Obsesia femeilor dependente de dragoste (I)

Pe cât de dur poate părea titlul acestui articol, pe atât de necesară îmi pare a fi o astfel de exprimare. De ce obsesie și de ce dependență de dragoste?

A iubi și a te simți iubit pot fi unele dintre cele mai frumoase sentimente pe care le putem trăi în această viață, însă, de multe ori, când iubirea devine bolnăvicioasă, înseamnă că ea nu mai izvorăște dintr-un Eu sănătos. Când ești „bolnav”, iubești „bolnăvicios”, adică atunci, când trăiești inconștient în sensul în care ai anumite traume și răni vechi care îți ghidează deciziile și acțiunile, ajungi să confunzi iubirea cu nevoia, cu „fără tine eu nu pot fi fericit / nu valorez nimic”.

Ajungi să devii dependent de cel care ai impresia că îți oferă ce îți lipsește cel mai mult (sau mai degrabă speri că îți va oferi, dacă reușești să-l convingi să facă asta). Ce încerci, de fapt, să faci este că încerci să-ți satisfaci acum nevoile tale emoționale care nu au fost satisfăcute în copilărie. Bărbații din viața ta devin surogați pentru tatăl absent, tatăl indisponibil emoțional, tatăl care te-a abandonat sau te-a respins în copilărie, tatăl care nu a putut să te iubească așa cum ai fi avut tu nevoie. Nici nu mai contează cine sau cum este bărbatul pe care îl alegi drept partener, deoarece tu nu de EL te îndrăgostești, nu pe EL îl dorești, ci doar te folosești de el, fără să-ți dai seama. El devine instrumentul prin care tu speri că te vei simți iubită, apreciată, valorizată ori în siguranță, așa cum nu te-ai simțit în copilărie.

Dacă nu reușești din prima, vei încerca din nou. Vei repeta, cu fiecare partener, același tipar format în copilărie – să cauți iubirea unui bărbat indisponibil emoțional sau fizic și să nu o obții, de fapt, niciodată. Să fii dispusă să faci compromisuri și sacrificii  în speranța că îl vei câștiga de partea ta.

Dependența de dragoste este o dependență excesivă față de partener, o obsesie care ajunge să îți controleze sentimentele, deciziile și acțiunile, o obsesie care, deși are o influență negativă asupra ta (îți afectează sănătatea, performanța profesională, viața socială, bunăstarea emoțională etc.) nu se diminuează, deoarece tu alegi să te focalizezi în continuare numai și numai pe asta. Cu cât suferi și te frămânți mai tare, cu atât ai impresia că iubești mai mult. Pentru tine iubirea înseamnă suferință pentru că asta ai învățat încă din copilăria ta.

De ce unele femei au tendința să devină obsedate de relația cu un bărbat? De ce tânjesc după dragostea lui?

- din cauza faptului că provin din familii disfuncționale în care nevoile lor emoționale nu au fost satisfăcute – când nevoile emoționale ale unui copil rămân nesatisfăcute, acesta rămâne cu o „foame” emoțională pe care va căuta să o domolească ulterior în viață printr-o relație de cuplu – persoana are nevoie să se simtă iubită, apreciată, acceptată, validată;

- din cauza faptului că au fost învățate să se definească prin partenerul lor sau prin relația de cuplu – ele sunt iubite, soții, partenere și nu știu cum să se definească altfel. Li s-a spus încă de când erau mici că scopul omului în viață este să-și facă o familie și să aibă copii. În lipsa acelei relații se simt lipsite de valoare, se simt singure, se simt inutile și nu găsesc alte motive de bucurie sau împlinire în viață;

- pentru că încearcă să obțină, într-o manieră inconștientă, de la partenerul actual ceea ce tatăl lor (sau figura paternă care poate fi inclusiv bunicul sau fratele mai mare) nu le-a putut oferi în copilărie – în toate relațiile de cuplu proiectează relația pe care au avut-o cu propriul tată și încearcă din greu să câștige dragostea partenerului (care nu este de fapt capabil să le ofere acea dragoste din pricina propriilor probleme ori nu vrea să le ofere acea dragoste) și să-l determine să le ofere ceea ce le-a lipsit în copilărie.

Femeia care caută de fapt iubirea paternă în partener are activat foarte puternic copilul interior înfometat de atenție, dragoste, grijă, siguranță. Femeia adultă nu are nevoie de un tată, ci de un partener egal, pe când copilul interior rănit și care se simte abandonat, respins ori în nesiguranță tânjește după toate aceste lucruri. O astfel de parteneră nu este de fapt o femeie matură și asumată, ci este precum o copilă supărată și furioasă dată cu ruj. Crede că „rujul” o face să fie femeie, însă, de fapt, la nivel emoțional a rămas acel copil frustrat plin de nevoi.

Din păcate, dacă nu trăiești la timp unele lucruri, poți ajunge să nu le mai trăiești niciodată. Nu poți da timpul înapoi să îți retrăiești copilăria ori să schimbi ceea ce nu ți-a plăcut sau ți-a făcut rău. Acceptă că lucrurile au fost așa cum au fost. Împacă-te cu gândul că tatăl tău doar atât a putut. Deși acel copil de patru, cinci sau șase ani nu mai există fizic în realitate, el există în interiorul tău. Fii tu părintele de care are el nevoie! Observă când se activează copilul frustrat, copilul căruia i-a fost refuzată împlinirea nevoilor și încearcă să-l liniștești vorbind cu tine însuți în dialogul tău interior. Oferă-i acum, dacă se mai poate și când se poate, ceea ce are nevoie și acceptă și faptul că unele nevoi vor rămâne pur și simplu neîmplinite și că nu mai poți schimba trecutul. Oferă-ți tu ție liniștea, siguranța și iubirea de care ai nevoie, având grijă de tine, rescriindu-ți credințele limitative sau dăunătoare, făcând pace cu tine și cu trecutul tău, căutând să te vindeci, pe cât posibil, și să evoluezi ca om;

- le este frică de abandon, astfel că fac orice este posibil ca nu cumva partenerul lor să le părăsească – o persoană care se teme foarte tare de abandon a trăit în copilăria ei o formă de abandon – un abandon fizic sau unul emoțional sau ambele. Pentru un copil este extrem de greu să facă față terorii abandonului deoarece a fi abandonat înseamnă a fi în pericol, înseamnă că propria supraviețuire este amenințată. Femeia care se teme că va fi părăsită de iubit retrăiește trauma nevindecată a copilului și va face orice pentru a evita activarea acestei frici;

- se tem de singurătate - nu suntem obișnuiți să stăm singuri, cu noi înșine și să ne bucurăm de propria noastră companie. Nici nu știm ce înseamnă asta. Mai mult, ni s-a spus că a trăi pentru tine însuți înseamnă egoism, însă acest lucru nu este adevărat. Ne este teamă de singurătate pentru că nu suportăm să stăm doar noi cu noi înșine, în propria noastră companie, pentru că nu ne simțim în siguranță așa, pentru că nu găsim stabilitate și confort în interiorul nostru. Devenim plictisiți, agitați, frustrați, anxioși, ne simțim incomod și am da orice să scăpăm de acest sentiment. Ne este greu să ne focalizăm toată atenția asupra noastră, asupra felului în care ne simțim cu noi înșine. Parcă am fugi de propria noastră persoană, parcă am încerca să evadăm din propria noastră ființă, iar cea mai simplă modalitate este să intrăm într-o relație de cuplu;

- din pricina imperativelor biologice și culturale – când sunt mici, fetițele se joacă cu păpuși, exersându-și astfel, într-o manieră inconștientă, rolul de mamă. Deși stă în natura umană să facem copii (pentru care avem nevoie de un partener care să asigure condițiile pentru supraviețuirea acelui copil), odată ce înțelegem forțele biologice care acționează asupra noastră, le putem controla și putem decide indiferent de ceea ce vrea natura de la noi.

Suntem „spălați pe creier” de sute de ani că femeile trebuie să îndeplinească strict anumite roluri și bărbații strict anumite roluri, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să și dăm crezare acestor presiuni culturale și sociale. Noi alegem pentru noi cine vrem să fim. De ce, de multe ori, bărbații au mai degrabă tendința de a-și crea obsesii legate de job-urile lor, de anumite activități și hobby-uri, iar femeile de... bărbați și relațiile cu aceștia? Un posibil răspuns este exact acesta, legat de forțele biologice și culturale, însă acestea NU ar trebui să ne dicteze deciziile și cursul vieții, deoarece odată ce le înțelegem, conștientizăm că noi suntem cei ce alegem cine să fim, cum să fim și ce să facem cu viața noastră, indiferent de ce e scris în genele sau biologia noastră;

- nu se simt valoroase ca femei astfel încât caută să obțină validări și valorizări din exterior, de la bărbații din viața lor – deși pot avea cariere de succes, pe plan personal, în directă legătură cu ceea ce înseamnă feminitatea și a fi femeie, se simt lipsite de valoare. A câștiga bani, a construi o carieră sunt atribute ale energiei masculine de care nu duc lipsă, cea responsabilă cu acțiunea, cu „a face”, cu determinarea, forța, dominarea, hotărârea, decizia, pe când energia arhetipală feminină  este definită de „a fi”, pentru că arhetipal femeia primește și bărbatul oferă. Succesul pe plan profesional nu reușește să compenseze eșecurile resimțite în planul relațiilor de dragoste. Deși sunt femei relizate profesional, pe plan personal se simt insignifiante, nevaloroase, mici.

Tatăl joacă un rol important în felul în care o femeie ajunge să se perceapă și să se prețuiască pe sine. Cât de valoroasă te simți tu ca femeie vine primordial de la felul în care te-ai simțit valorizată de propriul tată. Dacă te-ai simțit neiubită, acest lucru te-a făcut să nu te poți iubi nici tu;

-  caută familiaritatea în relațiile lor – de exemplu, dacă în copilărie a existat în familia ta un climat lipsit de afecțiune, vei avea tendința să cauți fix acest lucru în relațiile tale. Dacă tatăl tău îți vorbea urât sau era agresiv, vei considera ca fiind „normal” ca și partenerul tău să aibă acest gen de comportament. Te vei simți ca acasă în preajma persoanelor care recreează tiparele anterioare de relaționare, chiar dacă acele tipare sunt disfuncționale și te vei simți incomod și ciudat alături de oameni care ies din tiparele cunoscute, chiar dacă acei oameni sunt amabili, drăguți, respectuoși;

- stilul de atașament dezvoltat în copilărie are o anumită influență asupra relațiilor de cuplu - în funcție de disponibilitatea, responsivitatea și suportul oferit de părinți atunci când copilul are nevoie, se formează anumite stiluri de atașament care persistă și la vârsta adultă și care reprezintă tipare referitoare la așteptările față de ceilalți, la felul în care căutăm sau nu căutăm apropierea în relații și gradul în care suntem conștienți atât de nevoile noastre cât și ale celorlalți și credem că suntem capabili să le satisfacem. Ca adulți, oamenii caută apropierea în acord cu tiparul de atașament pe care și l-au dezvoltat în copilărie.  În multe cazuri aleg exact acei parteneri care să le confirme credințele despre relațiile de atașament și care se comportă după același tipar al mamei sau al tatălui.

De exemplu, în cazul atașamentului ambivalent (anxios) vorbim despre o hipersensibilitate la respingere și abandon, persoana focalizându-se excesiv pe potențialele amenințări sau pericole relaționale și pe propriile defecte pentru care se învinovățește, considerându-le responsabile de respingere sau abandon. Persoana cu un astfel de atașament poate simți respingere și furie față de persoana de care este atașată pentru că aceasta nu este disponibilă și în același timp poate resimți o nevoie intensă de a fi aproape de ea. În relații acești adulți nu sunt siguri de disponibilitatea și sprijinul partenerului, se îndoiesc de ei înșiși căutând în permanență să fie acceptați și validați. Au tendința de a se agăța de partener, pe care deseori îl privesc ca pe un salvator ori suflet pereche și pe care se străduiesc să îl controleze pentru că asta le oferă un fals sentiment de siguranță; au multe nevoi și se așteaptă să le fie satisfăcute, iar când acest lucru nu se întâmplă pot apela la șantaj emoțional sau manipulare. Deseori sunt imprevizibili și au schimbări bruște de dispoziție, mai ales atunci când percep că ceva sau cineva le amenință siguranța relațională.  Ceea ce simt este mai degrabă o foame emoțională pe care o confundă cu iubirea.  Cu cât mai presantă este această „foame”, cu atât devin mai disperați și dispuși să facă orice pentru a-și păstra partenerul, în care, de fapt, nu au încredere și față de care manifestă posesivitate.

Cum se manifestă obsesia față de relația cu un bărbat?  Te invit să citești continuarea în partea a doua a acestui articol. 

Dr. Ursula Sandner

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.