Cum ne autosabotăm?

Autosabotarea se referă în general la acele acțiuni distructive pe care cineva le inițiază împotriva propriei persoane, de cele mai multe ori într-o manieră inconștientă. O persoană care se autosabotează reușește cumva să își creeze singură obstacole și să își pună piedici, mai ales când este pe punctul de a-și atinge un obiectiv, a-și îndeplini un scop sau un vis.

Cauzele autosabotării se pot referi la:

Lipsa încrederii în sine și o stimă de sine scăzută - în momentul în care ai o imagine de sine negativă și crezi că nu meriți să fii fericit sau să ai succes, chiar și atunci când ești pe punctul de a obține un lucru pozitiv în viața ta, de a realiza ceva, poți ajunge să dai cu piciorul acelei șanse tocmai din cauza credinței adânc întipărite în mintea ta că nu meriți. Cum putem explica acest lucru? Ceea ce se întâmplă este că apare un conflict intrapsihic între credința de bază „nu merit” și evidențele din realitate. Pentru că oamenii au tendința de a fi constanți, adică de a acționa în acord cu credințele lor, puși în acea situație vor încerca să schimbe realitatea pentru a coincide cu credințele lor. Se vor autosabota deoarece un set de credințe focalizat pe eșec nu se poate împăca cu obținerea de realizări în viață.

Menținerea unui fals sentiment de control - aici ne referim la a deveni atât de obișnuit cu zona ta de confort încât orice tentativă de a ieși din ea se traduce prin frica de necunoscut și pierderea controlului – îți este mult mai frică de ceea ce nu cunoști, de posibilitatea de a încerca și a eșua decât de a nu încerca deloc sau a-ți programa singur eșecul; în acest caz tu „ești în control”.

Căutarea atenției din partea altora sau nevoia de dramă - chiar dacă este o manieră negativă prin care obții acea atenție, în momentul în care te confrunți cu un eșec, te aștepți să fii consolat, compătimit sau ajutat de alții. Aici nu ne referim la acele „eșecuri” cu care inevitabil ne confruntăm cu toții în viață, însă pe care le putem privi ca pe niște oportunități de a învăța, ci ne referim la o mentalitate focalizată pe nereușită ce își face simțită prezența mereu, indiferent de aria sau domeniul vieții tale. Vorbim de acțiuni constante și consecvente.

Manierele prin care ne autosabotăm se pot referi la:

Adoptarea unei mentalități de victimă prin care îți renegi puterea interioară - consideri că nu poți sau că destinul nu îți permite să-ți realizezi cele mai frumoase aspirații sau visuri.

A părea în fața altora incompetent sau mai puțin capabil decât ești de fapt - aceasta este o manieră de evitare a responsabilității și de autoprotejare - de exemplu, dacă ai simțit că părinții tăi au avut întotdeauna așteptări foarte ridicate de la tine pe care tu însă nu le-ai putut îndeplini, criticându-te pentru asta, poți alege să pari mai puțin competent pentru ca alții să nu-și mai facă așteptări în ceea ce te privește.

Sabotarea relațiilor prin comportamente menite să-i îndepărteze pe cei din jur (crize de furie, apropiere urmată de evitare, posesivitate, gelozie) – în general se poate ajunge în astfel de situații dacă persoana nu consideră că merită să aibă parte de iubirea și respectul celorlalți.

Autodevalorizarea și un dialog intern negativ bazat pe credința că nu vei putea reuși, că nu ești suficient de bun: „Ce rost are să încerc? Oricum voi eșua.”, „Nu mă voi descurca”, „Nu pot face față”.

Modestia exacerbată, care poate fi sinonimă cu negarea propriilor reușite: „Nu este meritul meu. Ce mare lucru am făcut?” sau supraestimarea realizărilor celorlalți și subestimarea celor proprii.

A permite altora să te influențeze negativ prin criticile lor (care, de altfel, pot să nu fie bazate pe realitate) și a le permite să te devalorizeze ori să se poarte cu tine cu lipsă de respect și considerație - prin acest lucru demonstrezi că tu nu te respecți pe tine.

Grijile continue care ajung să pună stăpânire pe viața ta – de exemplu, teama că dacă vei avea succes, cei apropiați ție își vor schimba atitudinea ori se vor îndepărta de tine, focalizarea pe anumite detalii nesemnificative și exagerarea pericolului sau gravității anumitor situații; sentimente foarte puternice de anxietate sau chiar atacuri de panică sau manifestări psihosomatice atunci când ești pe punctul de a obține ceva foarte important pentru tine.

Sacrificarea de dragul altora - când te sacrifici pentru cineva poți avea un sentiment de noblețe sau altruism, fapt ce te face să te simți bine, însă acest lucru poate masca neasumarea responsabilității pentru ceea ce îți dorești să realizezi pentru tine - „nu am timp să fac asta pentru mine deoarece trebuie să mă ocup de nevoile și dorințele altora”

Amânarea - știi că ai o anumită sarcină de îndeplinit, însă de fiecare dată amâni să te ocupi de ea, sau începi un proiect, însă nu îl duci la bun sfârșit găsindu-ți scuze.

Acumularea de visuri nerealizate - știi că ți-ai dorit sau îți dorești să îndeplinești ceva, însă nu acționezi în niciun fel - totul rămâne la stadiul de vis imposibil de realizat, însoțit de regrete.

Neglijarea sănătății fizice (cu privire la alimentație, lipsa de somn, stilul de viață pe care îl menținem) și mentale (refuzul de accepta că avem anumite probleme, refuzul de a cere și de a accepta ajutor din exterior etc).

Mâncatul în exces sau privarea de hrană.

Consumul excesiv de alcool sau consumul de droguri. În general ne putem referi la orice tip de dependență care ne împiedică să devenim cea mai bună versiune a noastră sau să ne atingem scopurile.

Ce poți face? Poți începe prin a conștientiza manierele prin care te autosabotezi și a accepta că faci asta. Identifică acele comportamente și întreabă-te care este motivul pentru care faci asta? Poate nu simți că ești demn de a fi iubit, apreciat; poate consideri că nu meriți să ai succes din cauza tuturor mesajelor care ți-au fost transmise de-a lungul vieții sau în copilărie „nu ești bun de nimic”, „nu o să reușești nimic”, „ești un nimeni”. Realizează că acele voci nu îți aparțin și nu trebuie să le mai dai crezare. Învață să te iubești pe tine mai mult. Să dezvolți o relație frumoasă și sănătoasă cu tine. Pentru că de aici începe totul.

Devino conștient de dialogul tău interior - care sunt acele gânduri negative pe care ți le tot repeți? Cum îți vorbești? Dacă ar fi să te detașezi puțin de propria persoană, să îți imaginezi că ar trebui să te descrii pe tine ca și cum ai fi un observator, ce ai spune despre tine? Ai începe cu lucrurile pozitive sau cu cele negative? Care dintre ele ar prima? Acele păreri negative pe care le ai, sunt oare ele în întregime adevărate? Iar dacă observi că ai anumite puncte slabe, nu ar fi mai ok să te gândești ce poți face pentru a le îmbunătăți?

Dacă luăm în considerare faptul că una dintre cele mai importante cauze care stau la baza autosabotării se referă la lipsa de încredere în sine și o stimă de sine scăzută, ne putem gândi că exact asupra acestui aspect este important să începem să lucrăm. Este știut faptul că pentru a putea obține ceea ce ne dorim de la viață sau a ne atinge obiectivele este necesar ca noi să credem că putem face acest lucru, să avem încredere în noi. Astfel încât, în momentul în care ne stabilim obiective noi, însă ne simțim cumva neîncrezători, să ne aducem aminte de toate realizările și punctele noastre forte și să concepem un plan inteligent prin care putem ajunge să la atingem. Să ne dăm seama dacă trebuie să schimbăm planul sau să schimbăm ceva la noi. Să ne chestionăm credințele și valorile. Ne reprezintă ele într-adevăr autenticitatea? (dacă dorești să afli mai multe detalii despre aceste subiecte te invit să accesezi cursul online de life coaching Arborele Vieții).

Autosabotarea nu se referă la acțiuni ocazionale prin care ne facem rău, ci se referă la anumite tipare de gândire și comportament. Este vorba despre un proces în continuă desfășurare care, însă, poate fi schimbat. Ca de obicei, primul pas este conștientizarea, urmată de schimbarea manierei în care gândim despre noi, ne raportăm la noi, dar și la ceilalți, și, bineînțeles, acțiuni diferite.

Fii prietenul tău cel mai bun, nu dușmanul cel mai înverșunat!

Cu drag,

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

 

4 comentarii pentru “Cum ne autosabotăm?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *