Ce este respectul?

Respectul reprezintă unul dintre pilonii de bază ai oricărei relații. Fie că vorbim de relațiile interpersonale, de cuplu sau muncă, respectul este motorul care îi face pe oameni să construiască împreună lucruri, să se simtă demni și valoroși, să trăiască în armonie.

A respecta pe cineva înseamnă a-i respecta credințele și valorile, a i le recunoaște, a le accepta, chiar dacă nu ești de acord cu ele. Înseamnă a avea răbdare să-l asculți, să încerci să-l înțelegi fără a emite judecăți de valoare sau critici. Cu toții ne dorim să fim ascultați, respectați, acceptați pentru ceea ce suntem noi, pentru individualitatea noastră. Respectul înseamnă, de fapt, acceptarea diferențelor dintre noi. Înțelegerea faptului că opiniile noastre, viziunea noastră despre lume și viață, modul în care am ales să trăim, nu reprezintă un adevăr absolut după care toți ceilalți ar trebui să se ghideze. Reprezintă doar percepția noastră subiectivă care s-a format în urma felului în care am fost crescuți, educației și experiențelor noastre.

În momentul în care încercăm să ne impunem părerea cu orice preț sau încercăm să-i convingem pe ceilalți că avem dreptate ori că ar trebui să procedeze ca noi, nu demonstrăm respect, ci intoleranță. Fiecare om își făurește existența în acord cu structura sa de pesonalitate, concepțiile și nevoile sale. Chiar dacă avem impresia că noi știm mai bine, în momentul în care îi impunem unui om să urmeze calea noastră ori să-și schimbe convingerile, îi transmitem de fapt că nu îl acceptăm așa cum este, că îl desconsiderăm sau îi minimalizăm capacitățile. Nu ne place să fim judecați, însă îi judecăm pe alții, pentru că nu le acceptăm dreptul de a fi așa cum își doresc ei să fie.  A-i respecta pe ceilalți înseamnă a înțelege faptul că libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea lor și că fiecare om are dreptul de a trăi așa cum își dorește, atât timp cât nu face rău celor din jur.

Însă înainte de a-i respecta pe ceilalți, trebuie să ne respectăm pe noi înșine, la fel cum înainte de a putea să le arătăm altora iubire, trebuie să ne iubim pe noi înșine. Respectul de sine ne ajută să construim și să menținem în viața noastră relații sănătoase și frumoase. În momentul în care ne respectăm, nu mai putem să acceptăm să fim tratați cu lipsă de respect de către alții, nu mai putem tolera compromisuri, renunțări la sine, abuzuri, umilințe, jigniri.

O persoană care nu se respectă și nu se iubește pe sine, care nu consideră că este un om valoros și important, care nu crede că „merită” sau „poate”, este, cumva, o persoană căreia îi va fi mult mai ușor să se „predea” altora, să-și pună destinul în mâinile altor oameni, să devină dependentă de alții pentru că nu are încredere în ea sau pentru că nu și-a acordat șansa de a se descoperi pe sine și a-și dezvolta capacitățile și talentele. Poate va atrage în viața sa exact acei oameni care să-i confirme „profețiile” – că nu poate, că nu merită. Poate „își va duce crucea” în relații abuzive și toxice, neavând încredere că se poate și altfel.

Însă respectul de sine începe de la chestiuni aparent mărunte, dar care fac diferența. Înseamnă să fii sincer cu tine însuți și cu ceilalți, să ai curajul să te privești așa cum ești în loc de a distorsiona realitatea și a te afunda în autoamăgire și iluzii, presupune să-ți confrunți și aspectele mai puțin plăcute, să le accepți ori să cauți să le schimbi. Înseamnă să te bucuri de realizările tale și să-ți „oferi credit” pentru tot ce ai reușit să faci, pentru toate obstacolele pe care le-ai depășit. Înseamnă să nu-ți faci rău cu mâna ta, căutând, în schimb, calea spre binele tău cel mai înalt. Să-ți asumi greșelile, să înveți din ele, să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta. Să ai încredere în tine și, chiar dacă mai ai de lucrat la acest aspect, să-ți fii alături și atunci când cazi, când greșești. Să nu te judeci prea aspru, să nu te condamni. Să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi înainte. Respectul de sine înseamnă să-ți onorezi trupul acordând atenție nevoilor sale, felului în care te hrănești, faci mișcare, dormi, te relaxezi; să-ți hrănești mintea cu informații de calitate, să cauți să te dezvolți în permanență, să-ți faci planuri și obiective, să pui în fiecare zi câte o cărămidă la îndeplinirea visurilor tale.

În relația de cuplu respectul se reflectă prin felul în care în care te comporți cu partenerul în fiecare zi a vieții tale. În momentul în care partenerul tău te umilește, te desconsideră, îți vorbește urât, te abuzează într-un fel sau altul, te manipulează, te șatajează emoțional, dar ocazional face gesturi frumoase ca să te îmbuneze, nu înseamnă că te respectă. Respectul se manifestă zi de zi, nu doar în vacanțe sau de sărbători. Așadar, respectul într-o relație de cuplu înseamnă, printre altele, următoarele:

- a-ți asculta partenerul, a acorda atenție nevoilor, dorințelor și preocupărilor sale;

- a nu încerca să-l schimbi pentru a corespunde mai bine așteptărilor tale, ci a-l accepta așa cum este;

- a avea disponibilitatea de a-i acorda timp și spațiu personal și a-i comunica la rândul tău care sunt limitele și granițele tale;

- a-ți asuma partea ta de responsabilitate pentru felul în care arată relația, în loc de a-l învinovăți pe celălalt;

- a fi dispus să comunici cu sinceritate;

- a-i accepta interesele, pasiunile, dorințele și a-i respecta libertatea individuală;

- a-l încuraja și a-l suține;

- a-i vorbi frumos, chiar dacă „te enervează” – emoțiile tale și felul în care le manifești sunt responsabilitatea ta, nu a partenerului. Dacă nu poți menține un ton calm sau neutru, retrage-te câteva momente, înainte de a-ți părea rău pentru ce ai spus sau ai făcut în vâlvătaia trăirilor tale;

- a nu face promisiuni mincinoase;

- a-i demonstra partenerului tău apreciere și recunoștință, nu doar pentru ceea ce face, ci și pentru ceea ce este;

- a-i comunica în mod direct nemulțumirile, în loc de a le discuta cu alții;

- a fi dispus să recunoști dacă ai greșit și a-ți cere iertare (nu mă refer aici la greșeli care se repetă a mia oară, greșeli intenționate pentru care speri că „scapi” dacă îți ceri iertare, iertare care în acest caz nu este sinceră și nu înseamnă nimic);

- a fi dispus să depui efort pentru soluționarea conflictelor – în momentul în care între parteneri apar certuri și conflicte, se întâmplă deseori ca acestea să escaladeze pentru că fiecare își dorește să-și impună punctul de vedere, să i se dea dreptate. De la o chestiune minoră se poate ajunge la reproșuri, la rememorarea altor greșeli din trecut și, din păcate, chiar la jigniri sau alte chestiuni mai grave. Când există diferențe de opinie îi arăți respect partenerului tău dacă îi comunici în mod deschis ceea ce te deranjează (fără a-l învinovăți), îi permiți să-și spună la rândul său punctul de vedere și căutați să ajungeți la o rezolvare sau un consens. Este normal să-ți manifești nemulțumirile și să spui cum vezi tu soluționarea acestora, însă trebuie să iei în calcul și faptul că partenerul tău poate să nu fie de acord. Nu încerca să-l manipulezi, să te victimizezi, să-l șantajezi emoțional ori să faci o scenă. Nu-l jigni și nu sta îmbufnat cu zilele. Ascultă-l și încearcă să vezi lucrurile și din perspectiva lui. Dacă nu se poate ajunge la un consens, toate acele strategii de manipulare mai devreme sau mai târziu vor ajunge să distrugă relația de la rădăcină.

O chestiune pe care vreau să o punctez aici este faptul că așa cum învățăm despre iubire de la părinții noștri sau cei care ne-au îngrijit când eram copii, tot așa învățăm și despre respect. Un părinte care își respectă copilul are încredere în capacitățile și în potențialul său și îl ajută să și le dezvolte, arătându-i calea către independență și autonomie. Nu își privește copilul ca pe o extensie a sa, ci ca pe o ființă de sine stătătoare care are dreptul să facă alegeri și să ia decizii așa cum consideră de cuviință. Un părinte care-și respectă copilul nu va încerca să-l manipuleze în alegerile sale de adult, nu se va amesteca în viața sa și nu va apela la șantaj emoțional pentru a-l determina să-i împlinească așteptările sau interesele egoiste, ci îl va susține și îl va încuraja atât cât va putea.

Copiii nu sunt nici jucării și nici proprietăți private – nu ar trebui să fie nici sclavii, dar nici stăpânii noștri. Cel mai mare respect pe care i-l poți arăta unui copil este să îl accepți în individualitatea sa, poate complet diferit de cum te-ai fi așteptat tu, și să te raportezi la el ca la un om care, pentru a ajunge „mare”, are nevoie să fie recunoscut și acceptat pentru ceea ce este el, încurajat și suținut, ghidat cu iubire și atenție, însă liber să facă propriile greșeli.

Un aspect aș vrea să mai punctez aici – în societatea noastră încă mai este aplaudată ideea că trebuie să-ți respecți și să-ți iubești părinții indiferent de felul în care s-au comportat cu tine. Însă eu vin și spun că nu poți impune nimănui să  iubească și să  respecte pe cei care l-au rănit, l-au umilit, l-au abuzat, i-au frânt aripile sau spiritul, pentru că, da, din păcate, există și părinți care nu fac altceva decât să ia de la copii, să-și verse frustrările și durerile asupra lor, să-i folosească, să-i maltrateze. Un părinte care într-adevăr și-a făcut datoria de părinte întotdeauna va fi respectat și iubit de către copilul său, în mod firesc și natural, fără a simți vreo „obligație” sau constrângere în acest sens.

Respectul, oricum l-am defini fiecare dintre noi, nu se impune, ci se câștigă. Este, în fond, un sentiment nobil care ne reamintește să fim oameni, iar pentru ca alții să ne câștige respectul, trebuie, în primul rând, să le acordăm această șansă, să punem în stand-by pentru câteva clipe prejudecățile și convingerile noastre și să încercăm să îi privim pe ceilalți dincolo de ele.

Dr. Ursula Sandner

 

12 comentarii pentru “Ce este respectul?

  1. Multumesc…cea mai completa si mai frumoasa explicatie a respectului pe care am citit-o pana acum.Felicitari !

  2. Așa este….si va multumesc pt acest articol,aveam momente cand ma simteam vinovată ca o urasc pe mama.Am trăit multe clipe umilitoare,frici intense si mă simțeam folosită de ea in copilărie intrucât focusul ei era pe partenerii de viață iar noi copii pe locul doi.Nu a ținut cont de bunăstarea noastră psiho-emotională,eu fiind cea mai mare si oarecum am preluat rolul de mama si salvator al ei și grijă de fratii mai mici…apărând.o de loviturile lor.Articolul dvs m.a mai luminat si de fiecare data le citesc cu interes.Cu respect!Multumesc!

  3. Punctul meu de vedere este că înainte de a veni la întrupare, noi suntem cei care ne alegem familia în care să ne naștem și, implicit, realitatea experimentată în care să creștem. Părinții nu sunt nici răi, nici buni, sunt ai noștri și-atât, iar evoluția spirituală presupune renunțarea la dualitate…părinții sunt cei pe care noi i-am ales. Autoeducația este ceea ce ne aparține ca lucrare din momentul în care ne trezim, felul în care decidem să ne organizăm propria viață, ce fac eu cu mine, cum mă modelez, fiindcă fiecare are Calea lui și are anumite experiențe prin care sufletul și-a propus să treacă. Faptul că sunt oameni ce nu se trezesc spiritual în această viață, nu înseamă că sunt inferiori altora care sunt în proces de ascensiune, căci fiecare suflet are alegerile lui pentru care-și va suporta propriile consecințe. Fac parte dintre cei care au primit suficiente coerciții de la părinți, cât să fi crescut un matur victimă, dar tot ce am trăit știu că mi-a folosit pentru ca azi să fiu Eu.
    Cred că e important pentru sufletul fiecăruia ca, până îi mai avem în viață, să ne iertăm părinții și nu doar în mintea noastră și pur și simplu să avem o discuție blândă, în care să le spunem tot ce avem pe suflet nerostit de mulți ani în urmă, să le spunem că îi iertăm pentru tot ce credem noi că ne-au greșit, să-i rugăm să ne spună tot ce au ei pe suflet și să-i rugăm să ne ierte pentru tot ce cred ei că le-am greșit. Vă rog, chibzuiți și faceți acest gest cuminte al iertării reciproce, dar cu sufletul deschis, cât încă mai sunt în viață. Eliberați-vă și ușurați-vă sufletul unii altora, cât încă sunteți pământeni. „Cel mai mare păcat este neiertarea” – Arsenie Boca
    Mulțumim Ursula Sandner și Condor C., pentru mesaje luminate!
    https://www.youtube.com/watch?v=76mclyu7CVk

  4. Am parcurs articolul și comentariile,
    Mie dor de “respect” dim toate punctele de vedere.

    Astăzi, chiar pe acest subiect, am avut o zi mai mohorâtă .
    De ceva timp, in vreo trei variante- am transmis unei domnișoare – ca avem viziuni diferite de abordare a vieții, astfel pașii pe drumul vieții ii vedem și ii facem foarte diferit. Relația noastră de socializare nu poate continua întrucât valorile noastre sunt diferite……nu a înțeles. Am încercat cu ajutorul cuiva sa netezesc situația , ….. și ce sa vezi, astăzi in loc de un “ insfarsit a priceput” ma trezesc cu prezenta pe viitor asigurata!!! solicitând servicii firmei unde muncesc.
    Waw, am obosit! Ce fel de satisfacție, total neimportanta / nefolositoare , poate avea o persoana când încurca / deranjează …..?!!??!
    Nu intra in discuție respectul, pur și simplu in situația mea este violată intimitatea.

    Cand nu exista nici o presupoziție pozitivă, constructiva, armonioasa, de progres, etc, de ce trebuie trecut marcajul / linia – respectului reciproc atât de des de către atât de multe persoane ?!! Ce societate …..🙁🤨😮😪

  5. Armonie 8 iți împărtășesc intru totul spusele. Am venit aici sa creștem și fiecare întâmplare și persoană din Calea vieții noastre își are rolul său. Trebuie doar sa faci uneori puțină liniște în jurul tău, pt a-ți auzi vocea interioară, adevăratul tău Eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *