Neajutorarea învățată reprezintă o condiție psihologică în care persoana a învățat să acționeze sau să se poarte neajutorat într-o anumită situație, chiar dacă în realitatea persoana are puterea de a schimba sau de a ieși din situația neplăcută în care se află.
Conceptul a fost inițial dezvoltat de psihologul Martin Seligman în anii '60, pe baza observațiilor sale legate de comportamentul animalelor în diverse experimente. Acesta, împreună cu colaboratorii săi, au descoperit din întâmplare în timpul unor experimente care încercau să surprindă legătura dintre teamă și învățare, fenomenul de neajutorare învățată. Animalele care au fost supuse la situații în care nu au avut nicio posibilitate de a-și controla mediul, au dezvoltat un comportament de neajutorare, chiar și atunci când li s-au oferit ulterior opțiuni de control. Așadar, conceptul sugerează că, în urma unor experiențe repetitive de lipsă de control, oamenii pot dezvolta o mentalitate de neajutorare, percepându-se pe ei înșiși ca fiind incapabili să influențeze rezultatele vieții lor.
Când oamenii încep să creadă că nu au niciun control asupra a ceea ce se întâmplă cu ei, încep să se simtă și să se comporte ca și cum ar fi neajutorați. Neajutorarea este învățată, deoarece nimeni nu se naște cu credința că nu are control asupra a ceea ce i se întâmplă și că este inutil chiar și să încerce să facă ceva pentru a ieși din situația respectivă. Dacă o persoană învață că felul în care se comportă nu schimbă cu nimic situațiile aversive în care se află, acea persoană nu va mai încerca să facă ceva, nici măcar în situațiile în care are puterea de a produce schimbările respective.
Este o resemnare pasivă în fața expunerii repetate la anumite situații neplăcute, negative, percepute a fi inevitabile. În acest fel, persoana învață că nu va putea evita ca lucruri negative să i se întâmple și în viitor (deoarece i s-au întâmplat și în trecut și nu a avut ce face), că nu are niciun control, astfel că nici nu va încerca să le prevină sau să acționeze în vreun fel.
Traumele sau situațiile negative repetate încep să influențeze sentimentul autoeficacității și gradul în care persoana crede că poate controla evenimentele care o afectează (locul controlului).
Autoeficacitatea este credinţa sau expectanţa unei persoane că este capabilă să execute un comportament. Altfel spus, încrederea că poate face față provocărilor, că poate realiza cu succes anumite comportamente și gestiona situații viitoare. Felul în care o persoană judecă propria eficacitate determină dacă va iniția sau nu un anumit comportament, cât efort va depune și cât timp va persista în fața obstacolelor. Cu cât este mai mare autoeficacitatea, cu atât va fi mai mare performanţa realizată, iar eforturile depuse nu vor fi percepute ca fiind copleșitoare.
Locul controlului se referă la gradul în care o persoană crede că poate controla evenimentele care o afectează. Persoanele care au un loc al controlului intern cred că evenimentele din viața lor sunt rezultatul propriilor comportamente şi acţiuni. Cei cu un loc al controlului extern cred că alţii, soarta sau norocul determină, în cea mai mare măsură, diversele evenimente trăite.
Când crezi în eficacitatea personală și ai un loc al controlului intern, te simți încrezător și puternic, chiar și atunci când te confrunți cu adversități și obstacole.
În cazul neajutorării învățate, nu ai încredere în capacitatea ta de a face față provocărilor, nu crezi că acțiunile tale vor schimba în vreun fel situația, astfel că ajungi să nu mai vezi vreo cale de ieșire.
Este posibil ca neajutorarea învățată să se manifeste în anumite aspecte ale vieții tale, iar în altele mai puțin (de exemplu, ai încredere că te poți descurca bine la job, dar îți este greu să impui limite și granițe în relațiile interpersonale, însă, în general, aceste aspecte sau planuri ale vieții tale se întrepătrund și se influențează reciproc, astfel că dacă te percepi ca fiind neajutorat, se va vedea, într-o măsură mai mică sau mai mare, în fiecare plan al vieții tale.
Există numeroase situații care pot contribui la dezvoltarea neajutorării învățate:
Copilăria (abuzurile, violența domestică, neglijarea, traumele), mediul familial și evenimentele semnificative din trecut pot crea un teren propice pentru dezvoltarea neajutorării învățate. Cei care au experimentat consecutiv lipsa de control în diverse contexte pot internaliza această stare și pot avea înclinații către o percepție negativă asupra propriei capacități de a influența evenimentele.
De exemplu, un copil care a crescut într-un mediu familial abuziv își poate forma credința că lumea este un loc dur și periculos și că nu poate avea încredere în oameni. Dacă percepe că nu se poate baza pe cei din jur, pentru că aceștia, în loc să aibă grijă de el, îi fac rău, poate crește cu credința că întotdeauna i se vor întâmpla lucruri rele, indiferent ce ar face el.
Un alt exemplu poate fi următorul: un copil crescut într-un mediu în care nu i se oferă oportunitatea să își exprime opinia sau să își asume responsabilități poate dezvolta o mentalitate de neajutorare.
Sistemul de recompense și pedepse din cadrul educației poate juca, de asemenea, un rol semnificativ în modelarea comportamentului copiilor. Atunci, când copiii sunt lăudați și recompensați pentru reușitele lor, se dezvoltă încrederea în propriile abilități. Însă, dacă pedepsele sunt exagerate sau aplicate în mod nedrept, aceștia pot învăța că eforturile lor sunt inutile și că nu pot controla consecințele.
Mediu familial critic sau autoritar - relația cu părinții joacă un rol important în formarea modului în care copiii percep controlul asupra vieții lor. Un copil crescut într-un mediu în care primește critici constante, indiferent de eforturile sale, poate ajunge să creadă că nu are control asupra rezultatelor și că, oricât ar încerca, va eșua. Părinții care nu încurajează eforturile și progresele copiilor, care nu încurajează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor, care nu le acordă copiilor șansa de a-și exprima independența sau creativitatea, care oferă un feedback constant negativ, care nu își sprijină copiii, ci le subminează constant încrederea, pot contribui la construirea unei imagini de sine negative.
Copiii învață de la părinții lor cum să interpreteze și să răspundă la evenimente, la stres și eșecuri - sunt extrem de receptivi la modelele comportamentale ale părinților, astfel că, dacă aceștia manifestă neajutorare în fața propriilor provocări sau pesimism, pot influența copiii să adopte o atitudine similară.
Soluționarea problemelor în locul copiilor – atunci, când părinții preiau rolul de rezolvare a problemelor pentru copii, în loc să îi încurajeze să găsească singuri soluții, când fac pentru ei ceea ce ar putea face singuri, aceștia pot internaliza convingerea că nu sunt capabili să facă față provocărilor. Pe de altă parte, un mediu care încurajează autonomia și dezvoltarea rezilienței poate contracara efectele neajutorării învățate. Atunci, când copiii sunt încurajați să își asume responsabilități, să își depășească limitele și să își dezvolte propriile strategii de rezolvare a problemelor, ei pot dobândi o mentalitate mai proactivă și o încredere crescută în capacitățile lor.
Eșecuri repetate - copiii, în dezvoltarea lor, sunt expuși la diverse experiențe. Dacă acestea includ în mod constant eșecuri și lipsa de succes într-un anumit domeniu, copiii pot începe să asocieze acel domeniu cu neajutorarea și lipsa de control. De exemplu, un copil care întâmpină dificultăți frecvente în rezolvarea problemelor de matematică, poate dezvolta o mentalitate de neajutorare în acest domeniu.
Experiențele școlare sau profesionale în care persoana primește evaluări negative constante, fără o recunoaștere adecvată a eforturilor depuse, pot contribui la instalarea neajutorării învățate.
De exemplu, un student care se confruntă cu eșecuri constante în domeniul academic și nu primește sprijinul necesar pentru a-și îmbunătăți performanțele poate începe să creadă că nu are control asupra succesului său. Aceasta poate duce la o mentalitate de neajutorare și la evitarea eforturilor de îmbunătățire.
Un angajat care se confruntă cu eșecuri repetate la locul de muncă sau care nu primește recunoaștere pentru eforturile sale poate dezvolta o mentalitate de neajutorare. Lipsa de susținere și absența unor oportunități de creștere profesională pot contribui la instalarea acestei stări.
Standarde nerealiste - așteptările nerealiste, presiunea constantă de a reuși, compararea permanentă cu alții și sentimentul cronic de a nu fi la înălțimea așteptărilor pot determina copiii să se simtă copleșiți de lipsa lor de performanță, contribuind astfel la neajutorarea învățată. Dacă această presiune familială sau școlară nu este gestionată corespunzător și nu se pune accent și pe efortul personal și dezvoltare individuală, pot apărea sentimente de neputință, sentimentul că nu au control asupra propriului succes și incapacitatea de a satisface așteptările.
Mass-media, prin promovarea unor standarde nerealiste de succes și fericire, poate contribui la formarea unei percepții distorsionate asupra așteptărilor sociale și individuale.
Relații interpersonale toxice - persoanele aflate în relații abuzive sau toxice pot să simtă că nu au control asupra propriilor vieți. Aceasta poate conduce la instalarea unei mentalități de neajutorare, în care persoana începe să creadă că este incapabilă să se elibereze dintr-o astfel de relație sau să își construiască o viață independentă și sănătoasă.
Confruntarea cu prejudecăți și discriminare - persoanele care se confruntă cu discriminare pe baza de rasă, de gen, sau pe baza altor criterii, pot ajunge să creadă că nu au control asupra modului în care sunt tratați în societate. Acest sentiment de neputință poate afecta încrederea în sine și poate contribui la neajutorarea învățată. De asemenea, societatea, prin etichetare și stereotipuri, poate influența modul în care individul percepe propriile capacități, în special atunci când acestea nu se încadrează în normele sociale.
Cum se manifestă neajutorarea învățată?
Evitarea situațiilor noi sau dificile - un semn clar al neajutorării învățate este evitarea situațiilor noi sau dificile. Persoanele care se consideră neajutorate pot dezvolta o teamă de a încerca lucruri noi, pot evita provocările și situațiile care implică efort și asumarea responsabilității, considerându-le prea dificile sau imposibile, deoarece cred că eforturile lor nu vor duce la succes. De asemenea, au tendința de a evita rezolvarea problemelor dificile, sperând că acestea se vor rezolva de la sine sau că altcineva va interveni.
Toleranță scăzută la frustrare - pentru că simt că totul este în afara controlului lor, oamenii care se confruntă cu neputința învățată au o toleranță foarte scăzută la frustrare. Se simt ușor copleșiți sau derutați atunci când lucrează la diferite proiecte sau interacționează cu diverși oameni.
Tendința de a renunța ușor - chiar și atunci când încep să lucreze la ceva, renunță destul de repede. Le este greu să ducă la bun sfârșit sarcinile ori să urmărească cu perseverență îndeplinirea obiectivelor deoarece chiar și cele mai mici obstacole li se par insuportabile.
Perfecționismul excesiv - un alt indicator poate fi perfecționismul excesiv. Persoanele care au experimentat neajutorarea învățată pot dezvolta o teamă de a nu face greșeli și pot căuta mereu perfecțiunea pentru a evita critica sau eșecul.
Nevoia excesivă de aprobare - pot dezvolta o nevoie excesivă de aprobare și pot căuta constant validarea celor din jur pentru a compensa sentimentul lor de neputință și lipsă de control.
Autosabotaj și autolimitare - pot avea comportamente de autosabotaj sau autolimitare, crezând că orice efort suplimentar este inutil sau că nu merită să încerce și criticându-și în mod constant abilitățile, chiar și în situații în care pot realiza cu succes ceea ce au de făcut.
Lipsă de inițiativă - manifestarea pasivității și lipsa inițiativei pot fi semne ale neajutorării învățate. Pot aștepta pasiv ca evenimentele să se întâmple în jurul lor, fără să își asume un rol activ.
Gândirea dihotomică - vederea lumii în termeni de „totul sau nimic”, unde succesul este văzut ca unică opțiune validă, iar orice altceva este considerat un eșec complet.
Perspectivă pesimistă - adoptarea unei viziuni pesimiste asupra viitorului și a capacității personale de a influența evenimentele. Un stil explicativ pesimist diminuează capacitatea de a răspunde în mod proactiv în fața evenimentelor negative.
Stilul explicativ al persoanei sau stilul de atribuire (felul în care o persoană interpretează și explică evenimentele prin care trece și comportamentele) afectează probabilitatea învățării neajutorării. De exemplu, când o persoană se află într-o situație neplăcută, se va întreba „de ce se întâmplă asta?”. Răspunsurile pe care le va da, vor „dicta” stilul explicativ al persoanei – optimist sau pesimist. De exemplu, dacă cineva vede un eveniment negativ ca fiind permanent („asta nu se va schimba niciodată”), și nu temporar, această perspectivă poate încuraja neajutorarea învățată și depresia.
Sau dacă cineva se simte îngrijorat în timp ce se pregătește pentru un examen important, ar putea adopta una dintre următoarele perspective:
Viziunea optimistă: „Acest examen este dificil, așa că îmi voi face un plan de studiu și voi cere ajutor dacă este necesar.” Dacă persoana pică examenul, va spune: „cursurile au fost grele, dar acum știu la ce să mă aștept și cum este mai bine să mă pregătesc.”
Viziunea pesimistă: „Acest examen este dificil, așa că probabil voi eșua indiferent de ce fac”. Dacă persoana pică examenul, va spune: „știam că nu voi lua examenul, am pierdut timpul degeaba învățând. Nici nu mai are sens să merg să îl dau din nou”.
Mentalitatea de victimă și neajutorarea - sentimentul de neputință, pe care îl întâlnim deseori în cazul persoanelor cu o mentalitate de victimă, le oferă acestora anumite beneficii secundare, precum atenția și compasiunea celor din jur. O persoană care a îmbrățișat statutul de victimă nu se simte niciodată în controlul propriei vieți, iar pierderea controlului se accentuează odată cu trecerea timpului. Se simte lipsită de putere, se autodepreciază și nu are încredere în sine.
În partea a doua a acestui articol vom continua să discutăm despre impactul neajutorării învățate asupra vieții personale și profesionale și despre cum poate fi ea depășită, așa că ne revedem curând!
Dr. Ursula Sandner
Sunt interesata de acest subiect pentru mine.