Când auzim termenul „băiatul mamei”, ne gândim, de obicei, la un adult care are o dependență nesănătoasă față de mama lui. Fiind adult, este de așteptat să fie o persoană de sine-stătătoare, independentă și capabilă să își ia propriile decizii, fără a aștepta validări și aprobări de la părinți. Cu toate acestea, „băiatul mamei” pare să nu poată funcționa independent de aceasta. De ce se întâmplă asta? Unul dintre factori este reprezentat de fuziunea emoțională dintre părinte și copil, încă de la o vârstă fragedă.
Fuziunea emoțională dintre părinți și copii este un fenomen des întâlnit, mai ales în societățile colectiviste. Normele culturale joacă un rol, însă influența lor este limitată. De exemplu, în S.U.A se încurajează independența copiilor și pare a fi o normă ca aceștia să-și ia viața în propriile mâini odată ce devin majori, pe când în alte țări nevoile familiei se pun mai presus de nevoile individuale. Dar, în definitiv, chiar dacă normele culturale joacă un rol, ele nu dictează 100% dinamica unei familii.
Repetarea tiparelor transgeneraționale este un alt factor. Într-o mare măsură, învățăm cum să funcționăm ca adulți și cum să ne formăm relații bazându-ne pe experiențele noastre din copilărie. Dacă părinții noștri au trăit în simbioză emoțională cu părinții lor, dacă nici ei, la rândul lor, nu au fost învățați să se diferențieze, să stabilească limite și granițe, să-și formeze un simț al identității independent de familie, acest model ni-l vor transmite mai departe și nouă. Desigur, prin conștientizare și lucrul cu sine, tiparul poate fi întrerupt.
Este normal să fii apropiat de familia ta, în același timp păstrându-ți propria identitate. Coeziunea familiei presupune sprijin, ajutor, afecțiune reciprocă dar și a accepta și respecta independența și intimitatea fiecărui membru, însă în familiile fuzionale această apropiere înseamnă a te amesteca și a te implica în viața celuilalt, chiar dacă celălalt nu își dorește asta, a-i invada spațiul personal, a trăi prin el. Părinții își privesc copiii ca pe niște extensii ale lor, menite să le satisfacă toate nevoile și să fie într-un anume fel dorit de ei. Copiii devin dependenți de părinți din punct de vedere emoțional sau financiar, deși au toate resursele de a se descurca pe cont propriu.
Nu există o diferențiere între membri, iar rolurile nu sunt bine definite, deoarece limitele și granițele sunt aproape inexistente. Există așteptări, pretenții și solicitări intruzive pentru sprijin și atenție. Este un mod de relaționare plin de presupuneri și confuzii. Nimeni nu își exprimă direct gândurile și sentimentele, ci lasă să se înțeleagă, iar manipularea și șantajul emoțional sunt frecvent întâlnite. În aceste familii, părinții depind, într-o manieră exagerată și nepotrivită în acord cu tipul relației, de sprijinul emoțional al copilului, nepermițându-i acestuia să se maturizeze și să devină independent de ei.
Suntem familiarizați cu expresii de genul: „ce se întâmplă în familie, rămâne în familie” sau „nu îți spăla rufele în public” (și, din păcate, în acest fel abuzurile sunt ascunse și victimele nu reușesc să iasă din situațiile respective), „părinții sunt sfinți”, „nu este normal să răspunzi, să întorci vorba”.
Loialitatea față de familie (oricum te-ai simți și orice s-ar întâmpla) este mai presus de nevoile și dorințele tale individuale, de binele tău, iar a fi loial familiei înseamnă și a prelua și păstra credințele și valorile lor, chiar dacă sunt disfuncționale și ție nu îți mai fac bine, a le prelua poverile și a duce mai departe rănile lor (de exemplu, o mamă care a ajuns să urască bărbații din cauza propriilor experiențe negative îi poate inculca fiicei aceleași sentimente și atitudini față de bărbați), a-ți sacrifica idealurile și visurile, cariera sau relațiile pentru a rămâne în „cuib”, alături de familie, pentru că ei au nevoie de tine, adică ei au nevoie ca tu să le satisfaci nevoile emoționale față de care nu și-au asumat responsabilitatea pentru a le împlini pe cont propriu.
Când ne gândim la traumele pe care un copil le poate suferi în copilărie, ne gândim, de obicei, la abuz emoțional, fizic, sexual, la neglijare și maltratare, însă și a fi prea apropiat de părintele tău în sensul în care nu există limite și granițe personale, nu ți se permite să-ți dezvolți autonomia și independența, să-ți formezi o identitate a ta, să înveți să-ți descoperi și să-ți asculți nevoile reprezintă tot o traumă.
Fuziunea emoțională dintre părinte și copil se poate manifesta în diferite feluri, precum:
- părintele este hiperprotectiv și nu îi permite copilului să se confrunte cu diverse situații și să învețe cum să depășească dificultățile și provocările inerente vieții. Poate spune că este îngrijorat ori că se teme ca acesta să nu pățească ceva, însă, de fapt, încearcă să îl controleze. Îl incapacitează pentru că nu îi dă voie să-și dezvolte așa cum ar trebui abilitățile de viață și strategiile de adaptare și, incapacitându-l, îl ține dependent de ea/de el;
- pe de altă parte, există și situația în care părintele este cel „incapacitat”, iar copilul ajunge să aibă grijă de el. Este ca și cum rolurile s-ar inversa. Fie că vorbim despre un părinte imatur emoțional, fie că vorbim despre un părinte care se confruntă cu o anumită dependență sau o anumită problemă de sănătate gravă, copilul preia rolul de părinte;
- părintele face diferențe între copii, de pildă, pe unul dintre ei îl favorizează, iar pe celălalt îl vede ca pe oaia neagră a familiei. Își varsă frustrările asupra lui, îl învinovățește constant și are o cu totul altă atitudine față de copilul „preferat”. Chiar îi spune acest lucru, îl idealizează, îi repetă cât este de special și de important pentru ea/el și are așteptări nerealiste de la el;
- o altă formă de fuziune emoțională este atunci când părintele caută să obțină din relația cu propriul copil intimitatea emoțională care îi lipsește în relația cu partenerul de viață. Se raportează la copil ca la cel mai bun prieten sau ca la un partener de cuplu – îi împărtășește detalii intime nepotrivite, îi face confidențe, îi solicită sprijin emoțional sau sfaturi.
Pentru a exemplifica cum arată o astfel de relație, în articolul de astăzi vom discuta despre fuziunea emoțională dintre mamă și fiu.
O relație sănătoasă între mamă și fiu presupune existența și respectarea limitelor și granițelor personale, respect reciproc, comunicare și cooperare, pe când, atunci, când există fuziune emoțională, prin afecțiune se exercită, de fapt, o formă de control – „relația noastră este atât de specială și suntem atât de uniți, așa că dacă vrei să beneficiezi în continuare de afecțiunea mea, trebuie să faci cum vreau eu”. Nu există granițe părinte-copil, ca și cum ar fi „împletiți”, întrețesuți din punct de vedere emoțional. Mama exercită în permanență o presiune asupra fiului, pentru ca acesta să îndeplinească un anumit rol dorit de ea, iar el se simte deseori vinovat și dator față de mamă.
Fiul întâmpină mari dificultăți în a-și da seama cine este el cu adevărat, care este identitatea lui în afara relației cu mama. I-a preluat valorile, credințele, scopurile, interesele, temerile sau același traseu profesional. Aceasta este extrem de implicată în viața lui și îl poate privi ca pe un surogat emoțional, având așteptarea ca el să îndeplinească anumite roluri care sunt, de fapt, caracteristice unui partener de viață – sprijin emoțional, validare, sfaturi. În loc de a-i fi părinte, îi este „prieten”, împovărându-l cu propriile nevoi, așteptări și nemulțumiri.
Fiul se simte responsabil de bunăstarea mamei lui și simte că este datoria lui să o facă fericită , chiar dacă acest lucru implică sacrificarea propriei bunăstări. Aceasta este, de fapt, o misiune imposibilă. Nu este datoria copilului să renunțe la propria viață și identitate pentru a-și face părintele fericit și, mai mult decât atât, acel părinte nu are cum să fie fericit prin alții – fericirea este un rezultat al propriei stări interioare. După cum spunea Erich Fromm, „problema existenței nu poate fi rezolvată decât de fiecare pentru sine și nu prin delegație”.
Deoarece limitele dintre mamă și fiu sunt nedefinite, acesta va întâmpina dificultăți în a stabili limite și granițe cu ceilalți oameni din viața sa. Poate căuta să le facă celorlalți pe plac, îi este foarte greu să spună „nu”, poate avea dificultăți în a avea relații intime, așteaptă validarea din partea partenerului deoarece nu se poate valida singur.
Așadar, relațiile romantice, de cuplu devin destul de dificile. La început, te poți simți inconfortabil în a te apropia de cineva. Este ca și cum nu ai ști ce să faci sau cum să fii. Îți poate fi teamă de apropiere pentru că, într-un fel, te aștepți ca și acea relație să fie epuizantă din punct de vedere emoțional, așa cum este relația cu mama ta. Repeți ceea ce ai învățat, iar dacă relația cu părinții este una disfuncțională, îți poate fi greu să creezi relații sănătoase cu alți oameni.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Din cauza exclusivității emoționale și controlului pe care mama îl exercită asupra ta, te poți simți neliniștit, anxios să te dezvălui în fața altcuiva. În plus, poți simți că prin apropierea de o parteneră, la un anumit nivel îți trădezi mama, iar frica de abandon, de respingere, de pierdere a afecțiunii materne este atât de puternică, încât poți chiar refuza să cunoști oameni noi, din teama de a nu tulbura dinamica relației cu mama.
Când ești manipulat să percepi că relația cu mama se poate sfârși dacă nu te supui dorințelor și cerințelor ei, când percepi că nu te poți descurca fără mama, fără sprijinul ei, fără ghidarea ei, fără aprobările și validările ei, ajungi să îți reprimi propriile emoții și nevoi „de dragul ei”. Teama constantă de a nu pierde figura de atașament ajunge să îți modeleze personalitatea, îți lipsește încrederea în sine, îți este greu să te exprimi pe tine, să fii asertiv, ești confuz în privința propriei identități și planurilor de viitor.
Această teamă de respingere și abandon se transpune și în relațiile tale, astfel încât poți deveni foarte atașat și te agăți cu disperare de femeile din viața ta. Ai multe nevoi, ești extrem de „lipicios”, le idealizezi chiar, cauți să le faci pe plac, orice pentru a nu le supăra și a nu ajunge să fii respins. Suferi foarte mult dacă apare despărțirea și continui să rămâi agățat în acea poveste.
Un alt mod în care fuziunea emoțională cu mama îți influențează relațiile de cuplu este următorul: iubita ori soția ta devine cea mai mare amenințare pentru mama, deoarece se află în concurență cu ea pentru locul pe care îl ocupă în viața ta. Odată ce te afli într-o relație semnificativă cu o femeie, întreaga ta existență nu mai poate gravita în jurul mamei tale, iar ea își dorește ca, înainte de oricine și orice, să o pui pe primul loc, să îi îndeplinești ei nevoile și dorințele, iar tu ajungi să sacrifici atât nevoile și dorințele tale, cât și pe cele ale partenerei din acest motiv.
Mama se amestecă între voi, ia decizii în locul vostru, încearcă să vă dicteze cum să trăiți și ce să faceți . Îți critică partenera, îi caută nod în papură, găsește fel și fel de motive pentru care nu vă potriviți, apare neinvitată la ușa voastră, consideră că i se cuvine orice pentru că este mamă și nu orice mamă, ci o mamă devotată și iubitoare (de fapt, dependentă de propriul fiu). Caută să întrețină dependența ta față de ea, ca să poată depinde în continuare de tine. Întreține această dependență prin ajutor financiar, prin faptul că face în continuare lucruri pentru tine pe care oricum le poți face singur. Se așteaptă să îi povestești tot despre viața ta, vrea să știe ce faci și unde ești, te sună foarte des, chiar de mai multe ori pe zi și se supără dacă nu îi răspunzi.
Partenera ta se poate simți nesigură, confuză, înstrăinată sau chiar invizibilă și poate simți că nu s-a căsătorit cu tine, ci cu tine și cu mama ta. În astfel de situații, este foarte probabil să alegi evitarea conflictelor, să nu iei atitudine și, în principiu, să nu faci nimic pentru a remedia situația. Îți este teamă să îți confrunți mama și să începi să impui limite și granițe de interacțiune. Încerci să le împaci pe amândouă, chiar alegând să le minți pe amândouă – îi spui mamei că are dreptate, iar apoi îi spui și partenerei tale că are dreptate, cerând mai multă înțelegere și răbdare – „doar știi cum e, ce să fac eu?”.
Cu timpul, chiar dacă îți este greu să recunoști, începi să acumulezi resentimente față de mama. Ai impresia că nu îți este permis să îți exprimi furia și frustrarea, că nu o poți confrunta și ajungi să te simți neajutorat, ca și cum ai fi legat de mâini și de picioare. Nemulțumirea ta și toate aceste emoții negative ajungi să le direcționezi spre partenera ta. Poți ajunge chiar să te simți sufocat ori să îi reproșezi că te cicălește ori că dorește să te controleze (deși nu este cazul), când de fapt, tu te simți așa în relația cu mama ta.
Într-o relație fuzională, mama nu îi va da drumul fiului din strânsoarea sa devoratoare, nu îi va permite să își întindă aripile și să zboare și va continua să se amestece în deciziile și în viața lui de zi cu zi.
Dacă ai o astfel de relație, poți simți că nu ai control asupra vieții tale ori poți avea sentimentul că nu trăiești viața ta, te poți simți captiv și anxietatea sau depresia, precum și tulburările alimentare sau dependențele de diferite feluri te pot însoți o lungă perioadă de timp. Nu ai încredere în tine, cauți aprobări și validări din exterior, îți este greu să iei decizii, poți avea tendința de a te izola, nu te gândești la ce este mai bine pentru tine sau la ce îți dorești tu, ci cauți să îi mulțumești ori să ai grijă de alții și te simți responsabil pentru fericirea lor. Îți este teamă de confruntare și conflict (în copilărie, dacă nu erai de acord cu mama ta / cu părinții tăi, aveai de suferit din punct de vedere emoțional sau fizic, așa că ai impresia că dacă vei confrunta alți oameni, rezultatul va fi același – vei avea de suferit ca atunci).
Te simți vinovat sau rușinat dacă îți dorești să ai mai puțin contact cu mama (de exemplu, nu îți petreci concediul cu ea / cu părinții tăi) sau faci o alegere care este bună pentru tine, însă care ei nu îi este pe plac (profiți de o oportunitate profesională și te muți în alt oraș sau altă țară). Tu ești cea mai importantă persoană din viața ei și viața ei se învârte în jurul tău, iar tu simți acest lucru ca pe o presiune, ca pe o uriașă responsabilitate. De altfel, nu te încurajează să îți urmezi propriile visuri, ci caută să îți impună ce cale să urmezi în viață. Se așteaptă să te conformezi normelor și tradițiilor familiale, să fii extrem de loial, iar ideile și credințele diferite nu sunt acceptate. Relația se bazează și se susține, de fapt, prin manipulare și șantaj emoțional, prin inducerea sentimentelor de vinovăție și rușine.
Relația cu tatăl tău poate să nu fie una apropiată. Este posibil să ai inclusiv sentimente negative față de el. Pentru ca o mamă să fie centrul atenției fiului său și legătura să devină din ce în ce mai strânsă, este nevoie să se creeze un spațiu „închis”, impenetrabil, unde nimeni să nu poată pătrundă. Conștient sau inconștient, mama ta poate să fi încercat să te îndepărteze de tatăl tău. Poate că l-a criticat, l-a vorbit de rău ori s-a plâns de el la tine, poate l-a creionat într-o manieră negativă (el este cel rău, iar ea cea bună) sau nu i-a permis să se apropie prea mult de tine ș.a.m.d.
A avea o relație de tip fuzional cu mama sau cu tatăl tău poate fi extrem de epuizant și debilitant în același timp, însă lucrurile se pot schimba, oricât de imposibil ți s-ar părea acum. În articolul următor vom aborda acest aspect și vom discuta despre ceea ce poți face pentru a redefini relația cu părintele tău.
Dr. Ursula Sandner
Foarte multa informație, superb articolul, mulțumesc.
Am citit ca acei băieți care dorm pana la vârsta mare 14-16 ani, cu părinții in aceeași camera și participa, pasiv, la actul sexual al părinților, pot dezvolta infantilism si înclinare spre pornografie.
Infantilism adică nu pot onora și îngriji o partenera și o familie, la vârsta înaintată.
In sfârșit!” Relație debilitante cu… tatăl tău”! Deci, toată povestea se aplica identic taților … care se poarta ca niște mame turbate.
Tragic e că poți avea doi părinți care -fiecare în felul său,să te manipuleze,controleze .În cazul meu,m-am trezit la terapie,făcută în alte scopuri.Inca nu am reușit să scap de efecte.Mama îmi spunea toate nemulțumirile ei,toți oamenii aveau ceva rău ,știam de toate aventurile țaței,când se supăra (des) îmi spunea că se sinucide sau mă părăsește,lasandu-ma cu tata. Sunt frustrata ,nimeni nu îmi place,trăiesc în relații de mult încheiate,etc…Aștept cu mare interes modul în care ,macar acum,în al 13-lea ceas să atenuez raul.