Mentalitatea de victimă este, poate, cea mai defectuoasă dintre toate deoarece te împiedică să îți atingi obiectivele și te menține într-o stare de neajutorare, de neputință învățată. Credințele pe care ți le-ai format de-a lungul timpului și pe care continui să le întărești prin acțiunile tale sunt de multe ori contraproductive și, fără să îți dai seama, te ghidează către o autosabotare repetată.
Victima nu poate, este lipsită de putere și, chiar și atunci când are realizări, îi este greu să le susțină pe termen lung deoarece pentru ea totul trebuie să fie dificil, complicat, nedrept și chiar imposibil. Viața nu îi este în control, ba din contră, îi este împotrivă, iar rememorarea nedreptăților sau suferințelor din trecut o face să se zbată în gânduri de regret și neputință. Cu toții am avut probleme sau ne-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, însă acest lucru nu înseamnă că trecutul nostru a fost doar o nesfârșită dramă. Așa cum am avut parte de momente pozitive, am avut parte și de momente negative. Victima se focalizează în principal pe cele negative pentru a-și reconfirma credințele disfuncționale. Oamenii care își îmbrățișează puterea interioară sunt mult mai ancorați în prezent orientându-se spre viitor, iar victimele trăiesc mult mai mult în trecut, având percepția unui viitor scurtat sau limitat.
Victima crede că ceilalți oameni sunt de vină pentru felul în care se simte și arată viața ei - se simte persecutată, nedreptățită, neapreciată. De altfel, neasumarea responsabilității este caracteristica principală a acestei mentalități.
Persoanele cu o astfel de gândire consideră că nu pot face nimic ca să-și schimbe viața și că depind în totalitate de circumstanțe, noroc, soartă sau alți oameni, factori pe care și dau vina atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc. Au o viziune întunecată asupra existenței, exagerează gravitatea problemelor și, chiar și atunci când li se întâmplă lucruri pozitive, găsesc noi motive să se plângă sau să fie nemulțumiți.
Victima simte că nu poate face față situațiilor problematice sau vieții în general. Lumea este un loc înfricoșător, plin de pericole și oameni care caută dinadins să-i facă rău. Critica, fie ea și constructivă, este interpretată ca un atac personal, o devalorizare cumplită.
Și ce îi place victimei cel mai mult să facă? Să se victimizeze, să-și plângă de milă, să se devalorizeze, să se plângă altora cât de greu îi este și câte probleme are, să fie compătimită, ascultată, alinată. Însă nu vrea să caute soluții ori cel puțin să se gândească la ele. Dacă aduci în discuție această variantă sau refuzi să o mai compătimești (întărindu-i astfel neputința), cel mai probabil se va supăra, îți va reproșa că nu-ți pasă, că nu o înțelegi, te va face să te simți vinovat sau rușinat.
Plăcerea victimei este să fie compătimită, ajutată, să i se plângă de milă. Acest lucru este de fapt și principalul beneficiu secundar al acestui rol. Cei din jur se poartă cu mănuși, sunt mai rezervați în a te critica și chiar îți fac pe plac pentru a nu te supăra, iar tu simți că ar trebui să primești un tratament preferențial doar pentru că „suferi”, că „ți-e greu”, că „nu poți”. Cauți să fii ajutat, să-ți rezolve alții problemele, să-și asume alții responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.
De multe ori acest tipar de gândire și acțiune este unul inconștient care funcționează de ani și ani de zile, învârtindu-se în jurul aceluiași punct central: neasumarea puterii interioare. Persoana chiar crede că nu poate face nimic, că viața proprie nu este responsabilitatea sa ori că alți oameni sunt de vină. Problema este că, în momentul în care tu consideri că felul în care trăiești nu depinde de tine, nici nu poți face ceva pentru a schimba ceea ce te nemulțumește. Ești o victimă a circumstanțelor, o frunză în bătaia vântului. Conjunctura trebuie să se schimbe, oamenii trebuie să se schimbe ca să fii tu fericit. Nu vezi soluții sau nu acționezi pentru că ai impresia că oricum nu ai putea schimba nimic, că nu depinde de tine. Ai vrea „să ți se dea” și „să ți se facă”. Îi delegi pe alții cu propria bunăstare. Ești pasiv și îți este greu „să te ridici” atunci când „cazi” ori pur și simplu să faci să se întâmple ceea ce-ți dorești.
Victimele manipulează pentru a-i determina pe cei din jur să le facă pe plac, cel mai frecvent jucând cartea „săracul de mine”, inducându-le celorlalți sentimente de vinovăție și rușine. Dacă te afli într-o relație apropiată cu o astfel de persoană cel mai probabil te simți, de multe ori, folosit. Acest sentiment provine din faptul că victima simte că i se cuvine ca cel apropiat să îi satisfacă nevoile și dorințele.
Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol. Victima care își dă seama că există maniere diferite, benefice, funcționale de a-ți trăi viața, altele decât cele bazate pe autocompătimire și neputință, care conștientizează că ar fi posibil ca totuși problema să fie la ea, și nu la alții, realizează că are în propriile mâini soluția prin care își poate transforma viața - schimbarea propriilor credințe. De fapt, credințele tale te transformă într-o victimă, felul în care te raportezi la tine însuți și la viața ta. Nimeni nu are nimic cu tine. Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața.
Imaginează-ți o persoană care zi de zi își contemplă pasiv viața, care e nemulțumită de relația sa, de job-ul său, de felul în care arată sau de situația sa financiară. Care se simte din ce în ce mai împovărată, captivă în propria viață sau în propriul trup. Care își plânge de milă și care se plânge oricui este dispus să o asculte. Care dă vina pe alții și refuză să se gândească la soluții ori să le implementeze. Care își repetă de fiecare dată că ea nu poate, că nu a avut niciodată noroc, că soarta îi este potrivnică și cine știe ce alte nenorociri o mai așteaptă.
Și acum imaginează-ți o persoană în aceeași situație, care are același tip de probleme, însă care refuză să creadă că nu se poate face nimic. Care își repetă de fiecare dată că, oricât de greu ar fi pe moment să se lupte cu neajunsurile vieții sau cu propriile limitări, nimic nu o va opri să-și transforme viața, să facă pas cu pas schimbările dorite. Care se vizualizează în varianta sa ideală și care face orice îi stă în putință pentru a ajunge acolo. O persoană care își hrănește gândurile care îi dau putere și refuză să accepte în mintea și în jurul său toxicitatea.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Care crezi că este deznodământul în fiecare dintre aceste două cazuri? Orice călătorie începe cu primul pas și orice schimbare necesită, în primul rând, încrederea că vei putea să te descurci cu orice obstacole ți-ar apărea în cale. Nu este ușor să faci schimbări, dar satisfacția faptului că ai reușit să obții ce ți-ai propus te va face să te simți din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și din ce în ce mai puternic.
Totul pornește de la un „simplu” gând. Mai multe gânduri de același fel formează un tipar cognitiv, îți conturează credințele față de tine însuți, lume sau viață. Credințele îți dictează alegerile, iar alegerile și deciziile precum și acțiunile tale îți făuresc viața.
Fii conștient de ceea ce gândești, pune la îndoială credințele tale, întreabă-te dacă sunt sau nu adevărate, dacă îți sunt sau nu benefice. Schimbă ceea ce nu-ți mai folosește și ai încredere în faptul că poți să îți schimbi viața! Asumă-ți responsabilitatea pentru fiecare gând, trăire și acțiune și preia controlul asupra vieții tale!
Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!
Dr. Ursula Sandner
Va iubesc mult…..!
Buna seara,multumim pentru acest articol, atat de important, o noua lectie de viata! Sa fii”prezent”in viata ta, cu asumarea alegerilor si responsabilitatii ajuta la mentinerea unui echilibru interior.Puterea interioara e „treaza” mereu, doar sa crezi in ea si sa-i soliciti ajutorul. Intuitia si puterea interioara, doua aliate puternice ale omului . O seara placuta va dorim!
Buna ziua !
Subscriu.Am in jurul meu oameni de genul asta si constat ca si eu trebuie sa fac schimbari mari intrucat sunt in rolul salvatorului.Am cazut in capcana lor de nenumarate ori dar ma bucur ca acum stiu.
Multumesc !
Si eu am fost in aceasta situatie de salvator, sincer mi a ajuns, acum ma salvez pe mine.
Victima isi iroseste viata ! Neincrezatoare in propriile forte desi este inventiv si ingenios! Doreste intr-adevar sa fie permanent apreciat si lăudat pentru ceea ce face! Munceste pana la epuizare atunci cand vrea sa faca ceva, desi nimeni nu-i cere acest lucru.
Am alaturi de mine o persoana foarte dragă mie care se victimizeaza: este sora mea!
As dori sa o ajut sa iasa din aceasta categorie de persoane si mi-ar fi de mare ajutor niște sfaturi. Este foarte greu! Am incercat sa o fac sa vada altfel trecutul si viitorul dar , atunci cand cred ca am facut un pas inainte, ma întorc doi pasi! Multumesc anticipat!
Sper sa reusesti sa o ajuti pe sora ta sa devina o luptatoare, dar incearca sa intelegi si perspectiva ei. Noi, ca oameni, reactionam diferit si intelegem viata diferit. Decat sa consideri ca sora ta face parte dintr-o categorie „toxica” de persoane, ai putea sa te gandesti ca asta e modalitatea ei de supravietuire, poate nu e atat de puternica precum esti tu. Am observat ca noi oamenii nu prea suntem in stare sa ii ascultam pe cei din jur, mai ales cand vine vorba de lucruri negative. Mama mea este una dintre acele persoane care simte nevoia sa isi spuna off-ul adesea, dar o ascult de fiecare data cu durere in suflet pentru ca stiu cat de mult a suferit si stiu ca are nevoie de mine. Cred ca are tot dreptul sa considere ca viata a fost nedreapta cu ea(parca i-a fost scris ca la fiecare moment de fericire sa plateasca cu alte 10 momente de tristete)deoarece in timp ce ea a suferit, alti oameni o duceau extrem de bine. Suferinta e peste tot, dar conteaza foarte mult cum reusesti tu ca si persoana sa privesti situatia pentru ca e important sa ramai puternic si stabil emotional. Victimele nu sunt niste persoane ce trebuie evitate, ci persoane care sufera. Asta e ceea ce mi se pare ca nu subliniaza acest articol…trateaza prea dur totul. Oamenii nu sunt toti la fel si nu ii poti analiza niciodata perfect, indiferent de cate carti ai studiat.
Mulțumesc ! Pentru încurajări si sfaturi .
„Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol.”
Victima este victimă, deoarece pe timpul creșterii, în tranziția copil-adolescent-adult, a fost abuzat, adica, a fost victimă. Persoanei in cauză i s-a implantat in creier un anumit tip de comportament, viziune asupra vieții, un anume tip de raspuns la stimulii din mediul înconjurător. Așadar, la fel cum persoanele pozitive/optimiste/puternice/independente, si cum altfel mai doriti, au invatat si s-au dezvoltat intr-un mediu prielnic lor si trateaza viata cu putina sare si putin piper, victimei i-a scăpat sarea toata, si a devenit amar, pentru ca, din pacate, la ea, mediul, nu a fost atât de prielnic. Nu poti declara ca o victimă nu vede in ceea ce face „o problemă „, pentru ca nu stie ca are o problema. Vorbesc din perspectiva unei persoane care a trebuit sa-si dezgroape tot trecutul, sa citească carti de psihologie și să discute cu psihologi, ca sa-si dea seama ca are o problema si, mai exact, ce problema. Abordarea dvs trimite cititorul cu gândul la ideea ca „victima” este un dușman care trebuie evitat, deoarece cauta sa manipuleze in propriile foloase, adică în scop malevolent. Puteti sa incepeti prin a explica cititorului de unde se naște mentalitatea de victimă, ce s-a întâmplat cu acea victima, iar în felul acesta, oamenii care au un cunoscut de acest fel, vor empatiza si il vor încuraja sa caute ajutor, si nu vor încerca sa-l renege, un lucru care i-ar face foarte mult rau. Am o mentalitate de victimă și, ca informație pentru persoanele din jur si pentru cine citeste acest comentariu, duc o bătălie zilnic, cu propria-mi minte, ca sa ma desprind de fantomele trecutului si sa renasc un alt om. Lupta este acerba, iar efortul titanic!
Aveti perfecta dreptate legat de munca interioara titanica care este necesara zilnic, multi ani, ca sa-ti tii in frau mintea si sa nu cazi in capcana victimizarii, iar si iar. Cineva spunea mai sus ca victimele nu ar trebui evitate, nu sunt niste paria, sunt persoane care sufera sau au suferit. Si are dreptate (probabil cunostinte, rude). Insa linia dintre victimizare, manipulare si agresiune e foarte subtire, oricat de empatici vrem sa fim. Si ajungem in situatia proverbului “pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”. Cred ca doamna Ursula vorbeste despre tiparul victimei care prefera beneficiile pe care le-a si explicat, de altfel, si nu vrea sa iasa din acest tipar tocmai pt. Ca are unele beneficii (ca si cel bolnav care, in loc sa vrea sa se vindece, inconstient, isi atrage inca o boala, ca sa primeasca atentie, sa umble oamenii cu manusi pe langa el). Insa, exista si victime cu un trecut neplacut, nedrept, abuzate care fac eforturi sa iasa din acest tipar, lucru absolut laudabil. Care au inteles ca poate copilaria le-a fost trasata de persoanele apropiate, inclusiv tiparele comportamentale, dar ca responsabilitatea vindecarii ranilor, a abuzurilor din copilarie este a adultului ce isi doreste sanatatea fizica si psihica. Ca exemplu personal, va pot spune ca am mostenit sau mi s-a format mentalitate de victima, mama mea a fost si este o victima. Eu am constientizat si m-am vindecat pe la 38 ani, ea nu a vrut (ca ce rost are, “ca e cu un picior in groapa”). Din pacate, nu ne-am mai putut intelege pentru ca nu mai cadeam in plasa santajului emotional ca pana atunci si orice incercare de a o scoate din victimizarea ei (multa critica, nemultumire, frustrare) era interpretata ca pe un afront personal si atunci incepea sa “atace”. Am fost nevoita sa ma protejez pentru a nu pierde ceea ce castigasem in ani de efort de schimbare a credintelor negativiste, defetiste. O compatimesc, dar situatia noastra este o sabie cu doua taisuri. Pe cine sa aleg, pe mine sau pe ea ?
N-as vrea sa par critic, dar articolul este oarecum lipsit de empatie si mai mult arata cu degetul. Oricine iese in strada intre oameni vede ca peste 90 % din cei de acolo sunt sau au trecut prin perioade de victimizare. Toti oamenii lupta dupa puterea si priceperea lor, insa noi avem obiceiul de a adora eroii care au reusit. Nu cred ca e ceva rau in asta, dar totodata umanitatea din noi ar trebui sa recunoasca necazul si durerea in ceilalti. In nicio situatie nu sunt de acord cu evitarea oamenilor pentru slabiciunile lor sau neintelegerile lor. Societatea vestica in general este uma a competitiei si cu anumite standarde, prin urmare una foarte nevrotica.
Cred cu tarie ca oamenii au nevoie de caldura unana si intelegere. Se zice ca dragostea invinge tot, iar eu dau crezare acestei ziceri.
Sa fiti iubiti cu toti.
In aceeasi situatie mă aflu momentan….ingrijesc de o persoana care se victimizează,mereu nefericită,nimeni nu”o ascultă “, (povestește mereu si mereu de persoane pe care eu nu le-am cunoscut niciodată, cateva generații în urma…iar in seara asta i-am zis foarte calma ca nu ma intereseaza. Punct. A facut un adevarat circ, sunt “fara inima “,ca ea este depresiva si caTREBUIE sa se descarce,bineinteles povestea se repeta zilnic,numai ca in seara asta i am spus sa se opreasca ca nu ma intereseaza istoria vecinilor… Cum am de gand sa raman intreaga la cap cred că o sa mi caut altceva… Respect infinit pentru articol. Avem de invatat.