De ce ne este greu să renunțăm la persoanele care NU ne iubesc?

Relațiile umane sunt complexe și pline de nuanțe, iar uneori ne găsim în situația paradoxală de a fi incapabili să renunțăm la relațiile care nu numai că nu contribuie la fericirea noastră, dar ne și epuizează emoțional.

De-a lungul vieții întâlnim o diversitate de oameni, unii având un impact profund asupra dezvoltării noastre personale și emoționale. Unii ne inspiră și ne susțin, în timp ce alții mai degrabă ne umbresc existența.

A învăța să ne distanțăm și să ne eliberăm de persoanele care nu ne oferă iubirea și sprijinul necesare poate fi un proces complex și adesea dureros, însă acest lucru ne va permite să ne concentrăm pe dezvoltarea noastră personală și să ne construim un viitor bazat pe respect și apreciere de sine.

De ce ne este greu?

Unul dintre motivele fundamentale este frica de singurătate . Singurătatea nu este doar un spațiu „gol”, ci este un spațiu în care ne confruntăm cu noi înșine, cu gândurile și emoțiile noastre, cu golurile noastre interioare pe care, poate, am prefera să le ignorăm. Pentru mulți, aceasta este o perspectivă mai înfricoșătoare decât a rămâne într-o relație nesatisfăcătoare. Singurătatea este adesea stigmatizată, asociată cu eșecul personal sau cu incapacitatea de a fi iubiți, ceea ce poate amplifica dependența de o relație disfuncțională.

Pe de altă parte, speranța joacă, de asemenea, un rol important în dificultatea de a renunța. Sperăm că, poate, într-o zi, persoana respectivă se va schimba și ne va oferi iubirea pe care o dorim atât de mult. Această speranță poate fi atât de puternică, încât să eclipseze realitatea situației actuale și să ne țină ancorați în relații nesănătoase. Ea poate fi întărită de momentele sporadice în care partenerul manifestă afecțiune sau atenție, dând naștere unui ciclu vicios de așteptare și dezamăgire.

În plus, dacă am investit timp, efort și sentimente într-o relație, poate fi extrem de dificil să acceptăm că aceste resurse au fost cheltuite degeaba. Astfel, continuăm să investim în relație, sperând că situația se va îmbunătăți, deși obiectiv nu există semne care să indice o schimbare pozitivă.

Adesea, este mai ușor să negăm realitatea decât să ne confruntăm cu dificultatea unei despărțiri. Negarea poate servi ca un mecanism de apărare pentru a evita suferința imediată, dar pe termen lung perpetuează nefericirea.

Influențele culturale și sociale pot avea un impact semnificativ asupra deciziilor noastre. Societatea în care trăim ne modelează percepțiile despre ce înseamnă să fii într-o relație și, prin extensie, despre ce înseamnă să fii singur. Există o presiune enormă pentru a forma și menține relații, chiar și atunci când acestea nu sunt fericite sau sănătoase. Acest sentiment este amplificat și de presiunea de a „repara” ceva ce este perceput ca fiind „defect”. Să accepți abuzuri, să faci nenumărate compromisuri și sacrificii, să închizi ochii și să tolerezi ce nu poate fi tolerat pentru a-ți „salva” relația sau „ca să fie bine”. În plus, există o stigmatizare a „eșecului” relațional, un fel de pată pe imaginea noastră publică.  Așa se face că mulți dintre oameni, din teama de judecată socială, preferă să rămână în relații disfuncționale și toxice în loc de a-și acorda șansa unui nou început.

Stima de sine joacă un rol important în modul în care gestionăm relațiile noastre. Persoanele cu o stimă de sine scăzută pot avea dificultăți în a crede că merită iubire și respect și, prin urmare, pot tolera comportamente care nu le sunt benefice. Ele pot interpreta atenția sporadică ca pe o validare, chiar și atunci când aceasta este inconsistentă și lipsită de sinceritate.

Valorile și convingerile personale joacă, de asemenea, un rol important în dificultatea de a ne îndepărta de anumite persoane, fie ele și toxice. Pentru unii, angajamentul și loialitatea sunt valori fundamentale, iar ideea de a „abandona” pe cineva, chiar și când nu le este oferită iubirea sau respectul cuvenit, poate părea inacceptabilă.

Emoțional, procesul de a renunța la cineva poate fi extrem de dureros. Este un proces de doliu, în care trebuie să ne luăm rămas bun de la speranțele, visurile și planurile pe care le-am construit împreună cu acea persoană. Doliul poate fi atât de intens, încât ne face să evităm să luăm decizia de a renunța, pentru a nu trece prin durerea asociată.

Pe lângă aceste motive, există și o complexitate psihologică care ne leagă de persoanele care nu ne iubesc, însă pe care noi le dorim în viața noastră. Adesea, aceste relații reflectă nevoi nesatisfăcute din copilărie sau modele de atașament disfuncționale.

Relațiile timpurii cu părinții sau îngrijitorii noștri contribuie la formarea stilului nostru de atașament, influențându-ne comportamentele în relațiile de adult. De exemplu, persoanele cu un stil de atașament anxios pot avea tendința de a fi excesiv de dependente de partener, interpretând adesea lipsa de afecțiune ca un semnal de alarmă, ceea ce le face să se agațe și mai mult de relație, în ciuda lipsei evidente de reciprocitate.

Într-un fel încercăm inconștient să reparăm relații din trecut sau să căutăm validarea de care nu am avut parte.

Astfel, adesea, fără să ne dăm seama, căutăm parteneri care reflectă dinamica parentală cu care suntem familiarizați. Acest lucru poate însemna că alegem parteneri care nu ne pot oferi iubirea de care avem nevoie, deoarece acest tipar de relaționare ne este familiar și, într-un mod straniu, confortabil.

Alteori este vorba despre formarea unei legături traumatice - abuz emoțional /fizic/sexual urmat de recompense intermitente. Victima rămâne agățată, prin aceste recompense, de însăși sursa durerii ei, deoarece palma care lovește este aceeași palmă care mângâie sau „tu mă rănești și tot tu ești singurul/a capabil să-mi alini durerea”.

Cum să procedăm?

Recunoașterea situației / recunoașterea semnelor unei relații toxice - relațiile toxice, caracterizate prin lipsa de susținere, manipulare emoțională sau comportament abuziv, ne pot afecta profund stima de sine și percepția asupra propriei valori. Recunoașterea semnelor unei relații toxice este primul pas către eliberare. Aceste semne pot include sentimente constante de nefericire, lipsa respectului, dispreț, control, suspiciuni constante și lipsa unei baze solide de încredere între parteneri, dependență emoțională, neglijarea nevoilor personale, diferite forme de abuz (emoțional, psihic, fizic: insulte, jigniri, atitudini și comportamente care devalorizează și umilesc etc). Eliberarea din aceste relații reprezintă un act de respect față de sine și un pas important în redobândirea încrederii în propriile forțe.

A te elibera din „ghearele” relațiilor toxice necesită curaj și hotărâre. Este esențial să stabilim limite și granițe sănătoase și să învățăm să spunem „nu” situațiilor și persoanelor care ne dăunează. În această perioadă de tranziție, suportul unui psihoterapeut poate fi extrem de valoros, oferindu-ne perspective noi și sprijin emoțional.

Renunțarea la relațiile nesănătoase sau la cele care ne-au rănit deschide calea către construirea unui viitor în care aprecierea, iubirea și respectul de sine sunt pilonii pe care se sprijină toate deciziile noastre. Iubirea de sine nu înseamnă egoism, ci este expresia unei aprecieri sincere și a unui respect profund față de propria persoană. Aceasta ne motivează să stabilim limite sănătoase și să ne exprimăm nevoile și dorințele fără ezitare. Această călătorie de autodescoperire ne permite să ne îmbrățișăm adevărata esență și să valorificăm fiecare aspect al existenței noastre. Învățăm să prioritizăm propriile nevoi și aspirații, să atragem relații sănătoase bazate pe respect și înțelegere reciproce.

Eliberarea de persoanele nepotrivite pentru noi este, în esență, un drum către recunoașterea propriei valori și spre construirea unei vieți în care suntem fideli nouă înșine și principiilor noastre. Este un semn că am crescut, învățând să ne trăim viața în lumina propriei noastre iubiri și acceptări.

Dr. Ursula Sandner

 

5 comentarii pentru “De ce ne este greu să renunțăm la persoanele care NU ne iubesc?

  1. Mi-au trebuit 48 de ani din viata mea să-mi dau seama cit de adevărate și profunde sunt afirmațiile tale. Am învățat în sfîrsit să mă regăsesc și să trăiesc liberă de constrîngeri, de abuzuri emoționale, de “ dependenta” de un partener care mă manipula și îmi sufoca personalitatea și dorințele proprii, care își trăia propria viață într-o relație “ paralelă” cu a mea, tăcut, machiavelic și extrem de “ devotat” familiei noastre. Îți Multumesc pentru că îmi lipezesti gîndirea si îi dai claritate, ajutîndu-mă să nu am dubii cind am ales să renunt , după 42 de ani, la o căsnicie “ fericită”. Din păcate, sunt foarte multe femei care suportă abuzuri psihice, mai ales, care nici măcar nu realizează cit de mult sunt abuzate si controlate emoțional. Încă o dată îți Multumesc.

  2. Multumesc mult dna dr.Sandner. Foarte bine prezentata problema acceptarii unei relatii toxice! Da, acestea sunt fricile care ne fac sa acceptam toate abuzurile. Mama mea a trait o asemenea viata cu tatal meu. Iar dupa moartea ei, tata a continuat sa manifeste fata de mine acelasi comportament: agresiune psihica, santaj emotional, agresiune verbala. Penteu dansul strainii sunt mai buni decat propria familie! Asa ca, in final am intrerupt relatia cu el, dar eu am ajuns si la psihiatru. Ce mai putem face, suntem deja in varsta, ce am pierdut e bun pierdut.
    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *