Oamenii intră în relații și își creează așteptări și speranțe, își doresc ca partenerul lor să știe deja ce își doresc și ce au nevoie, ca și cum ar putea să le citească gândurile, își doresc să se simtă iubiți și să iubească, își fac planuri de viitor, de multe ori fără să discute cu partenerul și viziunea sa, presupunând că și el își dorește același lucru sau sperând că „se va da el/ea pe brazdă”.
Unii oameni sunt atât de atașați de aceste planuri, de viziunea lor ideală, de imaginea pe care și-au format-o despre partener, imagine construită în așa fel încât să le fie pe plac, să corespundă cu nevoile și aspirațiile lor, încât refuză să mai vadă realitatea așa cum este și se afundă în reverii și autoamăgire. Mai ales la început, ceea ce nu le place la partener sau defectele sale sunt minimalizate sau negate, lipsa de compatibilitate este privită ca pe ceva neimportant gândind că o vor putea compensa dacă vor face compromisuri și vor lăsa de la ei, iar mai apoi, certurile, supărările, refuzul de a comunica, tentativele de manipulare, șantajul emoțional și „răzbunările” devin parte din normalitatea de zi cu zi.
În momentul în care nu ne arătăm în fața celuilalt așa cum suntem (asta în primul rând pentru că nu ne putem accepta pe noi în totalitate, nu ne asumăm 100% ființa și viața sau pentru că ne este teamă că vom fi respinși) sau când avem senzația că nu putem fi noi înșine în fața partenerului, când relația se bazează mai degrabă pe o relaționare de la mască la mască, unde fiecare se forțează să fie într-un anumit fel pentru a-i fi pe plac partenerului, când trebuie să facem sacrificii și compromisuri pentru ca relația să nu se destrame, nu ne vom simți cu adevărat niciodată fericiți și apreciați pentru ceea ce suntem, ci vom simți că trebuie să muncim din greu pentru a nu pierde ceea ce cu mult efort am obținut până acum.
Ceea ce trebuia să stea la baza relației, compatibilitatea, devine ceva nesemnificativ, mai importantă fiind, însă, încercarea de a-l transforma pe celălalt astfel încât să corespundă cât mai bine idealului din mintea noastră, nevoilor noastre. Neacceptarea partenerului pentru ce este el, așa cum este, devine una dintre problemele cel mai frecvent întâlnite în relațiile de cuplu.
De exemplu, o femeie își poate dori un bărbat puternic, dominator, îndrăzneț, cu inițiativă, însă intră în relație cu un bărbat care nu este deloc așa, ci mai degrabă o aprobă în tot ceea ce face, se lasă condus, este pasiv. Desigur că există aspecte care îi plac la el, însă nu poate trece peste faptul că el nu este și nu face acele lucruri pe care ea și le dorește. Cu timpul începe să acumuleze frustrări, însă pentru că deja s-a obișnuit cu relația și a investit mult până acum, nu vrea să renunțe, sperând că el se va schimba. Reproșurile, cicălelile și certurile devin din ce în ce mai dese. El nu se simte acceptat, este „castrat” în permanență de femeia nemulțumită care îi spune „de ce nu poți să fii și tu mai bărbat?”, „de ce nu faci asta sau cealaltă”, în orice caz, lucruri prin care își manifestă furia, frustrarea, supărarea. Ea nu înțelege de ce nu poate și el să depună un efort și să fie altfel. El simte că orice ar face, nicicum nu o poate mulțumi. Și așa este, însă nu pentru că unul dintre ei sau amândoi ar fi niște oameni „răi” sau nevaloroși, ci pentru că pur și simplu nu sunt potriviți împreună. La amândoi poate să apară dorința de a-i face rău celuilalt, într-o formă sau alta, ca răzbunare pentru cât au îndurat. În loc de a-și asuma partea de responsabilitate pentru cum arată relația, a conștientiza motivele pentru care se află în acea relație și faptul că lipsa de compatibilitate a dus la compromisuri și sacrificii de ambele părți, care mai departe au hrănit frustrările și au dat naștere resentimentelor, dau vina unul pe celălalt și consideră că partenerul este responsabil pentru nefericirea lor, partenerul care este mereu criticat.
Ceea ce oamenii uneori nu vor să înțeleagă sau să accepte este faptul că „răzbunările”, cuvintele dure, retragerea afecțiunii, manipulările sau reproșurile nu au cum să funcționeze cu adevărat în aceste situații. Dacă i-ai spus deja de nenumărate ori partenerului tău ce te deranjează la el, dacă ai încercat în fel și chip să obții ceea ce îți dorești, însă nimic nu s-a schimbat, cel mai probabil nici nu se va schimba de acum înainte. Să încerci să-l schimbi pe celălalt, să-l transformi după bunul plac astfel încât să-ți fie ție bine, să te simți furios și „neiubit” când acest lucru nu se întâmplă, nu reprezintă o manieră constructivă și benefică de a trăi pentru niciunul dintre voi, nu exprimă iubirea, ci mai degrabă egoismul.
Ca să ofer un exemplu extrem de simplu, imaginează-ți că partenerul tău îți spune într-una că îl deranjează culoarea părului tău, că ar fi de o mie de ori mai bine pentru tine (?!) dacă ai fi brunet în loc de roșcat, și că dacă nu-ți schimbi culoarea părului înseamnă că nu-ți pasă de el și nu-l iubești. Tu, pe de altă parte, nu consideri că este o problemă acest lucru, chiar îți place foarte mult cum arată părul tău, nu vrei să schimbi nimic și chiar simți acest gest al său ca pe o agresiune. Ți se pare absurd că îți aduce astfel de reproșuri, că te critică pentru asta și nu poți înțelege ce legătură există între culoarea părului tău și iubirea ce i-o porți. Te enervezi pentru că nu poți înțelege cum de ar putea el să creadă ca dacă nu-ți schimbi culoarea părului, nu faci acest lucru pentru el, nu îl iubești. Acum înlocuiește acest exemplu cu orice ți se reproșează ție sau orice îi reproșezi tu partenerului tău – pentru că așa se simte. Îi ceri să renunțe la ceva cu care el este împăcat, să schimbe un lucru pe care el nu îl consideră problematic, să devină pur și simplu un alt om doar pentru că pentru tine nu este suficient de bun și nu îl poți accepta așa cum este. Pentru tine, repet.
Partenerii noștri nu ar trebui să fie tratați ca niște copii ce trebuie să fie „educați”, „modelați” și pedepsiți. Într-o relație sănătoasă, partenerii ar trebui să fie egali, să se comporte ca niște adulți, să se accepte pe ei așa cum sunt, să fie compatibili încă de la început. Iar dacă pe parcurs lucrurile se schimbă și constată că nu mai sunt ok împreună, să aibă înțelepciunea de a accepta acest lucru și „să se elibereze” reciproc, acordându-și fiecare o nouă șansă.
O relaţie funcţională se contruiește pe adevăr și pe asumarea realităţii proprii și a celuilalt, iar acceptarea, înţelegerea celuilalt și empatia sunt ingrediente necesare pentru orice interacţiune pozitivă și evolutivă.
Însă, de multe ori, oamenii au impresia că dacă sunt într-o relație, partenerul lor este obligat să facă tot felul de lucruri pentru ei, să-și asume responsabilități în locul lor, să renunțe la sine, să trăiască și să respire numai și numai pentru ei. Iar dacă așteptările (nerealiste) le sunt înșelate, iubirea ce susțin că le-o poartă se transformă în resentimente, iar cuvintele de iubire în cuvinte jignitoare și grele.
După cum spuneam și în cartea „Puterea ta interioară. Preia controlul asupra vieții tale” suferinţa „din dragoste” este, de multe ori, o consecinţă directă a diferenţei dintre realitate și iluzie - autoamăgire. Cu cât mai mare este distanţa dintre cele două, cu atât mai mare este suferinţa.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Sunt atât de multe femei (însă și bărbaţi deopotrivă) care își construiesc în mintea lor o imagine ideală despre cum ar trebui să fie bărbatul de lângă ele și se luptă efectiv cu el - utilizând toate mijloacele: lacrimi, manipulare, șantaj emoţional, condiţionări, sacrificii, compromisuri ș.a.m.d. - ca să-l facă să devină acea imagine (proiecţie) și ignoră realitatea.
El este așa cum este, nu așa cum ţi-ai dori tu să fie. Nu are niciun sens să te străduiești să-l schimbi deoarece, chiar dacă se va schimba pe moment, o va face împotriva voinţei lui și mai devreme sau mai târziu va reveni la forma lui iniţială. Sau va acumula resentimente faţă de tine și, astfel, relaţia va deveni un câmp de luptă, ori își va găsi pe altcineva care să-l accepte fără reproșuri și condiţionări.
Alege-ţi un partener de viaţă de care îţi place și pe care îl accepţi exact așa cum este și nu-ţi mai face rău singur(ă): nu te mai autoamăgi și nu te mai iluziona că tu poţi să-l schimbi sau să-l aduci „pe calea cea dreaptă”. Nu ai niciun drept și nici nu are niciun sens să-ţi investești energia în a face pe cineva să corespundă idealurilor tale.
Nu trebuie să suferi sau să fii nefericit în relaţia ta, ci să cauţi acea persoană care este potrivită pentru tine. Cu siguranţă, există cineva acolo cu care ești compatibil și pe care poţi să-l iubești, să-l respecţi și să-l preţuiești pentru ceea ce este și exact așa cum este.
Dr. Ursula Sandner
Da, asa e, ai mare dreptate!
Cuvinte de aur
Da, aveți mare dreptate ma regăsesc și aici pe undeva, îmi doream nespus sa mi se dea atenție mai multa, mai dragastos. Pentru ca simțeam nevoia. După 30 de ani de căsnicie, luptând din greu sa ne facem o casa, sa ne asiguram cât de cât bătrânețea care o sa vina curând, eu am fost cea care am plecat în străinătate 15 ani la rand, având contracte de 3 luni, doua luni veneam acasă o luna, doua iar plecam cu voia lui char ii plăcea mult ca ne asiguram traiul sine începusem o căsuța modesta. Cu timpul el având mult timp liber fiind la pensie de la 39 de ani, omul de atâta timp liber a descoperit ca poate compune poezii și dragoste mare de internet. Nu comunica îmi interzicea absolut tot, dacă vorbea cu cineva și eu îl descopeream nega totul ca nu este adevărat, aceste minciuni repetate mi-au dat de bănuit. Nu mai era omul care îl aveam acum 5-6 ani. Flirtra tot timpul cu femei, mie îmi răspundea la tel foarte urat, spunând mai repede ca am treaba, Sau ce p….. mea vrei.. Mereu eram supărată, chinuita de munca ce mi-o primeam, problemele de zi cu zi ca și acolo la munca în străinătate este foarte greu uneori sa convetuiesti, este dificil aveam nevoie de o vorba buna parca îmi alina tristețea, parca îmi dădea forță de care aveam nevoie. Dar nu era asa.Cand veneam acasă câteva zile era mai domn. după care începea cu tot felul de cuvinte urate la care eu nu le băgăm în seama spunând, – mi ca asa este el (prost de gura), dar ma mulțumeam cu puținul care-l făcea pe lângă casa. Acum ultima data în noiembrie când m-am întors acasă, toată ziua el pe tel. mesaje, mesaje continuu telefonul parolat, noaptea am luat și eu tel sa vad ce naiba scrie el mereu mesaje. Să-mi fie iertat, nu este frumos dar el ma folosea, acolo am găsit exact ce aveam nevoie sa știu. Dumnealui își aranja totul subtil, ba char discutau despre divorț, Spunând ca el nu are o familie, ca totul este de forma. Nu a contat nimic din relația noastră de 30 de ani, și ca are un băiat de 28 de ani care suferă la fel de mult ca mine. Eu ma sacrificam pentru casa și el se sacrifica să-i fie lui bine. Cu toate ca l-am prins și am citit mesajele lor spunea cu nerușinare ca sunt niște poiezii și nu am înțeles eu bine. Așadar mai sunt și astfel de bărbați care nu-și mai vad bârnă din ochi când ajung un pic mai sus. Celalalt care a muncit din greu și nu a avut timp sa exceleze mai sus a rămas mai prost, acum nu mai suntem compatibil de.. omul acum a progresat! Mulțumesc din suflet dacă îmi citiți răspunsul, dar simțeam nevoia sa ma confennsez un pic. O sa va urmăresc cu drag. Îmi sunteți de mare folos! Un an minunat cu multe realizări și multa sănătate! Iertti-mi greșelile scriu din aeroport și nu sunt foarte atenta.
Mda, din păcate trebuie să admit că nu ne potrivim și trebuie să o luăm fiecare pe drumul lui deși avem și doi copii de crescut.
Dar nu putem rămâne în această relație toxică de dragul copiilor și să ne prefacem că totul este bine, deși ei văd că nu este așa și le facem chiar mai mult rău.
Foarte frumos articolul, mulțumesc!