Inițial termenul de codependent se referea la acele persoane care erau într-o relație cu o persoană care suferea de o anumită dependență. Codependentul, prin acțiunile sale, susține dependența partenerului, îi încurajează comportamentul iresponsabil. Deși intenția din spate pare a fi pozitivă (încercarea de a sprijini, de a ajuta, de a ușura suferința), efectul, de cele mai multe ori, este unul distructiv.
În momentul în care o persoană face tot posibilul ca partenerul ei (poate fi vorba și de o altă persoană apropiată precum fiul, fiica, un prieten sau un părinte) să nu fie nevoit să se confrunte cu consecințele dependenței sale, devine parte din problemă și nu din soluție deoarece în acest fel îi îngreunează procesul de a recunoaște că are, totuși, o problemă și de a căuta ajutor specializat. De exemplu, o soție care îi cumpără alcool partenerului dependent sau care îi justifică acest gen de comportament spunând că „este stresat, bea doar să se relaxeze”, deși situația este mult mai gravă de atât; un soț care își asumă responsabilitatea pentru greșelile soției dependente de droguri care intră mereu în încurcături și are nevoie să fie salvată; o persoană care face împrumut peste împrumut pentru a acoperi datoriile pe care partenerul ei le-a acumulat la jocuri de noroc ș.a.m.d.
În cazul acestor relații persoana codependentă încearcă să-și salveze partenerul preluând asupra sa responsabilitatea vieții sale. Grija pe care i-o poartă este una nesănătoasă deoarece duce la incapacitarea partenerului și în același timp o secătuiește de energie și resurse. Putem spune că în acest gen de relație „salvatorul” sau „martirul” se simte iubit dacă partenerul său are nevoie de el, dacă poate să-l îngrijească într-un fel sau altul, iar „suferindul” se simte iubit dacă partenerul se ocupă de toate nevoile sale. Pentru ca relația să fie pe placul „salvatorului”, partenerul nu trebuie să evolueze, nu trebuie să-și rezolve problemele ori să se vindece deoarece în acest caz nu ar mai avea nevoie de el. Nemaiavând nevoie de el, „salvatorul” s-ar putea confrunta cu cea mai mare frică a sa - un potențial abandon, astfel încât pentru a evita aceasta, va face tot posibilul să mențină neschimbată relația de codependență. Însă toate acestea vor duce în timp la acumularea de resentimente, la nemulțumiri și frustrări care inevitabil vor eroda relația.
În prezent termenul de codependent și-a extins înțelesurile, referindu-se și la acele persoane care manifestă o dependență crescută față de anumite persoane apropiate din viața lor, simțindu-se în același timp responsabile de felul în care acestea se simt și acționează. Relațiile de codependență sunt relații disfuncționale pentru că nu există egalitate sau reciprocitate, bunăstarea persoanei codependente, stima sa de sine și satisfacerea nevoilor sale emoționale depinzând în totalitate de partener. În astfel de relații în general vorbim despre o persoană care deține puterea, o persoană mai dominatoare și cealaltă persoană care se agață de partener, mai pasivă, care nu are suficientă autonomie și independență, care face în mod constant sacrificii și compromisuri fără a primi nimic în schimb, care renunță la sine pentru a satisface nevoile partenerului, pentru a-i face pe plac, care deseori se simte prinsă în acea relație, dar simte și că nu poate pleca.
Codependența poate fi înțeleasă ca un tipar emoțional, atitudinal și comportamental care influențează semnificativ capacitatea unei persoane de a avea relații satisfăcătoare și sănătoase. Persoana codependentă alege deseori să intre în relații cu persoane indisponibile, abuzive, problematice ori cu persoane pe care încearcă să le „repare”, să le salveze, dând uitării propriilor nevoi și dorințe și putând ajunge să-și piardă simțul identității.
Acest tipar se formează încă din copilărie atunci când persoana începe să imite comportamentele unui părinte care este la rându-i codependent sau dacă, de exemplu, copilul crește într-o familie disfuncțională unde un membru al acestei familii suferă de o anumită formă de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc) sau o boală psihică sau fizică gravă, unde copilul este supraresponsabilizat și devine „părintele” sau dacă copilul crește într-un mediu toxic unde a existat abuz fizic, emoțional, sexual. În astfel de medii familiale copilul învață să-și reprime emoțiile, să-și nege nevoile, practic să se distanțeze de sine însuși. Atenția este îndreptată înspre „strategii de supraviețuire” sau înspre acel membru problematic al familiei care trebuie mulțumit pentru evitarea problemelor sau abuzurilor.
Este important de precizat că acest construct - codependența - nu se referă la o anumită tulburare de personalitate și nici nu este încadrat în manualele clinice ca atare, deși caracteristicile sale se suprapun în parte cu caracteristicile altor tulburări - stima de sine scăzută, nevoia de aprobare, teama de respingere și abandon apar atât în cazul codependenței cât și în cazul tulburării de personalitate dependentă.
Pentru a înțelege mai bine acest construct, vom enumera în continuare caracteristicile persoanelor codependente:
Una dintre cele mai distructive credințe pe care le au este aceea că nu se consideră suficient de buni, nu consideră că merită să fie iubiți și apreciați; se simt într-un fel inadecvați, inferiori. Se îndoiesc constant de sine, de capacitățile lor, își fac griji despre felul în care sunt percepuți de către alții și au o stimă de sine scăzută. În ciuda aparențelor, unii oameni care susțin că au o părere foarte bună despre sine, au o stimă de sine scăzută. Masca pe care o afișează (mergând chiar spre aroganță și infatuare) acționează precum un mecanism de apărare împiedicând sentimentele de rușine sau inadecvare să iasă la suprafață. O persoană care pare a avea totul sub control, care este într-o luptă continuă cu sine și cu alții pentru a-și demonstra capacitățile, care are nevoie ca lucrurile să se desfășoare într-o anumită ordine, poate trăda un anumit perfecționism, perfecționism ce se traduce astfel „am nevoie ca totul să se desfășoare / să fie perfect pentru ca eu să mă simt bine în propria piele”. Perfecțiunea exterioară compensează inadecvarea interioară.
Caută să le facă altora pe plac, au nevoie de aprobarea și validarea lor, iar pentru ei mai important este ce cred alții despre ei decât ce cred ei despre propria persoană. Dacă cineva le spune „nu ești bun de nimic” mai degrabă cred acest lucru chiar dacă dovezile din realitate le arată contrariul. Când vocile critice sau defăimătoare ale altora se suprapun cu propria voce critică este destul de greu să nu le dai crezare. Oricât de bine sau de rău intenționați ar fi oamenii când ne spun anumite lucruri, dacă noi nu credem într-o anumită măsură că sunt adevărate, nu le vom lua în seamă.
Le este greu să-și stabilească limite și granițe personale de interacțiune, să comunice, să se exprime pe sine, adică să-și facă cunoscute nevoile, dorințele sau nemulțumirile. Ei sunt cei care renunță la sine, cei care se sacrifică, cei care se simt vinovați dacă spun „nu”, cei care se simt rușinați dacă greșesc sau dacă nu sunt așa cum vor alții să fie, dacă nu corespund altora. Se simt valoroși doar dacă alții le arată apreciere, iubire sau dacă le arată că au nevoie de ei. Orice gest contrar îi aruncă înapoi în tumultul de gânduri negative și îndoieli de sine. Mai mult decât atât, în momentul în care le este refuzat ajutorul, se simt respinși, umiliți și insistă să ajute chiar dacă cealaltă persoană nu are nevoie de ajutor sau refuză într-o manieră foarte limpede acel ajutor.
Se feresc de confruntări, se tem de autoritate, le este greu să-și exprime sentimentele, sunt confuzi în privința propriei identități sau a direcției în care se îndreaptă viața lor.
Le este extrem de teamă de singurătate și sunt dispuși să accepte o relație care nu le oferă nimic din ce își doresc sau o relație abuzivă doar ca să nu fie singuri. În cadrul acestei relații limitele dintre ei și partener sunt difuze, confundând frecvent stările acestuia cu stările proprii, preluând credințe sau frici, lăsându-se redefiniți de acesta. Tot din cauza acestor limite difuze se simt responsabili de emoțiile și comportamentele partenerului și în același timp dau vina pe partener pentru propriile emoții și comportamente.
Spectrul lor afectiv este dominat de trăiri dureroase precum furia, rușinea, vinovăția, lipsa de speranță, disperarea, anxietatea, tristețea profundă. Totodată simt nevoia de a-i controla pe cei din jur și împrejurările deoarece în acest fel se simt în siguranță - au nevoie ca lucrurile să fie previzibile și predictibile. Au nevoie ca oamenii să rămână constanți pentru că orice schimbare poate fi interpretată ca un semn al faptului că nu mai sunt plăcuți, că nu mai sunt iubiți, că nu mai sunt doriți. În vederea exercitării acestui control apelează frecvent la manipulare și șantaj emoțional, pozează în victime, scot cartea „după câte am făcut eu pentru tine...”. Uneori pot deveni foarte intruzivi și autoritari încercând să-i determine pe ceilalți să facă ce vor ei ori impunându-le ce să facă și ce să nu facă. Tot ca o formă de exercitare a controlului, însă de data aceasta pentru a se menține pe sine sub control, pot dezvolta diferite dependențe - consumă frecvent alcool pentru a se detensiona (alcoolul le anesteziasă trăirile dureroase și îi face să uite) ori se afundă în muncă pentru a nu fi nevoiți să se confrunte cu sine.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Pentru ca schimbarea acestor tipare comportamentale și relaționale să se producă, este necesar în primul rând ca persoana codependentă să recunoască că are o problemă și să o confrunte, psihoterapia fiind extrem de utilă în acest caz. Inițial acest lucru poate fi foarte dificil deoarece codependentul este mai degrabă dispus să depună eforturi în încercarea de a-l schimba pe celălalt în loc de a se schimba pe sine. Celălalt este de vină, situația este de vină, împrejurările sunt de vină. Dacă relația se sfârșește, codependentul se va grăbi să înceapă o nouă relație deoarece singurătatea îl sperie, îl întristează, îl demoralizează. Se va comporta le fel și în această nouă relație, își va învinovăți din nou partenerul pentru toate problemele care apar. Presupunând că și această relație se va sfârși, va continua să acționeze după același tipar, dacă își va nega în continuare nevoile și dorințele, dacă nu își va înțelege emoțiile și ce anume le cauzează, dacă nu va face pace cu trecutul și nu se va accepta pe sine.
Drumul de la codependență la independență presupune atât o mai bună înțelegere de sine cât și schimbări concrete precum stoparea oricăror comportamente abuzive, ieșirea din relații toxice, acțiuni pozitive îndreptate către sine care contribuie atât la creșterea încrederii și stimei de sine cât și la îmbunătățirea stării psihice și emoționale, observarea și schimbarea conștientă a dialogului interior, a spune „nu” în ciuda sentimentului de vinovăție sau anxietății resimțite ș.a.m.d.
Nu suntem responsabili de fericirea altora și nici alții nu sunt responsabili de fericirea noastră. Trebuie să învățăm să ne asumăm minusurile, să ne recunoaștem problemele, să devenim conștienți de responsabilitatea pe care o avem în privința felului în care arată viața și relațiile noastre. Nu putem încerca la nesfârșit să salvăm pe alții așteptând la rândul nostru să fim salvați într-un fel sau altul. Nu asta înseamnă o relație de cuplu sănătoasă, nu asta înseamnă iubirea. Nu aducem cu adevărat beneficii cuiva atunci când ne asumăm greșelile lui ca fiind ale noastre ori când încercăm să plasăm responsabilitatea propriilor alegeri și acțiuni pe umerii altcuiva.
O relație sănătoasă nu este un joc patologic în care ne înlănțuim partenerul, fie incapacitându-l și făcându-l dependent de noi, fie preluând noi rolul de victime care au nevoie de ajutor, au nevoie de... și au nevoie de...
O relație sănătoasă este între doi oameni asumați și independenți cărora nu le este teamă să se prezinte așa cum sunt unul în fața celuilalt, care își asumă autenticitatea, își respectă nevoile, își comunică sincer și deschis dorințele, care nu se erijează în salvatori, însă nici nu acceptă să fie tratați ca niște copii răniți și nevoiași.
O astfel de relație, chiar dacă se termină la un moment dat, nu are cum să lezeze integritatea și stima de sine a celor doi parteneri și nici nu lasă răni adânci sau traume, ci amintiri frumoase și învățăminte prețioase.
Dr. Ursula Sandner
Va mulțumesc mult pt sprijin!
Multumesc cu recunoștință Ursula?
asa este cînt punem nevoile altora mai
presus de ale noaște….
Remarcabil articol! Multumesc.
D-na dr. Ursula, va multumesc mult pt acest articol, care mi-a clarificat enigma: cum o mama neaga ca copilul ei ar fi baut, chiar daca il prezinta in fata ei, beat !!!!!!
Bună ziua,
Pentru cei interesați, în București funcționează un grup de sprijin pentru codependenti /Al Anon….
Poti da detalii, te rog?…
Codependenta.,este a nu putea merge nici la toaleta neinsotit de x,z,y,a fi legat de toate si de toti cu si fara rost.,au cordonul ombilical netaiat.,nu stau pe picioarele lor.,
Multumesc! Frumos si util articolul.
Minunat articolul?a facut lumină în mintea mea?