Teama de a nu fi suficient de bun

Teama de a nu fi suficient de bun se poate manifesta diferit pentru fiecare dintre noi, astfel că, așa cum există oameni care își exprimă această teamă prin strădania de a face cât mai multe lucruri cât mai bine, dorind să obțină cât mai multe realizări, devenind chiar dependenți de muncă, sunt și oameni care își exprimă acest sentiment prin acțiuni autodistructive, prin evitare și amânare, prin faptul de a se apuca de mai multe lucruri deodată și a nu-și termina proiectele, a renunța pe parcurs.

Acest lucru se întâmplă pentru că, pe de-o parte, din nevoia de a compensa acest sentiment al lipsei de valoare, unii oameni caută să-și demonstreze lor și altora contrariul, ajungând captivi în acest mecanism al acumulării de rezultate și succese, dar care, în fond, nu le aduce nicio satisfacție reală,  nu mai mult de câteva clipe (pentru că ceea ce se ascunde în spate este nevoia de a se simți iubit pentru valoarea intrinsecă, nu pentru îndeplinirea anumitor task-uri, pentru conformarea la anumite standarde și așteptări exterioare care se schimbă în permanență și sunt înlocuite de altele); iar pe de altă parte sunt oameni care vor să-și demonstreze sieși că au dreptate - că nu sunt suficient de buni, astfel încât, într-o manieră conștientă sau mai puțin conștientă ajung să se autosaboteze pentru a-și îndeplini profețiile.

De ce se întâmplă asta? De ce atât de mulți oameni nu se simt suficient de buni, împăcați cu sine, ok în pielea lor?

De când suntem mici comparația socială începe să-și pună amprenta asupra noastră - părinții ne compară cu frații sau cu ceilalți copii din jurul nostru, profesorii ne compară cu ceilalți colegi, întregi industrii ne vând imagini idealizate de frumusețe și succes și ne propun standarde pe care ne străduim să le atingem în încercarea de a ne simți într-un final valoroși, demni, acceptați, integrați. Avem senzația că dacă nu ne încadrăm într-un tipar „perfect”, nu merităm să fim apreciați sau iubiți pentru ceea ce suntem noi, în imperfecțiunea noastră inerent umană.

Devenim perfecționști, ceea ce înseamnă că, din start, orice efort am face și oricât ne-am strădui, nu va fi de ajuns. Vom trăi mereu cu sentimentul că nu suntem suficient de buni, pentru că niciodată nu vom putea atinge perfecțiunea. În realitate perfecționismul ascunde un eu fragil și vulnerabil care își dobândește sentimentul valorii din felul în care corespunde sau nu anumitor standarde sociale, anumitor așteptări, din felul în care ceilalți îi arată sau nu apreciere și aprobare.

Teama perfecționistului este că dacă nu face lucrurile „perfect”, ceilalți îl vor judeca, nu îl vor mai aprecia, îl vor respinge. Perfecționistul nu este perfecționist pentru că vrea neapărat să fie un om mai bun, ci pentru că altfel el se simte complet nevaloros. Se trezește urmărind obiective care nu îl interesează neapărat, însă pentru care este capabil să meargă până în pânzele albe, deoarece cu cât are cât mai multe realizări, cu cât face lucrurile mai bine, cu atât își confirmă sieși că este un om bun și demn... demn de a trăi, de a fi iubit, de a fi fericit.  Își umple cufărul vieții cu realizări peste realizări, deoarece crede că asta trebuie să facă pentru a demonstra că este „suficient de bun”, numai pentru ca, a doua zi, când îl deschide la loc, toate acelea să-i pară niște „vechituri” care nu îi mai servesc la nimic. Cufărul parcă se golește prin minune și se cere a fi umplut la loc. Bucuria nu durează prea mult, pentru că lucrurile din exterior nu pot umple interiorul la fel cum durerea unui om nu poate fi delegată. Nu poți să iei pe cineva și să-i spui „suferă tu în locul meu” sau „simte-tu tu valoros în locul meu”. Ce face parte din sine, trebuie confruntat tot în sine.

Goana după perfecțiune ne distrage atenția de la ce ar trebui să conteze cu adevărat - progresul sau evoluția personală. În momentul în care alergăm după perfecțiune nu vom putea fi cu adevărat niciodată mulțumiți, ne vom prăbuși și mai puternic când vom constata că nu ne putem ridica la acele standarde nerealiste, simțindu-ne și mai nevaloroși. Însă, când ne focalizăm pe evoluția personală, înțelegem că nu are o atât de mare importanță faptul că eșuăm, cât are faptul că am avut curajul de a încerca. Din acest punct de vedere, fiecare pas făcut în direcția obiectivelor și visurilor noastre, fiecare teamă înfrântă, fiecare progres, oricât de neînsemnat ar părea el, se transformă în motive de mulțumire prin ele însele. Succesul nu mai înseamnă „să fii perfect și să le ai pe toate”, ci mulțumirea și satisfacția de a experimenta și a te bucura de viață în ciuda imperfecțiunilor, în ciuda acelor lucruri care par a-ți lipsi, în ciuda greșelilor sau eșecurilor.

Gândurile care ne cauzează atât de multă anxietate și nesiguranță sunt tocmai acestea „nu sunt suficient de bun”, „nu sunt de ajuns”. Astfel de gânduri, repetate frecvent, devin credințe care ne guvernează viața până în momentul în care le conștientizăm nocivitatea și neadevărul și alegem să ne eliberăm de ele.

Suntem în pemanență nemulțumiți - de noi înșine, de alții, de felul în care se întâmplă lucrurile. Ne gândim la ce nu avem, la ce au alții și nouă ne lipsește, suntem obișnuiți să ne plângem că nu avem suficienți bani sau suficient timp, că nu suntem suficient de frumoși, încrezători, puternici, buni ș.a.m.d. În acest fel ne hrănim ideea că nu suntem de ajuns, că nu suntem suficient de buni; ne rușinăm cu cine suntem. Dar suficient de buni pentru ce sau pentru cine? Ce înseamnă mai exact acest „nu sunt suficient de bun”?

Problema în sine nu este reprezentată de faptul că nu am fi noi ok așa cum suntem, ci de veșnica nemulțumire pe care o hrănim în mintea noastră. Creăm o problemă din faptul că în loc de a ne accepta pe noi așa cum suntem, ajungem să facem nenumărate compromisuri în încercarea de a corespunde unor tipare, având impresia că numai astfel vom avea parte de iubirea, aprecierea și validarea după care tânjim și pe care nu ni le putem îngădui. Tot din acest motiv încercăm să le facem bine pe toate, să mulțumim pe toată lumea iar când constatăm că acest lucru nu se întâmplă, un nou val de critici autoinduse pune stăpânire asupra noastră, val ce aduce cu sine și mai multă anxietate și îndoială.

Un lucru important de menționat este că a te accepta pe tine așa cum ești, a fi mulțumit de cine ești, nu înseamnă să te complaci într-o stare de pasivitate sau resemnare, ci înseamnă să ai curajul de a te vedea exact așa cum ești – să-ți recunoști atât calitățile cât și punctele slabe; înseamnă să nu uiți că tu nu ești ceea ce nu ai și ceea ce-ți lipsește (adică să nu te lași definit de minusurile tale), să nu te lași împovărat și copleșit de neajunsuri, ci să apreciezi lucrurile bune pe care le ai și atributele tale pozitive, să cauți să evoluezi, să mergi mai departe, însă întotdeauna recunoscând unde te afli și care este mai exact poziția ta în acest moment. Mai înseamnă să nu te blamezi și să te învinovățești la nesfârșit pentru greșelile tale, ci să înveți din  ele, să-ți asumi responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.

Continuând aceeași idee, voi încheia cu un paragraf din cartea „Puterea ta interioară. Învinge-ți emoțiile negative și construiește-ți o minte sănătoasă” la care te invit să reflectezi:

„Să te accepţi așa cum ești în acest moment nu înseamnă să-ţi iubești viciile, grăsimea, dezechilibrele emoţionale, lenea, pasivitatea sau conjunctura de viaţă actuală.

Să te accepţi așa cum ești în acest moment înseamnă că nu te mai minţi, nu te mai autoiluzionezi că ești bine, ci că preiei controlul asupra vieţii tale. Înseamnă să te evaluezi corect, să accepţi situaţia așa cum este ea acum și pornind de la această realitate să începi să faci schimbările pe care le dorești.

Da, acceptă că ești gras, că bei alcool în exces, că emoţiile tale sunt haotice, că nu întotdeauna ai luat cele mai bune decizii și că ai ajuns în acest punct din motive știute doar de tine. Acum este timpul să te privești exact așa cum ești, să spui STOP și să cauţi soluţiile ca să depășești orice situaţie care nu-ţi convine.

În loc să-ţi plângi de milă sau să te minţi că lucrurile nu stau chiar așa, mai bine te mobilizezi, cauţi soluţiile și acţionezi. De putut poţi cu siguranţă, totul este să vrei cu adevărat! Ah, și să nu-mi spui că „este ușor în teorie, mai greu cu practica” că nu faci decât să te plângi și să-ţi justifici în continuare comoditatea și pasivitatea.

Este viaţa ta, luptă pentru ea!”

 

Dr. Ursula Sandner

 

 

5 comentarii pentru “Teama de a nu fi suficient de bun

  1. Eu…stiu ca este timpul sa schimb multe.Vad cu ochii fizici ce este necesar să schimb,simt in plexul solar emotia dureroasa care spune:”pleaca”.Dar acelasi emotie dureroasa spune „stai aici”. Cum pot sti cine are dreptate?

    1. Din pacate,traind intr-un anumit fel poti ajunge sa te obisnuiesti asa si sa ai impresia ca asa este mai bine pentru tine sau mai comod.
      Gandurile de ,, stai aici ,, sunt generate de frica de a iesi din zona de confort si de a actiona .

  2. Ne schimbam in fiecare zi. Ma axez prea mult pe ce simte cel de langa mine, fata de ce simt eu si veau eu. Am lasat stacheta tot mai jos pentru ca oricat m-as stradui, convingerea mea interioara este ca „Nu merit sa fiu iubita” oricat calitati am.
    Este de meditat si de lucrat cu tine insati. Nimeni nu poate face asta in locul tau.Niciodata !

  3. Ce frumos sa mai auzi de acest gen de sentimente, “ teama, rusine…” , deja sunt oameni mai buni decât cred ei despre ei!
    Demagogia, minciuna , autosuficienta , mediocritatea, etc, sunt atât de răspândite încât e plăcut sa auzi ca mai exista atât de mult bun simt încât “ nu crede despre el însuși “ ca este suficient de bun!
    Motivația este cea care îl ca determina pe un om sa treacă la făpte, la acțiune . Dacă exista este o persoana salvata, va construi piramidal , cărămida cu cărămida și va reuși sa-și depășească problemele , fricile, viciile, etc. Dacă nu exista motivatie – persoana se va cufunda și mai mult in ceea ce se considera probele/defect/etc.
    Nu exista obstacole/ piedici/ neputințe – exista situații simple sau mai complexe care se rezolva etapa cu etapa pana se epuizează toate nivelele acelei situații/ stări/ problema , etc . Reușită va exista însă poate avea procente diferite 40%, 80%,…99%, totul este sa începi ….!

    O tema frumoasa, sensibilă și umană!
    🙏mulțumesc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *