Conceptul de „fata mamei” evocă o relație în care mama și fiica se implică excesiv de mult una în viața celeilalte, astfel încât limitele dintre ele devin neclare.
Care sunt caracteristicile unei astfel de relații?
Mama deține un control exagerat asupra vieții fiicei și este excesiv de implicată în viața acesteia. Este o mamă acaparatoare care se insinuează în planurile tale, indiferent că vrei sau nu asta. Ceea ce pentru ea este un comportament iubitor, pentru tine este un comportament sufocant și invaziv. Își bagă nasul peste tot și vrea să vă petreceți tot timpul împreună, să îi acorzi toată atenția ta, indiferent de planurile tale. Se raportează la tine de parcă ai fi totul pentru ea și, chiar dacă ești o femeie adultă, te tratează în continuare ca pe un copil neajutorat.
Aveți deja anumite obiceiuri. De exemplu, vorbiți la telefon în fiecare seară, iar dacă ratezi un apel știi că te va trage la răspundere și se va aștepta să îi explici în detaliu ce ai făcut de nu ai fost disponibilă. Vă vizitați zilnic / săptămânal / cu ocazia fiecărei sărbători, iar dacă refuzi chiar și o singură dată, te va face să te simți vinovată. Sentimentele de obligație și vinovăție reprezintă, de fapt, un mare semnal de alarmă. A respecta anumite tradiții și obiceiuri sau a avea anumite ritualuri ale voastre poate să fie un lucru minunat doar dacă îți dorești și simți să faci acele lucruri. Dacă simți obligație, teamă de consecințe sau vinovăție, relația cu mama ta este mai degrabă bazată pe condiționare și frică.
Mama și fiica se simt dependente una de cealaltă, sunt într-o simbioză emoțională - o fiică care este prea implicată emoțional în viața mamei sale (și invers) poate deveni excesiv de dependentă de aceasta. Această dependență poate afecta relațiile cu alte persoane și capacitatea de a se descurca în situații dificile fără sprijinul matern. Dacă relația devine sufocantă și nesănătoasă, ea poate contribui la apariția anumitor somatizări sau tulburări precum anxietatea, atacurile de panică, depresia.
Într-un astfel de context, poți avea dificultăți în a-ți descoperi și a-ți dezvolta propria identitate, în a te adapta la schimbări, în a lua decizii pe cont propriu. Aștepți aprobarea și validarea mamei, iar simțul propriei valori depinde de acest lucru.
Îți este greu să îți exprimi nevoile și dorințele, să-ți definești și să îți faci cunoscute limitele și granițele personale de interacțiune cu ceilalți, să-ți construiești relații sănătoase cu alte persoane. Ai învățat că a iubi înseamnă a face pe plac celorlalți cu prețul propriei bunăstări, a-i face pe ceilalți fericiți, chiar dacă renunți la tine și la dorințele tale. Ai învățat că trebuie să câștigi dragostea celor din jur oferindu-le ceea ce își doresc, fie că îți place sau nu.
Îți poate fi teamă de intimitate și îți poate fi greu să te deschizi emoțional în fața unui bărbat. Poți simți că ți-ai trăda mama dacă ai acorda mai multă atenție partenerului. Dacă mama nu este de acord cu partenerul ales de tine, poți ezita să te implici cu adevărat în acea relație din teama de a nu-ți supăra mama. Frecvent te simți prinsă între ciocan și nicovală.
În orice caz, mama se va amesteca exagerat de mult în relația voastră, îți va critica partenerul, te va critica și pe tine și se va comporta ca și cum ea ar fi „stăpâna” voastră, iar tu vei rămâne adesea în rolul de copil care trebuie să se supună mamei, care trebuie să asculte de mama. În loc să iei deciziile cu partenerul tău, ajungi, de cele mai multe ori, să iei deciziile cu mama. Dacă locuiți în apropiere una de cealaltă sau, mai problematic, în aceeași casă, nu vei avea niciun fel de intimitate, iar relația de cuplu inevitabil va avea de suferit.
Este posibil, de asemenea, să îți fie teamă de bărbați. Prin faptul că mama te-a acaparat, a ajuns să te îndepărteze de tatăl tău. Pentru că nu ți s-a permis să te apropii prea mult de el, adică să ai o relație echilibrată cu ambii părinți, în mintea ta se poate forma o credință de tipul: „dacă mama mea cea bună și protectivă nu mă lasă să mă apropii de tata, înseamnă că tata este rău, este periculos”. Inconștient ajungi să te raportezi astfel la bărbați și îi respingi pentru că îi percepi ca fiind periculoși. Respingi, într-o anumită măsură, și energia masculină din tine, iar asta te transformă într-o ființă pasivă care crede că are mereu nevoie de cineva pentru a înainta în viață.
Mai există, de asemenea, și scenariul în care, din cauza fricii intense de abandon pe care o ai, să te agăți cu disperare de partenerul de viață sau de propriii copii, repetând același tipar. Dragostea mamei tale este acaparatoare și restrictivă și aceasta este dragostea pe care tu o cunoști și o aștepți la rândul tău.
Te simți responsabilă de nevoile emoționale ale mamei și te simți presată să-i îndeplinești dorințele și așteptările, chiar dacă acest lucru înseamnă renunțarea la propriile nevoi, dorințe, interese, aspirații. Îți este teamă că îi vei pierde afecțiunea și te simți obligată să faci tot ce poți pentru a o face fericită. La nivel inconștient, te macină acea teamă primară a copilului care ai fost odată – dacă fac ceva greșit și îmi îndepărtez mama, ea nu mă va mai iubi și nu va mai avea grijă de mine, iar eu nu voi putea supraviețui singură. Așadar, dacă te dezaprobă, se supără sau își arată dezamăgirea, ai senzația că nu îți mai rămâne nimic de făcut decât să îi cedezi.
În orice caz, dacă nu îi faci pe plac, te va face să te simți vinovată. Vinovăția este „cârligul” cu care te prinde de fiecare dată. O anumită tonalitate, o privire pe care tu o cunoști foarte bine, un anume oftat pot declanșa în tine instant sentimentul de vinovăție. Nu este nevoie să fie dură în exprimare, poate doar să-ți spună, pe un anumit ton, lucruri de genul: „of, sunt tare dezamăgită că nu vii la masă duminica aceasta” sau „ce rău îmi pare că nu mi-ai spus că mergi la teatru, știi că voiam și eu să vin. Toată ziua stau în casă și fac treabă, dar cine apreciază asta?”.
Ești confidenta și cea mai bună prietenă a mamei – dacă mama este nefericită în propria căsnicie sau dacă este o mamă singură, va încerca să obțină de la tine afecțiunea care îi lipsește, iar tu vei deveni principalul pilon de susținere. Se va baza pe tine pentru a-i alina singurătatea, a-i împlini nevoile afective, punând, astfel, o imensă presiune pe umerii tăi. Aceeași situație este valabilă și în cazul în care mama ta nu a reușit să-și construiască o viață care să o împlinească. Poate că a renunțat la visurile ei, poate că nu a reușit să realizeze ce și-a dorit, poate că nu și-a format un cerc social și nu și-a explorat interesele, pasiunile, talentele, iar tu ai devenit alinarea ei, motivul ei de a trăi, confidenta ei, cea mai bună prietenă.
Ce înseamnă, de fapt, pentru mama ta această dragoste acaparatoare, această prietenie strânsă?
- nu ai voie să ai o viață care să nu mă includă;
- nu ai voie să ai secrete față de mine;
- nu ai voie să spui „nu”, pentru că asta înseamnă că nu mă iubești;
- ești responsabilă de fericirea mea (tu ești totul pentru mine, ești rațiunea mea de a trăi, așa că datoria ta este să mă faci fericită);
- trebuie să-mi faci pe plac / să ai grijă de nevoile mele pentru că... doar pe tine te am / am făcut atâtea sacrificii pentru tine / ți-am oferit atâtea / așa face o fiică bună (sau te vei simți extrem de vinovată altfel);
- nu ai voie să iubești pe altcineva mai mult decât pe mine;
- nu ai voie să pui pe altcineva pe primul plan (nici pe tine, nici pe partenerul sau pe copiii tăi).
Mama poate simți că rolul ei matern este definitoriu pentru ea. Propria teamă de abandon, dar și nevoia de a se simți iubită și importantă, o împinge pe mamă să-și dorească o apropiere simbiotică cu propriul copil. Are nevoie ca tu să ai nevoie de ea. Are nevoie de un copil dependent ca să se simtă ea utilă, valoroasă, importantă.
Mama se folosește de copil pentru a-i oferi un scop în viață sau pentru a-și hrăni ego-ul: „uite ce mamă bună sunt eu, câte fac pentru tine, fetița mea neajutorată”. Este o mamă devotată, capabilă să facă orice pentru tine, mai puțin să accepte să te desprinzi de ea. Nevoile ei sunt mai importante decât ale tale – te împovărează cu responsabilitatea de a o face fericită, în loc de a te învăța să-ți construiești singură o viață. În mesajele pe care ți le-a transmis a pus accentul pe datoria ta față de ea (și mai puțin pe datoria pe care o ai tu față de tine însăți), pe așteptările ei, pe ce trebuie să fii tu în raport cu nevoile ei.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Dacă încerci să te desprinzi de ea, cum este și firesc, să te retragi, să pleci, va face tot posibilul să te aducă înapoi. Din acest punct de vedere, adolescența poate să fi fost pentru tine o perioadă foarte încărcată din punct de vedere emoțional, plină de certuri și conflicte sau victimizare, șantaj emoțional și îmbufnări din partea mamei tale. Dorința ta de a explora și nevoia firească de a-ți afirma individualitatea se băteau cap în cap cu încăpățânarea mamei de a nu-ți acorda încredere, de a te trata în continuare ca pe o fetiță lipsită de discernământ.
„Ai grijă, mamă, să nu pățești ceva”, „nu îți dau voie să... pentru că mi-e teamă să nu pățești ceva”, „ești sigură că vrei asta? Cum să faci TU asta?” și alte asemenea vorbe pe care ți le adresa reprezentau o manieră de a te controla prin inducerea fricii. Mesajul este: „nu te îndepărta prea mult de casă, adică de mine, pentru că o să pățești ceva rău”. Chiar dacă această abordare era izvorâtă din propriile ei frici, din neîncrederea în sine sau din anxietatea ei, astfel de mesaje repetate în mod constant te-au făcut să îți pierzi treptat-treptat entuziasmul și încrederea în sine. Ai ajuns să le introiectezi, iar acum, la vârsta adultă, este posibil ca și tu la rândul tău să suferi de anxietate, să îți fie teamă să încerci lucruri noi, să vezi pericole acolo unde nu sunt. Să ai nevoie în permanență de aprobarea mamei și să te îndoiești de ceea ce vrei, de alegerile și deciziile tale. Desigur, nu este nevoie ca ea să-și exprime verbal această aprobare, deoarece tu deja ai introiectat vocea ei, deja știi cu ce ar fi de acord și cu ce nu. Practic, ai ajuns să te condiționezi și să te înfrânezi singură.
Într-o relație sănătoasă mamă-fiică, mesajele pe care le-ai fi primit te-ar fi ajutat să-ți dezvolți încrederea în tine, independența și ți-ar fi susținut evoluția.
Un alt mod prin care mama susține această dependență este prin intermediul serviciilor – se oferă să te ajute, să îți gătească, să aibă grijă de copiii tăi, îți dă bani, spune în permanență fraze precum: „mă bucur tare mult că pot să te ajut, că doar ăsta e rolul meu de mamă”, „eu pentru tine trăiesc”, face vizite surpriză în care îți/vă aduce cadouri, dar nu se întreabă aproape niciodată dacă prezența sa este oportună sau nu. Poate inclusiv să critice alte mame pentru că nu le consideră suficient de devotate, dând multe exemple, tocmai pentru a scoate în evidență câte face ea pentru tine sau pentru ca tu să începi să o lauzi.
Dacă ești obișnuită, încă din copilărie, să fii hiperprotejată, să ai siguranța că mama ta te va „salva” de fiecare dată de propriile responsabilități, poate să ți se pară și acum doar o dovadă de afecțiune și grijă părintească tendința ei de a face pentru tine sau în locul tău lucruri pe care la fel de bine le poți face singură. Într-o anumită măsură, ai o teamă că nu te-ai putea descurca fără ea – fără ajutorul ei, fără sfaturile ei, fără gesturile ei.
Ai dezvoltat o dependență care te paralizează. Fiind mereu ajutată, ți s-a insuflat sentimentul că nu ești suficient de capabilă, de bună, de competentă. Dacă mama ta a pus accentul pe ceea ce nu poți să faci, pe punctele tale slabe, ca și cum nu ai fi în stare de mare lucru, asumându-și rolul de a te îngriji așa cum o pasăre își oblojește puiul cu aripa rănită, ajungi să te simți în permanență ca și cum ceva ar fi în neregulă cu tine. Dar nu este. Aripile tale sunt perfect sănătoase.
Oamenii din jurul tău pot să te invidieze pentru câte face mama ta pentru tine și chiar să îți reproșeze că ești nerecunoscătoare, fără să știe, însă, dedesubturile acestei relații.
De obicei, prețul plătit este pierderea independenței, intimității și un sentiment de obligație care te macină. Cumva simți că nimic nu este „gratuit”, că ceea ce face pentru tine, cadourile și gesturile ei de generozitate reprezintă moneda de schimb prin care se poate infiltra în viața ta, acaparând-o, în final, cu totul. Chiar dacă ajutorul este cât se poate de real, el poate reprezenta și un pretext prin care mama ta solicită în permanență să rămâneți în contact, indiferent de nevoile și preocupările tale. Cu cât simți că îi datorezi mai multe, cu atât mai vinovată te simți când o refuzi, când vrei să faci lucruri pentru tine, când vrei să îți trăiești viața independent de ea.
Adevărata ta datorie este să îți definești individualitatea și să îți construiești propria viață, făcând propriile greșeli și învățând din ele, ca orice alt om de pe acest pământ, iar rolul mamei este să te susțină.
Problemele sau comportamentele inadecvate ale altcuiva NU sunt responsabilitatea ta.
Ai dreptul să spui „nu” și ai dreptul să te răzgândești.
Ai dreptul la propriile opinii, convingeri și sentimente.
Ai dreptul să ai viața pe care ți-o dorești și să îți găsești puterea de adult.
Îți este, totuși, greu să te desprinzi de ea, deoarece ai constant un sentiment de vinovăție dacă o refuzi, dacă nu te comporți așa cum se așteaptă și își dorește ea, dacă alegi să faci lucruri pentru tine și să te pui pe tine pe primul plan în viața ta. În același timp, te poți simți furioasă și frustrată. Au existat multe momente în viața ta când ai încercat să i te împotrivești, să ieși de sub aripa ei, când ai simțit că este prea mult ceea ce se întâmplă, însă nu ai reușit să schimbi mare lucru.
Ce poți face acum? Te invit să citești continuarea acestui articol aici.
Dr. Ursula Sandner
Cred ca exagerezi.Sunt mama a 2 fete si bunica la 4 nepoti. Ajutorul pe care il dau nu obliga la nimic.Nici pretentii nu am sa mi-se dea raportul la ce fac dar daca imi spun ma bucur .