În articolul anterior vorbeam despre faptul că dragostea romantică nu este suficientă pentru a susține o relație pe termen lung, mai mult decât atât, poate deveni periculoasă într-o oarecare măsură deoarece suntem capabili să luăm decizii radicale ori să facem lucruri necugetate orbiți de pasiunea care ne inundă mintea. Așadar, pilonii unei relații funcționale pe termen lung sunt reprezentați de compatibilitate, încredere, prietenie, sprijin, respect reciproc.
Oamenii caută pasiunea, tânjesc după acea persoană care să le aprindă focul interior și sunt dispuși să renunțe la tot dacă cineva reușește să îi facă să se simtă „vii” din nou. Își fac speranțe și sunt convinși că de data aceasta au întâlnit „dragostea adevărată”, adică acea dragoste pasională care va dura pentru totdeauna, chiar și după moarte, pentru că mai devreme sau mai târziu se vor reîntâlni în „Rai” sau într-un alt plan al existenței. Așadar, dacă ai întâlnit dragostea pasională, trebuie să te căsătorești cu persoana respectivă cât mai repede, iar dacă în timp lucrurile nu mai funcționează, te desparți și pornești iar „la vânătoare” pentru că înseamnă că aceea nu a fost de fapt „dragoste adevărată”. Ai ales o persoană nepotrivită însă cu siguranță undeva te așteaptă partenerul perfect alături de care, data viitoare, cu siguranță vei trăi o eternă iubire. Iar data viitoare constați cu surprindere că povestea se repetă.
De ce relațiile bazate pe dragoste pasională se destramă cu atât de multă ușurință?
Dragostea pasională nu este „dragostea adevărată” care durează pentru totdeauna, deoarece din punct de vedere biologic acest lucru este imposibil – ceea ce se întâmplă este că activitatea cerebrală în anumite zone ale creierului se modifică, iar nivelul dopaminei crește. Orice experiență foarte plăcută este însoțită de eliberarea dopaminei, iar acest neurotransmițător are o importanță crucială în privința schimbărilor care se produc în organismul nostru atunci când suntem îndrăgostiți. Orice drog care ridică în mod artificial nivelul dopaminei (precum heroina sau cocaina) creează premisele de a dezvolta anumite dependențe. Însă niciun drog nu te poate menține în permanență într-o stare euforică. Creierul reacționează în fața acestui surplus de dopamină contracarându-i efectele, pentru a reveni la starea inițială de echilibru. În acest punct apare toleranța și când drogul dispare din organism, se întâmplă un alt dezechilibru – apare durerea, letargia, disperarea ca și simptome ale sevrajului. Așadar, dacă dragostea pasională este efectiv un drog, efectele acesteia dispar mai devreme sau mai târziu. Cu timpul își pierde din intensitate și vine o zi când dispare cu totul. Magia se pierde. De obicei, unul din parteneri își dă seama înaintea celuilalt de acest lucru. Este ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis – observă la celălalt lucruri pe care nu le observase înainte iar partenerul ideal este coborât de pe piedestal.
Pe de altă parte, dragostea companion se bazează pe afecțiunea și atașamentul dintre doi oameni ale căror vieți sunt profund interconectate. Acest tip de dragoste evoluează în timp, încet, și are la bază intimitatea, angajamentul și prietenia care se formează între cei doi parteneri. O astfel de relație devine din ce în ce mai strânsă cu trecerea timpului și implică încredere și respect reciproc, sprijin, loialitate. Partenerul tău îți este în primul rând un prieten pe care știi că te poți baza.
Dragostea pasională nu se transformă în dragoste de tip companion. Cele două procese evoluează diferit, după cum voi arăta mai jos.
În figura 1 este ilustrat modul în care intensitatea dragostei pasionale și a dragostei companion poate varia în relație pe parcursul a șase luni.
Dragostea pasională apare subit și crește în intensitate cu repeziciune în câteva zile sau luni până într-un punct în care putem spune că ajunge la apogeu. În această perioadă îndrăgostiții pot lua decizia de a se căsători, ceea ce deseori se dovedește a fi o greșeală. Acest moment poate fi considerat primul punct periculos în evoluția dragostei pasionale. Vraja poate începe să se disipeze chiar odată cu pregătirile de nuntă, însă acum este prea târziu pentru a mai da înapoi. Cei doi se căsătoresc plini de îndoieli, și, cel mai probabil, divorțează curând. Sau mirajul încă persistă, însă la scurt timp după nuntă iluzia se destramă, și din nou se ajunge la divorț. Această perioadă de cădere, de trezire la realitate când dragostea pasională își pierde din ce în ce mai mult din intensitate poate fi considerată un al doilea punct critic în evoluția acestui tip de dragoste. Dacă pe cei doi nu îi mai leagă nimic altceva, cât de curând apare despărțirea.
Dragostea companion la început este mult mai puțin intensă, însă mult mai stabilă crescând odată cu trecerea timpului. Nu există fluctuații considerabile precum în cazul dragostei pasionale.
Sursa: The Happiness Hypothesis: Finding Modern Truth in Ancient Wisdom, Jonathan Haidt
Însă, dacă privim figura 2, care ilustrează evoluția celor două tipuri de dragoste pe parcursul a 60 de ani, putem observa că dragostea pasională, deși explozivă la început, descrește brusc iar apoi se menține la un nivel scăzut, pe când dragostea companion continuă să crească liniar, chiar dacă la început ar putea trece neobservată.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Așadar, dragostea companion apare de obicei mai târziu într-o relație când este deja formată o legătură intimă între cei doi parteneri. Intimitatea, care implică apropiere și atașament, consolidează relația prin împărtășirea de experiențe, interes autentic, înțelegere și compasiune.
Dragostea pasională ne face să trăim poate cea mai variată gamă de emoții și senzații – anxietate și eliberare, bucurie, disperare, gelozie, dorință, extaz și suferință, însă, dacă într-adevăr ar dura pentru totdeauna, oare cum am mai putea să funcționăm în viața noastră de zi cu zi? Cum am mai putea să ne ocupăm de carieră ori să creștem copii? Am fi tot timpul într-un carusel emoțional, gândindu-ne obsesiv la „obiectul” dragostei noastre.
Dragostea pasională se stinge cu timpul și este firesc să fie așa. Partenerii care reușesc să treacă cu bine de acest hop relațional, care au suficient de multe lucruri în comun și sunt suficient de compatibili, care sunt dispuși să investească în relația lor din toate punctele de vedere, pot ajunge să trăiască o dragoste de tip companion, o dragoste în care devin parteneri de viață și prieteni de încredere. În acest caz putem spune că dragostea companion apare în continuarea dragostei pasionale.
Pasiunea nu garantează succesul unei relații însă nici lipsa acesteia nu înseamnă că relația este destinată eșecului. Până la urmă, relațiile care au cele mai multe șanse să reziste în timp sunt tocmai acelea în care nu pasiunea este factorul principal care îi leagă pe cei doi.
Dacă ar fi să alegi între o serie de relații de scurtă durată, cu niște parteneri pe care nu te poți baza, dar care te fac să simți cele mai intense emoții, și o relație de lungă durată cu un partener în care poți avea încredere și care îți este și prieten, chiar dacă pasiunea nu ar reprezenta punctul central, ce ai alege și de ce?
Dr. Ursula Sandner
Aș alege o relație de lungă durată care se bazează pe prietenie si încredere si chiar sunt la început de drum intr-o astfel de relație.
As alege,frumoasa mea o relație pe termen lung,dar pasionala,transformata in companion.Am trecut prin fel.pasagere si am rămas cu buza umflata.
Indiferent de relație pasionala sau mai puțin pasionala dependenta de partener este data de relațiile sexuale.Interesant ca aceasta dependenta potențează și alte dependente ale ființei umane.De observat aici ca dobândirea dependentei este unproces de durata si extrem de discret astfel incit foarte putini își dau seama de acest lucru.Semnul clar al unei dependente fata de partenerul iubit este gelozia și posesivitatea.Acestlucru ne privează pe noi oamenii sa fim armonios devenim instabili cu repercusiuni asupra stabilității cuplului cit și asupra sănătății personale.Ce i de făcut pentru ca de foarte multe ori s au observat Cum doua persoane se iubesc cu adevărat dar în final nu pot trai împreună. Prima întrebare care spune este de ce dependenta de orice fel strica armonia ființei umane.Si a doua Cum e posibila restaurare armoniei? Mai întâi as arata ca armonia ființei umane are o sursa unica Dumnezeu care se afla în fiecare suflet uman.Prin dependenta prioritatea noastră nu mai este evoluția personala data de legătură cu Dumnezeu, cine ne axam atenția pe obiectul dependentei.:sex, lucrurile materiale, abilitățile și calitățile noastre , notorietate, confortul mental, social, intelectual etc. Deci pentru a rupe aceste dependente și câștigă armonia proprie noi oamenii trebuie bune sa avem o orientare permanenta către divin înarmat cu o concepție corecta de viață și cuconsecventa de a vrea sa evoluezi ca ființă umană și în același timp ca ființă spirituala.
Bună ziua!
Dar cum putem compensa lipsa totală a pasiunii într-o relație de tip companion? Deși nu-mi doresc, mă trezesc cuprinsă de frustrare și iritare.
cam trista viata asta fara pasiune , nici nu mai vad rostul relatiei in fond, mai bine iti iei pisici sau un caine daca tot vrei un companion si ti-e frica de singuratate.
Deci,dragoste companion care se bazează pe prietenie, încredere,respect,admirație si compatibilitate este foarte important sa gândim la fel chiar dacă nu suntem de acord 100%,important rezultatul sa fie cel benefic.
Lucrurile sunt mai complicate. Eu am o relatie pasionala cu sotul meu, de-abia dupa ce ne-am despartit…
As alege dragostea pasionala cu speranta ca se va transforma in dragoste companion. De ce nu? E posibil( cum spuneati).
Va citez pe dvs D-na, Ursula „Dragostea pasională se stinge cu timpul și este firesc să fie așa. Partenerii care reușesc să treacă cu bine de acest hop relațional, care au suficient de multe lucruri în comun și sunt suficient de compatibili, care sunt dispuși să investească în relația lor din toate punctele de vedere, pot ajunge să trăiască o dragoste de tip companion, o dragoste în care devin parteneri de viață și prieteni de încredere. În acest caz putem spune că dragostea companion apare în continuarea dragostei pasionale.”
Eu consider ca acest drum este cel mai bun. mai intii dragoste pasionala iar apoi dupa ce totul se consuma poate fi o dragoste companion. ca o continuare. Este necesar sa fie asa deoarece in yoga exista conceptual de: „energie a inceputului”. Aceasta energie pasionala a inceputului pastreaza cuplul impreuna o anumita perioada. In momentul cind partenerii incep simta ca energia pasionala a inceputului se diminuiaza. Ei se pot raporta la aceasta energie a inceputului de relatie. exista multe tehnici de incarcare cu aceasta energie a inceputului pasional. si combustibilul pasiunii este din nou aprins. astfel relatia va continua di nou inca o perioada. Aceste incarcari cu energia de inceput a relatiei poate functiona pina la o anumita virsta. Pina cind mecanismele biologice incetinesc si nu mai permit functionarea Sistemului nervos central si a sistemului genital endocrin la cote maxime. si atunci se poate trece usor la dragostea de tip companion. Pina la urma am observat la multe persoane cele mai frumoase amintiri sunt acelea care sunt traite la cote maxime de emotie pozitiva. persoanele care traiesc in mod caldut viata. sunt finite care nu au nimic de povestit deosebit. Intimplator am auzit uneori a locul de munca o femeie care a trait rece sau la modul caldut viata. am auzit-o spunind „ce repede a trecut tineretea asta. fara nimic deosebit”. Am raspuns la o colega care asista ; „normal daca nu a facut nimic deosebit in tineretea ei a mers la munca si acasa si atit, normal I sa parut ca a trecut repede tineretea ei. in mod banal fara nimic deosebit. Numai fiintele care traiesc la cote maxime unele relatii positive de citeva luni sau intimplari positive. Pentru aceste fiinte timpul pare a fi altul tineretea nu a trecut in mod banal. Aceste fiinte au senzatia ca au trait zece tinereti intr-una singura. De aceea energia de inceput a unei relatii este foarte importanta. Avind acest tip de realatie pasionala si apoi relatie de companion. perceptia scurgerii timpului este o perceptie pozitiva. Aceste fiinte au senzatia ca au trait zece tinereti intr-una singura. Se poate intilni la scriitori, poeti, artisti, acest tip de relatie.
Aleg simplu: să-mi văd de treabă și de viața mea,să-mi re-leg relația cu mine însumi,care a suferit o vreme,să-mi ofer tot ce pot și toată dragostea de care sunt în stare,și să ,nu stârnesc dragostea până nu vrea ea”.
Dragostea companion e dragostea pe care o cautam fiecare dintre noi, numai ca nu stim cum. Ne aruncam in relatii cu ochii inchisi, nu dam timp relatiei , parca suntem fugariti, avem frici, avem nevoi dar numai iubire nu. Iubirea adevarata inseamna libertate,incredere, inseamna sa cresti mai departe impreuna, sa-ti deschizi inima si sa vorbesti asa cum ai vorbi cu cel mai bun prieten , sa il /o accepti asa cum este, fara sa fie nevoie sa il/o schimbi. Dar pentru toate astea e necesar sa lucram la noi, la persoana proprie.
Ma bucur enorm când invat din propria experienta, când ma „trezesc, pt mine sunt examenele vietii si au valoare de diamant. Simt ca am castigat ceva de pret si nu se poate compara cu nimic de factura materiala. Inima se bucura, creste, devin increzatoare, stabila,fricile se elimina. Am avut revelatia ca apartin intregului Univers, ca nu mai am limite territoriale, ca oriunde m-as duce sunt acasa, sunt bine-primita.
Multumesc ,draga Ursula , pentru ceea ce postezi. Esti un inger.
Ceea ce ne face sa ne simtim „vii”, entuziasti, pasionali difera de la om la om, chiar si in cadrul unei relatii. Unii se simt vii atunci cand focul dorintelor fizice este intens, altii insa incep sa se simta vii abia dupa ce au reusit sa stabileasca conexiuni mai profunde cu partenerul bazate tocmai pe compatibilitate, incredere, prietenie, sprijin, respect reciproc. Incep sa se deschida si sa infloreasca tocmai intr-un astfel de mediu prietenos, ca sa-i spun asa. Exista niveluri de suprafata ale iubirii si niveluri profunde ale iubirii. Cand ne deplasam insa spre nivelurile profunde pasiunea poate ca nu mai este atat de inflacarata ca la suprafata, poate ca se transforma in altceva: in liniste, armonie, bucurie si recunostinta. Cu siguranta chimia creierului este mult mai echilibrata. Atingem un alt nivel al existentei in care ne simtim „vii” intr-un mod mai profund, mai echilibrat si mai armonios. Eu personal, ca sa raspund si la intrebarea finala, prefer categoric o relatie bazata pe compatibilitate, incredere, prietenie, sprijin si respect reciproc in locul unei relatii de scurta durata, cu un partener pe care nu ma pot baza. N-am fost niciodata genul pasional, am fost mai degraba genul care a cautat conexiuni mai profunde in toate relatiile pe care le-am avut, si sunt recunoscatoare pentru oamenii frumosi pe care i-am intalnit si pentru momentele frumoase traite. Entuziasmul si bucuria de a trai il gasesc nu numai in conexiuni cu alte persoane ci si in hobby-ul meu, in plimbarile in natura, in momentele petrecute cu mine insami facand ceea ce imi place sau pur si simplu relaxandu-ma, in alintarea animalutului meu de companie si joaca cu el, etc Prefer toate astea in locul pasiunilor trecatoare. Si ma simt foarte „vie”.
Eu am gasit „dragostea pasionala”..acum el a ales distanta si eu traies cu speranta ca ma va ajuta si va veni langa mine…..ezte oare corect???
Un intelept zicea ca o clipa de iubire pasionala, adevarata, impartasita, reciproca, totala, valoreaza cat o viata fara.
Lucrurile nu sunt atat de simple. Toate variantele sunt posibile. Problemele apar cand ne indragostim nebuneste, fara voie, fara sa poti controla sentimentul, de cine nu trebuie, sau cand unuia dintre parteneri ii trece „pasiunea” la un moment dat, iar celuilalt, nu. Nu suntem roboti programati ca iubirea sa se termine fix joi, la ora 5 sau sa ne „lepadam” de ea cand nu ne mai trebuie. Ce simplu ar fi…! Eu stiu ce spun, din proprie experienta. Ce te faci atunci? Cum gestionezi situatia? Cum faci sa nu suferi? Solutii la aceste lucruri as fi vrut sa imi dea Ursula…
Atunci cand pierzi ceva ce inca iti doresti sa faca parte din viata ta este normal sa fii trist si poate chiar sa suferi pentru un timp. Insa, deja din momentul in care incepe o relatie, de orice fel, ar fi bine sa constientizam ca nimic nu este pentru totdeauna, ca orice are un inceput are si o incheiere si, ca atare, sa ne bucuram clipa de clipa, in prezent, atat cat dureaza acea relatie. Suferinta provine din faptul ca nu putem accepta sfarsiturile pe care inca nu ni le-am fi dorit. Dar oare, nu ar fi mai bine sa fim recunoscatori ca s-a intamplat si ca a durat cat a durat, decat sa ne agatam de ceva ce un altul nu isi mai doreste? Singura constanta in Univers este schimbarea, astfel ca nu putem sa permanentizam in viata noastra, oricat ne-am dori, clipe, oameni, situatii…
Daca avem mereu in minte ca un sfarsit nu este altceva decat prilejul ca altceva nou sa apara in viata noastra, vom accepta cu mai multa usurinta si seninatate sfarsiturile. Experienta pe care am trait-o o vom transforma intr-o amintire frumoasa, vom accepta ca ea s-a sfarsit, vom invata ceea ce avem de invatat si, dupa un timp, vom merge mai departe catre noi orizonturi.
Agatarea de trecut nu face altceva decat sa ne cauzeze o suferinta permanenta, pe cand atunci cand inchidem un capitol, putem sa ne dam voie sa deschidem si alte capitole in viata noastra. La fel de frumoase sau poate chiar mai frumoase :)
Imi pare rau ca a fost sters comentariul meu, am cumparat audiobook-ul crezand ca sunt intr-o companie benefica si selecta din punct de vedere vibrational, ca sa zic asa. Ca putem discuta si dezbate subiecte interesante si utile pentru toata lumea. Pentru mine, in primul rand. M-am inselat oare?