A-ți admira partenerul înseamnă să-l vezi așa cum este el cu adevărat, în întreaga lui complexitate și să-l apreciezi pentru asta. Îi vezi calitățile, dar și punctele slabe. Îl vezi cu tot cu umbrele sale. Nu îl ridici pe un piedestal, ci îl vezi ca pe un om care te inspiră tocmai prin autenticitatea lui.
Idealizarea, în schimb, este o proiecție. Nu vezi persoana așa cum este, ci așa cum vrei sau ai nevoie să fie. Ai nevoie să crezi că „ai găsit persoana perfectă”, iar aceasta este o iluzie creată din propriile dorințe neîmplinite, din frici și din nevoia de a găsi în celălalt un salvator care îți va umple toate golurile interioare.
Îți dorești să te simți iubit, apreciat, validat, poate așa cum nu ai fost în copilărie. Vrei să ai siguranța că celălalt nu te va părăsi, nu te va respinge și că va fi mereu lângă tine, iubindu-te „perfect”, necondiționat și pentru totdeauna. Cauți să-ți vindeci niște răni vechi într-o relație nouă. Nu mai cauți doar un partener, ci un salvator, un miracol, așa că proiectezi asupra lui/ei imaginea unui om ideal, care nu te va răni niciodată, care va fi mereu acolo, care va înțelege tot. Este vorba despre nevoia ta de a te simți în siguranță, de a te ancora într-o relație care pare „sigură”, „specială”, „diferită”. Idealizarea devine o formă de negare prin care refuzi să vezi ceea ce nu-ți convine ca să poți păstra o iluzie care te liniștește, măcar pentru o vreme.
Trăiești în iluzia „iubirii perfecte” ca să nu fii nevoit să te confrunți cu propriile tale temeri: teama de respingere, de eșec, teama că nu ești suficient de bun. Perfecțiunea celuilalt devine scutul tău. Atât timp cât el este „perfect”, tu nu mai trebuie să-ți pui întrebări inconfortabile. Nu mai trebuie să-ți asumi riscul de a fi dezamăgit.
Idealizarea apare adesea la începutul unei relații, când proiecțiile sunt mai puternice decât percepțiile clare, reale. Atunci, când nu cunoaștem încă suficient de bine persoana din fața noastră, tendința este să completăm golurile de informație cu propriile proiecții: speranțele noastre, dorințele noastre, nevoile noastre neîmplinite din trecut. Mai ales dacă venim cu răni nevindecate dintr-o copilărie în care nu ne-am simțit iubiți cu adevărat sau din relații în care am suferit, avem tendința să ne imaginăm că persoana de lângă noi este exact așa cum ne-am dorit dintotdeauna.
În acel stadiu incipient al relației, atracția, entuziasmul și dorința de a ne apropia de celălalt ne pot face să nu mai vedem lucrurile clar. În loc să cunoaștem cu adevărat persoana de lângă noi, ajungem să ne imaginăm că este exact așa cum ne dorim – ideală, specială, fără defecte. Interpretăm orice gest ca pe o dovadă că e omul potrivit și evităm să punem întrebări incomode, de teamă să nu stricăm „magia”. Dacă apar semne de îndoială, le trecem cu vederea sau le justificăm, pentru că vrem cu tot dinadinsul ca relația să funcționeze.
Și problema nu este neapărat că idealizăm, până la un punct e firesc, ci că rămânem blocați acolo, că ne agățăm de această imagine și refuzăm să vedem realitatea, chiar și când devine tot mai evidentă. Refuzăm să vedem semnalele de alarmă și ignorăm lucrurile care ne deranjează. Ne mințim singuri că nu e chiar așa de rău, că se va schimba sau că are potențial.
De ce facem asta? Pentru că, de multe ori, avem mai multă nevoie de fantezie decât de adevăr. Adevărul ne-ar obliga să recunoaștem că, poate, alegerea noastră nu a fost una sănătoasă, că s-ar putea să ne confruntăm din nou cu singurătatea sau că repetăm același tipar. Și toate aceste lucruri ne dor, așa că preferăm fantezia, care ne oferă un refugiu temporar: un loc în care putem trăi cu iluzia că suntem iubiți, în siguranță, salvați.
Dar iluzia nu ține la nesfârșit. Cu cât ne agățăm mai mult de o imagine falsă, cu atât prăbușirea va fi mai dureroasă. Și cu cât am idealizat mai mult, cu atât vom avea tendința să trecem în extrema cealaltă: de la „e perfect” la „nu e bun de nimic”, la dispreț sau dezamăgire totală. Când se întâmplă asta, înseamnă că n-am iubit cu adevărat omul de lângă noi, ci doar imaginea pe care ne-am făcut-o despre el.
A vedea realitatea, însă, nu înseamnă a iubi mai puțin, ci a iubi conștient. Înseamnă că poți să vezi clar cine este persoana din fața ta – cu părțile ei bune, cu limitele și slăbiciunile sale, dacă sunteți sau nu compatibili la nivel de valori, planuri de viitor, stil de viață – și să decizi cu sinceritate dacă vrei să mergi mai departe alături de ea. Nu pentru ce ai vrea tu să fie, ci pentru ce este cu adevărat.
A ieși din idealizare nu înseamnă să renunți la visul unei iubiri frumoase, ci înseamnă să renunți la niște iluzii care te încurcă și care te pot răni. Iar asta îți oferă libertatea de a construi o relație autentică, bazată pe adevăr. Alegi în mod conștient să fii cu celălalt, nu din nevoie, nu pentru că îți umple golurile interioare, ci pentru că îl placi, îl respecți, îl iubești și îl apreciezi pentru cine este el cu adevărat, cu tot cu imperfecțiunile sale. Iubești un om real – nu o imagine pe care ai creat-o tu, din frică, speranță sau nevoie.
Cum știi că îți admiri partenerul/a cu adevărat?
- poți să-i vezi valoarea și dincolo de relația voastră – adică nu îl apreciezi doar pentru cum te face să te simți sau doar pentru ce îți oferă în mod direct, ci și pentru cine este el ca om, pentru calitățile pe care le manifestă în mod autentic și consecvent. De exemplu, îl poți admira pentru felul în care se comportă cu ceilalți, pentru principiile sale, pentru cum gestionează situațiile dificile, pentru integritatea lui, pentru cum se străduiește să devină un om mai bun etc.
- acesta te inspiră, nu te eclipsează - nu te simți mic în fața lui/ei, nici inferior, nici amenințat, nici în competiție, ci motivat să te dezvolți și tu, la rândul tău. Te simți inspirat de ceea ce este, iar prezența lui/ei scoate la suprafață ce este mai bun din tine;
- îl respecți sincer - îl vezi așa cum este și îl respecți pentru cine este. Îi respecți alegerile, felul în care își trăiește viața, valorile și principiile. Nu simți nevoia să-l corectezi, să-l modelezi sau să-l schimbi pentru a se potrivi mai bine cu imaginea pe care o ai tu despre „cum ar trebui să fie”. Îi respecți individualitatea și unicitatea. Îl lași să fie el/ea, chiar dacă sunteți diferiți și îi respecți libertatea de a fi așa cum simte;
- vorbești frumos despre el/ea în absența lui - felul în care vorbești despre partenerul tău atunci când nu este de față spune multe despre sentimentele tale față de el. Dacă nu simți nevoia să-l critici, să-l ironizezi sau să-l desconsideri în fața altora, ci obișnuiești să vorbești frumos despre el/ea și îți este ușor să-i recunoști calitățile, atunci arăți că îl admiri în mod autentic. Ești mândru de el și îl apreciezi nu doar pentru ceea ce face pentru tine, ci și pentru felul în care este el ca om;
- îi recunoști calitățile, dar și limitele și punctele slabe, fără ca acestea din urmă să-i anuleze valoarea în ochii tăi - nu îl idealizezi, dar nici nu îl desconsideri pentru că nu corespunde anumitor așteptări. Îl poți privi realist și, totuși, cu admirație.
Cum îți poți exprima admirația față de partenerul/a tău?
- complimentează-l – un compliment nu e doar o vorbă frumoasă, ci un mod de a-i arăta partenerului că îl vezi și îl apreciezi cu adevărat. Mulți oameni cred că partenerul lor știe deja ce admiră la el/ea și că nu mai e nevoie să spună. Însă mulți nu știu și, chiar dacă bănuiesc, au nevoie să audă;
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
- observă și recunoaște ce face bine – e ușor să vezi ce nu merge bine sau ce lipsește, însă e important să observi și ce funcționează. Fii atent la lucrurile pe care partenerul tău le face bine, chiar dacă par neimportante sau banale și exprimă-ți aprecierea pentru eforturile sale zilnice;
- când îți admiri cu adevărat partenerul, nu simți că pierzi ceva dacă el/ea este în centrul atenției. Dacă reușește ceva important, dacă e apreciat de alții sau se bucură de o reușită a sa, fii acolo pentru el, bucură-te alături de el. Când ești bine cu tine, poți să fii mândru de el fără să te simți amenințat, fără să simți invidie, fără să ai nevoie să atragi atenția asupra ta sau să transformi momentul în unul despre tine. Știi că valoarea lui nu anulează valoarea ta, iar asta face ca relația să fie un spațiu în care vă susțineți reciproc, nu unul în care sunteți rivali;
- rememorați momentele frumoase împreună – când readuci în prezent o amintire frumoasă, îi transmiți partenerului că acel moment a însemnat ceva pentru tine, că încă îl porți în gândurile tale. E un mod simplu, dar puternic, de a spune: „Îmi face bine să fiu cu tine. Și, uite, îmi și amintesc de ce 😊.”;
- spune-i că ești mândru de el/ea – a-i spune partenerului că ești mândru de el poate părea un lucru nesemnificativ, dar în realitate este un gest care contează foarte mult. Nu e vorba doar de a lăuda un succes anume, ci o manieră prin care îi recunoști și îi apreciezi eforturile, perseverența, parcursul. Poate că a avut o perioadă dificilă, însă a continuat să lupte în ciuda greutăților. Poate și-a îndeplinit un vis, chiar dacă a avut multe îndoieli și obstacole pe parcurs. Spune-i că ai văzut cât de greu i-a fost și că ești mândru de felul în care s-a descurcat;
- încurajează-l când se îndoiește de sine – în momentele în care partenerul/a tău se simte nesigur, are îndoieli sau temeri, spune-i ce vezi tu în el, dincolo de momentele de slăbiciune. Reamintește-i de reușitele sale, de calitățile care l-au adus acolo unde este și de puterea lui interioară. Nu îl încurajezi doar prin vorbe, ci prin faptul că îi oglindești ceea ce el riscă să nu mai vadă în acele momente. Îi reamintești să nu se lase definit de eșecuri și îi arăți că pentru tine nu contează doar cine este în momentele bune, ci că rămâne un om valoros chiar și în cele dificile;
- mulțumește-i pentru sprijinul oferit – când partenerul tău ți-a fost alături într-un moment greu, de exemplu, te-a ascultat, te-a încurajat, te-a susținut când nu mai aveai resurse, nu presupune că „așa e normal” sau că „știe deja” cât de mult a contat pentru tine. Spune-i, mulțumește-i pentru felul în care a fost prezent lângă tine atunci când ai avut nevoie. În acest fel, îi arăți că nu treci cu vederea ce face pentru tine, ci că apreciezi implicarea, efortul și grija lui.
Poate că, citind aceste lucruri, îți dai seama că poate fi ușor să confunzi admirația cu idealizarea, mai ales dacă îți dorești ca relația ta să fie, de data aceasta, altfel, diferită de tot ce a fost în trecut, să funcționeze, să te simți iubit și apreciat. Dar tocmai pentru că îți dorești ceva atât de valoros, este important să privești realitatea așa cum este ea. Să ai răbdare să-ți cunoști și să-ți descoperi partenerul. Să nu ignori ceea ce nu-ți convine și să nu te minți.
Idealizându-l pe celălalt îți creezi iluzia unei iubiri perfecte, dar asta nu te pregătește pentru ce implică, de fapt, o relație autentică. Și, mai devreme sau mai târziu, când imaginea pe care ai construit-o începe să se destrame, rămâi cu frustrarea că „nu e ce ai crezut”.
Iubirea nu înseamnă să te amăgești cu promisiuni pe care nimeni nu le poate respecta ori să te aștepți ca celălalt să fie salvatorul tău, ci să poți să-l vezi exact așa cum este, cu plusuri, cu minusuri, deopotrivă puternic, dar și vulnerabil și să alegi să rămâi acolo, prezent și implicat. Nu vorbim, așadar, despre „perfecțiune”, ci despre două persoane care aleg, zi de zi, să se vadă, să se asculte, să se respecte, să rămână și să evolueze împreună.
Tu îl vezi pe partenerul tău așa cum este sau așa cum ai nevoie să fie?
Dr. Ursula Sandner
Cu respect și recunoștință vă mulţumesc nespus de mult!