Cum recunoaștem dragostea obsesivă?

O relație în care dragostea sănătoasă este înlocuită de dragostea obsesivă este o relație toxică. Mulți oameni confundă iubirea cu nevoia, cu obsesia, cu atașamentul și se ghidează în relațiile lor după principii și reguli care ajung să le dăuneze ambilor parteneri – în numele iubirii ajungem să ne îngrădim partenerul și să-l controlăm, în numele iubirii ne așteptăm ca celălalt să ne satisfacă toate nevoile și dorințele, iar când nu se întâmplă asta, recurgem la manipulare și șantaj emoțional, în numele iubirii facem sacrificii și compromisuri, renunțăm la noi și la autenticitatea noastră, în numele iubirii acceptăm abuzuri, să fim umiliți și desconsiderați. Însă nimic din toate acestea nu înseamnă iubire.

Într-o relație unde există iubire sănătoasă sau iubire adevărată:

- îți accepți partenerul așa cum este, îi recunoști atât calitățile, cât și defectele și nu încerci să-l schimbi;

- îi respecți nevoile și dorințele – îți dorești ca acesta să fie bine, să-și urmeze visurile, să se dezvolte personal sau profesional; îi respecți timpul pe care dorește să și-l petreacă în afara relației, cu alte persoane, îi respecți interesele și hobby-urile, îi respecți limitele și granițele personale;

- îi respecți libertatea și deciziile, nu încerci să-l controlezi și să-l îngrădești din cauza propriilor insecurități ori pentru că nu ai suficientă încredere în tine și ți-e teamă că o să-l pierzi – altfel, ce satisfacție ai când știi că partenerul tău rămâne cu tine pentru că îl șantajezi emoțional, pentru că îi impui anumite lucruri și îl controlezi, pentru că îl manipulezi, pentru că faci crize, pentru că îl ameninți? Se presupune că el își dorește să fie cu tine și de aceea este cu tine, nu din alte motive, iar dacă este nevoie de șantaj, manipulare, amenințări sau crize pentru a ține o persoană lângă tine, cel mai probabil nu ești în relația potrivită și mai ai de lucrat cu propria persoană pentru a-ți vindeca rănile din trecut, pentru a-ți redobândi încrederea și stima de sine;

- există încredere, apreciere, admirație, reciprocitate – îți privești partenerul ca pe egalul tău, nu ca pe un „bun de consum”, o proprietate sau un instrument de satisfacere a propriilor nevoi.

Într-o relație unde există iubire bolnăvicioasă sau dragoste obsesivă:

- felul în care îți percepi și te raportezi la partenerul tău oscilează – pot fi momente când îl adori, îl divinizezi, îl consideri cea mai minunată ființă din lume și cel mai potrivit partener pentru tine și momente când, dimpotrivă, te îndoiești de calitățile lui, îi vezi numai defecte și te înfurii pentru că ai senzația că „te-a păcălit”, când devine pentru tine „răul întrupat”. Din acest motiv începi să pui la îndoială și decizia ta de a intra în acea relație, te întrebi dacă nu cumva este o greșeală să continui sau dacă această relație este cea mai potrivită pentru tine, le ceri asigurări celor din jur referitoare la „oare ne potrivim sau nu?”, „oare mă iubește sau nu?”, „oare ne stă bine împreună?”, însă așteptarea ta este să ți se confirme că ai luat decizia corectă, că te iubește, că vă stă bine împreună ș.a.m.d., iar dacă primești un răspuns negativ, încerci să convingi persoana respectivă că se înșală (tocmai pentru că încerci să te convingi pe tine că totul este ok în relația voastră);

- îndoielile, sentimentul de nesiguranță, nevoia de a ști în fiecare moment unde și cu cine se află partenerul tău sunt mai mereu prezente – ai nevoie de asigurări și reasigurări, încerci să îl controlezi, devii posesiv și gelos dacă petrece timp și cu alte persoane (chiar dacă e vorba de colegi de serviciu, parteneri de afaceri sau membrii familiei sale) pentru că ți-ai dori să fie al tău și numai al tău, la dispoziția ta oricând dorești. Chiar și un simplu salut al unei persoane necunoscute de pe stradă te poate determina să devii suspicios și gelos. Această gelozie patologică care își are rădăcinile în propria nesiguranță, în faptul că, la nivel inconștient, nu crezi că ești suficient de valoros sau nu crezi că te poți descurca pe cont propriu și ai nevoie în permanență să te agăți de cineva sau ceva care să te salveze, te poate determina să îți urmărești partenerul, să angajezi detectivi, să-i controlezi telefonul. Ești mereu suspicios și temător din teama de a nu-l pierde, iar această teamă este cu atât mai mare cu cât ai impresia că rolul partenerului tău este să fie un fel de subordonat sau supus al tău care să-ți satisfacă toate nevoile ori să preia asupra lui responsabilitatea vieții tale. Consideri că ți se cuvine tot ceea ce el are de oferit, că ești îndreptățit să îl exploatezi emoțional sau în orice alt fel, ca și cum rolul și misiunea sa ar fi să te servească pe tine. Dacă încearcă să-ți comunice anumite limite, dacă își exprimă anumite nevoi sau dorințe care nu sunt compatibile cu scopurile sau nevoile tale, te superi, te îmbufnezi, nu mai vorbești cu el sau începi să-l șantajezi: „dacă m-ai iubi, ai renunța la acest lucru pentru mine / ai face cum vreau eu / nu te-ai mai întâlni cu prietenii tăi, ai sta cu mine etc.”, fapt prin care nu-ți exprimi iubirea și respectul, ci egoismul și faptul că îl percepi ca pe un „obiect” de care te folosești;

- poate exista abuz – acolo unde nu este vorba despre iubire, ci despre o dragoste obsesivă, se poate ajunge  la abuz emoțional, psihic, fizic sau economic prin care abuzatorul încearcă să-și țină partenerul sub control, inducându-i teama. Dacă ești o victimă a abuzurilor, poți ajunge să crezi că acestea sunt din vina ta, că tu ți-ai provocat partenerul, că ai greșit cu ceva, că într-un fel sau altul nu ai corespuns, pentru că exact acest lucru încearcă să-ți inducă. Să preiei tu responsabilitatea asupra fericirii sale, să te schimbi tu, să faci sacrificii și compromisuri pentru a-i face pe plac, în caz contrar vei suporta consecințele. Aceste abuzuri pot fi urmate de episoade de „venerare” (după ce partenerul tău simte că „te-a pus la locul tău” și pe moment frica lui de a te pierde ori de a nu mai corespunde nevoilor sale se diminuează) în care ești copleșit de atenție, ți se spun vorbe frumoase, pompoase, ți se dă dreptate, pentru a te face să te îndoiești de gravitatea și nocivitatea situației. Într-o relație sănătoasă există respect și compasiune, sub nicio formă abuz. Partenerii nu „se pedepsesc” reciproc pentru a se condiționa să se schimbe pentru a corespunde mai bine, ci conștientizează că, în momentul în care nu există compatibilitate și nu se poate ajunge la un consens (o variantă de tipul „câștig-câștig”), este mai bine ca drumurile lor să se despartă.

Dragostea obsesivă te face să-ți vezi partenerul ca pe un colac de salvare, pentru că această obsesie vine dintr-o profundă nesiguranță de sine, ca pe centrul lumii tale unde ești dispus să sacrifici timp, energie, prietenii, visuri și job-uri pentru că totul gravitează în jurul disperării de a nu-l pierde, iar pentru a nu-l pierde te vezi nevoit ca toată atenția și energia ta să se îndrepte înspre o formă sau alta de control. Nopți nedormite, crize de nervi, îngrijorări exacerbate, suspiciuni inutile mascate de o aparentă bunăvoință și permisivitate... Pentru că nu vrei să lași să se vadă teama ta, obișnuiești să-i faci pe plac și să fii de acord cu el, însă pentru că această atitudine nu este autentică, ci maschează teama și chiar resentimentele, apar fisuri în masca pe care o porți și cu care ai ajuns să te identifici, iar în acel moment izbucnești. Toate emoțiile, furia, frica, nesiguranța, gelozia, posesivitatea ies la suprafață într-un atac surpriză asupra celuilalt. Poate chiar devii agresiv, poate pleci și ameninți cu despărțirea în speranța că celălalt se va redresa (adică va face ce vrei tu) pentru ca a doua zi să te întorci spășit cu coada între picioare pentru că un sentiment de prăbușire și disperare te cuprinde în lipsa lui.  Poate că nu pleci, ci plusezi cu amenințări și agresivitate, în speranța că celălalt va ceda, ori devii o victimă absolută care nu are cum să nu înmoaie inima celui de lângă tine (îi induci sentimente de vinovăție, iar el, pentru a scăpa de aceste trăiri neplăcute, cedează).

Dragostea obsesivă grăbește lucrurile, forțează sentimentele și denaturează cursul firesc al unei relații. Nu așteaptă și nici nu dorește să-l cunoască pe celălalt așa cum este el, ci vrea ca celălalt să se muleze cât mai bine pe prototipul bărbatului sau femeii ideale în care încearcă cu orice cost să-l preschimbe.

Acest tip de dragoste are legătură cu obsesia de a deține, de a poseda pe cineva (nu de a-l iubi pentru ceea ce reprezintă el cu adevărat), manieră prin care poți încerca să fugi de adevăratele probleme individuale – dacă există ceva în interiorul tău nerezolvat, ceva care nu-ți dă pace, ceva peste care nu ai trecut, ceva ce nu poți să accepți, poți preschimba toată acea tensiune interioară într-o obsesie (adică îți vei canaliza toată energia într-o anumită direcție și vei persista neîncetat în acea direcție pentru a-ți distrage atenția de la sentimentul de gol interior, de la sentimentul de neîmplinire, de lipsă de valoare sau orice alt sentiment care nu îți dă voie să te bucuri de tine și de viața ta), obsesie care poate fi urmată de compulsii (sunatul repetat de zeci de ori pe zi, verificări constante, reasigurările permanente că „mă iubești”, că „vrei să fii cu mine”, „că sunt important pentru tine” etc).

Dacă intervine despărțirea, aceasta nu este acceptată – urmează un lung șir de hărțuiri, de victimizări, de vorbe urâte, de insistențe agresive, de încercări de reconciliere – toate armele sunt scoase la atac – dacă varianta „cu frumosul” nu funcționează, urmează varianta umilirii, desconsiderării, amenințărilor, șantajelor. Dacă într-adevăr împăcarea nu mai este posibilă, să nu fii surprins dacă vei auzi zvonuri și lucruri urâte despre tine, dacă vor exista încercări de distrugere a imaginii personale ori dacă vei fi prezentat în fața altora ca „omul cel rău”. În mintea îndrăgostitului obsedat, pentru că nu își asumă responsabilitatea pentru contribuția lui în relație și pentru că se vede fără de pată, punând totul pe umerii tăi,  se desfășoară un scenariu de tipul: „eu l-am iubit/ am iubit-o cu toată ființa mea, aș fi făcut orice pentru el/ea, i-am oferit totul, era viața mea, însă m-a trădat și și-a bătut joc de mine” (nu ai corespuns așteptărilor, ai avut o voce proprie pe care nu a fost dispus să o asculte, ai încetat să mai faci sacrificii sau compromisuri, iar toate acestea au fost resimțite de el/ea drept trădare).

Interesant cum am ajuns să considerăm că, dacă partenerul nostru are visuri, aspirații, nevoi și dorințe proprii, ne trădează. Interesant cum am ajuns să confundăm egoismul cu iubirea, iar apoi tot pe celălalt să-l învinuim de egoism. Interesant cum am ajuns să susținem că iubim, dar ne tratăm partenerul ca pe un obiect care are menirea de a ne face pe noi fericiți. Totul se învârte în jurul nostru, însă iubirea adevărată presupune în primul rând dorința și plăcerea de a dărui, înainte de a cere și a pretinde. Iubirea adevărată în niciun caz nu impune și nu pedepsește dacă ajunge, la un moment dat, să fie refuzată.

Iubirea înseamnă a-i dori binele celuilalt, a fi curios, deschis și dornic de a afla ce se întâmplă cu el, ce se petrece în lumea sa interioară, a-i ține spațiu sau a-i oferi un spațiu în care acesta poate să se manifeste pe sine așa cum este fără încercări prin fel și fel de tehnici și strategii de a-l modela pentru a ne corespunde nouă.

Și, nu, iubirea nu înseamnă să ne frângem aripile pentru a rămâne închiși într-o colivie, fie ea și aurită, cu orice preț, nu înseamnă sacrificii și compromisuri, suferință și apăsare.

Iubirea înseamnă încredere și libertate care sunt susținute, de fapt, de încrederea în propria persoană. Cu cât ești mai nesigur, cu cât te vezi mai nevaloros, cu cât nu ai o ancoră în tine însuți, cu atât vei avea tendința să faci nenumărate compromisuri și sacrificii pe care le vei pune pe seama iubirii, însă care, în realitate, au legătură cu propriile goluri interioare. Vei avea tendința să te agăți de alți oameni și să speri că, măcar de data aceasta, vei fi salvat.

Dar salvarea vine din interior și, ca să te poți „salva”, trebuie, în primul rând, să te găsești, să nu mai fugi de tine, ascunzându-te în alți oameni.

Găsește-ți drumul spre tine, cunoaște-te, recreează-te de fiecare dată când simți nevoia, fă toate schimbările necesare pe acest drum și vei vedea cât de mult se vor schimba și relațiile tale. Aducem în relații ceea ce suntem noi, iar ele, din acest punct de vedere, ne pot fi, într-o anumită măsură, oglinzi. Tu ce vezi în „oglinda” ta?

Dr. Ursula Sandner

 

2 comentarii pentru “Cum recunoaștem dragostea obsesivă?

  1. Am fost intr-o relatie toxică și corespunde intru totul cu ceea ce descrii tu, chiar și despărțirea a fost tot la fel cum ai scris. Dar a fost un preț mic să devin eu omul rau și sa ies in sfarsit de acolo. Imi dau seama acum ca sunt multe semne pe care le am neglijat dar pe care le recunosc foarte des în jurul meu. Chiar media și societatea ne prezinta des niște lucruri toxice ca fiind iubire.
    Am acum o relație în care suntem independenți și liberi, avem și preocupări separate și, deși mai am de lucrat cu mine, îmi dau seama că este mult mai sănătos asa.
    Te urmăresc cu mult interes, esti cu adevărat o voce în care am 100% incredere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *