Să îți gestionezi emoțiile într-o manieră constructivă nu înseamnă să le reprimi, ci să înțelegi mesajul pe care acestea ți-l transmit: furia semnalează o limită încălcată, frica te atenționează asupra unui pericol, tristețea este o emoție de procesare a pierderii. Gestionarea emoțiilor înseamnă să identifici ce simți, să înțelegi de ce simți ceea ce simți și să alegi conștient felul în care răspunzi, în loc să reacționezi automat.
- De ce ne este atât de greu să ne acceptăm emoțiile?
Există oameni care nu au plâns de ani de zile. Alții care nu își permit niciodată să fie furioși. Unii care zâmbesc automat, chiar și atunci când înăuntru simt un gol pe care nu-l pot explica. De ce facem asta? De ce ne este atât de greu să rămânem prezenți cu ceea ce simțim?
Pentru că emoțiile ne sperie. De exemplu, dacă ne-am înfuriat într-o anumită situație și am reacționat impulsiv – am spus sau am făcut ceva ce ulterior am regretat – am rămas cu impresia că furia este „rea” și că nu este în regulă să o simțim. Dar nu emoția în sine este problema, ci felul în care alegem să reacționăm atunci când simțim o emoție.
În plus, am fost învățați că a fi trist înseamnă a fi slab, că a fi furios înseamnă a fi toxic (cu toate că, așa cum menționam mai sus, furia nu e toxică prin natura ei, ci modul în care o exprimăm poate deveni toxic), că a simți teamă înseamnă a nu fi în control.
Așa că le ascundem, le minimalizăm, ne judecăm sau ne învinovățim pentru ceea ce simțim și credem că, dacă respingem ceea ce simțim – dacă ne spunem că nu avem de ce să fim triști, că exagerăm, că ar trebui să trecem mai repede peste, că nu e atât de grav sau că alții au probleme mai mari – emoțiile vor dispărea de la sine.
Dar emoțiile pe care le eviți nu dispar. Ele se acumulează. Se transformă în tensiune cronică, în oboseală inexplicabilă, în acea senzație vagă că „ceva nu e în regulă cu mine, dar nu știu ce”. Se manifestă prin reacții disproporționate la lucruri mici, prin relații pe care le sabotăm, prin decizii luate din frică sau din impuls.
A învăța să îți gestionezi emoțiile nu înseamnă să le reprimi. Înseamnă să le înțelegi, să asculți mesajul pe care vor să ți-l transmită și să alegi conștient cum să răspunzi. Să nu te mai lași condus de ele, dar nici să le ignori ca și cum nu ar exista.
- Ce îți transmite furia și cum poți răspunde constructiv?
Furia este un semnal că o limită a ta a fost încălcată sau că te simți nedreptățit, nerespectat sau neputincios într-o situație. Apare când cineva sau ceva îți amenință valorile, autonomia, siguranța sau demnitatea. E o reacție de protecție a sistemului nervos – corpul tău se mobilizează să te apere.
Când te simți furios, în loc să reacționezi impulsiv, acordă-ți câteva clipe de pauză până când poți gândi limpede și îți poți alege în mod conștient răspunsul. Respiră adânc de câteva ori și conștientizează ce simți în corp – poate ai maxilarul încordat, pumnii strânși, inima îți bate mai repede, simți că îți ard obrajii sau îți apare un nod în stomac. Observă ce anume ți-a declanșat acea reacție și ce ai nevoie în acel moment.
Ieși temporar din situație – fă o plimbare scurtă, ia-ți câteva minute de liniște sau notează-ți gândurile. Aceste lucruri te pot ajuta să vezi lucrurile mai clar.
Acționează în direcția schimbării, nu a distrugerii. Recunoaște-ți emoția în loc să o reprimi sau să o descarci agresiv asupra altora: „Sunt furios pentru că simt că...”. Nu furia este problema, ci faptul că reacționezi fără să înțelegi ce vrea să îți spună.
- Cum îți poți gestiona frica fără să o lași să te paralizeze?
Frica este emoția care te alertează că ești în pericol – fie real, fie perceput. Apare când sistemul tău nervos detectează o amenințare la adresa siguranței tale fizice, emoționale sau psihologice.
În loc de a evita total ce îți provoacă frică, a te forța să o înfrunți fără să fii pregătit ori a te bloca și a nu mai acționa deloc, întreabă-te: „Pericolul e real acum sau îl anticipez?” Dacă e real, acționează ca să te protejezi. Dacă e anticipat, adică mintea ta construiește scenarii catastrofale despre ce s-ar putea întâmpla, respiră și revino în prezent.
Frica nu dispare ignorând-o, dar nici hrănind-o cu scenarii catastrofale. Vorbește despre ea. Expune-te treptat la ce te sperie, dacă e sigur. Curajul nu înseamnă lipsa fricii, ci a acționa în ciuda ei, prin pași mici.
- Cum îți gestionezi tristețea fără să o reprimi?
Tristețea este o emoție de procesare a pierderii. Apare când pierzi ceva important pentru tine – o persoană, o relație, o oportunitate, un vis sau chiar o iluzie despre cum credeai că va fi viața ta. Și are rolul ei: te invită să încetinești, să reflectezi, să te întorci la tine, să procesezi ceea ce s-a schimbat.
Foarte mulți oameni fug de tristețe. Îți distrag imediat atenția prin diferite activități: muncesc excesiv, stau continuu pe telefon, se uită ore întregi la seriale sau caută mereu ceva de făcut pentru a nu rămâne singuri cu ceea ce simt. Își spun că: „Nu am timp de plâns”, „Alții o duc mai rău”, dar toate acestea sunt moduri prin care își resping și își invalidează propriile emoții.
Când ești trist, nu te grăbi să „treci peste”. Dă-ți voie să simți ceea ce simți, fără să minimalizezi și fără să te judeci. Scrie-ți gândurile pe o foaie de hârtie sau vorbește cu cineva în care ai încredere. Când îți exprimi emoțiile, le poți înțelege mai bine. Iar când le înțelegi, începi să le procesezi.
Nu ai nevoie să „fii bine” imediat. Dacă ești sincer cu tine și rămâi prezent cu ceea ce trăiești, e deja un început. Dar asta nu înseamnă să te afunzi în tristețe la nesfârșit, să te plângi săptămâni sau luni întregi fără să faci nimic pentru tine sau să transformi suferința într-o „zonă de confort”. Una este să îți dai voie să simți și să procesezi ce trăiești și alta este să rămâi blocat în suferință, să o alimentezi constant, reluând la nesfârșit aceleași gânduri, fără să ceri sprijin și fără să faci pași reali spre vindecare.
- Cum poți face față respingerii fără să te lași definit de ea?
Respingerea ne activează frica de a nu fi acceptați, de a nu fi doriți, de a nu fi „suficient de buni”. Când cineva te respinge, fie că e vorba de o relație, un job, o prietenie, mintea ta primește mesajul: „Nu ești ce căutam” și, imediat, începe să „completeze”: „Poate pentru că nu sunt destul de atractiv, destul de inteligent, destul de interesant”.
Când te simți respins, e normal să te doară și să nu fie o experiență ușoară, dar nu lăsa respingerea să te definească și să te facă să crezi că e ceva în neregulă cu tine. Respingerea nu înseamnă că nu ești suficient de bun, ci că, poate, e momentul să mergi într-o altă direcție.
Uneori, ce pare un sfârșit de drum e, de fapt, un nou început în altă direcție. Relația care nu a funcționat ți-a deschis drumul spre cineva cu care ești cu adevărat compatibil. Job-ul la care nu ai fost acceptat te-a împins să cauți o oportunitate mai potrivită pentru tine. Întreabă-te: „Ce pot învăța din asta? Ce pot îmbunătăți? Sau, poate, nu e nimic de îmbunătățit și trebuie doar să accept că acel lucru nu era potrivit pentru mine”. Respingerea nu te oprește, te redirecționează.
- De ce apare nesiguranța și cum o poți depăși?
Nesiguranța apare, de multe ori, din comparații, din critici internalizate, din așteptări nerealiste sau din teama de a nu fi suficient de bun. Dar nu trebuie să fii „perfect” ca să fii valoros.
Acceptă-te cu tot ceea ce ești – cu părțile tale pe care le iubești și cu părțile la care încă lucrezi. Spune-ți: „Poate nu văd acum tot ce e bun în mine, dar asta nu înseamnă că nu există. Merit respect și grijă, inclusiv din partea mea.”
Observă cât de aspru te judeci și fii alături de tine, mai ales când îți este greu. Întreabă-te: „Ce i-aș spune unui prieten care se simte așa?”. Fii la fel de blând și compasiv și cu tine însuți. Această schimbare de perspectivă – de la critică la compasiune față de tine însuți – este unul dintre pașii cei mai importanți pe care îi poți face pentru a dobândi mai multă siguranță de sine.
Dar siguranța de sine nu apare doar pentru că începi să gândești mai frumos despre tine, ci și pentru că începi să te comporți diferit. Nu devii mai sigur pe tine doar stând și analizându-te, ci făcând pași mici, reali, chiar și atunci când încă ai temeri sau îndoieli.
Siguranța de sine nu înseamnă că nu vei mai avea niciodată îndoieli. Înseamnă să nu mai lași aceste stări să decidă în locul tău; să nu mai lași vocea critică din mintea ta să decidă cine ești, cât valorezi și ce meriți.
Așadar, nesiguranța se depășește treptat, atunci când începi să te tratezi cu mai mult respect, să nu te mai compari constant cu alții și să faci pași înainte chiar și atunci când nu te simți complet pregătit.
- Ce poți face când te simți copleșit?
Copleșirea apare pentru că sistemul tău nervos simte că ai prea multe lucruri de făcut deodată și că nu le poate gestiona pe toate. Totul pare urgent, totul pare important și tu simți că, dacă nu reușești să rezolvi totul acum, vei eșua.
Cineva care trăiește constant simțindu-se copleșit, de fapt, doar „supraviețuiește”. Nu mai gândește clar, nu mai ia decizii bune, reacționează din panică. Ajunge epuizat, iritabil, incapabil să se concentreze pe ceva pentru mai mult de câteva minute.
Mulți oameni nu se simt copleșiți doar de sarcini, ci și de felul în care vorbesc cu ei înșiși: „Trebuie să rezolv totul”, „Nu am voie să greșesc”, „Nu am voie să rămân în urmă”. Dar cu cât pui mai multă presiune pe tine și cu cât îți repeți mai mult că trebuie să faci totul perfect, cu atât sistemul tău nervos intră și mai mult în alertă.
Când te simți copleșit, notează tot ce ai de făcut și focalizează-te, pe rând, pe câte o sarcină, în funcție de importanța ei. Alege primul pas concret pe care îl poți face acum, chiar dacă este unul mic. Finalizarea unei singure sarcini îți oferă un sentiment de control și te ajută să îți eliberezi mintea.
Nu încerca să rezolvi totul deodată – asta nu face decât să îți crească anxietatea, iar tu devii, astfel, mai puțin eficient. În plus, unele lucruri pot fi amânate, delegate sau simplificate.
- Cum faci față descurajării fără să renunți la ceea ce contează?
Descurajarea apare atunci când nu mai vezi progres, când ai impresia că te chinui în zadar, când începi să te întrebi: „De ce mai fac asta? Merită efortul?”. Apare, de multe ori, după un eșec, o respingere sau o perioadă lungă în care lucrurile nu au mers cum îți doreai. Și e firesc să îți pui sub semnul întrebării alegerile. Dar descurajarea devine periculoasă atunci când începi să crezi că eforturile tale nu contează, că nu vei reuși niciodată, că ar fi mai ușor să renunți complet.
Am văzut oameni care au renunțat exact înainte de punctul în care schimbarea ar fi devenit posibilă. Și au făcut asta pentru că, în acel moment, nu mai credeau în ea, nu pentru că nu ar fi avut capacitatea de a produce acele schimbări.
Când te simți descurajat, fii blând cu tine. Nu te critica pentru că te simți așa. Nu îți spune că „ar trebui să fii mai puternic”. Recunoaște că e greu și că e în regulă să simți asta. Și dă-ți voie să faci o pauză, dacă ai nevoie. Nu privi asta ca pe un eșec, ci ca pe un prilej de a-ți reîncărca bateriile.
Apoi, adu-ți aminte de motivul pentru care ai început. Reamintește-ți ce îți dorești cu adevărat. Reamintește-ți de toate calitățile și succesele tale de până acum și lasă ca acest lucru să-ți redea puterea de a merge mai departe. Uită-te înapoi la drumul pe care l-ai parcurs până acum. Nu doar la ce mai ai de făcut, ci și la cât ai făcut deja. La câte obstacole ai depășit. La cât ai crescut. Privește descurajarea ca pe o stare de moment. Ea nu definește cine ești sau ce poți realiza.
- Cum gestionezi frustrarea fără să o lași să se transforme în agresivitate?
Frustrarea este senzația că te lovești mereu de un obstacol – fie că e extern (situații, oameni) sau intern (propriile tale limite, neputințe). Apare când vrei ceva și nu reușești să-l obții. Când lucrurile nu merg cum ai planificat. Când simți că depui efort și nu vezi rezultate. Când alții nu înțeleg sau nu cooperează cu tine.
Când te simți frustrat, identifică ce anume nu funcționează cum ai vrea și întreabă-te: „Ce depinde de mine în situația asta? Ce este în controlul meu?”. Dacă, în loc să te focalizezi pe problemă, te focalizezi pe soluții, începi să recapeți sentimentul că deții controlul asupra situației. Uneori, trebuie să-ți ajustezi abordarea. Alteori, trebuie să-ți ajustezi așteptările. Dacă insiști în același mod și nu merge, schimbă strategia, nu insista mai tare.
Este important și să observi frustrarea înainte să se transforme în reacții impulsive. De multe ori, ea începe cu tensiune în corp, nerăbdare, iritare și senzația că nu mai suporți să mai apară încă un obstacol. În acel moment, nu te grăbi să reacționezi. Ia-ți câteva minute de pauză, respiră conștient și încearcă să te distanțezi temporar de ce s-a întâmplat, tocmai pentru a-ți acorda suficient timp pentru a alege cum să răspunzi, în loc să lași frustrarea să se transforme în agresivitate.
În loc să acuzi sau să răbufnești, spune direct ce te deranjează, ce ai nevoie și ce limite este important să pui. De exemplu, în loc să spui: „Tu niciodată nu înțelegi nimic”, spune: „Simt multă tensiune între noi acum și cred că avem nevoie să clarificăm lucrurile pas cu pas”.
- Cum gestionezi vinovăția și rușinea?
Vinovăția este senzația că ai făcut ceva greșit – că ți-ai încălcat propriile valori sau că ai rănit pe cineva. Apare când acțiunile tale nu se aliniază cu ceea ce crezi că este corect. Sau când cineva te face să simți că ești responsabil pentru suferința lui sau a ei, chiar dacă nu ești.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Când te simți vinovat, întreabă-te dacă într-adevăr ai făcut ceva greșit sau dacă doar ți-ai asumat o vină care nu e a ta sau care ți-a fost indusă prin manipulare și șantaj emoțional. Dacă e cazul, încearcă să îndrepți situația. Apoi lasă lucrurile să meargă înainte – autoînvinovățirea permanentă nu mai schimbă nimic. Dacă nu e cazul, învață să te eliberezi de o vinovăție care nu îți aparține. Nu îți asuma responsabilitatea pentru emoțiile altora.
Rușinea este senzația că TU, ca persoană, ești „greșită” – nu că ai făcut ceva greșit, ci că EȘTI „greșit”. E internalizarea judecății altora. Rușinea își are rădăcinile în experiențe în care ai fost tratat ca și cum ai fi neadecvat sau inferior – dar nu pentru ceva ce ai făcut, ci pentru cine ești: poate te-ai confruntat cu un părinte care te-a făcut să simți că existența ta e o povară; cu un partener care ți-a invalidat emoțiile, spunându-ți că „reacționezi exagerat”; poate că societatea ți-a transmis, direct sau subtil, că ceva fundamental din tine nu corespunde așteptărilor.
Rușinea te face să te ascunzi. Să nu mai vorbești despre ce simți cu adevărat. Să nu ceri ajutor. Să porți o mască, pentru că ți-e teamă că, dacă îți arăți vulnerabilitatea, vei fi respins sau abandonat. Cineva care trăiește cu rușine cronică devine perfecționist, hipervigilent, extrem de critic cu sine. Se compară constant cu alții și găsește mereu dovezi că nu e suficient de bun. Își sabotează relațiile și renunță la oportunități înainte ca cineva să îl „descopere” cu adevărat.
Când simți rușine, amintește-ți că a greși nu înseamnă că ești tu „greșit”. Antidotul rușinii este compasiunea față de tine însuți. Atunci, când alegi să te tratezi cu înțelegere și blândețe și nu într-o manieră dură și critică, rușinea începe să-și piardă din putere. Nu mai ești blocat în gândul că „nu ești suficient de bun”, ci începi să recunoști că a greși, a avea limite sau a trece prin momente dificile face parte din condiția umană, dar nu îți definește valoarea.
Rușinea se amplifică în tăcere. Vorbește cu cineva despre ea – un prieten de încredere, un terapeut. Rușinea dispare când este expusă în siguranță și întâmpinată cu empatie. Rușinea e învățată – nu ești ceea ce ți s-a spus că ești. Ești mult mai mult decât orice etichetă sau judecată.
- Cum procesezi dezamăgirea și ce poți învăța din ea?
Dezamăgirea apare atunci când există o diferență între ce ai sperat și ce s-a întâmplat cu adevărat. Între cum ai crezut că va fi o persoană și cum este. Între ce ai investit și ce ai primit înapoi. Între visul pe care l-ai avut și realitatea în care te afli.
Când te simți dezamăgit, acceptă că ceea ce așteptai nu s-a întâmplat. Este în regulă să simți tristețe, confuzie sau frustrare. Apoi, întreabă-te: „Ce am înțeles din asta despre mine, despre celălalt sau despre cum funcționează lucrurile în realitate?”.
De multe ori, dezamăgirea vine din pricina faptului că ai avut așteptări prea mari, nerealiste, că ai idealizat, că ți-ai dorit să iasă totul „perfect”. Este vorba despre diferența dintre ce ți-ai imaginat și cum sunt, de fapt, oamenii sau situațiile. Astfel, dacă ai suferit o dezamăgire, poți învăța să vezi mai clar, să îți ajustezi așteptările și să te ancorezi mai bine în realitate.
- Ce îți spune invidia și cum o gestionezi constructiv?
Invidia este dorința de a avea ceea ce are altcineva și sentimentul dureros că tu nu ai. Apare când te compari cu alții și simți că lor le-a mers mai bine, au mai mult, sunt mai fericiți. E un semnal că vrei ceva pentru tine, dar nu știi cum să-l obții sau crezi că nu meriți.
Când simți invidie, folosește această emoție ca pe un lucru care îți indică faptul că ai anumite nevoi sau dorințe neîmplinite. De exemplu, întreabă-te: „Ce îmi lipsește și mi-aș dori și eu?”. Nu te judeca pentru trăirile tale, ci privește-le ca pe un ghid pentru a înțelege mai bine ce vrei să construiești în viața ta. Dacă invidiezi un om, înseamnă că, de fapt, îl admiri, însă ți-e ciudă că nu ai și tu ce are el. Înlocuiește „ciuda” cu un efort conștient prin care să poți obține și tu ce îți dorești.
Emoțiile nu sunt „obstacole” și nu apar ca să te încurce, ci ca să îți atragă atenția asupra a ceva important pentru tine: fie că e vorba despre nevoi neîmplinite, despre limite încălcate, despre valori ignorate sau, poate, suferințe nespuse.
Când te raportezi la ele ca la niște piedici, ajungi să le respingi înainte să le înțelegi. Dar când le accepți și încerci să înțelegi ce vor să-ți transmită, începi să te cunoști mai bine și să reacționezi mai conștient.
A învăța să îți asculți emoțiile nu înseamnă că le lași să te conducă, ci înseamnă că devii mai conștient de tine însuți și că TU decizi cum să răspunzi, nu emoția decide în locul tău.
Dr. Ursula Sandner
Întrebări frecvente
De ce te afectează mai tare lucrurile mici decât problemele cu adevărat mari?
De multe ori, nu reacționezi doar la acel lucru mic, ci la tot ce s-a acumulat înainte și a rămas nespus, neînțeles sau neprocesat. Lucrul mărunt este doar „picătura care a umplut paharul”. În plus, atunci, când se confruntă cu probleme serioase, mulți oameni își activează un mecanism de supraviețuire tocmai pentru a soluționa cât mai repede și mai bine acele probleme, devenind, astfel, mult mai concentrați și mai controlați pe moment.
Dacă plângi frecvent, ar trebui să te îngrijorezi?
Plânsul frecvent nu este neapărat un semn că ar exista o problemă „ascunsă” sau un semn că ești un om slab. În unele cazuri poate indica o sensibilitate emoțională mai mare, o perioadă de stres acumulat sau faptul că, prin plâns, corpul tău și-a găsit un mod natural de a se descărca de încărcătura emoțională. Însă devine îngrijorător dacă simultan apar nevoia de izolare și o stare de epuizare persistentă și începi să îți pierzi interesul pentru lucrurile care înainte îți făceau plăcere. În acest caz, este recomandat să cauți ajutorul unui specialist, pentru a observa mai clar despre ce este vorba acolo și a primi sprijinul de care ai nevoie pentru a depăși această perioadă.
Există emoții pe care nu ar trebui să le exprimi niciodată?
Nu există emoții „interzise” – orice emoție este legitimă și are rolul său. Ce contează este contextul și forma în care o exprimi. Poți simți furie și să o comunici într-o manieră fermă, fără agresivitate. Poți simți invidie și să o transformi în motivație: „Cum pot obține și eu ce invidiez la celălalt?”. Ideea nu e să îți cenzurezi trăirile, ci să alegi un mod de exprimare care nu îți dăunează nici ție, nici celor din jur.
Este posibil să ai emoții „greșite” față de o anumită situație?
Emoțiile nu au funcția de a fi „corecte” sau „greșite” – ele reflectă modul în care tu percepi o situație, nu realitatea obiectivă a situației. Important este să fii curios față de ce simți, nu să te judeci pentru că simți „altceva decât ar trebui”. Poți simți tristețe în momentul în care afli că vei fi promovat la serviciu (pentru că nu asta îți dorești cu adevărat) sau ușurare la un divorț și ambele sunt valide.
Asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine, ci că emoția ta poate fi legată de ceva mai profund decât situația în sine – de o nevoie neîmplinită, de o frică mai veche sau de o pierdere pe care nu ai apucat să o procesezi.
Există însă un aspect care merită atenție. Dacă reacțiile tale emoționale sunt în mod repetat foarte diferite de ale celor din jur – dacă râzi când alții suferă, dacă nu simți nimic când alți oameni simt empatie sau durere, acest lucru poate avea explicații care merită explorate. Uneori, astfel de reacții țin de felul în care sistemul tău nervos a învățat să facă față stresului. Alteori, pot semnala dificultăți emoționale mai profunde și, în astfel de cazuri, poate fi util să vorbești cu un specialist ca să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în interiorul tău.
De ce te simți „gol”, ca și cum nu mai simți nimic?
Acea senzație de amorțeală emoțională se numește aplatizare afectivă și apare, de obicei, ca un mecanism de protecție. Când ai fost expus prea mult timp la stres, suferință sau ai fost suprasolicitat, sistemul tău nervos poate reduce intensitatea emoțiilor ca să te ajute să reziști. Acest lucru nu înseamnă că emoțiile tale au dispărut, ci că te-ai deconectat temporar de la ce simți, tocmai pentru că ai fost prea mult timp sub presiune. Ai nevoie să te simți din nou în siguranță și, uneori, ai nevoie de ajutor specializat pentru a te reconecta cu tine însuți.
Este sănătos să îți exprimi orice emoție exact așa cum o simți?
Nu. Este sănătos să îți recunoști emoțiile, dar nu orice formă de exprimare este constructivă. Una este să spui clar și sincer: „Sunt furios” sau „Acest lucru mă afectează”, și alta este să rănești, să acuzi, să umilești sau să îți descarci nervii asupra celuilalt.
Pot emoțiile să te păcălească?
Da, uneori te pot păcăli. O emoție este întotdeauna reală – în sensul că tu chiar o simți. Dar asta nu înseamnă că reflectă realitatea situației. Poți simți o frică paralizantă față de ceva care nu te pune în niciun pericol real. Poți simți vinovăție pentru că ai pus o limită sănătoasă. Poți simți rușine când nu corespunzi așteptărilor altora. Emoția îți spune ceva despre tine, despre experiențele tale anterioare, despre lucrurile de care ai învățat să te temi, dar nu îți spune neapărat adevărul despre ce se întâmplă acum. De aceea, nu este suficient doar să simți. Ai nevoie să te întrebi și de unde vine ceea ce simți și dacă reacția ta are legătură cu ce se întâmplă cu adevărat.
„Așa ești tu” sau așa ai fost învățat să îți trăiești emoțiile?
De multe ori, ceea ce numești „așa sunt eu” nu ține doar de personalitatea ta, ci și de felul în care ai fost crescut. De exemplu, dacă ai crescut într-o familie unde furia era exprimată prin țipete sau tristețea era ascunsă, este foarte probabil să fi învățat să reacționezi emoțional în același registru și, cu timpul, să-l confunzi cu cine ești. Ai preluat aceleași tipare fără să îți dai seama, dar acest lucru nu înseamnă că nu poți învăța maniere mai sănătoase de a reacționa și de a-ți gestiona emoțiile.
