Credințele centrale sunt credințele noastre de bază referitoare la felul în care ne percepem pe noi înșine, viitorul nostru, pe cei din jur, lumea și viața în general. Aceste credințe sunt extrem de profunde, sunt privite ca niște adevăruri absolute (chiar dacă există dovezi care le contrazic, o persoană va alege să le ignore, căutând mereu acele aspecte care să-i confirme credințele centrale), sunt inflexibile, rigide și de multe ori nici măcar nu sunt conștientizate ca atare. Aceste credințe se formează în copilărie ca urmare a experiențelor noastre de viață, a evenimentelor semnificative, a felului în care suntem tratați, a felului în care ceilalți se comportă (în special părinții sau cei care ne îngrijesc), a sfaturilor, îndemnurilor, „avertizărilor” pe care le primim când suntem în creștere.
Credințele centrale sunt extrem de importante deoarece de multe ori acționează asupra noastră fără ca măcar să ne dăm seama, ele „decid” cât de valoroși, competenți sau puternici ne percepem a fi, ele ne influențează stima de sine și cât de mult ne acceptăm și ne iubim pe noi înșine.
Credințele centrale negative, de cele mai multe ori neadevărate, ne influențează extrem de mult gradul de mulțumire de sine, bunăstarea personală, succesul, capacitatea de a ne atinge obiectivele și visurile. De aceea este important să începem să le identificăm, să devenim conștienți de ele, să observăm ce acțiuni sau decizii au la bază aceste credințe distructive și să le transformăm ori să renunțăm la ele înlocuindu-le cu altele, mai sănătoase.
Aceste credințe sunt de tipul:
- Ceva este în neregulă cu mine / nu sunt suficient de bun sau sunt „defect”, nu sunt bun de nimic, sunt un ratat, nu voi reuși niciodată, am prea multe defecte, nu am nicio șansă să mă schimb, toată lumea este mai bună ca mine, sunt prost, sunt slab, sunt incompetent, nu contez;
- Nu merit să fiu iubit/ă – „nimeni nu mă place”, „nimeni nu mă înțelege”;
- Lumea este un loc periculos – „sunt neajutorat, fără putere” sau „mai devreme sau mai târziu oamenii te trădează / te rănesc”, „nu poți avea încredere în nimeni”, „trebuie să deții mereu controlul și să nu lași niciodată garda jos, altfel lucruri îngrozitoare ți se vor întâmpla”, „nu trebuie să-ți exprimi sentimentele”;
- Trebuie să le faci altora pe plac pentru a fi acceptat – mai presus de tine și de nevoile tale sunt alții, ești un om rău dacă spui „nu”, trebuie să faci compromisuri, nu e frumos să ai gânduri sau emoții negative, să-ți manifești furia sau tristețea, ești un om egoist dacă te gândești la tine;
- Este vina mea sau „mereu greșesc”, „nu sunt în stare să fac nimic cum trebuie”, „trebuie să mă străduiesc mai mult”;
- Nu merit să fiu fericit sau „nu merit ca lucruri bune și frumoase să mi se întâmple”.
Aceste credințe centrale sunt susținute de o serie de alte credințe și duc la anumite reguli și acțiuni personale. De exemplu, credința „nu merit să fiu iubit” poate fi susținută de alte credințe precum „nimănui nu îi pasă de mine”, „nimeni nu mă place, nu mă apreciază”, „relațiile mele sunt destinate eșecului”, iar „regulile” care provin de aici pot fi unele de tipul „trebuie să muncesc din greu, să mă sacrific, să fac compromisuri pentru a fi cu cineva, pentru a-i câștiga dragostea”, „accept relații toxice sau abuzive pentru că oricum nu merit mai mult” sau „evit să mă apropii de cineva din teama de a nu fi respins, de a nu mi se demonstra că într-adevăr nu merit să fiu iubit”, „îmi sabotez relațiile pentru a mi se confirma credința că nu merit să fiu iubit”.
Astfel de credințe duc la o stimă de sine scăzută, lipsă de încredere în sine, dificultatea de a avea relații apropiate, teama de a te apropia de celălalt și a te arăta așa cum ești (a fi autentic) pentru că nu vrei să-ți observe „defectele”, relații de dependență sau codependență, abuzive sau toxice, teama de schimbare, anxietate, depresie, perfecționism, compromisuri și sacrificii, dificultatea de a stabili limite și granițe personale de interacțiune ș.a.m.d.
Cum poți identifica și schimba aceste credințe?
Fii atent la dialogul tău interior, la ceea ce gândești și spui pentru a observa ce se află la baza acelor gânduri – de exemplu, faci o greșeală minoră la serviciu și începi să-ți spui „eram sigur că o să dau cu bâta-n baltă”, „tot timpul greșesc”, „nu sunt bun de nimic”, „colegul meu nu ar fi greșit”, „toate relele se întâmplă din vina mea” etc. Atunci când, în general, te raportezi astfel la greșelile tale, când pe ceilalți îi poți înțelege dacă greșesc, însă pe tine te blamezi și „te pedepsești”, cel mai probabil ai o credință centrală de tipul „sunt incompetent” sau „eu sunt de vină mereu”. Aceasta este o raportare masochistă față de propria persoană și are la bază convingerea „nu sunt suficient de bun”, „nu sunt de ajuns”, adică lipsa autovalorizării.
Un alt exemplu poate fi următorul: nu mai ești mulțumit de slujba ta, însă nu faci nimic pentru a schimba situația în care ești deoarece îți este teamă. De ce îți este teamă? Pentru că îți spui „sigur nu o să mă angajeze nimeni”, „sunt prea bătrân/tânăr/neexperimentat”, „nu se găsesc locuri de muncă”, „nu o să reușesc să o iau de la capăt”. Toate aceste afirmații provin, de fapt, din credința ta de bază „sunt nevaloros” sau „sunt un ratat”. Dacă tu crezi asta, tocmai această credință te împiedică să faci acea schimbare. Poți încerca să mergi la interviuri, iar dacă dintr-un motiv sau altul vei fi respins, îți vei confirma credința că nu ești suficient de bun, ignorând alte aspecte care au contribuit la această decizie.
O altă manieră prin care poți să identifici care sunt credințele tale centrale este să observi care sunt acele afirmații pe care le gândești ori spui cel mai frecvent la adresa ta (sau celorlalți) – de exemplu, dacă spui „sunt o persoană ghinionistă” întreabă-te „de ce cred asta?”. Răspunsul poate fi „pentru că nu am reușit niciodată să obțin ce mi-am propus”. Întreabă-te apoi „de ce?”. „Pentru că alții mi-au luat-o înainte. De ce? Pentru că nu am depus suficient efort. De ce? Pentru că nu am avut încredere că voi reuși. De ce? Pentru că eu cred despre mine că sunt slab, că sunt neajutorat. Și aceasta din urmă poate fi o credință centrală.
Observă de unde provin aceste credințe centrale – când îți spui „nu voi reuși” sau „sunt lipsit de putere” a cui este vocea aceasta? Este cumva vocea mamei sau tatălui tău? Ți-au spus ei în copilărie lucruri de genul „degeaba încerci, oricum nu o sa reușești” sau „nu e de nasul tău așa ceva”? Sau poate că vocea aceea care îți spune că nu ai să reușești aparține unei persoane apropiate cu care ai avut o relație toxică și care ți-a întărit anumite credințe disfuncționale despre propria persoană, făcându-te să ai și mai puțină încredere în tine.
Conștientizează cum te afectează aceste credințe centrale – sugestia mea este să faci acest exercițiu cât mai specific, astfel încât să lucrezi cu câte o credință pe rând – dacă, de exemplu, ai identificat o credință de tipul „nu sunt suficient de bun”, întreabă-te cât de mult crezi că este adevărată și cum îți influențează această credință viața (de ex., „nu îmi asum riscuri”, „sunt rezistent la schimbare”, „nu am încredere în mine”, „mi-e teamă să inițiez contact cu oameni noi”).
Verifică dacă acea credință este adevărată/ combate credința – dacă, de exemplu, crezi că „sunt indezirabil” (nu sunt dorit de nimeni) găsește dovezi care să-ți demonstreze contrariul: complimente pe care le-ai primit de la cineva, faptul că o anumită persoană te-a plăcut, chiar dacă sentimentele nu au fost reciproce, că ai fost ales în echipa de teatru a liceului ș.a.m.d. Nu contează cât de insignifiante îți par aceste lucruri, important este să le treci pe toate în revistă pentru a demonta acest „adevăr absolut” pe care îl crezi despre tine.
O altă manieră în care poți testa dacă acea credință este adevărată este să treci la acțiune. Dacă ai o anumită credință, acea credință te determină să faci anumite presupuneri - eu cred despre mine că sunt slab sau nevaloros, astfel încât nu îmi exprim nevoile, evit confruntările, nu îi contrazic pe alții, caut să le fac pe plac, nu spun „nu”, nu îmi exprim furia sau nemulțumirea pentru că voi fi respins, cealaltă persoană se va supăra/enerva și nu va mai vrea să vorbească cu mine, voi fi criticat, voi înrăutăți și mai tare lucrurile ș.a.m.d.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Așadar, dacă în mod obișnuit accepți să faci lucruri pentru alții pe care nu vrei, de fapt, să le faci, propune-ți ca de data aceasta să acționezi diferit, în acord cu dorințele tale reale. Observă care este provocarea pentru tine în acea situație, identifică teama și presupusul deznodământ. De exemplu, mi-e teamă că dacă voi spune „nu”, celălalt se va supăra și ne vom certa. Apoi acționează în ciuda acestei temeri. Dacă persoana respectivă într-adevăr se supără, încearcă să te manipuleze, să te șantajeze emoțional, înseamnă că este o persoană egoistă care caută doar să obțină satisfacerea propriilor nevoi și nu cred că îți dorești astfel de persoane în jurul tău. Indiferent de reacția acelei persoane, tu îți dovedești ție că poți susține o „confruntare”, că nu este nimic greșit în a-ți exprima și apăra dorințele (repet, dacă persoana are o reacție negativă, nu înseamnă că ești tu un om „rău” sau că greșești, ci că ea doar își urmărește interesele egoiste).
În momentul în care faci acest lucru, practic începi ușor-ușor să-ți redefinești credințele – „eu nu contez/ nevoile mele nu sunt importante” devine „și eu contez/ nevoile mele sunt la fel de importante ca ale celorlalți”; „nu îi contrazic pe ceilalți” devine „îmi apăr punctul de vedere într-o manieră asertivă”.
Odată ce vezi că acea credință nu este adevărată, înlocuiește-o cu una funcțională, constructivă și observă cum se poate schimba viața ta – după cum am scris mai sus, „eu nu contez, nevoile mele nu contează” se poate schimba cu „nevoile mele sunt la fel de importante ca ale celorlalți”. Cum ar arăta viața ta dacă ai începe să crezi asta? Ce ai face diferit? Iar dacă nu-ți vei schimba acea credință, cum va arăta viața ta în continuare? Care sunt costurile pe care trebuie să le plătești?
Stabilește-ți un plan de acțiune – ce vei face în următoarea săptămână/ lună pentru a lucra asupra credințelor tale negative? De exemplu, „îmi propun ca de fiecare dată când îmi apar gânduri automate precum „sunt un prost”, „nu voi reuși” să mă opresc și să observ că acesta este doar un gând automat care nu are legătură cu realitatea, ci cu tiparele mele mentale; să nu îi mai dau crezare, să acționez în ciuda fricii; sau „îmi propun să îmi notez în fiecare seară ce am făcut diferit în ziua respectivă, să notez orice progres minor”.
Credințele noastre centrale reprezintă într-o anumită măsură fundația personalității noastre, deoarece ele ne influențează felul în care ne raportăm la noi înșine, felul în care privim lumea, ne ghidează acțiunile și ne trasează schița drumului spre viitor. Partea pozitivă este că, dacă observăm că aceste credințe sunt disfuncționale, ne blochează evoluția sau ne împiedică să devenim cea mai bună versiune a noastră, prin implicare, voință și perseverență, le putem schimba.
Ne putem redefini pe noi înșine și drumul nostru în viață pentru că avem puterea să facem asta. Chiar dacă de cele mai multe ori nici măcar nu ne gândim să punem la îndoială ceea ce credem, gândurile noastre după care ne-am ghidat atâta timp, realitatea este că aceste gânduri și credințe chiar nu reprezintă adevărul absolut. Un gând este real doar dacă noi credem în el. Putem alege să credem și altceva.
Cu drag,
Dr. Ursula Sandner
Inca din copilărie, parintii si fratii mei imi spuneau sa tac, ca vorbesc ce nu trebuie si mai ales cand nu trebuie. Mai tarziu, cand m-am casatorit, fostul sot proceda la fel: ” de ce ai spus asta? sau ” nu trebuia sa sa spui asta”, etc. Si mai ales sintagma ” nu trebuie sa stie nimeni ce se-ntâmplă in casa noastra” ori „vai daca se afla cutare lucru sau problema pe care o ai”, intr-un cuvant fereste-te cat poti de „gura lumii”, mi-au marcat existența. Toate astea, plus faptul ca mereu am fost mai plinuta si mi s-a reproșat asta sau am fost ironizată, au facut sa scada increderea in mine, sa fac tot timpul lucruri ca sa fiu acceptata, sa muncesc pana la epuizare sau sa fac lucruri care nu-mi placeau, numai ca sa-mi multumesc sotul, familia, colegii si prietenii, ca sa fiu acceptata, ca sa ma simt si eu importanta, iubita. Acum, dupa 37 de ani de casnicie extrem de „tumultoasa” si de toxica, in care sotul meu mai bine de 25 de ani a avut o relatie paralela( practic o a doua casnicie), am reusit sa spun GATA, NU MAI SUPORT, EU NU MERIT ASTA. Si cu greu l-am determinat sa plece de acasa. Din pacate, ma simt acum ingozitor de nesigura, mi-e foarte frica de viitor, sunt absolut singura( am doi fii, dar sunt plecati), am o pensie foarte mica si pur si siplu nu stiu in ce directie sa merg.
Ma trezesc plangand, ma culc plângând, multumind lui Dumnezeu pentru inca o zi de viata, pentru ca sunt sanatoasa, pentru ca am doi fii minunați, pentru toate lucrurile bune si rele din viata mea.
Va multumesc pentru articole, ma ajuta mult si imi sunt ca o mangaiere, ajutandu-ma sa nu ma mai simt atat de vinovata! Cu deosebita considerație, va doresc toate cele bune!
Va mulțumesc ptr.articole ,sunt f.interesante și ma fac să mă gândesc că și eu am astfel de credințe moștenite de la mama ,și altele formate în copilărie sau pe parcursul vieții.Desi am avut mereu grija de mine și am arătat mereu bine la exterior,in sufletul meu era nemulțumire.M am lăsat întotdeauna pe mine și am făcut totul ptr.cei pe care ii iubesc,copil( sotul a decedat) ,părinți doar mama mai trăiește și sta cu mine.Dar am inceput sa conștientizez multe și să lucrez cu mine însămi.E greu ptr.ca mama are multe credințe,multe negative,dar sper sa reușesc.Cu drag.
Foarte interesante articolele dv.doamna doctor, mă ajută mult . Vă doresc sărbători frumoase, sănătate și bucurii !
Oare cititorii inteleg ce le oferiți pe tava…?
Cel mai frumos cadou !!!
Cu respect Adela 🙏♥️
Este foarte folositoare aceasta lectura.
Sunt atatea intrebari la care trebuie sa ne raspundem.
Suint atatea probleme pe care trebuie sa le lamurim.
Personal la 57 de ani nu am scapat de traumele copilariei pentruca abia acum am constientizat ce anume a generat starea mea in anumite situatii.