale ceea ce ar fi mai bine pentru celălalt, fără a ține cont, în schimb, de filtrele persoanei respective. De multe ori ne gândim că știm ce înseamnă binele lui, însă urmărim, de fapt, binele nostru - el sau ea să se schimbe pentru a-mi fi mie bine.

Astfel, pentru a-l ajuta pe celălalt „să fie bine”, începem, treptat, să-i controlăm viața – de la mici sfaturi privind lucruri minore începem să ne impunem dominația. De la a-i asculta problemele sau frământările ajungem să devenim „consilieri”, salvatori, să-i spunem ce să facă (deși nu ni s-a solicitat aceasta), să rezolvăm totul în locul lui/ei și chiar să ne supărăm ori să ne simțim trădați când celălalt nu ne ascultă „sfaturile”.

Începem să-l controlăm pe celălalt pentru a ne asigura că face ceea ce este bine și corect (din punctul nostru de vedere), să-i facem reproșuri dacă „greșește”, să-i scoatem ochii cu celebra frază „ți-am spus eu”.

În orice caz, dacă o persoană greșește ori are un eșec, ultimul lucru de care are nevoie este să audă „ți-am spus eu”. În astfel de momente poate că are mai degrabă nevoie de compasiune și înțelegere, dacă suntem dispuși, desigur, să le oferim, și nu de reproșuri și dovezi de superioritate. „Ți-am spus eu” trădează mai degrabă o lipsă de înțelegere și de respect față de celălalt și așteptarea ca el să decidă și să acționeze în acord cu dorințele noastre, cu credințele noastre despre ceea ce este bine sau rău. Și, da, poate fi frustrant sau dureros să vedem că o persoană dragă nouă greșește sau are de suferit de pe urma propriilor alegeri, însă este necesar să înțelegem că fiecare persoană acționează așa cum știe mai bine, în acord cu experiența sa de viață, cu resursele pe care le are la îndemână în acel moment, și că numai prin propriile experiențe, fie ele plăcute sau mai puțin plăcute, poate învăța și își poate dezvolta înțelepciunea.

Încercările de a-l controla pe celălalt se pot manifesta și prin faptul că îl judecăm, îl criticăm, îl batem la cap să schimbe anumite lucruri, facem lucruri pentru el deși nu ne dorim aceasta (implică un sacrificiu sau un compromis și ne așteptăm să fim răsplătiți pentru asta, adică și el la rândul lui să facă sacrificii și compromisuri pentru noi), iar prin faptul că facem lucruri în locul lui pe care el este, de altfel, capabil să le facă, gândim sau luăm decizii în locul lui, îi rezolvăm problemele, vorbim în numele lui ori îl ajutăm fără a-l întreba înainte dacă este de acord cu ceea ce avem de gând să facem, îl menținem pe celălalt dependent de noi, îi hrănim temerile și îi subminăm propria putere personală.

-oamenii se folosesc de ajutorul tău pentru a evita să-și asume responsabilitatea o persoană îți poate spune „ajută-mă, te rog, doar de data aceasta, promit că nu o să mai greșesc / o să mă îndrept / voi fi mai atent data viitoare”, însă această poveste se repetă iar și iar și tu devii cel care „adună cioburile” în urma lui/ei, cel care „îl salvează” de la asumarea consecințelor propriilor acțiuni. În acest fel persoana respectivă nu învață nimic și continuă să trăiască iresponsabil deoarece știe că se poate baza de fiecare dată pe ajutorul tău.

În plus, în momentul în care un om a apelat deja de multe ori la ajutorul tău, iar tu i l-ai oferit fără să stai pe gânduri, poate ajunge să considere că i se cuvine acel ajutor, însă acest lucru nu te face pe tine dator să continui să i-l oferi. Dacă te simți vinovat să refuzi, observă dacă nu cumva acea persoană îți induce acest sentiment, prin manipulare și șantaj emoțional, tocmai pentru a te ține prins în această dinamică disfuncțională. Nu datorezi nimic nimănui, cel puțin nu unei persoane care „s-a abonat” la a fi ajutată și salvată pentru că nu dorește să-și asume propriile fapte, unei persoane care consideră că i se cuvine, care nu arată recunoștință sau dorință de schimbare, unei persoane care, în fapt, profită de bunătatea ta sau de dificultatea ta de a spune „nu” și a seta limite și granițe personale de interacțiune.

- ajungi să ignori ori chiar să negi consecințele negative ale ajutorului tău – dacă observi că prin ajutorul tău fie îți faci rău ție, fie „îl ajuți” pe celălalt să trăiască în continuare neasumat și iresponsabil, fie îi subminezi puterea personală, întreabă-te de ce acționezi în continuare în acest fel – consideri că vei câștiga iubirea și admirația celorlalți; acest tip de comportament te ajută să te percepi tu pe tine într-o lumină pozitivă – de om bun, nobil și altruist? Bunătatea excesivă, în acest caz altruismul și chiar martirismul nu vin neapărat din preaplinul tău, ci dintr-o lipsă – îți lipsește aprecierea de sine, ai o stimă de sine scăzută sau nu te valorizezi suficient și ești obișnuit să primești această apreciere și validare din exterior, tocmai prin faptul că te sacrifici pentru alții ori că îi ajuți prea mult pe alții. Lucrează cu tine însuți, cu sau fără ajutor specializat, pentru a conștientiza ce stă la baza acestui gen de comportament care, în mod real, îți dăunează atât ție, cât și celorlalți, caută să te vindeci și să îți schimbi aceste tipare și vei observa că nu vei mai avea nevoie să te sacrifici pentru alții pentru a te simți apreciat și valoros.

- îl incapacitezi pe celălalt prin ajutorul tău (acesta ajunge să creadă că este mai puțin capabil decât este de fapt) – deși această idee a fost exprimată în nenumărate rânduri mai sus, consider necesar a fi reiterată, deoarece de multe ori oamenii nu observă, decât foarte târziu, acest lucru. Nu observă fie pentru că nu doresc să accepte aceasta (pentru că dacă ar accepta că ajutorul lor dăunează, ar începe să-și pună întrebări și poate ar ajunge la concluzia că ajută din interes personal, cum menționam în cazul relațiilor de codependență), fie pentru că pur și simplu nu se gândesc în acest fel, fiind obișnuiți să perceapă ajutorul exclusiv într-o lumină nobilă. Ca și în cazul părinților hiperprotectivi, ajutorul excesiv oferit acestora, vine de multe ori din propriile temeri și insecurități – de exemplu, un părinte anxios poate fi extrem de grijuliu cu copilul său, nu pentru că acel copil nu ar avea capacitatea de a se descurca, ci pentru că părintelui îi este teamă să-l lase pe copil să încerce.

În plus, dacă faci prea multe pentru un om, mai devreme sau mai târziu acel om se va simți inferior ție - tu poţi să îl ajuţi pentru că ești puternic, însă el este slab și are nevoie de ajutorul tău. Nu are cum să-ţi mai fie recunoscător pentru că propriile lui trăiri de neputinţă sau de inferioritate pe care le simte în faţa ta îl fac să acceseze frustrare, invidie și chiar ură. Ajută-i pe alții, dar străduiește-te să nu devii un sprijin permanent pentru ei. Pe lângă faptul că le iei din puterea lor personală și îi faci să fie dependenţi de tine, vor ajunge să te dispreţuiască pentru că tu ești „puternic”, iar ei „slabi și neajutoraţi”.

- îți compromiți integritatea și valorile – dacă prin ajutorul tău ești nevoit să-ți pui în pericol integritatea, libertatea ori să-ți compromiți valorile, să ții secrete, să minți pentru a acoperi pe cineva, gândește-te de două ori înainte de a accepta să ajuți acea persoană. Gândește-te și la consecințe și la felul în care te vei simți tu cu tine dacă vei accepta să te compromiți astfel ori să te trădezi tu pe tine.

- oferi din ceea ce nu ai” – adică ajutorul care ți se cere sau ajutorul pe care te gândești să-l oferi îți depășește resursele (indiferent de natura lor). Simți că ai face niște eforturi colosale ori că ți-ai sacrifica sănătatea fizică sau psihică dacă ai accepta să faci ceea ce ți se cere. În plus, în momentul în care oamenii acceptă să facă anumite lucruri pe care, de fapt, nu și le doresc, ajung încet, dar sigur, să poarte resentimente față de acea persoană pentru care au făcut atâtea sacrificii și compromisuri și să acumuleze frustrări care se pot somatiza ori manifesta sub forma anumitor afecțiuni precum anxietate sau depresie.

În aceeași idee, ajutorul pe care i-l oferi unei persoane îți poate depăși capacitățile, în cazul în care persoana respectivă are nevoie de un alt gen de ajutor și anume specializat. Este necesar să ne acceptăm limitele și să-l îndrumăm pe celălalt să caute ajutor specializat când observăm că nu reușește singur să depășească anumite probleme ori când felul în care trăiește îi pune în pericol sănătatea fizică, psihică, emoțională. Să acceptăm, însă, că deși îl îndrumăm să apeleze la acest ajutor specializat, persoana în cauză poate să refuze ori poate să decidă că nu dorește să schimbe nimic, caz în care să acceptăm și faptul că fiecare persoană trăiește așa cum își dorește și că tot ea este responsabilă inclusiv de lipsa de acțiune și de consecințele care decurg de aici.

- faci mai mult pentru alții decât fac ei pentru ei înșiși – de exemplu, poți să ai un coleg la serviciu care îți cere în mod constant ajutorul, căruia tu îi faci, de fapt, munca sau îi preiei din sarcini, însă tot el se plânge că nu este promovat ori că este nemulțumit de poziția sa în companie. El îți poate spune lucruri de tipul „m-ai salvat”, „nu știi cât îți sunt de recunoscător”, iar tu te poți simți util, important și un bun coleg. Tu ești dispus să faci pentru el (să-l ajuți să-și îndeplinească sarcinile la un nivel optim de performanță) ceea ce el nu este dispus să facă (să caute să se îmbunătățească, să-și dezvolte competențele, să învețe, să se disciplineze, să caute modalități de a evolua în carieră etc.), însă nu va exista nicio evoluție reală dacă ești mereu acolo pentru el să-l salvezi. De ce faci tu o muncă sisifică și îți dai tu mai mult interesul pentru el, dacă el însuși nu este dispus să facă asta?

Ceea ce te mai poate ajuta să-ți dai seama dacă îi ajuți prea mult pe alții este să observi care este reacția lor în fața acelui ajutor – au tendința să se retragă pentru că simt că le sunt încălcate anumite limite și granițe, simt că intervii prea mult în viața lor? Au tendința de a deveni defensivi sau, poate, dimpotrivă, au tendința de a se agăța de acel ajutor, de a deveni dependenți de tine, de a te asalta cu noi și noi rugăminți și cereri?

Observă și cum te simți și cum te comporți tu – te simți responsabil de alegerile lor, de felul în care ei se simt? Crezi că de tine depinde ca ei să fie bine? Ți se induce sentimentul de milă prin faptul că ceilalți se victimizează, se plâng și așteaptă ca tu să le rezolvi problemele? Te simți suprasolicitat și obosit de cât de mult faci pentru alții? Iei personal faptul că ei nu îți urmează sfaturile? Persiști în a salva pe cineva de fiecare dată în ciuda faptului că acea persoană alege de bunăvoie să se comporte în continuare într-o manieră care îi dăunează? Preiei asupra ta emoțiile altei persoane, reacționezi în locul ei (sau chiar mai intens ca ea) și te grăbești să oferi soluții, indicații, sfaturi ori chiar îi induci acelei persoane sentimente negative (de exemplu, vinovăție sau rușine) pentru că nu acționează cum consideri tu că ar trebui?

Observă ce fel de limite și granițe ai stabilit în interacțiunea cu cei din jur – le-ai permis oamenilor „să profite” de tine? Ai spus că nu te deranjează un lucru, când de fapt te deranja? Ai spus că nu mai faci un lucru, pentru ca la următoarele insistențe să cedezi și să dai dovadă de inconstanță? Ce este necesar să schimbi în privința acestor granițe?

Observă ce anume din tine te determină să ajuți mai mult decât este cazul – începe să-ți identifici și să-ți chestionezi credințele despre tine însuți și despre lume și să observi ce modele ai urmat. Conștientizează ce mesaje ai primit în copilărie despre „a fi de ajutor altora”, observă dacă nu cumva ai anumite răni emoționale care îți influențează acest gen de comportament (de exemplu, în copilărie te-ai simțit neimportant sau invizibil, iar acum încerci să te faci remarcat prin bunătatea și altruismul tău).

Abia atunci când nu mai încerci să salvezi pe cineva, să ajuți de parcă ar fi în întregime responsabilitatea ta ceea ce o altă persoană gândește, simte sau face, vei putea fi cu adevărat alături de ea. Vei putea să o asculți fără să simți nevoia de a-i da sfaturi sau indicații, vei putea să îi accepți sentimentele fără a încerca să i le schimbi sau „repari” („nu trebuie să fii trist” / „nu ai de ce să te simți așa etc”.), ci îi vei da voie să și le trăiască, exprime și proceseze; nu o vei presa ori grăbi să facă anumite schimbări în acord cu ceea ce crezi tu că este bine pentru ea, ci îi vei lăsa spațiul necesar de manifestare, tu doar fiind alături de ea, arătându-i suport, compasiune și respect; nu îi vei submina puterea interioară făcând tu în locul ei sau decizând tu pentru ea și nu vei mai încerca să o schimbi.

Alege conștient când și de ce ajuți pe cineva, realizează că nu poți ajuta pe cineva care nu dorește să se ajute pe sine însuși, observă dacă nu cumva ajuți „cu forța” și nu uita că prima condiție de a putea ajuta pe cineva este să fii tu bine cu tine și să ai „din ce” să îl ajuți.

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

3 comentarii pentru “Ce se întâmplă când ajuți prea mult pe cineva?

  1. DNA. Doctor Ursula ma pregatesc in ceea ce ati scris, si sper sa imi invat lectiile. Multumesc. Sunte-ti in om deosebit. Cu respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *