Te gândești obsesiv la fostul/a partener/ă?

Atunci, când dragostea devine o obsesie nesănătoasă, trăim experiențe care, deși par a fi dominate de pasiune, ne pot aduce mai multă suferință decât fericire, transformând fiecare zi într-o luptă pentru echilibru emoțional.

Despărțirile sunt adesea complicate și dureroase, putând lăsa în urmă furie, frustrare sau tristețe, chiar și atunci când suntem noi cei care alegem să punem capăt relației. Uneori reușim să ne revenim la câteva luni după ce relația s-a încheiat, dar alteori nu reușim să trecem peste, rămânând blocați în sentimente sau gânduri obsesive legate de fostul partener

Obsesia este un ciclu de gânduri repetitive și intruzive legate de o persoană sau o situație, care ne consumă mult timp și energie emoțională.  Obsesia pentru un fost partener poate avea la bază incapacitatea de a accepta schimbarea, teama de necunoscut, sentimentul de lipsă de control, sentimentul de respingere, frica de singurătate, idealizarea relației trecute și a partenerului, anumite dorințe sau nevoi neîmplinite ș.a.m.d. Aceasta ne poate împiedica să ne bucurăm de prezent, să ne facem planuri de viitor, să ne deschidem în fața oportunităților sau să ne construim relații noi.

Această obsesie poate avea legătură și cu felul în care procesăm despărțirea și semnificația pe care o acordăm relației pierdute. Unii oameni pot căuta în mod neîncetat răspunsuri la întrebări care îi frământă, în timp ce alții pot refuza să accepte realitatea despărțirii. Acest refuz poate fi alimentat de faptul că ne amintim numai de lucrurile frumoase, idealizând relația și ignorând problemele fundamentale care au condus la despărțire.

Semne că ai o obsesie față de fostul/a partener/ă

Dacă ești prins în capcana gândurilor obsesive despre fostul partener, acest lucru îți poate crea o stare intensă de disconfort și îți poate afecta negativ calitatea vieții. Care sunt, așadar, semnele?

- neglijarea propriei vieți și a responsabilităților din cauza preocupărilor constante legate de fostul partener sau pierderea interesului pentru alte aspecte ale vieții;

- comportarea în moduri care îți aduc dezavantaje;

- ai probleme cu concentrarea, alimentația sau somnul;

- verificarea obsesivă a profilurilor de social media ale fostului/fostei partener/e;

- urmărirea insistentă a fostului/fostei partener/e;

- conversațiile tale se învârt constant în jurul fostului/fostei, lucru care, în timp, poate deveni obositor pentru cei din jur;

- sentimente de agitație, anxietate și disperare când te gândești la fostul/fosta partener/ă;

- suferința persistentă, chiar și la mult timp după despărțire;

- analiza repetată a momentelor petrecute împreună;

-  te gândești constant la ce ar putea fi sau la cum ar fi trebuit să fie;

- refuzul de a accepta sfârșitul relației;

- sabotarea relațiilor noi ale fostului/fostei partener/e;

- fixația pe partenerul actual al fostului sau fostei;

- manifești gelozie extremă și comportament de control ;

- ai sentimentul că fericirea ta depinde numai și numai de el/ea;

- simți că ai o conexiune specială, de suflet pereche,  și că trebuie să fiți împreună cu orice sacrificiu/preț.

Ce este de făcut?

În cele din urmă, fie tu, fie fostul/a partener/ă va merge mai departe primul/a (dacă nu a făcut asta deja). Este o parte din viață pe care trebuie să o accepți.

Dacă te gândești obsesiv la el/ea sau chiar te pui în situații care nu-ți aduc niciun avantaj, acest lucru nu te va aduce mai aproape de a fi din nou împreună și nici nu te va ajuta să întâlnești pe cineva nou. Singurul afectat ești tu.

Acceptarea și confruntarea cu emoțiile tale

Primul pas în depășirea acestei situații este acceptarea că relația s-a încheiat și că este timpul să mergi mai departe. Această acceptare poate fi dificilă și implică și confruntarea cu durerea și sentimentele de pierdere, dar este un pas important pentru vindecarea ta.

A înțelege că despărțirea nu semnifică o negare a valorii tale personale, ci mai degrabă încheierea unei perioade care nu mai corespunde cu traiectoria vieții tale, poate fi un pas esențial în a depăși sentimentele de respingere. Această perspectivă îți permite să privești despărțirea nu ca pe un eșec personal, ci ca pe o evoluție naturală a relațiilor umane care, uneori, se îndepărtează de calea noastră pentru a face loc unor noi începuturi.

Strânge tot ce îți aduce aminte de fostul sau fosta și elimină acele lucruri. Aceasta include obiecte cadou, fotografii împreună (inclusiv pe rețelele sociale), ștergerea conversațiilor din telefon și alte asemenea lucruri. Aceste amintiri pot face mai dificil procesul de a trece mai departe, reamintindu-ți constant de momentele petrecute împreună.

Limitarea contactului cu fostul/a partener/ă și încetarea verificării online

Îndepărtarea sau limitarea oricărei forme de contact cu fostul partener este esențială pentru a întrerupe ciclul obsesiv. Una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce obsesia este eliminarea acestuia/acesteia din rețelele tale sociale și rezistarea tentației de a-l verifica online. Acest pas te poate ajuta să te distanțezi emoțional și să începi să te concentrezi mai mult pe propria viață.

Amintește-ți de ce s-a terminat relația

Nu totul a fost perfect în relația voastră; există un motiv pentru care nu mai sunteți împreună.

Ar putea fi de folos să notezi motivele pentru care relația s-a încheiat și aspectele negative ale acesteia, fără să omiți nimic. Acest exercițiu te poate ajuta să menții o perspectivă realistă atunci când nostalgia încearcă să îți umbrească judecata.

De asemenea, încearcă să îl vezi pe fostul partener într-un mod realist, recunoscându-i atât calitățile, cât și defectele. Înțelegerea că nimeni nu este perfect te poate ajuta să te deconectezi de idealizarea care alimentează obsesia.

Nu acționa pe baza emoțiilor

Emoțiile pot fi intense în urma unei despărțiri, dar este important să nu iei decizii pe care le-ai putea regreta mai târziu.

Ocuparea timpului cu activități care îți aduc bucurie și satisfacție personală

Fie că este vorba despre descoperirea unui hobby nou, sport, petrecerea timpului cu prietenii și familia, dedicarea timpului unor cauze care au semnificație pentru tine sau încercarea unor noi activități, acestea te pot ajuta să te reconectezi cu tine însuți și să îți găsești din nou bucuria de a trăi.

Dedică timp pentru a te redescoperi și pentru a-ți reconstrui identitatea independent de orice relație anterioară. Stabilește-ți noi obiective personale și profesionale și lucrează pentru a le realiza.

Înlocuiește gândurile negative cu perspective și afirmații pozitive despre tine și viitorul tău.

Vorbește cu persoane de încredere sau cu un psihoterapeut

Uneori cea mai bună decizie este să recunoști că ai nevoie de ajutor. Dacă te simți copleșit de emoții și gânduri, sprijinul și perspectiva persoanelor de încredere pot fi extrem de valoroase în acest proces. Terapia, în special, poate oferi o perspectivă obiectivă și un spațiu sigur pentru a explora cauzele profunde ale suferinței prin care treci, te poate ajuta să procesezi sentimentele, să îți stabilești obiective pentru viitor și să dezvolți strategii de coping eficiente.

Amintește-ți, vindecarea necesită timp și răbdare, dar este un drum care merită parcurs pentru bunăstarea ta emoțională.

Învățăm din fiecare experiență, inclusiv din relațiile care se încheie. Deși suferința se va atenua, amintirile legate de fostul sau fosta parteneră vor rămâne. Este normal să păstrezi în mintea ta anumite amintiri, dar cheia este să nu le lași să îți definească prezentul sau viitorul.

Depășirea obsesiei pentru un fost partener este o călătorie complexă și adesea dureroasă, dar este și un pas necesar către vindecare și creștere personală. Fiecare strategie menționată anterior are potențialul de a te ajuta să te eliberezi de lanțurile trecutului și să te îndrepți cu încredere către un viitor mai luminos. Amintește-ți că timpul, răbdarea și suportul adecvat sunt esențiale în acest proces de transformare.

Ești pregătit să faci primul pas spre vindecare și să deschizi ușa către noi posibilități?

Dr. Ursula Sandner

 

3 comentarii pentru “Te gândești obsesiv la fostul/a partener/ă?

  1. Asa este doar ca nu ma gândesc la fostul ci la actualul.
    Ii urmaresc obsesiv mesajele și verific orele la care a fost activ pe whatapp.
    Help me!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *