Rușinea de a fi singur apare atunci când lipsa unei relații de cuplu este interpretată ca un eșec personal, ca o dovadă că nu ești suficient de bun, valoros sau demn de iubire pentru ca cineva să aleagă să fie cu tine. Acest fel de a te raporta la tine își are rădăcinile în rănile din copilărie și în nevoia de validare, iar o schimbare reală presupune să înțelegi de unde vin aceste credințe și să îți construiești o relație bună cu tine, indiferent dacă ești sau nu într-o relație.
Nu toată lumea percepe singurătatea la fel. Pentru unii oameni ea poate reprezenta o perioadă firească în care își regăsesc liniștea interioară, își clarifică prioritățile, înțeleg mai bine ce vor de la viață și se ocupă de ei și de nevoile lor; pentru alții devine apăsătoare, mai ales atunci când se compară mereu cu ceilalți, se simt nesiguri și încep să creadă că toți ceilalți „reușesc”, în timp ce ei stagnează.
Însă în spatele acestei stări, se ascund, de multe ori, trăiri mai adânci decât simpla absență a unui partener: sentimentul că nu ești suficient de bun ca cineva să te aleagă și să te placă cu adevărat pe tine, teama că vei rămâne singur pentru totdeauna, gândul că ceilalți văd la tine ceva care îi face să nu-și dorească să se apropie de tine sau credința inconștientă că nu meriți iubire, că doar alții au parte de asta. Apoi începi să simți rușine, iar când rușinea ajunge să îți dicteze felul în care te percepi pe tine, fiecare zi care trece și în care încă nu ești cu cineva devine în mintea ta încă o dovadă că este ceva în neregulă cu tine.
- Ce se află în spatele rușinii de a fi singur?
În spatele acestei rușini se află, de cele mai multe ori, niște răni mai vechi din copilărie legate de felul în care ai învățat să te raportezi la propria valoare. Dacă ai crescut simțind că trebuie să fii „într-un anume fel” sau să faci anumite lucruri pentru a câștiga iubirea celorlalți, că ești acceptat mai ales atunci când nu deranjezi, când ești „cuminte”, când le faci pe plac altora, când nu ai nevoi sau emoții care să-i deranjeze pe cei din jur, ai învățat că iubirea depinde de cât de bine reușești să fii ceea ce alții se așteaptă să fii.
Ai învățat că trebuie să te porți într-un anumit fel pentru a fi acceptat și că atunci, când nu reușești, riști să fii respins, ignorat sau pedepsit. De aceea, ca adult, atunci, când nu ești într-o relație, începi să te întrebi: „Sunt eu suficient de bun așa cum sunt ca să fiu iubit sau mai trebuie să schimb ceva la mine, să fiu altfel?”. Iar absența unei relații devine, astfel, precum o confirmare că într-adevăr nu ai fi suficient de bun pentru ca cineva să vrea să fie cu tine.
Tocmai de aceea, atunci, când apare o persoană care te dorește, te place și vrea să fie cu tine, este ca și cum ți-ar oferi o alinare temporară a stării tale de anxietate și de nesiguranță. Un „ceva” din exterior care te face să te simți mai bine cu tine însuți. Însă aceasta este, desigur, o soluție falsă, deoarece este ca și cum ar calma simptomele, însă nu ajută la vindecarea rănii. Tot de ceilalți depinzi – felul în care te simți, felul în care te percepi ajung să depindă de confirmările și validările celor din jur.
De fapt, oamenii nu își spun cu voce tare: „Sunt singur și mi-e rușine pentru că, în adâncul meu, cred că nu sunt suficient de bun”. Această credință este prea dureroasă pentru a fi acceptată conștient și de aceea rămâne în inconștient, fără să fie recunoscută ca atare. Numai că ea nu dispare pentru că nu o recunoști – continuă să îți modeleze alegerile și reacțiile fără ca tu să-ți dai seama de ce și iese la suprafață în două feluri.
Pe de o parte, prin acele comportamente repetitive care îți confirmă această credință: alegi parteneri indisponibili care, în cele din urmă, te resping; ieși din relații înainte ca celălalt să te poată „abandona”, ca să fii tu cel care pleacă, nu cel care este părăsit; sabotezi, fără să-ți dai seama, relațiile care merg bine, deoarece nu poți crede cu adevărat că meriți să fii iubit așa cum ești.
Pe de altă parte, această credință inconștientă iese la suprafață și pe o altă cale: în loc să simți că tu ai o problemă, începi să crezi că ceilalți sunt problema. Îi învinovățești pe ei (ca mecanism de apărare) și începi să spui că nu sunt capabili să iubească, că nu sunt de încredere, că nu mai sunt cum erau odată: „Toți bărbații sunt trădători”, „Nu poți avea încredere în femei”, „Oamenii nu mai știu să iubească”.
Dând vina pe alții, ești scutit de sentimentul dureros și inconfortabil de a te confrunta cu propriile credințe că nu ești suficient de valoros și de bun, chiar dacă acele credințe sunt false, dar tocmai acest lucru te și împiedică să le schimbi și să te eliberezi. Te simți mereu nedreptățit de oamenii care îți ies în cale, iar suferința se repetă, deoarece nu ai vindecat rana care generează acea suferință.
- Ce credințe îți alimentează rușinea de a fi singur?
– am fost programați de mici să credem că ceea ce ar trebui să căutăm neîncetat în această viață este sufletul nostru pereche, că fericirea supremă ne este dată atunci când întâlnim partenerul „ideal”. Probabil că și tu ai preluat, într-o măsură mai mică sau mai mare, o astfel de convingere.
Replicile din filme și cărți, mesajele celor din jur, toate spuneau, într-un fel sau altul, că omul singur este un om care nu și-a atins încă scopul și că, până când nu își întâlnește „jumătatea”, nu își îndeplinește nici menirea. Astfel, ajungi să crezi că viața ta „reală” nu a început încă, că totul este o așteptare până când apare acel cineva și amâni, fără să-ți dai seama, lucrurile pe care ți le dorești, deciziile pe care vrei să le iei, schimbările pe care simți că ai nevoie să le faci.
Dar nu suntem jumătăți care să aibă nevoie de o altă jumătate, nu suntem goi pentru a căuta cu disperare pe cineva care să ne facă să ne simțim într-un final împliniți. Un partener nu te „salvează”, nu îți schimbă miraculos viața, nu îți aduce fericirea dacă tu nu faci nimic pentru a-ți îmbunătăți viața și relația cu sine. Ești deja un om „întreg” și existența și fericirea ta sunt responsabilitatea ta;
– te identifici cu rolul pe care îl ai într-o relație – în mintea ta, ești în primul rând „soț sau soție”, „iubit sau iubită”, „mamă sau tată”; îți construiești identitatea în jurul acestui rol și te simți valoros prin el și prin felul în care ești privit de cei din jur datorită lui.
Iar în momentul în care rolul dispare, printr-o despărțire, un divorț sau pentru că pur și simplu nu există în viața ta acum, ai senzația că ai dispărut și tu odată cu el. Te simți brusc „gol” și lipsit de direcție, ca și cum în afara lui nu ai mai ști cine ești. Iar dacă valoarea ta a depins mereu de statutul tău relațional, de prezența cuiva alături, absența lui se simte ca o pierdere a propriei identități, nu doar ca pierderea unei relații;
– crezi că, la vârsta ta, dacă nu ești cu cineva, trebuie să fie ceva în neregulă cu tine – familia, rudele și oamenii din jur îți pun, direct sau indirect, întrebări despre când te vei căsători, când vei avea copii, când „te vei așeza și tu la casa ta”. Vezi prieteni care se căsătoresc, care fac copii, colegi care își cumpără o casă împreună cu partenerul sau cu partenera lor, iar tu te uiți la propria viață și începi să te întrebi ce ai greșit.
Astfel, ajungi să crezi că viața are anumite „etape” pe care „trebuie” să le bifezi la momentele potrivite și că, dacă nu faci asta, ai o problemă sau ai făcut ceva greșit. Începi să trăiești absența unei relații ca pe un eșec personal, ca pe un semn că nu ai reușit, la timpul potrivit, să faci ce „trebuia” să faci;
– stai mult timp pe rețelele de socializare și începi să crezi că toți, în afară de tine, trăiesc viața visurilor lor – vezi fotografii de la nunți, din vacanțe, declarații de dragoste postate la aniversări și ai impresia că asta este, de fapt, viața acelor oameni. Însă nu vezi și restul: certurile pe care le au cu partenerul lor, dezamăgirile, momentele de singurătate „în doi”, problemele financiare, neînțelegerile, oboseala de zi cu zi.
Vezi doar partea pe care au ales ei să o arate, pentru că oamenii postează, de cele mai multe ori, doar momentele frumoase din viața lor. Iar tu compari ceea ce trăiești tu (cu toate părțile grele și pline de incertitudine din viața ta) cu o imagine atent aleasă a vieții altora. Astfel, te simți inferior și nesigur pe tine, ca și cum tu ai fi singurul care nu reușește să fie fericit, iar asta adâncește rușinea pe care o simți deja;
– te lași definit de o „lipsă”, în loc să te definești prin ce ai reușit să realizezi și ce ești – atunci, când singurul lucru pe care îl vezi în viața ta este absența unei relații, restul a tot ceea ce te face cine ești ajunge să conteze foarte puțin sau chiar deloc pentru tine. Nu mai vezi prieteniile frumoase pe care le ai, lucrurile pe care le-ai construit, talentele tale, viața ta interioară, drumul pe care l-ai parcurs ca să ajungi unde ești astăzi. Vezi doar ce nu ai. Iar atunci, când îți construiești identitatea în jurul ideii că ești „incomplet”, ajungi să te simți în permanență nemulțumit, pentru că orice ai face, ți se va părea că „ceva esențial” lipsește.
Toate aceste credințe și mecanisme nu funcționează separat, ci se susțin reciproc – credința din copilărie că nu ești suficient de bun și vocea ta critică interioară te fac vulnerabil la presiunile celor din jur, apoi tu începi să te compari cu alții și ajungi la concluzia că tuturor le merge mai bine, numai ție nu.
Și pentru că nu ești mulțumit de tine și de viața ta, începi să crezi că o relație ar fi singura soluție. Însă, dacă doar aștepți și, într-un fel sau altul, îți pui viața pe pauză sau nu construiești nimic altceva pentru tine, cu fiecare zi care trece și încă ești singur, ajungi să te simți si mai singur și ți se întărește ideea că ceva nu este în regulă cu tine.
Fiecare dintre aceste lucruri, luat separat, este mai ușor de înțeles și de schimbat. Însă împreună se confirmă unele pe altele și ajungi să le percepi ca pe un „adevăr” despre tine și nu ca pe niște credințe și tipare formate de-a lungul timpului pe care le poți schimba.
- Cum poți schimba felul în care te raportezi la tine?
Primul lucru pe care îl poți face este să începi să observi cu atenție cum îți vorbești în dialogul tău interior. Acea voce critică are un impact mai mare asupra noastră decât simpla senzație de disconfort psihologic, deoarece ajunge să ne modeleze realitatea în care trăim, percepțiile despre sine și relațiile pe care le creăm.
Este vocea care ne judecă, ne face să ne simțim „mici”, ne critică în mod constant, însă ea aparține celor care ne-au desconsiderat, judecat, jignit, criticat sau rănit atunci când eram copii, iar noi am ajuns să o introiectăm și să o facem să fie a noastră.
Este ca și cum am fi niște copii răniți cărora li se repetă mereu: „Nu ești bun de nimic”, „Faci numai greșeli”, „Ești inutil”, „Nu meriți”, „Nu ai cum să reușești”, însă de data aceasta nu mai auzim aceste lucruri din partea celor din jur, ci chiar din partea noastră.
De aceea, este important să începi, ușor-ușor, să-ți vorbești ție cu aceeași blândețe și compasiune cu care i-ai vorbi celui mai bun prieten aflat în aceeași situație. Adică să nu-i mai permiți vocii critice să te facă să te simţi prost cu tine însuți; să nu te mai pedepsești pentru ceea ce percepi că nu ar fi ok la tine, ci să îți asumi responsabilitatea și să faci schimbările necesare dacă ești nemulțumit de anumite aspecte.
Să te accepți, așadar, pe tine și să lucrezi asupra acelor aspecte care chiar te deranjează, dar să fii conștient dacă te deranjează pe tine cu adevărat sau dacă doar încerci să te ridici la anumite standarde stabilite de alții pentru tine.
Este important să cauți să îți construiești o relație bună cu tine, deoarece aceasta este cea mai importantă relație din viața ta și de calitatea ei depinde calitatea tuturor celorlalte relații pe care le vei avea.
- Ce poți face ca să depășești rușinea de a fi singur?
„O relație bună cu tine” sună frumos, dar ce înseamnă, mai exact? Înseamnă să te ocupi de tine: de sănătatea ta, de echilibrul tău emoțional, de ceea ce îți face cu adevărat bine și, mai presus de toate, să înveți să stai în propria companie fără să simți nevoia să fugi de asta. Pentru că, atâta vreme cât nu te simți bine cu tine, vei căuta mereu pe cineva care să umple acel gol interior, însă nimeni nu poate face asta în locul tău, oricât de mult te-ar iubi.
Și aici apare o problemă: când cauți o relație doar ca să nu mai fii singur, nu îți „vezi” cu adevărat partenerul, cât de bine vă potriviți sau ce își dorește și el de la o relație; este ca și cum nu l-ai alege pentru cine este, ci pentru ceea ce speri că îți va aduce: liniște, siguranță, sentimentul că ești, în sfârșit, ok.
Pentru tine contează mai puțin cine este omul de lângă tine și mai mult faptul că, în sfârșit, este cineva acolo. Așa ajungi uneori să rămâi alături de oameni cu care nu ești compatibil sau care chiar îți fac rău, să faci nenumărate compromisuri și sacrificii, pentru că fuga de singurătate este mai importantă decât orice altceva.
Te bazezi pe celălalt ca să te simți bine cu tine, dar starea ta de bine nu poate veni, în mod real, de la altcineva. De aceea astfel de relații ajung, de cele mai multe ori, să te dezamăgească – pentru că tu te aștepți să rezolvi prin ele ceva ce ține, de fapt, doar de tine. Abia atunci când te simți bine cu tine și ai deja o viață a ta care te împlinește, ajungi să alegi un om pentru că îți dorești să construiți împreună, să oferi din preaplinul tău, nu pentru că nu te descurci fără el sau fără ea sau pentru că simți că nimic nu are rost altfel.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Contează și cum privești această perioadă în care ești singur. O poți privi ca pe o așteptare nesfârșită – „înduri” până când apare cineva și, atunci, te vei simți mereu nemulțumit sau o poți privi ca pe o oportunitate să te ocupi de lucrurile pe care le tot amânai, să înțelegi ce nu a mers în relațiile de până acum și să îți clarifici ce îți dorești cu adevărat de la o relație și de la viață. Este aceeași situație, însă ceea ce schimbă lucrurile este felul în care alegi să te raportezi tu la ea.
De aceea, fă ceva cu viața ta acum, nu „mai târziu”, nu „când vei fi și tu cu cineva”. În loc să tot amâni o călătorie, un curs sau un proiect la care te gândești de mult, apucă-te de ele acum. Nu faci asta pentru a deveni, în sfârșit, „suficient de bun” încât să te aleagă și pe tine cineva, ci pentru că viața ta merită trăită oricum, indiferent dacă ești sau nu într-o relație. Cu cât îți construiești o viață mai plină de sens, cu atât simți mai puțin că valoarea ta depinde de faptul că ai sau nu un partener, iar atunci rușinea începe să se dizolve de la sine.
- De ce e important să nu te mai ascunzi?
Rușinea îți va cere mereu să te ascunzi. Te face să eviți oamenii, întâlnirile, situațiile în care te-ai putea simți expus sau judecat, pentru că ți-e teamă că ceilalți vor vedea exact ceea ce crezi tu despre tine și anume că nu ești suficient de bun. Pe moment, „ascunzându-te”, te simți în siguranță, pentru că eviți exact situația de care ți-e teamă: să fii respins. Însă pe termen lung te izolezi tot mai mult și nu îți dai niciodată șansa de a-ți pune acea teamă la încercare, ca să vezi dacă se confirmă sau nu. Așa că totul rămâne la fel și, cu cât stai mai mult retras, cu atât te simți mai singur.
De aceea, începe să ieși, să explorezi, să descoperi lucruri și oameni noi chiar și atunci (mai ales atunci) când „nu ai deloc chef”: acceptă invitația pe care erai gata-gata să o refuzi; du-te la diferite evenimente, chiar dacă acolo nu cunoști pe nimeni; înscrie-te la diverse activități care îți atrag atenția, chiar dacă mergi singur.
Cu fiecare astfel de ieșire, ai ocazia să vezi că lucrurile nu stau atât de rău precum crezi tu, iar convingerea că nu ești suficient de bun începe să își piardă din putere, pentru că realitatea, de fiecare dată, îți arată altceva.
Cei din jur nu te resping și nu te judecă așa cum îți imaginezi tu. Noi, oamenii, avem tendința să credem că suntem mereu în centrul atenției celorlalți, că toți ne privesc și ne evaluează, însă în realitate fiecare este preocupat, în primul rând, de propria viață, de propriile griji și nesiguranțe. La fel cum tu ești prins în propriile gânduri și temeri, așa sunt și ceilalți, prinși în ale lor. Nu stau să te analizeze ca să descopere ce e în neregulă cu tine și nici nu te evaluează și nu te condamnă așa cum faci tu cu tine însuți.
Iar dacă simți că, oricât ai încerca, nu reușești singur să schimbi aceste tipare, cere ajutorul unui terapeut. Credințele și tiparele despre care vorbim s-au format de-a lungul multor ani, așa că nu se schimbă peste noapte, ci au nevoie de timp și, de cele mai multe ori, de ajutorul unui specialist care să te ajute să înțelegi de unde vin și cum le poți schimba. A merge la terapie înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce simți și să cauți activ o schimbare, în loc să aștepți ca lucrurile să se rezolve de la sine.
Nu rămâne „în așteptare”, nu-ți condiționa valoarea și nu-ți pune viața în mâinile unui partener pe care încă nu l-ai întâlnit. Responsabilitatea ta nu este să devii într-un fel anume (cum îți imaginezi tu că „ar trebui” să fii ca să te placă cineva), ci să trăiești și să ai grijă de tine acum, indiferent dacă ești sau nu într-o relație.
Iar dacă, la un moment dat, vei întâlni pe cineva cu care să fii compatibil, care să te accepte și să te placă pe tine, cel autentic, iar tu să faci același lucru, acea relație va fi un plus, ceva ce îți îmbogățește viața, o viață care ție oricum îți place deja.
Și exact aici este diferența față de felul în care te simți acum – atâta timp cât simți că fără cineva alături parcă „nu poți trăi”, că nu ești întreg de unul singur, riști să intri într-o relație în care ajungi să depinzi în întregime de celălalt.
Iar o relație în care depinzi de celălalt nu îți va aduce liniștea pe care o cauți, ci o nouă teamă: aceea de a nu-l pierde. Soluția nu este să găsești pe „cineva”, ci să te ocupi de tine și de viața ta, astfel încât o relație să fie, cândva, o alegere, nu o nevoie. Pentru că nu ai nevoie de cineva care să te facă să te simți „suficient de valoros” – ai nevoie doar să încetezi să crezi că nu ești.
Dr. Ursula Sandner
Întrebări frecvente
Care este diferența dintre singurătate și solitudine?
Singurătatea este senzația de a te simți singur și neînțeles, indiferent dacă ești sau nu printre oameni; o poți simți chiar și într-o relație. Solitudinea este alegerea de a petrece timp cu tine și poate fi liniștitoare și utilă. Diferența nu o face prezența cuiva, ci felul în care te simți cu tine în acel timp.
Ce poți răspunde când familia te întreabă mereu de ce nu ai pe cineva?
Aceste întrebări pot să doară atunci când tu însuți crezi că într-adevăr ar trebui să fii deja cu cineva și că, dacă nu ești, ceva este în neregulă cu tine. Pentru un om care se simte bine cu sine însuși și cu felul în care arată viața sa acum, aceleași întrebări pot fi deranjante, însă nu îl rănesc cu adevărat. De cele mai multe ori, oamenii din familie nu te întreabă astfel de lucruri pentru că sunt răuvoitori, ci dintr-o teamă a lor: aceea că vei rămâne singur și nefericit, că vei îmbătrâni fără o familie a ta. Ei așa au fost crescuți, crezând că a avea o familie este singurul drum acceptat și „sigur”. Așadar, proiectează asupra ta propriile frici, însă tu nu le datorezi explicații despre felul în care îți trăiești viața. Poți răspunde scurt, ceva de tipul: „Sunt bine așa cum sunt acum, nu mă grăbesc” sau „Voi vorbi despre asta când va fi cazul”, fără să intri în detalii.
Cum îți dai seama dacă îți dorești cu adevărat o relație sau doar ți-e frică de singurătate?
Un semn util este să observi la ce te gândești mai mult. Dacă te preocupă mai mult ideea de a nu mai fi singur decât un om anume cu care ai vrea să îți împarți viața, probabil ești condus de frică. De asemenea, când îți dorești cu adevărat o relație, poți să aștepți să întâlnești pe cineva potrivit pentru tine, iar până atunci viața ta merge mai departe; când îți e frică de singurătate, simți că ai nevoie de cineva acum, indiferent cine, și ești dispus să faci compromisuri pe care altfel nu le-ai face.
De ce te simți singur chiar și atunci când ești într-o relație?
Pentru că singurătatea nu ține de prezența fizică a cuiva, ci de cât de văzut și înțeles te simți. Poți fi alături de cineva și, totuși, să te simți singur dacă nu vă conectați cu adevărat, dacă nu poți fi tu însuți sau dacă ai intrat în acea relație din teamă. De multe ori, singurătatea „în doi” doare mai tare decât cea de unul singur.
Aplicațiile de dating te ajută sau pot amplifica rușinea de a fi singur?
Depinde mai puțin de aplicații în sine și mai mult de starea ta interioară din momentul în care le folosești. Dacă le folosești doar ca să scapi de singurătate și cauți cu disperare pe cineva, oricine ar fi acela, ele îți pot amplifica rușinea: fiecare lipsă de răspuns și fiecare respingere devin, în mintea ta, încă o dovadă că nu ești suficient de bun; începi să îți măsori valoarea în like-uri și în interesul pe care îl primești de la străini, iar la final ajungi să depinzi de validarea unor oameni pe care nici măcar nu îi cunoști.
Dacă, în schimb, le folosești atunci când ești deja bine cu tine, rămân un instrument util pentru a cunoaște oameni noi, ca o completare la interacțiunile tale de zi cu zi. De aceea, folosește-le ca atare, nu ca pe singura cale prin care speri să întâlnești pe cineva și nu lua personal ceea ce se întâmplă acolo, pentru că o lipsă de răspuns sau o respingere nu spune nimic despre tine, ci doar că, pe moment, tu și cu acea persoană nu vă potriviți.
De ce te simți inconfortabil să ieși singur la restaurant, la evenimente sau să pleci singur în vacanță?
Pentru că acel disconfort spune ceva despre felul în care te raportezi tu însuți la a fi singur, nu despre felul în care te privesc ceilalți. Un om care se simte bine cu sine însuși nu se simte expus și nici nu îi este teamă că este judecat atunci când iese singur; dimpotrivă, percepe acea ieșire ca pe ceva firesc și chiar se bucură de ea. Disconfortul tău apare tocmai pentru că tu crezi, în adâncul tău, că a fi singur este ceva rușinos, iar acest sentiment îl proiectezi apoi asupra celorlalți: îți imaginezi că ei văd la tine exact ceea ce vezi tu însuți. Așadar, lucrul cel mai important este să schimbi felul în care te raportezi tu la a fi singur. Pe măsură ce ajungi să te simți bine cu tine însuți, acel disconfort va dispărea, iar tu vei ajunge să percepi aceste ieșiri ca pe ceva firesc și să te bucuri de ele.
