Câtă libertate există într-o căsnicie?

Iubirea nu este compatibilă cu dependența și cu îngrădirea libertății, însă unii oameni nu pot înțelege „despre ce libertate e vorba când există o căsnicie”. Se comportă ca și cum partenerul le-ar fi o proprietate privată pe care trebuie să o păzească de „intruși”, se transformă în paznici unul pentru celălalt și își imaginează că odată ce s-au căsătorit, gata cu libertatea de a fi tu însuți, de a-ți urma visurile, de a avea timp și spațiu personal.

Astfel, singura responsabilitate este cea față de familie (chiar și când nu există copii), adică de a munci pentru bunul mers al familiei și de a te preocupa de fericirea celuilalt. Dacă soțul nu este fericit când soția are hobby-uri care nu îl includ și pe el, ea trebuie să renunțe la ele. Dacă soției nu-i convine ca soțul să mai aibă și alte interese în afară de serviciu și casă, soțul trebuie să renunțe la ele.

Orice hobby, preocupare, interes sau dorință ar avea un partener, dacă nu îl include și pe celălalt, trebuie descurajată și anulată pentru că reprezintă un pericol la adresa familiei. Facem totul împreună sau nu mai facem nimic.

Fiecare se simte îndreptățit să îl controleze pe celălalt, să dețină autoritatea absolută, să își manifeste posesivitatea. Se cronometrează unul pe altul cât timp le ia să ajungă de la serviciu până acasă, iar dacă apar întârzieri, se declanșează scandalul și se acuză reciproc de trădare.

Credem că doar printr-un control strict ne putem asigura că partenerul va rămâne lângă noi. Astfel de relații se construiesc pe neîncredere și frică și nu pe iubire. În astfel de relații sentimentul de a fi prizonier în închisoare este mai mereu prezent. Astfel de cupluri nu evoluează, iar tristețea, depresia, anxietatea, suferința psihică și boală fizică apar frecvent. Ca să nu mai vorbim de consum de alcool sau alte dependențe.

Iubirea adevărată înseamnă libertate. Iubirea adevărată înseamnă încredere în celălalt deoarece atunci când ai încredere într-un om demonstrezi două lucruri esențiale:

- că orice ar decide să facă cu viața sa și orice alegere va face, tu îl iubești suficient de mult încât să îi oferi libertate și să respecți calea pe care merge.

- tu iubești și te bucuri să dăruiești iubire, fără să fii dependent, fără să fii egoist, fără să încerci să îi limitezi libertatea, ființa și viața doar ca să îți corespundă ție și nevoilor tale.

Iubirea adevărată înseamnă și încredere în sine că în fiecare zi partenerul tău te va alege tot pe tine ca să-i fii alături. Că vine acasă pentru că își dorește asta și nu pentru că îl stresezi cu telefoane, mesaje, amenințări și alte forme de manipulare și șantaj emoțional.

Fără încredere nu poate fi vorba de iubire, ci de cu totul altceva - dependență, egoism, egocentrism, nevoie de control, nesiguranță de sine, teamă de abandon ș.a.m.d.

Din majoritatea relațiilor de cuplu bazate pe simbioză, dependență, teamă, posesivitate lipsește încrederea. Nici nu poate fi vorba de iubire în aceste cazuri pentru că iubirea are nevoie de libertate că să poată înflori.

În astfel de situații partenerii rămân prinși în "siguranța" oferită de o relație de care sunt dependenți, refuzându-și dorința de a-și urma visurile sau de a experimenta viața cu tot ce are ea să ofere. Nu pentru că nu își doresc, ci pentru că le este frică de ceea ce ar putea pierde.

Își dezvoltă o lume interioară bogată, petrec mult timp în visare, dar în viața de zi cu zi fac doar ce trebuie. Sunt cuminți, la locul lor, dar în interiorul lor ard dorințe nesatisfăcute. În timp devin din ce în ce mai triști, mai deprimați, mai frustrați, mai labili din punct de vedere emoțional. Dezvoltă chiar resentimente sau sentimente de ură față de partenerul de care sunt dependenți. Îl percep pe acesta ca pe paznicul închisorii în care stau. Însă, cu toate că simt ceea ce simt, nu au curaj să își urmeze vocea interioară.

Prinși între dorința de siguranță și visurile lor interioare neîmplinite își trăiesc viața în renunțare, compromis și blazare. Și-ar dori să zboare, însă le este teamă de incertitudinea dată de necunoscut, așa că își leagă aripile și continuă să existe, nu să trăiască cu adevărat.

Oare cum s-ar schimba realitatea din majoritatea relațiilor de cuplu dacă am înțelege că o relație în care nu există libertate este o închisoare în care ne ținem prizonieri unul pe celălalt și pentru care plătim în tot acest timp cu prețul vieții noastre?

Daca am înțelege că nimeni nu pleacă de lângă un partener care îl respectă, care înțelege că libertatea de a fi tu însuți este cea mai importantă într-o relație, care te încurajează să îți urmezi visurile și să te simți împlinit pe toate palierele existenței tale.

Dintr-o închisoare, mai devreme sau mai târziu, suntem tentați să evadăm. Iar într-o închisoare iubirea se ofilește și moare sau se transformă în resentimente și ură. Și când omul atinge limita suportabilității pleacă oricum - își găsește un amant/o amantă, divorțează sau pleacă emoțional din relație și se naște acea tristă singurătate în doi.

Tu cum alegi să te raportezi la ideea de relație?

Dr. Ursula Sandner

 

16 comentarii pentru “Câtă libertate există într-o căsnicie?

  1. Ce facem cînd unul din parteneri înțelege greșit concepția de libertate și dependență?! Declară iubire celuilalt, dar continuă să-și folosească libertatea și dependenta trecând peste măsura bunului simț!! Consider că dacă i se atrage atenția nu numai o dată, nu înseamnă îngrădirea libertății.
    După părerea mea este o relație toxică.

    1. Aia este abuz, de fapt ăla e liberul și tu ești cel închis. Este toxic să rămâi lângă o astfel de persoană.

  2. Viața mea în căsnicie a decurs exact cum ai descris-o. În închisoare de maximă securitate.
    Acum suntem pe palierul singurătății în doi.
    Cred totuși că dacă aș fi avut ghidul creștin de abordare a căsniciei așa cum este descris de Paul Evdokimov in ” Taina iubirii” ar fi fost altceva.
    Oricum e mult prea târziu pentru mine. Mulțumesc.

    1. Niciodată nu este prea târziu să o iei de la capăt și să iți trăiești viața frumos. Pentru ca acest lucru să se materializeze este nevoie de curaj.

    1. Salut Mihai .
      Am sa incep sa spun cateva despre mine . Am citit si eu aceasta postare a doamnei doctor Ursula Sandner, si din pct meu de vedere este un articol foarte bun . Si eu la randul meu am trecut printr.o perioada foarte grea in ultimele lui, insa stand si analizand astazi acea situatie, sunt recunoscator, pt ca asa a luat nastere procesul meu de dezvoltare personala in mod intentionat. Si asa am ajuns pe acest site, am citit nenumarate carti si am participat la seminarii pe diferite teme .
      Din cate am inteles eu pana acum, si vreau sa subliniez faptul ca este strict parerea mea, pe care poti sa o accepti sau sa o respingi, pt ca o relatie sa fie una functionala, in care sa ne simtim impliniti si fericiti alaturi de partenerul nostru si totodata si el sa se simta iubit , apreciat si respectat, este foarte important ca noi sa fim compatibili din toate punctele de vedere . Atat la nivel de credinte, valori morale (care sunt foarte importante), stil de viata, obiective pt viitor etc, in acest caz ne vom dorii acelas lucru in aceasta viata…
      Un alt aspect foarte important este faptul ca este necesar sa ii acordam libertate partenerului nostru si sa vedem ce face cu ea.
      Daca alege singur (si nu fortat in vreun fel sau altul de noi, prin manipulare sau santaj emotional) sa ne iubeasca, aprecieze, respecte, sa faca parte din viata noastra, sa isi petreaca timpul alaturi de noi, atunci este foarte bine . Insa daca te cauta rar si nu te respecta si tot ceea ce primesti in schimb este mai mult indiferenta, atunci probabil ca va doriti cu totul altceva unul de la celalalt.
      Nu te inchide in tine, fa.ti o analiza , vezi ce ai facut bine pana in acest moment ( si sunt sigur ca ai facut si lucruri bune) , observa ce nu a fost bine si cauta solutii pt ca data viitoare lucrurile sa fie mult mai bine .
      Repet, este doar parerea mea si sfatul meu pt tine . Il poti considera util sau il poti ignora . Seara buna .!

  3. Ma bucur foarte mult ca m am abonat la newsletterele tale. M au ajutat foarte mult sa ma descopar ca persoana…sa schimb anumite lucruri in casnicia mea! Sa vad viata altfel! Sa am mai multa incredere in mine!
    Te urmaresc cu mare interes!

  4. Cauzele acestor relatii disfunctionale se gasesc in cultura de masa, care propovaduieste ca implinirea si fericirea personala pot fi dobandite numai din exterior, adica din anumite realizari in lumea materiala, din legaturile pe care le cream cu alte persoane etc. Astfel ca indivizii intra in relatii cu agende bine definite, care contin o serie de nevoi si dorinte personale ce urmeaza a fi satisfacute in cadrul relatiei. Numai ca o astfel de abordare este profund gresita si duce inevitabil la esec, dezamagire si multa suferinta. Iar daca aceasta stare de lucruri mai este consfintita si prin actul solemn al casatoriei, consecintele vor fi cu atat mai dureroase. Solutia ar fi ca fiecare sa-si indrepte atentia mai intai catre sine, sa se cunoasca in profunzime si sa ajunga la niveluri superioare de moralitate si constiinta. Insa prea putini aleg aceasta cale, care cere un anumit efort si timp. Majoritatea aleg calea usoara, superficiala si rapida de a lua ceea ce le trebuie din exterior. Numai ca aceasta „scurtatura” duce intotdeauna intr-o fundatura.

  5. Sunt foarte incantat de toate cunoștințele acumulate si ai mare dreptate în toate. Eu am trăit într-o căsnicie toxică, care era mai rău ca într-o închisoare, că până la urmă am divortat, din cauza geloziei exagerate si a lipsei de respect. Si acum sunt un om liber care sper să găsesc persoana potrivită.

  6. Mulțumesc mult pentru acest articol.Mulți colegi,vecini,prieteni trăiesc zilnic așa relații- în captivitate. Nu doresc să schimbe .nimic,crezănd că așa le este hărăzit.Parcă ai vrea să le strigi- nu fi o victimă în propria ta relație!Nu-ți irosi mintea și energia ta interioară pe lucruri de nimic,care îți fură mai tot timpul.Viața e așa de scurtă și s-o trăiești zădarnic e păcat…Eu personal , mă bucur că am o relație frumoasă cu soțul -deja de 30 ani,la fel cu copiii mei, rudele, elevii.Țin mult la libertatea mea ,care este o adevărată comoară. Apreciez libertatea partenerului mei și o tratez cu multă atenție, răbdare.Am învățat de-a lungul anilor să învestesc permanent în relația noastră: suflet, pasiune, voință.Nu e ușor ,dar posibil.7 ani de acasă pentru ambii înseamnă mult, plus o cultură deosebită ce-am moștenit-o ambii. E o artă mare viața în doi-iar această artă se învață, se trăiește, se șlefuiește în timp, se adună experiență,înțelepciune.

    1. Bravo! Eu nu mă pot hotărî la același gest după 38 de ani. Acum 13ani am făcut ultima tentativă dar se pare că nu eram nici atunci convinsă că ceea ce doresc să întreprind e cea mai bună soluție.

  7. Foarte adevarat,ma regasesc intru totul,doar ca sunt pasarea din colivie care da din aripi necontenit si se zbate sa mai prinda cate un zbor scurt,ca nu cumva sa uite sa mai zboare…i mi iubesc sotul si totodata il urasc pentru lipsa de incredere si posesivitatea cu care ma trateaza ,desii spune ca ma iubeste..
    Din partea mea,are toata libertatea pe care o doreste si recunosc,nu abuzeaza de asta dar libertatea mea ca om,ca femeie nu am avut-o niciodata decat in rare cazuri cand mi am impus-o si ne-am certat…Este adevarat ca putem alege sa traim cu crucea pe umeri sau sa ne eliberam..Probabil voi ramane in casnicia aceasta,atata timp cat va mai exista scanteie intre noi dar sincer am obosit..

    1. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. gelozia nu este in niciun caz iubire , gelozia este invidie ascunsa intr-o falsa iubire .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *