Ce înseamnă un prieten adevărat?

Relațiile de prietenie joacă un rol important în viața fiecăruia dintre noi, însă ele nu pot fi clădite artificial sau forțate, ci necesită timp și implicare din partea noastră. Ajungem să ne împrietenim cu oameni pe care îi percepem ca fiind similari nouă, cu care avem interese, valori sau credințe asemănătoare și, pe baza acestor similitudini, începem să construim din ce în ce mai mult, să investim afectiv, să ne deschidem unul în fața celuilalt.

Există, însă, momente în viață când ceva din interiorul nostru ne face să punem la îndoială sinceritatea prieteniei pe care o avem cu cineva – nu ne dorim, desigur, să ne îndoim de cel de lângă noi, însă anumite vorbe, gesturi sau fapte încep ușor-ușor să ne ridice semne de întrebare. Este el sau ea cu adevărat prieten/ă cu mine? Este benefic să continuăm această relație sau poate ar fi mai înțelept să facem doi pași înapoi?

Ce face, așadar, diferența dintre un prieten adevărat și un simplu „trecător” prin viața noastră? Un prieten adevărat...

- te acceptă așa cum ești – nu îți impune să fii ori să trăiești într-un fel anume (după cum consideră el că ar fi bine), nu încearcă să te schimbe, nu te critică și nu te judecă pentru ceea ce percepe el că ar fi defectele tale, ci te acceptă atât cu minusurile, cât și cu plusurile tale. În prezența lui simți că poți să fii exact așa cum ești, autentic; te simți în largul tău;

- îți vrea binele – de multe ori oamenii, în încercarea de a-i determina pe ceilalți să facă după cum vor ei sau după cum consideră ei că ar fi bine, le spun celor apropiați „eu doar îți vreau binele”. Problema aici este că, de multe ori, fără să ne dăm seama, ceea ce percepem noi că ar fi bine pentru celălalt, nu este, de fapt, chiar înspre binele lui. Oricât de bine intenționați am fi, nu putem ști noi mai bine ca persoana în cauză care este binele ei, ci doar presupunem bazându-ne pe experiența noastră de viață, pe credințele și nevoile noastre, nu ale ei.

Un prieten care îți vrea binele îți dă voie să alegi singur, adică îți oferă spațiul de care ai nevoie pentru a lua propriile decizii și nu te bombardează cu sfaturi, mai ales dacă nu i le soliciți. Dacă greșești, nu te va face să te simți vinovat sau rușinat pentru asta, ci va încerca să te susțină, să fie alături de tine, încurajându-te să îți asumi responsabilitatea pentru greșelile tale. Adică va menține o distanță suficient de mare între tine și el astfel încât să ai spațiul necesar să vezi și să îți asumi propriile fapte, să stai tu cu tine și să reflectezi dacă ai greșit sau nu, unde ai greșit și ce poți învăța din asta, în loc de a sări repede să te salveze, să îți distragă atenția de la propriile trăiri inconfortabile (pe care poți ajunge, astfel, să nu ți le mai asumi) ori să îți aducă reproșuri de tipul „vezi, ți-am spus eu!”. Și va menține o distanță suficient de mică între tine și el pentru a putea să simți că „nu ești singur”, că este acolo pentru tine în continuare, că te acceptă în ciuda greșelilor tale;

- te respectă  – respectul față de un prieten înseamnă respect față de opiniile, sentimentele, deciziile, valorile, granițele și limitele personale și felul lui de a fi.

  • respect față de opinii - dacă ești prieten cu cineva, acest lucru nu înseamnă că trebuie să fii tot timpul de acord cu el, ci înseamnă că în ciuda diferențelor de opinii, arăți în continuare respect. Iar apariția diferențelor de opinii nu ar trebui să reprezinte prilejul perfect pentru a-i demonstra celuilalt că se înșală ori că greșește, nu ar trebui să reprezinte un prilej de persuadare a celuilalt, de încercare de a-l determina să renunțe la opiniile lui pentru că ale tale sunt cele „bune” și „corecte”. Dacă suntem dispuși să privim cu mintea deschisă și să încercăm să înțelegem opinii diferite de ale noastre (sau de ce un om gândește într-un fel anume) tot noi putem avea de câștigat prin faptul că ne lărgim orizonturile percepției, chiar dacă suntem ori nu de acord cu acele opinii;
  • respect față de sentimente – un prieten îți respectă sentimentele prin simplul fapt că nu te judecă pentru ele, că nu încearcă să ți le blocheze (să blocheze exprimarea lor, de exemplu, spunându-ți lucruri de genul „nu trebuie să te simți așa”, „nu ai motiv să te simți așa”), că nu ți le invalidează. De exemplu, dacă prietenul tău se simte trist, oferă-i spațiul necesar de a-și trăi acea tristețe și a se elibera de ea, fii alături de el, empatizează cu el, arată-i compasiunea și înțelegerea ta, spune-i că îți pare rău, însă nu te grăbi „să-l salvezi” de propriile trăiri, mai ales că această salvare este una temporară, superficială și care doar amână confruntarea lui cu acele trăiri. Dacă prietenul tău s-a înfuriat ori este deranjat de ceva ce ai făcut tu, nu te grăbi să-i spui „te înșeli”, „ți se pare” ori „exagerezi” – în acest fel îi arăți că sentimentele lui nu contează. Acceptă faptul că el s-a înfuriat (poate pentru că a simțit că l-ai nedreptățit cumva, chiar dacă nu aceasta a fost intenția ta), însă propune-i să tranșați problema, expune-ți punctul de vedere și evită să devii și tu defensiv. Pentru că, da, de multe ori ni se pare că ceilalți exagerează ori nu au motive să se simtă într-un anumit fel, însă numai din punctul nostru de vedere nu au motive, acest lucru neschimbând cu nimic realitatea trăirilor pe care ei le au. Însă prin comunicare și o atitudine pe cât se poate lipsită de încrâncenare sau cel puțin curioasă, putem soluționa problemele și putem evita transformarea neînțelegerilor în adevărate conflicte;
  • respect față de decizii – un prieten adevărat nu va încerca să intervină în viața ta „cu forța”, nu va încerca să pună presiune pe tine să-ți schimbi deciziile ori să iei anumite decizii pe care el le dorește, nu te va șantaja emoțional inducându-ți sentimente de vinovăție pentru că ai luat anumite decizii, nu te va „dirija” sau controla ca pe un copil mic să faci ori să nu mai faci anumite lucruri inducându-ți astfel ideea că nu ești capabil de unul singur și că nu ai putere personală;
  • respect față de valori – în general relațiile de prietenie se bazează și pe o compatibilitate la nivel de valori, însă cum acea compatibilitate nu este 100%, un prieten adevărat va ști să îți respecte și acele valori în care el nu se regăsește. Dacă nu ești ca mine, nu înseamnă că ești mai rău sau mai bun, ci înseamnă doar că ești diferit, iar respectarea diferențelor dintre oameni este unul dintre cei mai importanți piloni ai oricărei societăți sănătoase;
  • respect față de granițele și limitele personale  – orice persoană, indiferent de gradul de apropiere pe care îl are cu noi, are dreptul să decidă pentru sine cât permite și ce permite din partea celorlalți. De exemplu, dacă tu ești genul de persoană care nu are nicio problemă în a primi musafiri neanunțați, pentru un alt prieten de-al tău, să apari neanunțat la ușa lui, poate fi extrem de deranjant. Indiferent despre ce ar fi vorba, pentru ca o relație de prietenie să funcționeze, este necesar ca ambii prieteni să își stabilească, să își facă cunoscute și să-și respecte limitele și granițele personale. Dacă cineva nu îți respectă aceste limite, mai ales în condițiile în care le știe (poate că i le-ai și repetat de nenumărate ori), nu te respectă și nu te valorizează pe tine. O prietenie nu permite „orice” și nu tolerează „orice” (cum greșit cred unii oameni) și tocmai pentru că o prietenie se presupune că este atât de valoroasă pentru noi ar trebui să fim atenți la comportamentele noastre.

- nu are „pretenții” și așteptări nerealiste – vedem, de multe ori în jurul nostru, această atitudine de îndreptățire  pe care unii dintre oameni o au față de prietenii lor mai mult sau mai puțin apropiați. „Pentru că tu ești prietenul meu, ești dator față de mine să.../ mă aștept să.../ îți cer să.../ mă supăr dacă nu...”. Nu, calitatea de prieten a cuiva nu îl transformă pe acel cineva în supusul tău, nu îl face dator să îți facă pe plac cu orice preț, nu îl constrânge la nimic. O relație de prietenie se presupune că se bazează pe reciprocitate, pe înțelegere, pe empatie, pe respect, pe egalitate, pe plăcerea de a petrece timp împreună, de a descoperi lucruri împreună, de a fi alături unul de celălalt atât în momentele frumoase, cât și cele mai puțin frumoase ale vieții, nu pe manipulare, frică sau un șantaj de genul „dă-mi mie acum, deoarece nu știi când o să ai și tu nevoie de mine”, „dacă nu faci cum zic eu, nici eu nu o să te mai ajut pe tine”.

Da, prietenia presupune reciprocitate, presupune dorința de a-l ajuta pe celălalt dacă are nevoie de ajutor, însă acel ajutor nu vine în urma unui șantaj emoțional de tipul „dacă nu-mi dai, vezi tu...”, „dacă nu faci asta pentru mine, ești un egoist”. Nu te simți obligat să faci ceva pentru cineva, ci faci acele lucruri pentru că așa îți dorești tu. Iar tu nu ești responsabil pentru viața nimănui, cum nici nu poți pretinde ca altcineva să-și asume responsabilitatea pentru viața și bunăstarea ta. Nu suntem niște copii neajutorați care au nevoie să li se dea și să li se facă, care au nevoie ca alții să aibă grijă de ei, iar sentimentul de îndreptățire pe care îl avem în relațiile noastre de prietenie provine atât din imaturitatea, cât și din egoismul nostru.

Nimeni nu ne datorează nimic, oricât de prieteni am fi cu acei oameni. Prietenii din viața noastră nu sunt pe post de părinți sau îngrijitori și nici noi nu mai suntem niște copii neajutorați. Să oferim din preaplinul nostru, să oferim atât cât putem și simțim, să oferim cu bucurie și drag și să știm când ceea ce ni se cere ne depășește resursele, indiferent de tipul lor, iar atunci să știm să și refuzăm. Să fim atenți dacă cei pe care îi refuzăm pot să accepte și un refuz ori dacă devenim dintr-o dată doar niște mere stricate în ochii lor (caz în care este foarte posibil să fi fost doar folosiți pe post de „furnizori” și atât). Cei care ne sunt prieteni nu se folosesc de noi;

- este alături de tine și în momentele frumoase, dar și în momentele dificile ale vieții – cu toții știm că viața nu este presărată numai cu bucurii și momente roz, ci și cu dificultăți și coborâșuri, iar un prieten care este dispus să fie alături de tine și în momentele grele (te ascultă, îți oferă un umăr pe care să plângi, te încurajează ori te ajută în oricare alt mod, așa cum poate, atât cât poate simțind când și cât să intervină în așa fel încât tu să te bazezi întotdeauna, în primul rând, pe forţele tale proprii) este în mod real un prieten adevărat;

- este sincer cu tine și îți spune inclusiv ceea ce nu vrei să auzi – adevărul poate fi uneori dureros, dacă nu putem accepta acel adevăr, iar un prieten adevărat nu va căuta să îți spună numai ce vrei tu să auzi, pentru a rămâne în grațiile tale, ci îți va spune și lucruri mai puțin plăcute, însă adevărate, cu riscul de a te supăra pe el. De exemplu, există anumite practici (mai ales în străinătate) numite „intervenții” în care avem de-a face cu o persoană care are o anumită problemă care a scăpat de sub control (dependență de droguri, de alcool, de mâncare sau orice alt comportament care ajunge să afecteze semnificativ funcționalitatea persoanei în cauză) și care este încurajată de către cei apropiați (prieteni, membrii familiei) în cadrul unei întâlniri de tip „intervenție” să se confrunte cu acea problemă, să nu o mai nege, să caute ajutor specializat. Fiecare dintre acești participanți la acea întâlnire are curajul de a-i spune celui în cauză un adevăr mai puțin plăcut, în speranța că „îl va trezi la realitate”, însă comportamentele și deciziile lui ulterioare deja nu mai depind de ei;

- se bucură pentru tine și te încurajează să-ți urmezi obiectivele și visurile – fii atent la oamenii care pretind că sunt prietenii tăi, însă te descurajează, te trag în jos și nu se entuziasmează alături de tine. Un prieten adevărat nu face asta și nici nu încearcă să te convingă de faptul că visurile tale sunt imposibil de atins, ci dimpotrivă;

- nu te minte, nu te vorbește de rău, nu te bârfește și nici nu le permite altora să facă asta în prezenţa lui – un prieten îți spune verde-n față dacă are ceva de spus, nu se plânge în stânga și-n dreapta, nu vorbește urât despre tine și nici nu răstălmăcește cuvintele tale pentru a pica el bine. Nu se folosește de ceea ce știe despre tine pentru a te ataca în punctele tale sensibile ori pentru a-ți pune bețe-n roate sau a-ți face rău într-un fel sau altul;

- își face timp pentru tine – trăim într-o lume solicitantă și cu toții avem de îndeplinit sarcini, de rezolvat probleme și de atins obiective. Chiar dacă toate responsabilitățile noastre nu ne permit să petrecem atât de mult timp împreună precum ne-am dori, un prieten adevărat va găsi o manieră potrivită să te includă în viața sa, iar tu, la rândul tău, vei face același lucru. Dacă ne dorim ca cineva să facă parte din viața noastră, putem găsi, de comun acord, o manieră prin care să menținem acea relație vie. Nu vorbim neapărat de „cantitatea” de timp, cât de calitatea timpului petrecut împreună. Se poate, de exemplu, ca cel mai bun prieten al nostru să locuiască în altă țară, iar faptul că nu ne întâlnim fizic poate să nu influențeze cu nimic calitatea relației noastre, deoarece am descoperit între timp alte modalități de menținere a conexiunii emoționale. Într-o prietenie este mai degrabă vorba despre atenție, interes și prezență emoțională, pentru că poți la fel de bine să petreci ore în șir cu cineva, însă interacțiunea voastră să fie una superficială sau de la mască la mască;

- este interesat de viața ta, te ascultă și nu te judecă, este „aliatul” tău și nu „rivalul” – poți avea uneori senzația că prietenul tău ar fi în competiție cu tine, că, deși spune că se bucură pentru realizările tale, intuiția ta îți spune că mai degrabă te invidiază. Dacă simți aceste lucruri, nu le ignora, ci caută să descoperi mai departe care este adevărul. Observă și dacă persoana respectivă este interesată de viața ta doar pentru că are nevoie de anumite informații de care ar putea să beneficieze ori dacă într-adevăr îi pasă de tine. Observă și dacă are tendința de a te judeca sau critica, de a mai arunca câte o replică acidă pe care o maschează apoi sub formă de „glumă”, de a-ți face „complimente” care aduc mai degrabă a jigniri mascate. Uneori intențiile nesincere ale celuilalt ies la suprafață tocmai prin aceste mici detalii.

Prietenii sunt familia pe care ne-o alegem singuri și nu avem de ce să acceptăm în viața noastră persoane care doar caută să profite de pe urma noastră fără a oferi nimic în schimb, care ne seacă de vitalitate și ne împovărează existența, care ne judecă, ne vorbesc de rău pe la spate, deși în față ne zâmbesc frumos, care ne desconsideră sau nu ne respectă, care nu țin cont de sentimentele noastre, care ne încalcă limitele și granițele, care nu se țin de cuvânt și ne încurcă, în acest fel, și nouă planurile, care nu știu să respecte intimitatea unei relații de prietenie, care spun mai departe tot ceea ce noi le spunem între patru ochi.

Să ne îndepărtăm de oamenii toxici și să le facem loc în viața noastră celor care într-adevăr își merită locul acolo. Să alegem cu mintea, dar și cu sufletul, persoanele cărora le acordăm prietenia noastră, iar apoi să nu uităm să hrănim respectul, încrederea și afecțiunea care stau la baza acelei relații.

Pentru tine ce înseamnă un prieten adevărat?

Dr. Ursula Sandner

 

 

Un comentariu pentru “Ce înseamnă un prieten adevărat?

  1. Buna ziua. Mai putem numi prietena aceea pers pe care o credeam prietena, care stiind ca esti insarcinata dupa o sarcina anterioara pierduta tarziu, nici nu ti trimite un sns sa te ntrebe ceva, existand azi netul nu te cauta desi e la un clik distanța. Nu i vb de a fi obligata, dar in mom frumoase/tensionate si un tel daca dam putem ajuta. Cate este părerea dvs? Multumesc mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *