Dependența de partener și compromisurile care distrug

Ne alegem partenerul de viață în funcție de felul în care suntem noi la un moment dat. Ne îndrăgostim fie de o persoană care ne este similară în credințe, valori, viziune asupra vieții, fie de o persoană care “ne completează” - despre care credem că are toate acele calități pe care nu le vedem la noi înșine sau nu le-am dezvoltat încă. Alegerea partenerului de viață este influențată și de modelele din copilărie – părinți, profesori sau alte persoane cu care am avut o relație în perioada în care am crescut.

De cele mai multe ori, alegerea partenerului de viață este o decizie mai mult sau mai puțin inconștientă și de aceea poate să fie destul de problematică în relaționarea viitoare a partenerilor. Sunt multe persoane care își aleg soția/soțul după chipul și asemănarea unuia dintre părinți, care reprezintă modele validate în inconștientul lor. Mama era autoritară, critică, manipulatoare, însă în același timp manifesta grijă și iubire față de copilul său. Un astfel de copil poate să aibă tendința să creadă, la nivel inconștient, că iubirea este normal să fie însoțită de impunere, critică și manipulare și va putea să fie atras de o persoană care are toate aceste caracteristici. În lipsa unei conștiințe de sine, a unui proces de autocunoaștere și dezvoltare personală, individul va avea tendința să reitereze în viața adultă și acele lucruri care nu sunt bune pentru el.

De exemplu, o persoană căreia i-a fost inhibată personalitatea în copilărie, care a fost crescută cu frică, manipulare, prin inducerea sentimentelor de vinovăție sau de rușine, căreia i s-a repetat că nu este suficient de bună și că trebuie să asculte de alții, va avea tendința să caute un partener de care să devină dependentă. Va căuta o persoană sigură pe sine, puternică, care își manifestă personalitatea chiar și prin agresivitate și căreia îi place ca alții să facă ce spune ea. De exemplu, este cazul acelor femei cărora nu li s-a permis în copilărie să-și exprime sau să-și dezvolte personalitatea, care au avut un părinte autoritar și care își aleg un soț care să le domine, să le inspire siguranță, care să-și asume responsabilitatea asupra existenței lor și să le direcționeze viața. Vor fi mai mult decât mulțumite să trăiască pentru și prin soțul/familia lor deoarece asta le va confirma scenariul de viață pe care și l-au scris în copilărie, la influența părinților autoritari. Chiar dacă soțul le va abuza psihic sau fizic, vor accepta asta deoarece este cumva “normalitatea” cu care sunt obișnuite. Mai mult de atât, nu-și vor dori un partener care să le dea prea multă libertate deoarece nu ar ști ce să facă cu ea și s-ar simți în nesiguranță. Ele nu au avut niciodată timpul necesar (poate nici măcar nu și-au pus problema)  să devină ființe umane autonome din toate punctele de vedere, conștiente de sine. În familia de origine nu li s-a permis, iar apoi, când a venit momentul să plece de acasă, s-au căsătorit repede cu cineva care le dădea acel sentiment de familiaritate cu care au fost obișnuite, adică cu un bărbat care le oprima personalitatea și le spune ce și cum să facă. Au fost dependente de părinții lor și acum sunt dependente de soții lor. Singurul lor scop în viață este să găsească o formă de putere exterioară de care să se agațe ca să se simtă în siguranță. Dacă și-ar fi dat timpul necesar ca să descopere că au toate resursele de care au nevoie în interiorul lor ca să-și trăiască viața așa cum doresc, nu ar mai fi acceptat o relație abuzivă cu un partener care le tratează în felul în care o face.

Din iubire (de fapt mai degrabă din lipsa ei), avem tendința să acceptăm în relațiile noastre diferite tipuri de compromisuri care pe termen lung ne duc către pierderea personalității noastre. Sunt anumiți bărbați care își doresc să aibă o soție pe care să o țină acasă – adică să depindă în totalitate de el. Fie că este vorba despre persoane tributare unei mentalități învechite, fie că este vorba despre persoane nesigure, care nu doresc să riște pierderea partenerului dacă acesta ar avea o viață profesională și ar fi expus la diferiți stimuli din exterior, ideea este că preferă să fie singurii susținători din punct de vedere material al familiei. Deoarece starea de dependență și de lipsă de responsabilități majore este ceva ce am trăit cu toții în copilărie și era ceva atât de plăcut, partenerul unui astfel de om va crede, cel puțin în prima fază, că a ajuns în paradis. Nu are nimic de făcut, eventual să fie frumos și să aibă grijă de casă, poate chiar și de copii, nu are nicio responsabilitate reală, nu îl interesează cum sunt asigurate cele necesare traiului și poate să-și petreacă zilele în “dolce far niente”. Însă, mai devreme sau mai târziu, se schimbă ceva: fie persoana care și-a asumat întreținerea unui alt adult nu mai face față, nu mai dorește să continue să facă asta, se îmbolnăvește sau poate chiar moare, fie persoana întreținută începe să aibă frustrări, nemulțumiri, sentimente de inutilitate sau de inferioritate și poate chiar dezvoltă diferite tulburări psihice de tipul anxietății sau depresiei, ori chiar reacții de tip psihotic - plictiseala, blazarea, rutina, o viață lipsită de stimuli noi sau o minte care nu este direcționată către un scop constructiv pot duce la destructurare și dezorganizare psihică.

Astfel că, dintr-un scenariu în care cei doi doreau să le fie hrănite ego-ul (cel care întreține) și starea de dependență infantilă, se poate ajunge la un adevărat calvar. Cel care a fost singurul susținător al familiei poate să-și dezvolte agresivitatea și să se simtă efectiv ca un stăpân de sclavi.

Îmi doresc ca din ce în ce mai multe persoane să învețe să spună “nu” abuzului, unei vieți trăite în umbra unui agresor și să investească în ele ca să nu mai fie niciodată dependente de nimeni. De aceea, consider că fiecare om ar fi necesar ca, înainte să intre într-o relație, să se cunoască pe sine și să se vindece de eventualele traume sau modele disfuncționale de gândire și să devină autonom din toate punctele de vedere.

Fiecare persoană are în interiorul său tot ce are nevoie pentru a reuși în viață, iar într-o relație cu adevărat împlinită nu este vorba despre cât de multă nevoie ai de partenerul tău, cât de multe sacrificii și compromisuri faci, cât de multe poți îndura, ci de cât de mult poți oferi din preaplinul tău bucurându-te de viață alături de celălalt.

 

Dr. Ursula Sandner

 

5 comentarii pentru “Dependența de partener și compromisurile care distrug

  1. Mulțumesc Ursula Sandner! Mă regăsesc în toate descrierile tale ,explicațiile mă ajută să înțeleg unde sânt,dar și cât de mult mai am căutat în „rezerva „sufletului meu! Știu că sunt puse bine ,dar le-am ignorat prea mult,iar acum nu le mai știu locul.Fac curățenie generală și le voi orândui iar, până voi fi cu adevărat mulțumită!Te îmbrățișez cu drag!

  2. Draga Ursula,
    Incerc zi de zi sa ies de sub influența tendinței de dependență de care sunt conștientă. E o povara continuă.
    Se pare că deceniul 40 are legătură cu evaluările! Si ca sa fac o glumă, nu am „atestat”. Credeam ca ma voi „bloca” la un stadiu si va fi suficient. Dar ma trezesc zilnic in valtoarea schimbarilor si am mereu nevoie sa ma retrag pentru a-mi incarca bateriile pentru a putea sa o iau de la capăt.
    Multumesc pentru articol!

  3. Draga Ursula,
    Ai dreptate, inainte sa intri intr-o relatie ar trebui sa treci prin perioada de autocunoastere. Doar ca intri in relatie indragostindu-te, si o multime de lucruri le ignori din cauza asta. E si mai greu daca ai in jur de 20 de ani si crezi ca le stii pe toate si tie n are cum sa ti se intample. Apoi, sa zicem ca hotarasti sa intrerupi relatia pe care nu o mai doresti, ai mai progresat cu autocunoasterea, si crezi ca in urmatoarea relatie nu vei mai face aceleasi greseli. Dar le faci :). Mai departe, scrie-n carte :). Eu cred ca nu poti fi pe deplin prevazator. Poti eventual sa speri ca, macar acum, sa inveti lectia si sa mergi mai departe. Poti, eventual, sa iti inveti fiica unele lucruri. Poti sa faci diverse lucruri, dar nu poti evita urmatoarea incercare prin care urmeaza sa treci.

    Cu drag, Adina

  4. Maregesc in descrierile acestui articol de ceva timp si, adevarat este o povara continua. nu reusesc sa-i gasesc o rezolvare/putere fara a o lua de la capat. Nu am gasit solutia/cheia de la usa. Sunt multe de spus.
    Multumim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.