În termeni generali, nevoia de control înseamnă nevoia de siguranță și certitudine. Cu cât te simți mai nesigur pe tine, cu atât nevoia ta de a-i controla pe alții poate fi mai mare. Controlându-i pe alții te simți puternic și, astfel, primești în mod artificial și temporar confortul și alinarea de care sinele tău are nevoie.
Într-o relație de cuplu, nevoia de dominare și control nu vine din iubire, ci din nesiguranță, posesivitate, dependență, egoism, obișnuință sau atașament patologic.
Prin ce atitudini și comportamente încearcă partenerul tău să te controleze?
- îți induce sentimente de vinovăție și rușine – te acuză de lucruri pe care nu le-ai făcut sau de care ești responsabil într-o foarte mică măsură, încearcă să te facă să te simți prost tocmai pentru ca tu să te străduiești să-i reintri în grații, să-i faci pe plac; se victimizează pentru a te face să te simți vinovat de ceea ce i se întâmplă lui/ei;
- te critică constant și te devalorizează – cu timpul începi să te simți din ce în ce mai neîncrezător în propriile forțe, te îndoiești de tine, de capacitatea ta de a lua decizii și a face lucruri, astfel încât devii mult mai supus, mai ușor de manipulat și controlat;
- încearcă să te izoleze de cei din jurul tău – de prieteni, familie, colegi (poate să-ți ceară direct sau indirect să renunți inclusiv la slujba sau cariera ta) pentru a rămâne doar el/ea în centrul atenției tale – ancora ta, singura persoană care ar trebui să conteze și pe care să o asculți, crezi și urmezi;
- nu îți respectă intimitatea, timpul și spațiul personal – te sună constant pentru a verifica unde și cu cine ești, îți controlează telefonul, conturile de pe rețelele sociale, îți umblă prin lucruri și consideră ca fiind normal un astfel de comportament, ca și cum el/ea ar avea dreptul să știe absolut tot despre tine, iar tu nu ai avea dreptul la intimitate. Însă fiecare om este, în fapt, o ființă de sine stătătoare, un individ unic care are propriile limite și granițe personale și care are dreptul de a-și face cunoscute aceste limite și a cere să-i fie respectate, indiferent dacă este sau nu într-o relație de cuplu;
- este posesiv și gelos – încearcă să-ți controleze relațiile și interacțiunile pe care le ai cu ceilalți oameni pentru că îi este teamă să nu te piardă. Vede „pericole” acolo unde nu sunt și este mai mereu suspicios;
- nu îți respectă nevoile, dorințele sau punctul de vedere – este ca și cum nu ar vrea să vadă că ai și tu propriile nevoi și dorințe, ca și cum numai ale lui/ei ar fi importante. Propriile tale opinii vor fi desconsiderate sau ignorate, te va întrerupe în timp ce vorbești, va râde de tine, te va face să te simți prost, te va critica. Într-un fel, acest lucru se poate traduce astfel: „eu dețin controlul asupra minții tale, asupra a ceea ce gândești; tu trebuie să gândești cum vreau eu și să simți cum îmi convine mie”;
- încearcă să te facă să crezi că ceva ce tu știi că este adevărat, nu este adevărat sau încearcă să te determine să te îndoiești de tine și de adevărul tău interior - de exemplu, el/ea are un comportament abuziv, iar când îl confrunți cu acest lucru, neagă cu desăvârșire, minimalizează importanța faptelor sale, îți spune că ești nebun și că ți se pare, că vezi greșit lucrurile, că exagerezi sau chiar îți spune că tu ești cel abuziv;
- insistă și persistă prin orice mijloace ca să obțină ce vrea de la tine până în punctul în care te simți secat de energie și voință și cedezi – fie că își dorește să-i dai dreptate, fie că își dorește să-i satisfaci anumite nevoi și dorințe, nu cedează până când nu obține ce vrea (indiferent de costurile pe care le ai tu de suportat) – printr-o tocare măruntă a nervilor, prin completa ignorare sau distorsionare a punctului tău de vedere, prin intimidare și amenințări, prin agresivitate sau victimizare nesfârșită, prin sabotarea anumitor planuri importante pentru tine, prin folosirea copiilor sau a altor ființe importante (inclusiv animalele de companie) ca instrumente de șantaj;
- se simte îndreptățit/ă să ia decizii în locul tău – o persoană care crede că „știe mai bine” decât tine, care se consideră superioară ție, nu va privi neapărat această lipsă de respect ca pe un abuz, ci va considera că îți va face un bine – „tu nu știi / nu poți / greșești, așa că mai bine lasă-ți viața în seama mea”;
- își găsește scuze și nu recunoaște când greșește – dacă are izbucniri emoționale sau devine agresiv, îți va spune „tu m-ai provocat”, dacă nu se ține de promisiuni, îți va spune „așa sunt eu, mai zăpăcit”, dacă are anumite comportamente care îi dăunează atât lui/ei, cât și ție, îți va spune „ce vină am eu dacă sunt așa? Părinții mei sunt de vină pentru cum mă comport eu acum / am avut o copilărie nefericită”;
- are două „fețe” – în public sau în fața altora pare cel mai iubitor și grijuliu partener, cel mai empatic și fermecător, însă în fața ta această mască pică și revine la vechile obiceiuri și la adevăratul său fel de a fi. El este omul cel bun, iar ceilalți pot să confirme asta, tu de ce insiști să crezi altceva? Această tehnică de distorsionare a realității te face să te îndoiești de propriile percepții și te ține agățat de speranța că, poate, dacă ești suficient de „bun” (însă niciodată nu ești suficient de bun pentru el/ea) își va arăta această față și în particular;
- folosește abuzul fizic, agresivitatea, amenințările, inducerea fricii – dacă ești paralizat de frică, dacă te temi pentru siguranța și viața ta, vei face orice pentru a evita repetarea unui astfel de episod. Soluția nu este, însă, aceea de a accepta în continuare acest gen de comportament, ci de a căuta ajutor pentru a ieși din situație;
- folosește sexul sau afecțiunea ca instrumente de șantaj – iubirea lui/ei este condiționată de cât de bine reușești să te supui nevoilor, dorințelor și pretențiilor sale. De exemplu, dacă nu îi faci pe plac când dorește, își va retrage afecțiunea și va sta bosumflat cu zilele. Dacă vei face ceva ce el nu își dorește ca tu să faci (de exemplu, să ieși în oraș cu prietenii tăi într-o seară), va refuza să mai facă sex cu tine;
- folosește banii pentru a crea o dependență față de el – la început îți poate spune că te iubește, că își dorește tot ce este mai bun pentru tine, că vrea să-ți ofere totul, că nu trebuie să îți mai faci griji pentru nimic, că nu este nevoie să mai lucrezi. În general vorbim despre bărbați care doresc să-și domine partenerele, să le facă să devină dependente de ei, pentru ca ulterior să-și piardă interesul și respectul și să devină lipsiți de considerație, agresivi ori să le ignore, neglijeze și să le trateze ca pe niște „proprietăți”.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Ce să faci dacă ești într-o astfel de relație?
Dacă observi că acest gen de comportamente nu înclină atât de mult balanța încât să iei decizia de a pleca din relație (de exemplu, sunteți la început și încă nu vă cunoașteți suficient de bine) pune cărțile pe masă și propune-i partenerului tău să discutați deschis despre ceea ce se întâmplă. Uneori poate fi vorba despre neînțelegeri sau interpretări eronate (cu toții avem punctele noastre sensibile și uneori un comportament minor poate declanșa în noi reacții exagerate) cauzate de lipsa de comunicare, de o lipsă de clarificare a limitelor și granițelor personale, de o insuficientă cunoaștere. Observă dacă lucrurile într-adevăr se schimbă sau dacă vorbim doar de promisiuni urmate de încălcarea acestora și repetarea comportamentelor problematice. Ia atitudine de la început, pentru că numai în acest fel vei putea descoperi despre ce este vorba de fapt acolo. Nu trece cu vederea și nu te amăgi că poate se va schimba cândva în viitor...
Iar dacă timpul a trecut, nu a fost vorba despre simple neînțelegeri, ci într-adevăr despre tendințe și comportamente abuzive de control și te-ai agățat de varianta „poate se schimbă el/ea” te invit să te gândești, de asemenea, cum a funcționat această variantă pentru tine. S-a schimbat? Iar dacă nu s-a schimbat până acum, pe ce te bazezi când speri că acest lucru se va întâmpla? Oamenii se schimbă în primul rând când conștientizează că au o problemă și sunt dispuși să depună eforturile necesare pentru a soluționa acea problemă. Un om continuă să încerce să-i controleze pe alții pentru că are anumite beneficii din acest comportament – se simte puternic, lucrurile se întâmplă după voia lui, ceilalți nu ripostează ș.a.m.d, iar a trece de la o relație de acest tip care este, în fond, unilaterală, la o relație matură și empatică presupune un proces de autocunoaștere și conștientizare pentru ca schimbarea să fie reală și de durată. Își dorește partenerul tău să înceapă acest proces? Consideră că are vreun motiv să înceapă acest proces sau consideră că este perfect ok așa cum este acum și nu dorește să schimbe nimic?
Dacă simți că deja nu mai ești bine în acea relație, însă nu ai curajul să pleci, iar discuțiile și încercările tale de soluționare a problemelor nu au dat niciun rezultat, începe să te apropii de oameni care te-ar putea ajuta – solicită ajutorul unui psihoterapeut sau/și vorbește cu persoane în care ai încredere despre ceea ce ți se întâmplă, nu mai ține totul ascuns pentru că acest lucru nu face decât să adâncească stările de confuzie, rușine și neîncredere pe care este foarte probabil să le simți.
Controlul și iubirea sunt incompatibile - iubirea nu poate să existe decât atunci când există libertate (libertatea de a fi tu însuţi și libertatea partenerului de a fi așa cum își dorește să fie) și acceptare reciprocă. În orice relaţie funcţională, fiecare dintre parteneri alege singur să rămână sau nu în acea relaţie. Atunci când ești constrâns să stai alături de cineva (prin manipulare, șantaj emoţional, ameninţări, pentru că te simţi obligat sau constrâns ș.a.m.d.) nu mai poate exista dorinţă, deoarece dorinţa la rândul ei este alimentată de libertatea de a alege.
Nimeni, cu excepția ta, nu ar trebui să fie în controlul vieții tale. Ia-ți puterea înapoi și însoțește-te pe drumul vieții cu oameni care sunt dispuși și capabili să îți respecte autenticitatea, limitele și granițele, deciziile și libertatea de a alege.
Dr. Ursula Sandner
Mulțumesc, Mulțumesc, Multumesc.
Foarte de folos acest articol.
Instinctul ne atrage atenția la acest tip de comportament, însă empatia și ” hai ca trec cu vederea ca poate își revine la normal” sunt cele care ne trag înapoi, ne paralizează sa luam decizia logica, morala și etica.
Părerea mea este ca în momentul în care ai avut primul Instinct de a ieși din aceea relație….trebuie în acel moment acționat. Așteptarea aduna regrete și frustrare.