Iubirea egoistă implică limitarea celui iubit din teama de a nu-l pierde

Iubirea autentică implică posibilitatea de a-ți împlini potențialul, de „a crește”, a evolua, pe când iubirea egoistă implică limitarea celui iubit din teama de a nu-l pierde, din nevoia de a-l face să ne corespundă așteptărilor.

Ne subordonăm partenerul nevoilor, dorințelor și scopurilor noastre personale și ne supărăm, ne îmbufnăm, apelăm la șantaj emoțional sau manipulare dacă acesta eșuează în a ne satisface interesele egoiste.

Nu avem încredere în partener, dar nici în noi înșine, așa că facem tot posibilul să-l controlăm, să-i îngrădim libertatea, să-l determinăm să acționeze în așa fel, încât să ne simțim noi „în siguranță”.

De fapt nu ne simțim în siguranță pentru că avem anumite răni nevindecate, pentru că avem multe nevoi pe care ne așteptăm să ni le satisfacă partenerul, pentru că depindem de el sau de ea din punct de vedere afectiv, financiar sau de altă natură și ne sperie gândul că am putea rămâne pe cont propriu, însă nimeni nu poate să ne garanteze „siguranța” dacă noi nu suntem ancorați în noi înșine, dacă nu ne putem baza pe noi înșine, dacă nu ne asumăm responsabilitatea asupra propriei bunăstări și împliniri.

Nesiguranța de sine, fragilitatea eului, lipsa de asumare, dependența stau la originea temerilor noastre care ajung să se manifeste deseori prin gelozie și posesivitate. Ne este teamă de singurătate, de a nu ne pierde investiția emoțională, ne este teamă de schimbare, de nou, de necunoscut.

Putem ajunge, așadar, să purtăm adevărate lupte cu partenerul nostru din teama de a nu ne pierde avantajele și pentru că dorim să ținem la distanță orice ne-ar putea amenința această siguranță iluzorie.

Relația de cuplu nu mai este acel spațiu unde să ne putem „desfășura” întreaga ființă, unde să simțim că suntem în aceeași echipă, ci devine o luptă din care niciunul nu iese cu adevărat învingător. Relațiile funcționale și armonioase  presupun ca ambii parteneri să-și asume responsabilitatea asupre propriei vieți, să caute să se desăvârșească pe sine și să ofere din preaplinul lor celuilalt.

Dacă intrăm într-o relație cu așteptarea ca partenerul să ne salveze, ca partenerul să ne vindece temerile și rănile trecutului, cel mai probabil ne vom predispune la multă dezamăgire. Nimeni nu poate să ne salveze pentru că nimeni nu poate depune munca interioară în locul nostru. De noi depinde să fim bine. Da, o relație ne poate ajuta să ne vindecăm în sensul în care în interacțiunea cu celălalt ies la iveală multe aspecte și probleme de care, poate, nici măcar nu eram conștienți, însă tot noi suntem cei responsabili să soluționăm acele probleme, nimeni altcineva.

Caută, înainte de toate, să fii bine tu cu tine și, astfel, nu vei mai simți nevoia să-ți umpli anumite goluri interioare cu atenția, afecțiunea sau iubirea cuiva din exterior, să faci ori să ceri ca celălalt să facă sacrificii și compromisuri; să îngrădești libertatea partenerului ori să accepți să-ți fie îngrădită libertatea, să încerci să îți schimbi partenerul  ori să te schimbi tu pentru a nu pierde relația.

Cum ar arăta oare acel scenariu în care ai fi cu o persoană de care nu „ai nevoie”, însă alături de care ai simţi bucuria de a trăi și de a fi împreună și pe care ai iubi-o pur și simplu pentru ceea ce este ea?

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

 

Un comentariu pentru “Iubirea egoistă implică limitarea celui iubit din teama de a nu-l pierde

  1. Intrucat nedumeririle si intrebarile mele depasesc nivelul unui comentariu pe site as dori sa stiu cum putem lua legatura direct.
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *