Există relații care, în loc să îți ofere respect, sprijin și spațiu să te dezvolți, îți oferă confuzie, epuizare și o diminuare treptată a încrederii în sine. Nu pentru că sunt conflictuale în mod vizibil sau marcate de agresivitate și violență, ci pentru că s-a format o dinamică dezechilibrată care se repetă și care, în loc să te susțină, te limitează.
O astfel de relație chiar poate părea funcțională la exterior și poate fi construită în jurul ideii de iubire, devotament sau loialitate, dar, în timp, îți dă sentimentul că trebuie să te cenzurezi, să fii atent la ce spui, să eviți conflictele, să nu deranjezi, să faci mereu mai mult.
Care este diferența dintre o relație toxică și una abuzivă?
Ambele implică dinamici nesănătoase, însă diferența stă în intensitatea sau gravitatea acestora. Este destul de greu să trasăm o linie clară între ceea ce este „doar” toxic și ce devine abuziv, astfel că ne putem imagina că cele două categorii se situează pe un continuum al relaționării distructive. O relație toxică poate începe cu gesturi aparent inofensive: ironii, critici care rănesc, glume făcute pe seama celuilalt, jocuri de putere, comportamente pasiv-agresive. Toate acestea pot fi trecute cu vederea la început, însă, pe parcurs, dacă astfel de comportamente se tot repetă, relația poate aluneca spre abuz. Și tocmai această trecere subtilă face ca multe persoane să rămână blocate în relații care le fac rău, dar pe care încă nu le pot numi „abuzive”.
Toxicitatea este, de multe ori, primul pas spre o relație abuzivă, acea etapă unde limitele sunt încălcate, respectul începe să dispară, balanța puterii începe să se încline, rănile încep să se acumuleze, iar controlul, gelozia și manipularea sunt încă puse pe seama „iubirii” sau justificate prin replici de tipul: „Fac asta pentru binele tău”, „Dacă m-ai iubi, ai face asta pentru mine”.
În cazul relațiilor toxice, unele comportamente disfuncționale pot fi neconștientizate sau neintenționate (cu toate că acest lucru nu le face să fie mai puțin dureroase). În această situație, dacă ambii parteneri conștientizează unde greșesc, își asumă partea de responsabilitate și angajamentul de a lucra asupra relației (lucru care implică să depună eforturi pentru ca, individual, să devină versiuni mai bune ale lor), dinamica relației, în unele cazuri, se poate schimba.
Însă, atunci, când apare abuzul verbal, emoțional, sexual, violența fizică, când integritatea și siguranța fizică a persoanei abuzate sunt într-un pericol real, când există intimidare, amenințări, umilire, când există un dezechilibru clar de putere și o intenție clară de control și dominare, aceste comportamente nu se schimbă prin impunerea unor limite și granițe (deoarece vor fi încălcate) sau printr-o mai bună comunicare.
Nu e niciodată sănătos să rămâi într-o relație toxică pentru că este „doar” toxică, nu și abuzivă. Ideea că „încă nu m-a lovit” sau „nu m-a jignit direct” nu ar trebui să fie criteriul care decide dacă rămâi sau pleci. Toxicitatea emoțională, subtilă sau evidentă, îți distruge în timp încrederea în sine, bucuria de a trăi, siguranța interioară. Și chiar dacă nu este încă abuz în sensul clasic, te simți constant în tensiune, invalidat, vinovat. Nu mai ești tu. Devii o versiune tot mai „mică” a ta, în speranța că vei fi iubit. Iar să rămâi, sperând că partenerul tău se va schimba, este o decizie mai degrabă bazată pe autoamăgire. Până să se schimbe el sau ea, te vei schimba tu, dar nu în bine. Toxic nu înseamnă „mai puțin grav”, ci înseamnă deja prea mult.
Când încerci să îți dai seama dacă o relație a devenit toxică, e important să te uiți nu doar la conflictele izolate, ci la comportamentele repetitive. Ce domină în relația voastră? Gelozia sau încrederea? Controlul sau libertatea? Critica sau încurajarea? Comportamentele pasiv-agresive, șantajul emoțional și manipularea sau comunicarea deschisă? Frica de reacția celuilalt sau încrederea că te poți exprima autentic? Nevoia de a avea dreptate sau dorința de a înțelege? Acuzațiile și vina sau asumarea și responsabilitatea? Jocurile psihologice sau sinceritatea? Stresul și tensiunea sau liniștea și sentimentul că ești în siguranță? Epuizarea emoțională sau energia de a construi împreună? Disprețul și desconsiderarea sau respectul autentic? Contestarea și ridiculizarea limitelor sau respectarea acestora?
Dacă unul dintre voi – sau amândoi – acționați constant din egoism, negativitate, lipsă de empatie sau lipsă de respect, e foarte posibil să alimentați o dinamică toxică. Chiar dacă există și momente bune, faptul că aceste comportamente distructive se repetă, va sabota relația pe termen lung.
Pe de altă parte, dacă între voi predomină respectul, încurajarea, compasiunea și dorința autentică de a vă înțelege și sprijini, atunci e posibil să nu fie o relație toxică în ansamblu – ci o relație sănătoasă care trece prin provocări punctuale, care pot fi conștientizate și depășite.
De aceea, e important să recunoști din timp semnele toxicității – fie că vin de la celălalt, fie că vin chiar de la tine. Pentru că orice relație este, în cele din urmă, o oglindă a celor doi oameni care o construiesc. Așa că te poți întreba: „Ce aleg eu să alimentez în această relație? Ce permit? Ce tolerez? Ce ofer?”.
Tipuri de relații toxice
Relațiile toxice nu apar doar în cuplu. Ele pot exista și în familie, între prieteni, la locul de muncă sau în raport cu o figură de autoritate și încredere, precum mentorii, liderii spirituali sau profesorii. A înțelege tipurile de relații toxice ne ajută să le recunoaștem la timp și să nu le mai normalizăm. Pentru că, odată identificate, putem începe să punem limite, să ne protejăm pe noi înșine și să alegem conștient ce relații vrem să păstrăm în viața noastră.
Relația toxică cu părinții – relația cu părinții stă la baza tiparelor relaționale dezvoltate ulterior în viață, deoarece în cadrul acesteia învățăm ce înseamnă iubirea, atașamentul, respectul, siguranța, rușinea, vinovăția sau respingerea. Mesajele pe care le primim în copilărie – fie explicit, fie subtil – pot deveni credințe inconștiente care ne vor ghida întreaga viață (dacă nu le conștientizăm și nu le schimbăm). Vom căuta iubirea după regulile pe care le-am învățat atunci, așa cum am învățat că funcționează: încercând să nu deranjăm, să fim pe plac, să fim perfecți, să nu cerem prea mult etc.
O relație toxică cu părinții poate include:
– control excesiv, lipsă de autonomie, amestec constant în viața copilului devenit adult – chiar dacă are propria viață, propriile alegeri și responsabilități, părintele toxic simte în continuare nevoia să decidă pentru el, să dea sfaturi nesolicitate, să se implice în alegerile sale și să-i dicteze, subtil sau direct, ce e „bine” sau „corect”. Controlul excesiv nu este iubire. Este frică. Este nevoia părintelui de a se simți indispensabil, important, „salvator” – chiar dacă acest lucru înseamnă infantilizarea „copilului”.
Acest tip de relație duce adesea la un adult care nu are încredere în propriile alegeri, cere mereu validare din exterior, se simte vinovat când se desprinde sau își trăiește viața după propriile reguli, are dificultăți în a pune limite sănătoase față de părinți și, mai târziu, față de parteneri, colegi sau alte persoane.
– învinovățire constantă, șantaj emoțional sau condiționarea afecțiunii – iubirea e oferită doar dacă „faci ce trebuie”, „nu îi superi”, „le arăți recunoștință” așa cum consideră ei. Copilul care a fost iubit condiționat devine adultul care se simte permanent vinovat, chiar și când alege ceva benefic pentru el, care se teme că, dacă va fi sincer sau autentic sau dacă va spune „nu”, va fi respins, care se simte responsabil pentru emoțiile și stările celorlalți, adultul care, în relațiile sale, va face mereu eforturi să nu greșească, să nu deranjeze, să fie „bun”.
– invalidarea emoțională – replici precum: „Nu ai de ce să plângi”, „Ești prea sensibil sau sensibilă”, „Exagerezi”, te învață că emoțiile tale nu contează și că trebuie să le reprimi pentru a fi acceptat. Un copil ale cărui emoții au fost invalidate devine un adult care simte rușine în fața vulnerabilității, care nu are încredere în propriile trăiri și nu își dă voie să le exprime și care se teme că, dacă va arăta ce simte cu adevărat, va fi respins sau umilit.
– așteptări nerealiste – copilului i se cere, direct sau subtil, să fie mereu „cum trebuie”: să fie cuminte, ascultător, să facă performanță, să fie fără greșeli, fără emoții „incomode”, fără dorințe proprii. Este nevoit să joace un rol: copilul perfect, copilul responsabil, copilul salvator. Orice abatere e taxată prin critică, dezamăgire sau retragerea afecțiunii. Un copil căruia i s-a cerut să fie perfect va deveni un adult care nu-și permite să greșească. Care trăiește cu o presiune constantă de a demonstra, de a fi pe plac, de a nu dezamăgi – uitând cine este cu adevărat, dincolo de așteptările celorlalți.
Relația toxică la locul de muncă – poate apărea între colegi, dar mai ales între un angajat și un șef abuziv. De multe ori, se manifestă subtil, dar constant, prin atitudini și comportamente care creează un climat de stres, nesiguranță și epuizare psihică. Astfel de comportamente sunt următoarele: intimidare, ironii, umilire repetată, discreditarea muncii, lipsa de recunoaștere, sabotaj, critică excesivă, atitudine ostilă, favoritisme, manipulare sau instigare la competiție nesănătoasă, lipsă de respect pentru granițele personale. Un mediu profesional toxic nu te face doar să-ți pierzi entuziasmul pentru ceea ce faci. În timp, te poate face să te îndoiești de valoarea ta, să te izolezi și chiar să te întrebi dacă mai meriți respect.
Relația toxică de prietenie – uneori, prieteniile toxice sunt mai greu de identificat, mai ales când sunt formate încă din copilărie sau, în orice caz, durează de mult timp. Tocmai pentru că aveți un trecut împreună, ți se pare că trebuie să rămâi lângă acea persoană, dintr-o loialitate oarbă sau din obișnuință, chiar dacă, între timp, lucrurile s-au schimbat. Iată câteva semne:
– prietenia se bazează mai mult pe critică decât pe sprijin - cealaltă persoană te ironizează, face glume pe seama ta și îți scoate mereu în evidență greșelile. Complimentele, aprecierile și încurajările sunt rare sau absente;
– există invidie și competitivitate – celălalt îți minimalizează reușitele sau le ignoră. Nu simți că s-ar bucura sincer pentru tine, ci că mai degrabă te-ar invidia și ar încerca să ascundă asta. Se mai poate întâmpla ca atunci, când ție îți merge bine, celălalt să devină mai rece și mai distant sau să manifeste comportamente pasiv-agresive;
– te simți judecat sau evaluat constant - nu te simți acceptat așa cum ești, ci doar dacă te conformezi anumitor așteptări. Astfel, simți că trebuie să te cenzurezi sau să joci un rol ca să nu pierzi acea relație;
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
– totul se învârte în jurul celuilalt – relația este centrată pe nevoile, problemele și emoțiile celuilalt. El sau ea îți povestește mereu prin ce trece, își exprimă frustrările și se așteaptă să îl asculți, să îl sprijini și să îl validezi, însă nu te întreabă niciodată sincer ce simți sau cum ești tu. Dacă are o problemă, te caută imediat. În rest, nu pare interesat sau interesată de ce simți și nu există un spațiu real pentru tine în relație, deoarece nu există reciprocitate. Celălalt se simte îndreptățit să primească (și se supără, se îmbufnează, apelează la manipulare și șantaj emoțional dacă nu se întâmplă asta), fără a oferi la schimb ceva, precum prezență emoțională sau empatie. Prietenul „bun” și salvator se neglijează pe sine, deoarece se teme că, dacă va spune ceva despre propriile nevoi sau limite, va fi respins sau perceput ca fiind egoist. Însă prietenia nu înseamnă doar să fii acolo pentru celălalt, înseamnă și ca celălalt să fie acolo pentru tine.
– te simți vinovat sau epuizat după fiecare interacțiune – în loc să te simți văzut, auzit, susținut, ușurat sau energizat, pleci obosit, tensionat și chiar vinovat, pentru că ai îndrăznit să ai nevoie de ceva, să ceri ceva (de pildă, să fii și tu ascultat);
– te simți controlat sau constrâns – fiecare decizie a ta este analizată, comentată sau interpretată. Dacă nu faci ce își dorește, se supără, îți dă de înțeles că ai greșit, te face să te simți prost și te „pedepsește” prin tăcere, răceală, sarcasm sau pur și simplu se retrage și se îndepărtează de tine;
– în preajma lui sau ei începi să te îndoiești de tine – după ce petreci timp cu acea persoană, ai adesea impresia că nu ești suficient de bun, de interesant sau de valoros. Poate nu îți spune asta direct, dar prin felul în care vorbește, prin comparații sau remarci ironice, îți dă de înțeles că este mereu cu un pas înaintea ta;
– relația te ține blocat într-o versiune veche a ta – cealaltă persoană nu pare să accepte că ai evoluat, că ai alte nevoi sau alte priorități. Se raportează la tine așa cum erai cu ani în urmă și se simte amenințată de schimbările tale. Când tu începi să te schimbi, celălalt îți transmite, subtil, că îl deranjează schimbarea ta – fie prin tăcere, fie prin ironii, fie printr-o nemulțumire pe care nu o spune, dar o simți.
Relația toxică cu tine însuți – dintre toate formele de relații toxice, cea cu tine însuți este, de multe ori, cea mai greu de identificat. Nu atrage atenția din afară, dar se simte în fiecare alegere, în felul în care gândești și te raportezi la tine și la ceilalți.
Această relație devine toxică, atunci când vocea ta interioară se transformă într-un critic permanent și nu îți mai este ghid, ci judecător. Când îți spui că nu ești suficient de bun, că nu o să reușești, că nu meriți mai mult. Când, în loc să te susții în momentele dificile, te învinovățești. Când îți ignori constant nevoile emoționale și fizice – mănânci pe fugă, nu te odihnești, nu îți acorzi spațiu să simți, să procesezi, să te liniștești. Când ai nevoie mereu ca altcineva să îți confirme că ești ok, altfel nu simți că valorezi ceva. Când te compari tot timpul cu alții și simți că tu ești mai prejos. Când nu îți dai voie să te bucuri de reușite – ori nu le vezi, ori le minimalizezi („oricine putea să facă asta”, „nu e mare lucru”).
O astfel de relație se formează treptat, din mesajele pe care le-ai primit – direct sau indirect – încă din copilărie. Din contextele în care ai fost apreciat doar când ai oferit, când ai performat, când te-ai conformat. Când ți s-a transmis, într-un fel sau altul, că trebuie să fii „cum trebuie” ca să meriți iubire, atenție sau apreciere. Cu timpul, începi să confunzi valoarea ta personală cu utilitatea ta pentru ceilalți. Să crezi că trebuie să dovedești mereu ceva. Așa ajungi să-ți pui nevoile pe ultimul loc, să spui „da”, deși ai vrea să spui „nu”, să taci, deși simți că nu mai poți.
Felul în care te porți cu tine se vede în toate relațiile tale. Dacă tu ești dur și crud cu tine, o să accepți mai ușor relații în care și alții te tratează la fel. Dacă tu nu te respecți, vei crede că nici ceilalți nu trebuie să o facă. Dacă tu nu crezi că meriți mai mult, nici nu vei cere mai mult.
Relația toxică cu o figură de autoritate (mentor, lider spiritual, profesor) – la început, acest tip de relație poate părea o formă de sprijin sau de îndrumare. Poate exista admirație sinceră, încredere și deschidere. Însă, în unele cazuri, ceea ce pare îndrumare devine, treptat, o formă subtilă de control, iar relația se transformă într-o dependență psihologică greu de conștientizat. Semnele nu sunt evidente de la început, însă devin vizibile în timp:
– idealizare forțată – persoana respectivă este pusă pe un piedestal și orice îndoială la adresa ei este respinsă. Ți se va spune că ești lipsit de loialitate, imatur sau că pur și simplu nu înțelegi și trebuie să mai crești;
– pierderea autonomiei – începi să simți că nu ai voie să gândești singur, să iei decizii fără aprobarea sa ori să ai opinii diferite;
– frica de a nu dezamăgi – orice alegere care nu este în concordanță cu așteptările sale îți provoacă vinovăție, teamă sau rușine;
– manipulare subtilă – mesaje precum: „Încă nu ai înțeles”, „Ai nevoie de mine să-ți arăt calea” creează o relație de dependență, în care autoritatea celuilalt este absolută;
– control emoțional și mental – se strecoară treptat ideea că ceea ce simți, gândești sau vrei nu este în regulă, dacă nu se aliniază cu viziunea „corectă” transmisă de celălalt.
Acest tip de relație nu te ajută să evoluezi, ci creează dependență și te face să îți fie din ce în ce mai greu să te bazezi pe discernământul tău și să decizi pentru tine.
Relația toxică de cuplu – într-o relație toxică, unul dintre cele mai frecvente tipare este cel în care unul dintre parteneri încearcă să controleze tot: conversațiile, deciziile, activitățile, banii și planurile. Crede că are mereu dreptate, nu își asumă partea sa de responsabilitate, îl învinovățește constant pe celălalt pentru problemele apărute, îl subestimează, îl desconsideră. Cere, „consumă” și impune, însă rareori oferă ceva în schimb. În prezența lui te simți deseori epuizat fizic, mental și emoțional. Nu mai poți să fii tu însuți. Te simți controlat, secătuit de putere și din ce în ce mai mic.
O astfel de persoană ajunge adesea într-o relație cu cineva care are un tipar opus – o persoană dependentă emoțional, cu o stimă de sine scăzută, care face tot ce poate pentru a păstra relația, indiferent de costuri. Se învinovățește pentru problemele existente în cuplu și pentru reacțiile disfuncționale ale partenerului, încearcă mereu să-i facă pe plac, își reprimă nevoile și dorințele, îi este foarte greu să traseze limite și granițe, găsește scuze și justificări pentru comportamentele toxice ale celuilalt, încearcă să evite orice conflict, nemulțumire sau tensiune și se concentrează constant pe a-l face pe celălalt fericit, chiar cu prețul propriei nefericiri. Se epuizează emoțional, dar continuă să spere că, dacă va încerca mai mult, ceva se va schimba.
Aceste tipare nu sunt întâmplătoare. Ele se caută, se atrag și se completează într-un mod disfuncțional, dar familiar. Și tocmai pentru că par „normale”, ele pot dura ani, uneori o viață întreagă – dacă nu sunt conștientizate și vindecate.
Pentru tine ce înseamnă o relație toxică? Este absența respectului? Este sentimentul constant de vinovăție? Este frica de reacția celuilalt? Este faptul că nu te mai recunoști? Până data viitoare, când vom discuta despre care sunt semnele care indică faptul că o relație ar putea fi toxică, te invit să-mi spui părerea ta.
Dr. Ursula Sandner
Multumesc pentru cartte mi ar placea ceva cum sa abordezi un sef toxic care tot timpul de controleaza dar mai ales colegii care nu i sti se duc si parasc si el trebuie sa te penalizeze