Comunicarea asertivă presupune să îți exprimi în mod direct, deschis și sincer punctul de vedere, nevoile, emoțiile, ideile și opiniile, respectând în același timp nevoile și părerile celuilalt. Comunicând asertiv te respecți pe tine, deoarece ești dispus să îți aperi interesele și drepturile, dar ții cont și de nevoile, sentimentele și drepturile celuilalt. Îți asumi responsabilitatea pentru tine însuți, pentru acțiunile tale, fără a judeca sau învinovăți pe alții.
De exemplu, în loc de a spune „greșești”, poți spune „nu sunt de acord cu tine”, în loc de a spune „ai luat o decizie ciudată”, poți spune „nu înțeleg decizia ta; îmi explici, te rog, cum ai ajuns să iei această decizie?” sau, în loc de a spune „mă evervezi că mereu întârzii”, poți spune „faptul că întârzii mă face să mă simt iritat, aș aprecia ca pe viitor să mă anunți dacă vei mai întârzia”.
În general, comunicarea asertivă implică:
- descrierea unui fapt sau comportament observat fără a învinovăți sau a face interpretări, de exemplu: „atunci când nu îți respecți o promisiune”;
- descrierea felului în care ne afectează acel comportament: „planurile mele sunt afectate”;
- descrierea felului în care ne simțim: „lucru ce mă deranjează”;
- urmat de descrierea felului în care ne dorim să se desfășoare lucrurile pe viitor „și îmi doresc să mă anunți din timp dacă nu o să o poți onora”.
De asemenea, implică afirmații de tipul: „eu mă simt…”, „eu am nevoie să…”, „eu îmi doresc să…”. Punând problema în acest fel, ne valorizăm pe noi înșine și ne respectăm nevoile și adevărul interior. În acest fel nu așteptăm ca toți ceilalți să ghicească ce ne dorim sau ce ne deranjează, ci preluăm controlul și ne asumăm responsabilitatea - luăm inițiativa, însă ținem cont și de faptul că s-ar putea să fim refuzați. Nu putem controla felul în care ceilalți ne vor răspunde, dacă vor fi sau nu de acord cu noi, dar este de dorit să învățăm să primim și răspunsuri negative.
De asemenea, și noi trebuie să învățăm să spunem „nu” - a-ți afirma limitele și granițele personale și a spune „nu” reprezintă o dovadă de prețuire de sine. Nu avem cum să încercăm să mulțumim pe toată lumea, să renunțăm la noi înșine și la prioritățile noastre și, în același timp, să ne menținem integritatea fizică și psihică – ne vom simți frustrați, vom avea senzația că ne trădăm pe noi înșine, ne vom epuiza, poate ne vom îmbolnăvi, vom ajunge să le purtăm altora resentimente, pentru că îi vom învinovăți de compromisurile și sacrificiile pe care ne vedem nevoiți să le facem. Cei din jur pot să ne ceară diverse lucruri sau favoruri, dar este responsabilitatea noastră să decidem ce vrem să acceptăm și ce nu, ce vrem și putem să oferim și ce nu, fără a ne simți datori să ne justificăm alegerile ori să ne scuzăm pentru ele. Dacă persoanele din jur continuă să insiste, ce ne rămâne de făcut este să repetăm același mesaj, menținându-ne atitudinea fermă.
Asertivitatea presupune și empatie – adică abilitatea de a recunoaște și înțelege felul în care cealaltă persoană vede situația. Ținând cont și de perspectiva celuilalt, ne vom adapta mesajul și cerințele, în loc de a impune, a da ordine, a intimida și chiar a umili. De asemenea, controlul propriilor emoții este o altă componentă importantă – a învăța să ne gestionăm emoțiile și a nu le permite să escaladeze, ne ajută să rămânem focalizați pe mesajul pe care dorim să-l transmitem. De exemplu, dacă ne deranjează comportamentul partenerului nostru, va fi mult mai eficient să-i comunicăm acest lucru într-o manieră asertivă, în loc de a izbucni, a țipa, a învinovăți sau chiar a jigni. Păstrându-ne o atitudine calmă, însă centrată și focalizată pe a soluționa problema, celălalt va fi și el, de asemenea, deschis să ne asculte. În momentul în care facem o criză sau învinovățim, celălalt va încerca să se apere, va intra în defensivă sau va deveni și el, la rândul lui, agresiv, scopul comunicării fiind din start afectat.
Ce NU presupune comunicarea asertivă:
- nu presupune ordine și comenzi;
- nu presupune amenințări sau șantaj emoțional;
- nu presupune a învinovăți, a judeca sau „a face morală cuiva”;
- nu presupune încercarea de a demonstra că avem întotdeauna dreptate;
- nu presupune a ridiculiza sau a ironiza;
- nu presupune „a interoga pe cineva”, a-l asalta cu întrebări;
- nu presupune a vorbi peste interlocutor, ci a avea răbdare și a asculta activ (a acorda atenție celuilalt și sentimentelor sale, a arăta că îl înțelegi, a-ți exprima prin limbajul nonverbal că ești prezent acolo pentru el ș.a.m.d);
- nu presupune a da sfaturi (mai ales nesolicitate) sau a contrazice – unele persoane, după doar câteva fraze ascultate, încearcă să-i convingă pe ceilalți de o anumită soluție deoarece cred că știu care este cel mai bun sfat sau se grăbesc să aducă contraargumente sau a găsi anumite puncte cu care nu sunt de acord pentru a le aduce în lumina reflectoarelor, ignorând orice altceva;
- nu presupune a fi de acord cu orice și cu oricine doar pentru a fi plăcut sau a evita o cofruntare.
Exersând asertivitatea vom câștiga mai mult respect din partea celorlalți – nu „capul plecat” ne ajută să fim apreciați și respectați de către cei din jur, ci faptul că, prin atitudinea și comportamentul nostru, dovedim că suntem persoane care se respectă pe sine, care nu acceptă să le fie încălcate limitele și granițele, care se prețuiesc suficient de mult încât nu își neagă trăirile, problemele sau nemulțumirile, ci le expun, le comunică, încearcă să găsească o rezolvare. În aceeași linie, nici agresivitatea sau afișarea unei atitudini de superioritate nu ne va fi cu adevărat de folos, deoarece nu vom câștiga respectul celorlalți inducându-le teamă, ci îi vom determina să devină defensivi, să opună rezistență ori să se prefacă și să mintă în fața noastră, spunându-ne ceea ce vrem să auzim, nu ceea ce reprezintă adevărul sau realitatea.
În plus, asertivitatea ne impinge, cumva, să fim mult mai atenți la noi înșine și la nevoile noastre, ne ajută să ne construim relații autentice (ne prezentăm de la început așa cum suntem, care sunt limitele noastre, ce ne dorim, ce nu suntem dispuși să tolerăm) și contribuie la găsirea de soluții de tip „câștig-câștig”.
A învăța să comunicăm asertiv este un proces care poate dura mai mult timp, mai ales dacă am fost obișnuiți să nu ne exprimăm gândurile și emoțiile, să fim de acord cu ceilalți în permanență sau să evităm confruntările ori, dacă până acum am fost obișnuiți să reacționăm impulsiv, agresiv, să îi subjugăm pe ceilalți pentru satisfacerea propriilor interese egoiste. Însă este o abilitate care se deprinde în timp și nu ne rămânem decât să exersăm, să exersăm și din nou să exersăm până când ajungem la acel echilibru între propria persoană și ceilalți, atunci când ne urmărim satisfacerea propriilor nevoi, fără a-i leza pe alții, fără a profita de ei sau fără a le cere să-și sacrifice nevoile și dorințele pentru noi.
Dr. Ursula Sandner