Mulți oameni cred că bunăstarea lor personală, felul în care se simt, relațiile din viața lor sau maniera în care își trăiesc viața sunt „un dat”, în afara propriului control, în afara propriei voințe.
Desigur că în viață există lucruri pe care nu le putem controla, dar chiar și în acest caz avem control asupra celui mai important aspect – atitudinea noastră sau felul în care ne raportăm la ele.
Poate că una dintre cele mai mari suferințe ale oamenilor este cauzată de credința lor că nu au ce să facă. Dacă crezi că „nu ai ce să faci”, că soarta îți este dictată de factori din exteriorul tău, te simți neputinicios, anxios, frustrat, iar dacă porți în spate povara acestei credințe pentru prea mult timp, ajungi să te simți deprimat, lipsit de sens, gol pe interior. Parcă nimic nu te mai mulțumește, parcă nimic nu mai este suficient de bun sau așa cum ar trebui să fie. Bucuriile vieții îți par niște întâmplări rarisime, pentru că, în fond, nu mai ai ochi pentru bucurii, așteptându-te ca în orice moment următoarea problemă sau nefericire să apară.
Sunt oameni care se simt nedreptățiți, deprimați, anxioși sau neliniștiți, cărora li se pare că fiecare nouă zi este doar o repetiție nefericită a suferințelor și durerilor de ieri, care se simt copleșiți, care au izbucniri emoționale greu de gestionat, care poartă cu sine sentimente de rușine sau vinovăție care le umbresc bucuria de a trăi, care au senzația că nu se va mai face lumină niciodată pe strada lor, care nu fac altceva decât să se plângă, care la nivel conștient cer ajutor, dar la nivel inconștient resping acel ajutor care li se oferă (pentru că nu vor să renunțe la rolurile pe care le-au îmbrățișat – de exemplu, rolul de victimă sau de martir și care continuă să se întrebe „de ce lucrurile nu merg mai bine?”, „de ce nu mă simt mai bine?”.
Nu se simt mai bine pentru că așteaptă în continuare salvări din exterior. Pentru că se simt și mai dezamăgiți când acele salvări întârzie să apară (pentru că nimeni nu-i poate salva de ei înșiși și nu poate face munca interioară în locul lor), iar atunci își întăresc credința că într-adevăr sunt „damnați”.
Poate că cel mai important aspect care deschide calea ajutorării de sine este conștientizarea faptului că suntem 100% responsabili de felul în care trăim și ne simțim, a faptului că noi suntem cei care ne amplificăm sau ne domolim stările și că de gândurile, atitudinea și alegerile noastre depinde felul în care ne trăim prezentul și ne construim viitorul.
În acest sens, este important să înțelegem că și în acele situații care par a fi ori sunt în afara controlului nostru, avem de ales – cum ne raportăm la ele? Ce facem cu ce ni se dă? Pentru că nu problemele sunt problema, ci felul în care le gestionăm. Atitudinea noastră poate fi o problemă sau poate reprezenta chiar soluția salvatoare.
Oamenii care se ajută pe ei înșiși...
- sunt oamenii care lucrează neîncetat cu gândurile și emoțiile lor pentru a depăși orice obstacole le apar în cale. Sunt oamenii care luptă în ciuda greutăților, care refuză să creadă că „nu se poate”, că nu vor reuși să răzbească.
A lucra cu gândurile și emoțiile tale presupune, în primul rând, să fii prezent, conștient, atent la ce se întâmplă în interiorul tău. Să observi felul în care îți vorbești în dialogul tău interior și dacă prin ceea ce spui dai dovadă de compasiune, iubire și respect față de tine. Iar dacă nu, să te gândești ce poți face pentru a-ți onora mai mult ființa.
Să conștientizezi felul în care reacționezi de obicei în fața situațiilor neplăcute – te panichezi, îți pierzi controlul, dramatizezi sau te oprești pentru o clipă, evaluezi situația și începi să cauți soluții?
Să conștientizezi ce anume îți cauzează emoțiile pe care le ai – care sunt gândurile din spate, care este modalitatea ta de a te raporta la anumite situații sau anumiți stimuli? Felul în care gândești și raportarea ta te ajută sau îți dăunează?
- sunt sinceri cu ei înșiși – acceptă realitatea și adevărul oricât de neplăcute ar fi și caută să schimbe ceea ce ține de ei; nu se complac și nu se victimizează, ci încep să acționeze și să facă schimbări pentru a-și soluționa problemele.
- se acceptă pe ei înșiși – își recunosc atât punctele slabe, cât și punctele forte, iar dacă sunt nemulțumiți de anumite aspecte, se străduiesc să le îmbunătățească. Dacă nu vor să schimbe nimic, își acceptă și își asumă responsabilitatea pentru „defectele” lor – adică nu le vor folosi pe post de scuze sau justificări și nici nu se vor plânge și victimiza.
- caută să-și depășească limitările sau rănile din copilărie (cu sau fără ajutor de specialitate) – unii oameni pot pune pe seama întâmplărilor din copilărie lipsa lor de mulțumire, fericire sau succes din prezent. Adică își pot găsi scuze pentru lipsa lor de acțiune: „eu nu am cum să ajung vreodată o persoană de succes pentru că părinții mi-au distrus stima de sine” sau „eu nu pot să-mi schimb gândirea negativă pentru că am suferit prea mult în copilărie”. Dar dacă nu își asumă faptul că felul în care își construiesc viața de acum înainte nu mai depinde de nimeni altcineva decât de ei înșiși, se vor limita singuri, învinovățindu-i pe alții și victimizându-se. Într-adevăr nu putem schimba trecutul, dar putem să schimbăm felul în care ne raportăm la acel trecut, la noi înșine și la lume în general. Putem să ne vindecăm pe noi înșine, să alegem să fim altfel decât „ne-a făcut viața / părinții / mediul să devenim”.
- sunt proactivi / se implică în propria viață – adică au inițiative și nu acceptă pasivitatea și resemnarea. Chiar dacă se tem de necunoscut sau de eșec, încearcă noi modalități de acțiune. De exemplu, dacă sunt nemulțumiți de jobul lor, caută soluții pentru a schimba ceva în acest sens – își dezvoltă abilități noi, se educă, își fac un plan de acțiune pentru a putea, pas cu pas, să ajungă să provoace schimbările dorite în viața lor.
- au grijă de ei înșiși – grija față de sine presupune, de exemplu, pe plan relațional să nu accepți relații de compromis ori relații în care ești tratat cu lipsă de respect, să îți trasezi limite și granițe clare de interacțiune (iar dacă observi un tipar relațional negativ să conștientizezi ce anume din tine „te ghidează” către același tip de relații – adică să începi un proces de autocunoaștere și dezvoltare personală); pe plan fizic înseamnă să mănânci sănătos, să dormi suficient, să faci exerciții fizice, să îți acorzi timpul necesar pentru relaxare ș.a.m.d.
- își stabilesc obiective semnificative pentru ei înșiși – cu toții avem anumite dorințe, visuri sau interese, iar maniera prin care putem să le realizăm, să le manifestăm ori să le dezvoltăm în viața noastră este prin a le transforma în obiective măsurabile. În acest fel ne direcționăm viața în direcția dorită de noi și nu doar așteptăm și sperăm „să ni se întâmple” ceea ce visăm.
- sunt recunoscători și caută să își amplifice trăirile pozitive – de multe ori oamenii uită să se bucure pentru ceea ce sunt și ceea ce au, deoarece sunt atât de obișnuiți cu o anumită stare de fapt a lucrurilor încât li se pare „normală”. Li se pare normal să fie sănătoși, li se pare normal ca prietenii să fie acolo pentru ei, li se pare normal să meargă în vacanță sau la cumpărături ș.a.m.d. Normal în sensul de banal, obișnuit, firesc. Doar atunci când pierd toate aceste lucruri realizează cât de importante sunt, de fapt. A fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă a fi conștient, a te bucura, a mulțumi și a te focaliza pe aspectele pozitive ale vieții – ele există și dintotdeauna au existat chiar dacă oamenii au tendința să se focalizeze mai mult pe ceea ce nu merge bine, pe ceea ce nu este ok.
Amplificarea trăirilor pozitive înseamnă să fii conștient de ceea ce te face să te simți bine și să hrănești acele aspecte în viața ta – după cum spuneam mai sus, oamenii au tendința să-și alimenteze trăirile negative, să zăbovească prea mult asupra ceea ce nu este bine ori să se plângă, însă aceeași cantitate de efort și energie o pot depune și în sens pozitiv. În definitiv, lucrurile devin importante pentru noi în funcție de cât de multă energie și atenție investim în ele – iar această energie poate fi investită în sens pozitiv sau în sens negativ.
A te ajuta pe tine însuți înseamnă și a avea încredere - în tine, în viață, în acțiunile tale; a avea încredere în faptul că poți fi mai bine. Iar dacă acum o să spui „dar eu nu am încredere în mine” sau „eu nu pot”, te invit să te gândești dacă acest gând te ajută sau îți dăunează. Te invit să te gândești cum ai ajuns să îți formezi această credință că „nu poți” și ce beneficii ai dacă o păstrezi. Te invit să te gândești dacă vrei să schimbi ceva (chiar dacă la început poate fi greu sau inconfortabil) sau dacă rămâi blocat în continuare în „nu pot”. Te invit să observi că tu alegi, conștient sau inconștient.
Alege înțelept!
Dr. Ursula Sandner
mulțumesc din suflet pentru aceste sfaturi minunate!
le apreciez și încerc cu determinare și bucurie să le aplic în viata mea.
am înțeles că nu exista problemă în viață, fără rezolvare..
tot talentul este sa te poziționezi corect,fată de problema invită…
ea nu este o problemă decât în măsura în care tu faci din ea o problemă…
mulțumiri cu recunoștință,
Emilia Olteanu
Va multumesc din suflet pentru toate sfaturile. Imi sunt de mare!! Va doresc multa sanatate si astept in continuare sfaturi.
Draga Ursula
Experienta mea de viață mi-a deschis calea și binecuvântarea de a înțelege că fiecare greutate sau problemă, necaz,alegeri greșite odată constientizate și aprofundate este o posibilitate de a trece la un alt nivel in transformarea și evoluția noastră spirituală și nu numai. Forța de a face față la greu, ambiția de a merge înainte,iubirea față de sufletul uman necondiționată, mai ales în situații grele,iertarea, smerenia, curiozitatea de a căuta a înțelege toate aceste încercări.
Cred că în astfel de situații putem evolua spre maturitate sau maturi ,fiind să trecem prin aceste”teste” .
Cu deosebită recunoștință, mulțumesc din suflet pentru fiecare rânduri trimise .