De multe ori relațiile de cuplu devin grele și complicate deoarece, pe măsură ce trece timpul, dacă nu există compatibilitate la nivel de credințe, valori, stil de viață și dacă cei doi nu depun un efort conștient de a-și rezolva problemele și a-și consolida relația, apar conflictele, singurătatea în doi sau despărțirea.
La început totul este minunat, când suntem îndrăgostiți și când ni se oferă și oferim atenție, afecțiune, interes, când suntem entuziasmați și așteptăm cu nerăbdare noi clipe intense petrecute împreună.
Odată cu trecerea timpului fiorii îndrăgostirii încep să se disipeze, iar ceea ce ne rămâne de făcut în acest punct este să decidem dacă dorim să continuăm sau nu relația, ținând cont de gradul nostru de compatibilitate, de disponibilitatea noastră de a ne accepta partenerul așa cum este, dezgolit de propriile proiecții. Să luăm în considerare și dacă ne dorim sau nu același lucru de la acea relație, deoarece dacă ne autoiluzionăm sau ne amăgim că ne vom aduce partenerul pe „drumul cel bun”, suntem mai degrabă predispuși la suferință, dramă și, în final, resentimente.
Însă din pricina propriilor insecurități, din cauza fricii noastre de singurătate, din nevoie ori pentru că ne gândim că avem o vârstă și „trebuie” să ne realizăm și din acest punct de vedere (cămin, familie sau copii), putem ajunge să investim foarte mult din punct de vedere emoțional (și nu numai) în acea relație, deși toate semnele ne arată că ar fi mai bine să ne despărțim și să ne dăm o nouă șansă.
Începem să facem compromisuri și sacrificii și ne așteptăm ca partenerul nostru să facă la fel pentru noi și, cu toate că pe moment nu avem o problemă cu asta, în timp începem să acumulăm în mintea noastră tot efortul depus, împotriva voinței noastre, iar dacă partenerul nu ne răspunde pe măsură, ne simțim frustrați, răniți și chiar trădați și începem o luptă din care niciunul nu iese învingător.
Încercăm să ne schimbăm partenerul sau, în alte cazuri, luăm totul de-a gata, ca și cum ni se cuvine fără ca noi să mișcăm un deget. În acest fel ajungem să ne complicăm singuri relațiile fie pentru că nu apreciem și nu „hrănim” relația noastră de cuplu și ceea ce partenerul aduce în viața noastră, fie pentru că, deși observăm că nu suntem compatibili, din pricina propriilor temeri continuăm să rămânem acolo și să trăim în lipsă de armonie și înțelegere, fie pentru că ne este atât de frică să nu ne pierdem partenerul, încât ajungem să renunțăm, într-un final, la noi înșine prin sacrificiile și compromisurile făcute în speranța că așa „o să fie bine”.
Nu suntem, însă, condamnați la niciuna dintre aceste variante, deoarece tot de noi depinde ce alegem să încurajăm ori să hrănim în relația noastră și ce nu.
Ce aspecte ne pot ajuta, așadar, să avem relații împlinite și armonioase?
- primul aspect, deloc de neglijat, fundamental chiar, este reprezentat de relația pe care o avem cu noi înșine – este important să învățăm să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine, deoarece calitatea relației cu propria persoană setează, de cele mai multe ori, standardele pentru relațiile cu cei din jur. Dacă tu nu faci din propria persoană o prioritate și nu te comporți cu tine cu grijă, respect, compasiune și atenție, toate aceste lucruri se vor răsfrânge în atitudinea și acțiunile tale și vor da tonul pentru felul în care ceilalți se vor raporta la tine;
- în al doilea rând, este important să avem propria noastră viață - dacă ești într-o relație, acest lucru nu înseamnă să ignori ori să renunți la toate celelalte aspecte ale vieții tale. Nu renunța la familia și prietenii tăi, la cariera ta, la hobby-urile și interesele tale, la visurile și aspirațiile tale. Acest lucru nu va face altceva decât să te secătuiască pe interior, să devii mai puțin decât ești de fapt și decât ai putea fi și niciun compromis și sacrificiu care îți răpește din energia ta vitală și îți secătuiește personalitatea nu poate fi răscumpărat cu prețul unei iubiri care, dacă este cu adevărat iubire, nu are cum să-ți ceară să te negi ori să te anulezi pe tine însuți;
- în al treilea rând, să conștientizăm dacă acționăm din nevoie sau din iubire – când ai nevoie de partenerul tău, adică atunci când tu ai multe nevoi nesatisfăcute pe care te aștepti ca el să ți le satisfacă, ai tendința de a fi acaparator și sufocant. Ai nevoie să știi unde și cu cine este, ai nevoie să te reasigure că nu te va părăsi ori că nu există nicio potențială amenințare asupra relației voastre, ai nevoie ca el sau ea să facă lucruri pentru tine, să te liniștească emoțional, să te distreze, să aibă grijă de tine, ai nevoie să ai senzația că îl poți controla, deoarece el este toată lumea ta sau toată lumea ta se învârte în jurul lui. Dacă declari că nu ești posesiv, că ești gelos doar atunci „când trebuie”, că nu te îngrijorezi din cauza partenerului tău, că poate să facă ce vrea, însă îl suni și îi dai nenumărate mesaje pe zi, te superi, te enervezi sau devii bănuitor când nu îți răspunde imediat, îți schimbi programul și prioritățile pentru a-l putea „monitoriza” sau controla mai bine, îți consumi energia pentru a găsi maniere de „a-i arăta tu lui”, și în acest caz toată lumea ta se învârte în jurul lui.
Dacă ești cu o persoană pentru că viața ta este fără sens și scop altfel, pentru că nu știi ce să faci cu tine însuți și cu timpul tău, pentru că nu suporți să fii doar tu cu tine, pentru că te simți singur și asociezi solitudinea cu abandonul și începi să devii anxios sau deprimat, pentru că ai senzația că nu te poți descurca altfel, cel mai probabil nu ești cu acea persoană din iubire, ci din nevoie.
Acest lucru nu exclude, desigur, sentimentele de atașament, însă iubirea are mai mult de-a face cu dorința de a oferi din preaplinul tău, cu dorința de a-l ști pe celălalt bine, chiar dacă acest lucru implică libertatea de a explora ceea ce înseamnă binele pentru el. De exemplu, o persoană îi poate spune partenerului ei că nu dorește să accepte o promovare în carieră, dacă acea promovare reprezintă o amenințare percepută la adresa relației sale – „rămâi pe loc, exact în aceeași formă, chiar dacă în acest fel îți tai aripile, altfel îmi este teamă că o să te pierd dacă ieși din zona de confort a relației noastre”.
- în al patrulea rând, în strânsă legătură cu punctul anterior, să nu forțăm iubirea – sunt persoane care urmăresc fiecare mișcare a persoanei pe care o plac și cu care doresc să formeze o relație pentru a nu pierde niciun moment de „atac”, cicălesc, insistă, încearcă să manipuleze, să șantajeze emoțional, denaturează adevărul pentru a fi în favoarea scopului lor (de a-l prinde în mreje pe celălalt), apelează la fel și fel de strategii doar pentru a-l convinge pe celălalt să le dea o șansă. Nicicând nu a fost mai adevărată expresia frecvent auzită „iubire cu forța nu se poate”. Da, se poate ca celălalt „să cedeze” ori să se lase convins de manipulări și victimizări, însă pe ce se bazează, de fapt, acest gen de relație? Pe interes și dorință autentice și reciproce sau pe obsesie, pe slăbiciune, pe nevoie, pe conjuncturi „oportune”, pe amăgire, pe strategii, pe... milă?
- în al cincilea rând, să nu mai încercăm să ne schimbăm partenerul – dacă tu nu îți accepți și admiri partenerul așa cum este el, dacă nu îi accepți inclusiv defectele, înseamnă că nu îl placi sau nu îl iubești pe EL (EA), pentru că dacă l-ai plăcea sau l-ai iubi, nu ai mai încerca să-l schimbi. Tu vrei, poate, ca EL să corespundă acelui tipar de bărbat sau femeie pe care ți l-ai format în mintea ta, adică să joace cât mai bine un rol pentru ca treptat să devină acel personaj pe care tu ți-l dorești. În realitate nu putem schimba pe nimeni, oricât de mult ne-am dori ca acea persoană să se schimbe ca să ne fie nouă mai bine, deoarece un om se schimbă numai când dorește el, dacă realizează că are nevoie de o schimbare și dacă este dispus să și facă ceva în direcția schimbării. Altfel, putem vorbi mai degrabă de a face promisiuni pentru a evita insistențele, de a face schimbări aparente, de suprafață, din același motiv, care oricum nu vor fi susținute în timp. Vorbim despre o schimbare aparentă, nu una autentică;
- în al șaselea rând, să nu tolerăm niciun fel de abuz – mai ales când vorbim despre abuzul fizic, să nu crezi că „s-a întâmplat doar o dată” sau „îmi pare rău, promit că nu o să se mai repete” este o garanție pentru viitor că nu se va mai întâmpla. Dacă poți să treci cu vederea o dată, cel mai probabil vei putea să treci cu vederea și a doua oară, iar apoi îți va fi din ce în ce mai ușor, pentru că mintea ta începe să se obișnuiască cu această nouă „normalitate” și nu i se mai pare atât de gravă, toleranța crescând. De asemenea, nu este de tolerat nici abuzul verbal sau emoțional – umilințe, desconsiderare, insulte, ridiculizare, manipulare, constrângeri... Cum poți crede că o persoană iubește pe o alta când îi face voit rău fizic, psihic, emoțional? Și, da, „tu m-ai provocat”, „așa sunt eu”, „am băut, nu e vina mea” sau „tu m-ai enervat” sunt doar scuze și maniere prin care partenerul tău încearcă să se absolve de orice fel de responsabilitate, cu toate că știe foarte bine ceea ce face;
- în al șaptelea rând, să petrecem timp de calitate împreună – relațiile au nevoie de atenție și, așa cum dacă nu udăm o floare, această moare într-un final, la fel se întâmplă și în cazul relațiilor. Dacă nu ne facem timp pentru partenerul nostru, dacă nu ne străduim să menținem interesul viu, dacă nu ne ascultăm partenerul, dacă nu comunicăm sau dacă nu facem nimic pentru a ne simți conectați emoțional, fizic, psihic, cum ne putem aștepta ca totul să fie bine de la sine?
- în al optulea rând, să ne apreciem partenerul și să-i arătăm aceasta prin cuvinte, gesturi și fapte – oricine își dorește să se simtă apreciat, iar aceasta este cel mai frecvent maniera prin care comportamentele pozitive se întăresc și noi reușim să înflorim ca oameni. În loc de a te focaliza pe ceea ce nu îți place, pe defecte și pe critică, focalizează-te pe trăsăturile pozitive ale partenerului tău, arată-ți aprecierea pentru cine este el și pentru ceea ce aduce în relație. Iar dacă ai ajuns în punctul în care constați că nu mai ai pentru ce să-l admiri, adică nu mai poți să vezi nimic pozitiv deoarece elementele negative din relație sunt mult mai multe decât cele pozitive, întreabă-te de ce mai ești acolo și întreabă-te dacă duritatea în exprimare și critica față de el au produs sau nu schimbări pozitive reale în relație;
- în al nouălea rând, să fim dispuși să comunicăm – a comunica înseamnă, în primul rând, a fi dispus să asculți, a-ți focaliza toată atenția asupra partenerului tău și a încerca să observi și înțelesurile mai fine care se ascund în spatele cuvintelor. Comunicarea înseamnă să poți să îți exprimi nevoile, dorințele, gândurile, sentimentele oferindu-i și partenerului tău aceeași oportunitate. Înseamnă să fii atent la nevoile tale, dar să respecți și percepțiile, opiniile și sentimentele lui. O comunicare utilă nu presupune un șir nesfârșit de învinovățiri reciproce, ci implică asumare, căutarea de soluții la probleme, încercarea de a ajunge la un consens, iar dacă nu se poate ajunge la un consens, limitarea pierderilor și noi decizii;
- în al zecelea rând, este important să existe reciprocitate – într-o relaţie în care doar unul dintre parteneri oferă și celălalt primește, în scurt timp apare un dezechilibru care poate duce la destrămarea cuplului;
- în al unsprezecelea rând, să ținem cont de faptul că iubirea se arată prin fapte. Deși este frumos să ne exprimăm iubirea prin vorbe, dacă acele vorbe nu sunt susținute și prin fapte ori se dovedesc a fi în contradicție cu faptele, cât valorează ele de fapt?
- în al doisprezecelea rând, să nu uităm că respectul este unul dintre cei mai importanți piloni în orice fel de relație, mai ales în relația de cuplu. Cum poți iubi un om dacă nu îl respecți?
- în al treisprezecelea rând, să nu ignorăm sau evităm problemele care există în relația noastră – din teamă, obișnuință sau comoditate putem nega existența problemelor – dacă îți este teamă să te confrunți cu realitatea, să renunți la iluzii și așteptări, dacă îți este teamă de schimbare sau de ce presupune a face acele schimbări, dacă te minți pe tine și îți spui că nu este chiar așa de grav ori că nu ai ce face, gândește-te că nici ignorarea, nici negarea nu vă pot ajuta să rezolvați ceea ce nu este tocmai în regulă acum. Pentru a rezolva o problemă trebuie în primul rând să recunoști că acea problemă există. Fii sincer cu tine în privința relației tale și în privința felului în care te simți în acea relație, dă-ți voie să observi atât minusurile, cât și plusurile tocmai pentru a putea ulterior îmbunătăți ceea ce se poate îmbunătăți, iar dacă atât tu, cât și partenerul tău ajungeți la concluzia că nu se mai poate face nimic, mergeți pe drumuri diferite și acordați-vă o altă șansă de a construi o nouă relație cu altcineva când va fi momentul potrivit;
- în al paisprezecelea rând, să observăm dacă avem tendința de a-i face prea mult pe plac partenerului – oamenii care le fac pe plac altora în detrimentul propriei bunăstări, pentru că așa cred că vor fi iubiți, admirați sau apreciați de ceilalți, se confruntă de obicei cu dezamăgiri și frustrări. Este firesc să fii atent la nevoile și dorințele partenerului tău, însă dacă te sacrifici pe tine pentru el, dacă renunți la lucruri care sunt cu adevărat importante pentru tine pentru a-l mulțumi pe el, dacă ești dispus să faci orice numai pentru a-i face pe plac, acest lucru poate avea chiar efectul opus așteptărilor tale. Vei fi mai puțin apreciat și respectat, partenerul tău va considera că i se cuvine totul, iar el nu va mai avea de ce să facă la rândul lui vreun efort pentru că știe că tu oricum îi vei face pe plac, indiferent de cum se comportă el. Da, este ok să oferi, însă este ok și să primești și optim este să existe un echilibru între cele două;
- în al cincisprezecelea rând, să nu renunțăm la cine suntem noi, la valorile noastre ori la standardele sau principiile noastre pentru El sau Ea – adică să nu încercăm să fim altcineva decât suntem ori să încercăm să devenim altcineva decât suntem pentru că în acest fel credem că putem să „punem mâna” pe un el sau o ea ori să îl ținem alături de noi pe partenerul nostru.
Autenticitatea este una dintre cele mai de preț comori pe care le avem. Oare nu ar fi mai ok să ne asumăm cine suntem noi și să le dăm voie altora să se apropie de noi tocmai pentru că ne plac și ne apreciază pentru autenticitatea noastră, în loc de a încerca să ne fabricăm o altă personalitate pentru a atrage o persoană care oricum, dacă nu ne place pentru cine suntem noi, ce rost ar avea în viața noastră?
Iar dacă pur și simplu vrem și noi pe cineva, dacă nu mai dorim să fim singuri, să ne gândim de două ori înainte de a accepta o relație cu o persoană care este departe de ceea ce ne dorim sau cu o persoană cu care nu suntem compatibili. Desigur că nu este benefic să refuzăm orice șansă de a cunoaște pe cineva deoarece noi îl așteptăm pe Făt-Frumos sau visăm la o prințesă din povești (adică acel partener ideal), însă nici să ne mulțumim cu relații de compromis care sunt foarte departe de ceea ce ne dorim nu cred că este benefic.
Există și multe relaţii împlinite și funcţionale, însă pentru a găsi o astfel de relaţie, este bine să ne cunoaștem pe noi înșine, să știm ce fel de relaţie ne dorim și să nu abandonăm niciodată speranţa că vom întâlni pe cineva cu care să fim cu adevărat compatibili, în timp ce noi oricum ne trăim viaţa armonios. Iar în momentul în care găsim o astfel de relație, să facem tot posibilul să avem grijă de ea, având, în același timp, grijă de noi înșine.
Dr. Ursula Sandner
Minunat
Mi-aș dori ca acest text să ajungă la fiecare dintre noi…ne-ar ajuta să creștem! Mulțumesc!