Cum gestionăm nedreptatea?

Nedreptatea și suferința fac parte din viața tuturor. Oricât ne-am dori ca viața să fie dreaptă, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Oricât ne-am dori sau ne-am aștepta ca ceilalți să se comporte după codul nostru moral, după principiile noastre, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.

Dacă noi „respectăm regulile”, facem ceea ce considerăm că este corect, suntem niște „oameni buni”, integri sau verticali este o așteptare mai degrabă nerealistă să credem că și ceilalți se vor comporta la fel.

Nu putem controla ceea ce fac alți oameni și, de asemenea, uneori viața ne pune în situații dificile – pierderea unei persoane apropiate, abuzurile suferite în copilărie, nedreptățile pe care le putem suferi la locul de muncă, discriminarea, toate acestea pot trezi în noi puternice sentimente de furie, tristețe sau disperare. În astfel de cazuri este important să înțelegem dacă putem sau nu să facem ceva, dacă putem sau nu să îndreptăm o nedreptate, iar dacă nu, să ne alegem cu atenție atitudinea noastră.

Nu putem schimba faptul că o persoană apropiată nu mai este printre noi, nu putem schimba faptul că am fost abuzați în copilărie, dar putem să ne schimbăm felul în care percepem aceste întâmplări. Când simțim că am fost nedreptățiți și constatăm că nu putem îndrepta lucrurile, ne putem pierde foarte ușor în furie, în resentimente, putem ajunge să ne pierdem încrederea în noi, să devenim niște victime neputincioase care retrăiesc la infinit în mintea lor nedreptățile suferite.

Cu cât ne gândim mai mult la asta și cu cât întoarcem pe toate părțile ceea ce s-a întâmplat, cu atât devenim mai supărați pe noi înșine, pe ceilalți sau pe viață. Cu cât ne întrebăm mai mult „de ce?”, cu atât ne pierdem din puterea personală.

Nu ne ajută la nimic să ne gândim „de ce?” - „de ce am pățit tocmai eu asta?”, „de ce s-a întâmplat așa?” sau „cu ce am greșit de am meritat asta?”. Gândind astfel, ne transformăm singuri în niște victime și ne întărim neputința.

Ceea ce ne poate ajuta este întrebarea „cum?” – „cum pot depăși acest lucru?”, „cum mă pot elibera de aceste sentimente negative?”, „cum pot să fiu bine?”.

Atunci când nu putem schimba anumite lucruri (pentru că deja s-au petrecut, iar circumstanțele nu au depins de noi), dacă vrem să le depășim, este necesar să le acceptăm și să ne focalizăm, în schimb, pe acele aspecte care țin de noi (atitudinea noastră, felul în care gândim și ne comportăm, ce alegeri facem de acum înainte, felul în care ne folosim de învățăturile sau lecțiile pe care le-am acumulat în urma acelor experiențe).

A accepta un anumit lucru sau eveniment neplăcut ori chiar dramatic nu înseamnă că suntem de acord cu el, nu înseamnă că ne-am dorit ca el să se întâmple, ci înseamnă că nu mai opunem rezistență faptului că el deja s-a întâmplat – începem, ușor-ușor, să depășim starea de blocaj în care ne aflam, un blocaj al gândurilor și emoțiilor noastre, un blocaj cauzat de faptul că psihic și emoțional eram încă acolo – în acele momente când am trăit nedreptatea.

Întotdeauna starea de împotrivire sau neacceptare cauzează blocaje în viața noastră, deoarece, practic, ceea ce facem este că nu mai lăsăm viața „să curgă”. Nu ne mai dăm voie să mergem înainte. Retrăim trecutul în loc de a ne trăi prezentul și a ne orienta spre viitor.

Odată cu acceptarea situației, este important să conștientizăm și să ne acceptăm și emoțiile. Ce s-a schimbat acum în spectrul nostru afectiv? Poate că înainte simțeam mai degrabă furie și neputință, poate că nici măcar nu ne-am dat seama cum aceste emoții ne-au influențat deciziile și viața în tot acest timp, poate că ne-am obișnuit atât de mult cu ele, încât le-am permis să ne „conducă” din umbră. Odată cu acceptarea situației ne putem simți eliberați, dar, în același timp, putem observa cât de mult ne-au consumat pe interior trăirile noastre. Poate realizăm cât de obosiți suntem, de fapt, cât de mult ne-a obosit această împotrivire.

În acest punct este important să nu renunțăm, să continuăm „să luptăm” pentru bunăstarea noastră. Să depunem zi de zi un efort conștient prin care ne monitorizăm gândurile și emoțiile, să fim atenți la felul în care ne vorbim în dialogul nostru interior – dacă avem tendința să ne întoarcem la a ne plânge de milă, să înlocuim aceste gânduri cu unele constructive, sănătoase.

Să preluăm controlul asupra gândurilor și emoțiilor noastre, să începem să ne construim o altă atitudine. Este crucial să ne asumăm această alegerevrem să fim victime în continuare  și să ne trăim viața în acord cu această atitudine sau vrem să ne asumăm puterea personală și responsabilitatea pe care o avem asupra ființei și vieții noastre?

Să ne propunem să observăm și lucrurile frumoase din viața noastră, cu siguranță există. Însă dacă mintea noastră este focalizată pe „de ce tocmai mie mi s-a întâmplat asta?”, „e nedrept” sau „nu mai are rost nimic” și atenția ne este îndreptată spre ceea ce a fost sau este mai puțin plăcut în viața noastră, cum putem observa că există și altceva în rest, că există și lucruri frumoase?

Poate că cea mai importantă întrebare pe care putem să ne-o adresăm este „Ceea ce fac eu acum mă ajută sau îmi face rău?” (felul în care gândesc, felul în care mă comport, această alegere / decizie... mă ajută sau îmi face rău?).

De multe ori oamenii se așteaptă sau speră, poate fără să fie pe deplin conștienți de aceasta, la niște soluții miraculoase din exterior. Spun că nu știu ce să mai facă, că au obosit ori că nu mai pot și trec cu vederea că, poate, soluțiile sunt chiar în fața lor.

Indiferent de problemele cu care ne confruntăm este foarte important să înțelegem că ceea ce face diferența este atitudinea noastră – ne focalizăm pe probleme și pe cum ne fac acestea să ne simțim sau pe soluții? Ne focalizăm pe un dialog interior în care ne întărim neputințele sau căutăm să observăm unde anume avem blocaje și cum le putem depăși?

Suntem dispuși să schimbăm ceva la noi înșine, chiar dacă ne va fi greu la început? Suntem dispuși să renunțăm la anumite credințe limitative ? Suntem dispuși să renunțăm la suferință? Desigur că toți oamenii vor spune că „da”, deoarece cine ar spune că îi place suferința? Însă, dincolo de aceste declarații verbale, o voință mai adâncă își spune, în definitiv, cuvântul – este vorba despre anumite roluri pe care ni le-am însușit, despre anumite tipare inconștiente de gândire și comportament,  despre anumite credințe. Și tocmai asta trebuie să descoperim și să schimbăm atunci când spunem că „da”, vrem să schimbăm ceva, dar în realitate „nu reușim” sau „nu putem”. Să conștientizăm și să ne eliberăm de sabotorii interni.

Nu putem manifesta schimbări pozitive în viața noastră dacă avem o mentalitate negativă și nu suntem dispuși să facem ceva în direcția aceasta.

Oamenii care nu se lasă doborâți de nedreptățile vieții știu cât de importantă este mentalitatea și atitudinea lor în fața acestor nedreptăți:

- lucrează cu ei înșiși, sunt atenți la gândurile și emoțiile lor și preiau frâiele asupra propriei minți pentru a nu permite gândurilor pasagere să devină gânduri obsesive, repetitive (în definitiv, dacă ne gândim obsesiv la faptul că am fost nedreptățiți, acest lucru nu face ca nedreptatea să dispară și nici nu ne ajută să gestionăm mai bine consecințele acesteia);

- au o abordare rațională și funcțională; nu se grăbesc în a acționa sub imperiul unor stări de moment (emoțiile pe care le putem simți în urma perceperii unei nedreptăți pot fi extrem de puternice sau intense);

- fac diferența între ceea ce pot controla / schimba și ceea ce nu este în controlul lor (nu se luptă cu morile de vânt și nu încearcă să schimbe lucruri care nu depind de ei); își investesc resursele și energia înțelept. Desigur că prima întrebare pe care ne-o adresăm atunci când ne confruntăm cu o nedreptate este „ce pot face?” sau „cum pot îndrepta acest lucru?” În funcție de ce variante de acțiune găsim, urmează să ne întrebăm mai departe „mă va ajuta într-adevăr acest lucru sau este doar o acțiune motivată de furie?”, „mă va ajuta într-adevăr acest lucru sau ceea ce caut este, de fapt, să mă răzbun?”. Practic, ceea ce trebuie să facem, este o analiză cost-beneficiu și să luăm decizii într-o manieră rațională, decizii care să ne ajute, să fie constructive, nu care să înrăutățească situația.

Dacă ne confruntăm cu o situație nedreaptă, însă pe care nu o putem schimba, în ciuda eforturilor noastre (am luptat să facem dreptate, dar nu am obținut rezultate) sau dacă pur și simplu nu stă în puterea noastră să îndreptăm o nedreptate, ceea ce putem face, după cum am scris și mai sus, este să învățăm să acceptăm situația și să ne continuăm viața în ciuda acestui eveniment neplăcut sau nefericit.

A accepta situația nu înseamnă că suntem de acord cu ce s-a întâmplat ori că suntem de acord ca alții să profite de noi ori să ne încalce granițele, ci înseamnă că ne acordăm șansa de a merge înainte, de a nu rămâne blocați în propriile trăiri interioare negative.

Învățăm ceea ce avem de învățat din experiențele noastre de viață și nu permitem întâmplărilor nedorite să ne doboare, să ne facă să ne pierdem încrederea în noi înșine ori să ne schimbăm valorile și principiile. De exemplu, dacă am muncit și ne-am dedicat profesiei noastre, dacă ne-am făcut treaba așa cum știm că trebuie făcută, dar un alt coleg a fost promovat în locul nostru (pe nedrept) să nu permitem acestei întâmplări să ne facă să ne îndoim de calitățile noastre ori să ne gândim „ce rost mai are să fiu bun, oricum nu-mi sunt recunoscute meritele?”.

Viața cerne valorile și cu siguranță ceea ce reușim să construim prin propriile puteri nu ne poate lua nimeni – cunoștințele, experiența, etica profesională, disciplina, abilitățile pe care le dezvoltăm vor rămâne întotdeauna în beneficiul nostru. Important este ca noi să ne rămânem loiali în primul rând nouă, să nu ne pierdem autenticitatea, să ne urmăm în continuare drumul cu încredere fiind conștienți de faptul că, da, uneori vom fi nedreptățiți sau că uneori vom avea obstacole sau dificultăți care ne vor pune la încercare.

Dar așa este viața, uneori tumultoasă, dificilă, alteori blândă și prietenoasă, așa încât să avem înțelepciunea și puterea de a trece prin toate, de a ne ridica atunci când ne prăbușim, de a căuta soluții atunci când ne confruntăm cu probleme, de a nu ne pierde pe noi înșine și de a nu renunța la noi înșine când simțim că ne este greu și norii cenușii încep să se apropie de noi.

Nedreptățile prin care trecem ne pot demoraliza și consuma de vii sau ne pot ajuta să devenim niște oameni mai puternici și mai înțelepți. Să nu le permitem să ne definească identitatea și cursul vieții, ci să ne folosim puterea interioară pentru a răzbi chiar și prin cele mai turbulente vremuri.

Dr. Ursula Sandner

 

 

 

 

 

2 comentarii pentru “Cum gestionăm nedreptatea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *