Așteptăm cu entuziasm și bucurie să vină pe lume copilul nostru, ne facem planuri și așteptări, suntem curioși și nerăbdători, ne punem fel de fel de întrebări, uneori ne îndoim de cât de bine ne vom descurca, iar alteori ne simțim pur și simplu copleșiți de schimbări. Ne străduim să-i oferim celui mic tot ce avem mai bun și facem tot ce ține de noi ca să-i fie bine. Copilul crește și crește, suntem mândri de fiecare reușită a lui și ne întristăm atunci când nu îi este bine. Ne simțim responsabili atât de succesele cât și de eșecurile sale. De cele mai multe ori ne învinovățim inutil și uităm că noi nu suntem totuna cu copilul nostru…ajuns adolescent…ajuns adult. Ocazional, ne frământă întrebările și căutăm să găsim cele mai bune soluții: „oare fac bine ceea ce fac?, „ar trebui să abordez problema altfel?”, „oare chiar am procedat bine atunci?”, „cu ce am greșit?”, „nu știu ce să mă mai fac…”
“Meseria” de părinte nu ar trebui să presupună renunțarea la propria viață și trăirea prin intermediul copilului. Când acest lucru se întâmplă, de fapt, părintele încearcă să compenseze propria sa lipsă de sens, directie în viață și putere pe care le resimte în legătură cu el însuși prin influența excesivă pe care o exercită asupra copilului său. Copilul devine doar o extensie a părintelui, iar părintele nu mai reușește să conștientizeze simbioza în care se află și nenumăratele proiecții pe care le face asupra copilului.
Ceea ce nu a reușit să realizeze el în viață, își va dori ca propriul copil să facă și îl va ghida, iar uneori chiar îi va impune drumul pe care să meargă. Dacă părintele a făcut anumite greșeli sau a luat anumite hotărâri neinspirate, va face tot posibilul ca fiul sau fiica lui să nu repete aceste greșeli, uitând că fiecare om are un drum propriu în viață și că o acțiune socotită greșită de părinte poate să nu fie și greșeala unui copil, ci doar o experiență prin care acesta este necesar să treacă pentru a învăța și a-și creiona destinul în mod propriu și personal. Părinții uită că fiii și fiicele lor nu sunt copii trase la indigo și că nici viața lor nu va arăta la fel, chiar dacă, uneori, vor face aceleași greșeli.
Un copil este o altă ființă umană, nu mama sau tatăl în miniatură. Atunci când este mic, părintele are obligația de a-l îngriji și de a-i crea toate condițiile pentru o dezvoltare armonioasă pentru ca, pe măsură ce va crește, să-și poată dobândi independența și autonomia și să ajungă un adult funcțional și sănătos din toate punctele de vedere. În procesul creșterii și dezvoltării personale, copilul trebuie să învețe să își asume responsabilitatea pentru ceea ce este, pentru cine vrea să devină și pentru acțiunile și deciziile sale. Încă de când este copilul mic, ar fi bine ca părintele să îi insufle acestuia simțul responsabilității, să îl ajute să devină conștient de sine oferindu-i libertate, respect, ghidare și sprijin.
A ține din scurt un copil în ideea de a-l proteja și a-i impune propria viziune asupra lumii și vieții pentru că „eu știu mai bine” îi va răpi acestuia șansa de a-și crea o identitate proprie și de a-și alege acțiunile. De ce? Pentru că la început, copilul nu are această identitate proprie, așa că îi este foarte ușor unui părinte să-i furnizeze o „personalitate” prin a-i spune ce să facă, ce să gândească, ce să simtă, cum să se comporte, ce este bine și ce este rău, cum să se prefacă în fața altora și așa mai departe. Aceșt gen de părinți vor face orice pentru copilul lor, mai puțin să-i dea voie să fie el însuși. Atunci când va deveni adult, acest copil va resimți o neîmplinire, un gol în interiorul său, care este dat de faptul că el lipsește din propria sa viață. Modalitățile prin care va încerca să umple acest gol pot fi - prin a recurge la alcool, droguri, distracții superficiale sau printr-o goană după statut, faimă sau avere care pot să-i furnizeze un simț al identității prin validarea din ochii celorlalți.
Dacă ești părinte, cel mai bine ar fi să reziști tentației de a modela un om după dorințele, aspirațiile sau neîmplinirile tale egoiste și să te străduiești să-ți sprijini copilul să devină ceea ce dorește el. Doar așa îți vei fi îndeplinit cu adevărat misiunea de părinte și îi vei da șansa la fericire copilului tău.
Dr. Ursula Sandner
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Sunt nespus de fericita când intalnesc oameni minunati, care ne readuc la noi insine sau ne reamintesc cine suntem noi de fapt.
Astfel ,viata mea devine mult mai simpla si mai frumoasa. De-acum inainte astept si accept totul cu usurința,cu bucurie, stiu ca totul depinde de mine, de felul cum gandesc.
Va multumesc din inima pt iluminare.
Tema, Misiunea de parinte, a fost o tema f grea pt mine. Ramanand dupa divort cu 2 fiice, in acel timp avand o alta viziune (viziunea parintilor mei), am parasit tara pt a le face un viitor frumos fiicelor mele , avand si o lozinca de care acum zambesc sau rad când mi -o aduc aminte (Fericirea mea consta in fericirea copiilor mei).Am luat cum se zice si busola de orientare in viata a fiicelor mele, pe mine m-am uitat absolut si am plecat pe un alt drum, un drum departe de mine insumi. Dupa 10 ani, am ajuns la urmatoarele concluzii:fiecare om se naste cu busola lui,
Urmeaza-ti drumul tau in viata si nu pierde vremea cladind drum pt altii, ei stiu mult mai bine decat tine sa o faca pt ei insisi.
Accepta cu iubire ce vine in viata ta. Totul se intampla cu un scop.
Va iubesc, creatii minunate.
Ursula, te iubesc pentru ceea ce ma inveti. Esti un inger