Cum faci față unei despărțiri?

Așa cum există despărțiri ușoare peste care reușim să trecem în scurt timp, există și despărțiri care ne pot cauza multă durere și care ne pot determina să reflectăm mai îndeaproape asupra credințelor, deciziilor și alegerilor noastre. A pierde persoana în care am investit foarte mult din punct de vedere afectiv, căreia i-am dedicat timpul și energia noastră, alături de care ne-am făcut planuri sau ne-am imaginat viitorul ne poate declanșa aceleași stări pe care le-am simți dacă am trece printr-o perioadă de doliu.

Motivele pentru care alegem să intrăm într-o relație, motivele despărțirii și felul în care reacționăm fiecare dintre noi puși în fața acestei situații pot diferi mult de la persoană la persoană depinzând de felul în care ne-am structurat personalitatea, de credințele noastre, de experiența noastră de viață. Însă despre cauzele suferinței, motivele de a ieși din relație, felul în care reacționăm - de la încercările de a ne aduce partenerul înapoi la reproșuri și dorința de răzbunare precum și multe altele am discutat în audiobook-ul „Cum să treci peste o despărțire”

De ce ni se pare totul atât de greu?

Într-o primă fază ne putem simți șocați, ne este greu să acceptăm ce s-a întâmplat negând realitatea, putem să ne simțim „amorțiți” emoțional, ne este greu să punem piesele de puzzle cap la cap, adică să găsim un sens în toată povestea aceasta. Dacă suntem cei părăsiți, avem tendința să ne învinovățim partenerul, ne simțim trădați, ne este greu să ne imaginăm viața fără el/ea, nu pentru că într-adevăr viața nu ar mai avea sens ori nu am putea trăi fără el, ci pentru că obișnuința, activitățile comune pe care acum le facem de unii singuri, schimbarea stilului de viață, gândurile, amintirile, toate ne accentuează într-o primă fază suferința pierderii.

Dintr-o dată viitorul pe care ni l-am imaginat nu mai există și trebuie să ne reajustăm viziunea pe care ne-am format-o. Nu știm exact cum o să fie de acum încolo, poate că simțim teamă, dar știm că un nou început urmează, un început pentru care, în momentul de față, nu ne simțim atât de pregătiți. Nu putem accepta în totalitate că relația s-a încheiat, parcă tot așteptăm ca lucrurile să fie ca înainte, ca partenerul nostru să se întoarcă.

Nu este nimic ciudat să avem aceste gânduri și sentimente, ceea ce trebuie să ținem minte este că toată această etapă va trece și că vom fi bine. Oricât de greu de crezut ni se pare acum, vom fi bine. Chiar dacă simțim furie, frică, tristețe, toate vor trece. Trebuie să ne dăm voie să simțim toate acestea pentru ca mai apoi să ne eliberăm. Nu este sănătos nici să ne reprimăm emoțiile, nici să ne lăsăm copleșiți de ele, adică să ne accentuăm stările dramatizând sau gândindu-ne la nesfârșit la noi și noi motive de supărare. Dacă ne acordăm permisiunea de a simți, de a ne exprima emoțiile, trebuie să ne acordăm permisiunea și de a ne elibera pentru a putea merge mai departe, pentru a nu rămâne blocați în tristețe și resentimente. Această perioadă poate fi, însă, una cu urcușuri și coborâșuri - avem momente când ne simțim mai bine și avem momente când ni se pare că iarăși ne întoarcem la stările noastre apăsătoare.

Poate că avem regrete, poate că ne învinovățim pentru că nu am vrut să vedem anumite lucruri, că am ales să ne prefacem că totul e ok sau ne gândim că am fi putut face noi mai mult, ne întrebăm unde am greșit. Poate că începem să ne punem la îndoială autenticitatea relației – dacă a fost o relație sinceră, de ce s-a încheiat?

Poate că simțim că partenerul nostru ne-a trădat, însă chiar și în această situație felul în care ne simțim depinde foarte mult de felul în care ne raportăm la ce s-a întâmplat. Spunem că ne-a trădat pentru că ne-a înșelat așteptările, pentru că a ales un alt drum, diferit de al nostru, pentru că, poate, și-a dorit altceva sau... pe altcineva. Ceea ce mi se pare important de înțeles este că, în general, oamenii nu fac lucruri în ciuda noastră, ca să ne facă nouă rău intenționat, pentru că sunt niște „mincinoși”, „prefăcuți”, „psihopați” și „nemernici”.

Desigur, există și astfel de situații (dar acum nu vorbim despre situațiile de abuz sau despre patologii), însă, în general, într-o relație de cuplu dacă unul dintre parteneri alege un alt drum sau decide că nu își mai dorește continuarea relației, nu înseamnă că este un malefic, ci înseamnă că își caută propria fericire, însemnă că acțiunile sale au o anumită motivație, chiar dacă acea motivație nu ne este nouă pe plac.

A trece din poziția de victimă - „săracul de mine, cât m-a rănit, după câte am făcut eu pentru el/ea, și cât am iubit și cât m-am dedicat” în poziția de acceptare și înțelegere a situației (chiar dacă este greu) înseamnă un uriaș pas înainte, un pas prin care redobândim control asupra noastră, asupra felului în care ne simțim, asupra viitorului pe care îl proiectăm de acum înainte. Dacă refuzăm să acceptăm, dacă continuăm să reptăm cât de mult ni s-a greșit, toată această energie de împotrivire se răsfrânge, de fapt, asupra noastră. Emoțiile negative, resentimentele, toate se răsfrâng asupra noastră și ne afectează atât psihic cât și fizic.

Dacă putem să iertăm, iertăm, însă uneori nu avem ce ierta dacă înțelegem că acțiunile partenerului nostru nu au fost îndreptate împotriva noastră, cu scopul de a ne face rău intenționat, ci au fost dictate de propria-i dorință de a fi fericit (dorință pe care o are orice om). Fiecare om este liber să fie așa cum își dorește și să facă ceea ce-și dorește (atât timp cât nu încalcă libertatea celuilalt), fie că ne convine sau nu acest lucru, iar despărţirea poate să apară și pentru că cei doi evoluează diferit sau nu sunt compatibili ori pentru că oamenii nu sunt monogami prin însăși natura lor și își doresc varietate și schimbare. Alteori, despărţirea poate să se producă fără prea multe explicaţii și este în regulă și asta. Dacă vom afla, cândva în viitor, „de ce” s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, este ok, însă chiar dacă nu vom primi aceste explicaţii este necesar să ne putem continua viaţa.

Un alt lucru pe care aș dori să-l menționez este că în momentul în care trecem printr-o despărțire se poate întâmpla ca anumite stări, gânduri sau amintiri din trecut să reapară, acestea având legătură cu rănile sau traumele noastre nevindecate. De exemplu, unei persoane care a avut o relație dificilă cu părinții săi, care a fost abuzată, neglijată sau care s-a simțit abandonată, o despărțire îi poate declanșa aceleași trăiri pe care le-a simțit când era copil în relația cu părinții ei – se poate simți nevaloroasă, nedemnă de a fi iubită, abandonată.

Astfel că, este important să încercăm să ne dăm seama cât din ceea ce simțim și trăim acum are legătură cu despărțirea propriu-zisă și cât are legătură cu experiențele din trecutul nostru. Situațiile dificile prin care trecem în prezent pot acționa precum niște triggeri care scot la suprafață anumite aspecte și trăiri îngropate în inconștient. Astfel că, suferința noastră actuală poate să nu aibă legătură atât de mult cu situația prezentă, cât cu retrăirea anumitor experiențe anterioare dureroase. În momentul în care conștientizezi ce trăiri sunt cauzate de situația prezentă și ce trăiri sau aspecte vin din trecut poți găsi noi soluții și maniere de a le face față. De aceea este atât de important pentru noi și pentru bunăstarea noastră psihică, fizică și emoțională să acordăm atenție procesului de autocunoaștere, de vindecare și dezvoltare personală și să devenim mai conștienți de noi înșine.

Despărțirile, oricât de dureroase ar fi ele, sunt parte din viață și sunt experiențe din care avem ce învăța. Se presupune că ne-am bucurat de clipele petrecute alături de cel drag, că am împărtășit momente frumoase atunci când am fost împreună. Dacă relația s-a încheiat nu ne rămâne decât să acceptăm asta și să nu ne mai facem rău prin gândurile noastre, să lăsăm trecutul unde își are locul și să mergem mai departe focalizându-ne asupra viitorului, acordându-ne mai multă atenție, având mai multă grijă de noi, investind mai mult în planurile și obiectivele noastre. Până la urmă, cu noi avem cea mai importantă relație din viața noastră și merităm să fim fericiți.

Dr. Ursula Sandner

 

 

2 comentarii pentru “Cum faci față unei despărțiri?

  1. Daca nu sunt vindecate traumele din copilarie (cauzele primare) si realmente nu cred ca exista vindecare totala, autentica (maxim partiala : sa reusesti sa auto-controlezi intr o anumita masura triggerii interni si cat se poate, inactivarea/nepermitarea activarii triggerilor externi), toata viata vor fi reactivate traumele din subconstient prin diversi triggeri (interni/externi). Deci problema e interioara, nu exterioara (indiferent de ce fac sau nu fac cei din jurul nostru, daca nu exista traume preexistente, nu te afecteaza/te afecteaza putin si treci mai departe, asa cum spuneti mai sus)

  2. Ce instrumente ne ajută cu adevărat să trecem peste? Dacă despărțirea are legătură cu relația părinților și există o traumă afectivă si nesiguranță de sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *