Ce îți spune criticul tău interior?

Criticul interior reprezintă acea voce care ne judecă, ne face să ne simțim „mici”, ne critică în mod constant. Această voce aparține celor care ne-au desconsiderat, judecat, jignit, criticat sau rănit atunci când eram copii, voce pe care noi am ajuns să o introiectăm și care a ajuns să fie a noastră.

Poate fi vocea părinților sau a altor persoane care și-au adus contribuția la felul în care am fost crescuți și educați și care ne spuneau (și nu numai) tot felul de lucruri negative. Atunci când suntem copii, suntem foarte ușor de influențat și de manipulat și pe baza experiențelor noastre de viață și a felului în care s-au raportat la noi părinții noștri ne formăm o viziune despre lume și viață, despre noi înșine, despre ce putem și ce nu putem face; ne formăm personalitatea și inclusiv scenariul de viață - felul în care vom trăi. Este ca și cum pe măsură ce creștem ne-am strădui să transformăm în realitate scenariul pe care ni l-am creat în mod inconștient în mintea noastră la o vârstă foarte fragedă.autosabotare

Ce parte din noi este ținta acestui critic? O parte lipsită de iubire, o parte care se simte singură, nevaloroasă, temătoare, nesigură. Dacă noi nu ne iubim pe noi înșine sau dacă încă avem un copil interior rănit, dacă nu am reușit să depășim anumite traume sau abuzuri, devenim foarte ușor ținta acestui critic interior. Este ca și cum această voce critică ar reflecta rănile noastre sau credințe și idei precum „nu ești suficient de bun”, „nu ești de ajuns”, „nu ești valoros”.

Suntem precum unor copii răniți cărora li se repetă mereu „nu ești bun de nimic”, „numai greșeli faci”, „ești inutil”, „nu meriţi”, „ești prost”, „nu ai cum să reușești”, însă de data aceasta nu mai auzim aceste lucruri din partea părinților sau îngrijitorilor noștri, ci chiar din partea noastră.

Pentru că ne simțim nevaloroși, încercăm să compensăm acest lucru prin a face și a avea cât mai multe lucruri, prin perfecționism, fiind extrem de duri și neiertători cu noi înșine. În alte cazuri devenim mai mult sau mai puțin abuzivi cu noi înșine, ne facem rău prin comportamentele noastre, putem dezvolta diferite dependențe, ne autosabotăm.

Vocea critică vine, în esență, din rănile și traumele noastre și este important să lucrăm asupra acestor aspecte (cu sau fără ajutor specializat) – ne putem repeta de o mie de ori în oglindă „ești minunat”, „ești valoros”, „meriți tot ce e mai bun”, însă dacă noi, în adâncul nostru, nu credem asta, ci suntem prinși în experiențele trecutului, cum putem să schimbăm în mod real ceva?

Pe lângă acest proces de autocunoaștere și vindecare personală, există anumite lucruri pe care le putem face și care pot contribui la „slăbirea” vocii critice din mintea noastră:

- să „ne împrietenim” cu acest critic interior – acest lucru înseamnă că îi suntem recunoscători pentru felul în care ne-a protejat până acum, însă noi avem ultimul cuvânt de spus și putem decide să nu-i mai dăm crezare. În ce fel ne-a protejat? Atunci când un copil este rănit, jignit, desconsiderat, mintea lui nu poate accepta și înțelege că părinții lui sunt cei care greșesc (deoarece acest lucru i-ar pune în pericol supraviețuirea – „părinții mei îmi fac rău, eu pe cine mă mai pot baza acum?”), astfel încât preia asupra sa toată vina – „dacă părinții mei îmi spun că sunt rău, înseamnă că eu chiar așa sunt” și ajunge să creadă că el chiar este așa;

- să ne detașăm de acest critic interior astfel: să observăm pur și simplu gândurile care apar în mintea noastră și, în loc de a ne identifica cu ele, să spunem „criticul meu interior spune că... nu merit / nu am să reușesc / sunt incapabil”. Este ca și cum am observa pur și simplu că avem anumite gânduri, însă dacă avem acele gânduri, nu înseamnă neapărat că sunt și adevărate.

Apoi putem să ne imaginăm că acest critic interior este un „angajat” de-al nostru căruia trebuie să-i descriem cu exactitate ce abilități și ce responsabilități are și la final să facem o evaluare și să decidem dacă îi vom încuraja sau nu aceste atitudini și comportamente. Acest exercițiu de imaginație ne poate ajuta, din nou, să ne detașăm de vocea critică din mintea noastră și să abordăm o atitudine mai rațională și mai constructivă;

- să experimentăm în mod conștient fiecare dintre următoarele poziții perceptuale: cea a criticului, cea a persoanei care este criticată și cea a unei persoane care ne iubește necondiționat și asistă la această critică dureroasă. Ce emoții avem în fiecare dintre aceste roluri? Ce senzații simțim în corp? Ce gândim? Ce atitudine avem? Ce simțim nevoia să facem? Ce alegem?;

- să vorbim și să ne comportăm cu iubire și prețuire față de noi înșine – adică să nu-i mai permitem vocii critice să ne facă să ne simţim prost cu noi înșine; să ne vorbim ca și cum am vorbi cu prietenul nostru cel mai bun. Să nu ne mai pedepsim pentru ceea ce percepem că nu ar fi ok la noi, ci să ne asumăm responsabilitatea și să facem schimbările necesare dacă suntem nemulțumiți de anumite aspecte.

Să ne acceptăm, așadar, pe noi înșine și să lucrăm asupra acelor aspecte care chiar ne deranjează, dar să fim conștienți dacă ne deranjează pe noi sau dacă doar încercăm să ne ridicăm la anumite standarde stabilite de alții pentru noi. Alții ne-au influențat într-o manieră care nu ne face bine și poate că a venit momentul să alungăm acele voci din mintea noastră și să ne vorbim și comportăm cu iubire față de noi înșine;

- să facem o listă cu toate calitățile noastre, cu reușitele noastre, cu acele aspecte care ne plac la noi înșine pentru a muta focalizarea de pe minus pe plus, de pe lipsă pe apreciere de sine. Nu ne ajută la nimic să nu ne placem sau să ne flagelăm de unii singuri, ci ne ajută să ne acceptăm, să ne apreciem și, după cum spuneam mai sus, dacă dorim să schimbăm ceva, să ne asumăm responsabilitatea și să facem asta. Noi deținem puterea asupra vieții și ființei noastre, nimeni altcineva.

Dacă suntem obișnuiți să ne judecăm, să ne criticăm, să ne etichetăm, să ne devalorizăm, să ne desconsiderăm, de la un punct încolo ajungem să facem asta pe pilot automat, dar stă în puterea noastră să schimbăm acest tipar. Mintea noastră are nevoie de exerciţiu ca să poată să se focalizeze pe aspectele pozitive și cum ar fi să începem să facem acest lucru?

Nu te lăsa convins de toate acele voci care îți spun că nu poți, că nu ai să reușești, că nu ești suficient de bun, ci începe să le chestionezi veridicitatea și lucrează tu cu tine pentru a ieși din această buclă de autosabotare și neîncredere.

Fii conștient de gândurile și credințele tale, de ceea ce aduc în viața ta și fă orice schimbare e necesară pentru a trăi în acord cu binele tău cel mai înalt. Meriţi să gândești frumos despre tine și să te bucuri de viaţă!

Dr. Ursula Sandner

 

Un comentariu pentru “Ce îți spune criticul tău interior?

  1. Va multumesc din suflet. M am regasit in scrierea d voastra. Frumoasa teoria, insa mai greu cu aplicarea ei. Ma voi stradui s o pun in practica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *