Relațiile unilaterale sunt acele relații în care nu există o reciprocitate echitabilă, în care unul investește mai mult decât celălalt din punct de vedere al energiei, al sentimentelor, al timpului, al resurselor, însă nu primește mai nimic în schimb. Este ca și cum ar fi singur în relație și, cel mai frecvent, simte că trebuie să lupte din greu pentru acea relație – lucrurile nu vin de la sine, natural, nu vin nici prin consens, ci pur și simplu trebuie „să tragă” pentru un minim de afecțiune, respect sau înțelegere.
De multe ori spuneam că, atunci când iubești, simți să oferi celuilalt din preaplinul tău, simți să-i dăruiești cu drag, fără a-l șantaja sau manipula ca să primești și tu, la rândul tău, ceva în schimb. Și de ce ai avea nevoie să faci asta dacă și celălalt simte la fel, dacă și el își dorește și este dispus să ofere cu toată inima?
Însă avem noi, oamenii, de fiecare dată înțelepciunea de a face diferența dintre o iubire lipsită de egoism și o iubire unde celălalt ia tot ceea ce îi oferim „de-a gata”, însă nu ne prețuiește nici pe noi, nici darurile noastre? Avem întotdeauna această claritate de a vedea că uneori investim în gol din pricina temerilor noastre, din pricina nevoilor noastre nesatisfăcute, din cauza faptului că ne sperie singurătatea ori nu avem încredere că am putea fi bine și fără un el sau o ea?
O relație de cuplu sănătoasă este o relație în care celălalt îți este cu adevărat partener, în care construiți împreună, în care vă implicați împreună și căutați împreună soluții la provocările inerente vieții în doi; în care simți că poți crește și te poți dezvolta, în care există o conexiune autentică (celălalt nu este doar un străin cu care împarți o casă) și în care conflictele pot fi rezolvate într-o manieră constructivă.
Desigur că există momente când unul dintre ei oferă mai mult, iar celălalt mai puțin, când unul este „mai jos”, nu are rezervoarele pline și nu mai are cum, în acele momente, să se implice și să dăruiască tot ceea ce și-ar dori și este ok să fie și așa. Însă când vorbim despre un tipar, când vorbim despre faptul că a devenit deja o regulă ca numai unul dintre ei să se implice, să ofere și să tragă pentru relație, putem vorbi deja despre o lipsă de reciprocitate și interes care nu face altceva decât să ducă, în timp, la acumularea de frustrări, resentimente și conflicte.
Într-o astfel de relație ești frământat adesea de o mulțime de întrebări și incertitudini – te îndoiești frecvent atât de intențiile și acțiunile partenerului tău, cât și de tine însuți. Poți ajunge să te autoamăgești și să te autoiluzionezi că lucrurile nu sunt atât de neplăcute sau nocive precum le simți tu dacă îți dai voie să fii sincer cu tine, să-i găsești scuze și justificări partenerului tău tocmai pentru că îți este greu să accepți că nu se implică precum îți dorești tu, că realitatea este alta și că ți-ar fi greu să renunți la investiția ta emoțională ori la planurile care nici până acum nu s-au materializat, însă tu continui să speri că acest lucru se va întâmpla cât mai curând, mai ales dacă te convingi că trebuie să faci și mai multe sacrificii și compromisuri pentru asta.
Cum altfel te mai poți simți într-o relație unilaterală? Ce alte semne există că te afli într-o astfel de relație?
- te simți neîmplinit- interacțiunile cu persoana iubită se presupune că ne oferă un sentiment de bine, oricum s-ar traduce acel sentiment – printr-o anumită siguranță, liniște, energizare, bucurie, confort emoțional, satisfacție ș.a.m.d., însă, când te afli într-o relație unilaterală, cel mai probabil timpul petrecut împreună îți lasă un sentiment de neliniște interioară, singurătate sau chiar o senzație de gol interior. Te poți simți frustrat, secătuit de energie, ca și cum ai trăi într-un fel de stres continuu, te întrebi adesea dacă nu cumva ai făcut tu ceva să-l superi, să-l deranjezi, dacă nu cumva poți face tu ceva mai mult sau ceva diferit ca să primești un alt fel de răspuns din partea lui/ei. Despici firul în patru deoarece nu reușești să înțelegi de ce lucrurile sunt așa, de ce te simți așa, în ciuda tuturor eforturillor tale de a face „să fie bine”;
- există probleme de comunicare ce par a fi imposibil de remediat – nu te simți ascultat cu adevărat, ceea ce îți creează deseori senzația că partenerului tău nu îi pasă de tine sau de ceea ce ai de spus; sau, pe de cealaltă parte, partenerul tău nu îți împărtășește nimic semnificativ despre el, refuză să se deschidă în fața ta, refuză să abordeze subiecte sau chestiuni despre viața lui, pur și simplu simți că nu poți „ajunge” la el, ca și cum nici măcar nu ți-ar da voie să-l cunoști cu adevărat;
- tu ești cel care preia inițiativa de fiecare dată – fie că vorbim despre începerea unei discuții, fie că vorbim despre planuri din prezent sau din viitor, lucruri pe care ați putea să le faceți împreună, propunerea unei întâlniri („dacă eu nu-l sun, nu mă sună aproape niciodată”), tu ești cel care, în general, ia inițiativa și face primul pas, de multe ori simțind că este nevoie „să-l convingi” pe celălalt să accepte propunerile tale;
- deciziile pică pe umerii tăi – de exemplu, dacă ați discutat despre a merge într-un concediu împreună, dacă tu nu faci nimic pentru a te ocupa de organizarea acelui concediu, nimic nu se întâmplă. Vorbim mai degrabă despre promisiuni și aparente aprobări, însă, când vine vorba despre a trece la fapte, totul rămâne pe umerii tăi. Trebuie „să tragi de el/ea” să se țină de cuvânt, trebuie să insiști și, după ce ai aranjat totul, de multe ori el „uită” sau inventează scuze și justificări pentru care nu-și mai poate ține promisiunile;
- faci multe sacrificii și compromisuri – tu ești cel care se străduiește neîncetat să-i facă pe plac celuilalt, chiar cu prețul propriei bunăstări în speranța că va răspunde și el în același fel, tu ești cel care face zi de zi nenumărate compromisuri și sacrificii mai mici sau mai mari „ca să fie bine”, tu ești cel care ajunge să uite de propriile nevoi și dorințe pentru că ești preocupat să te ocupi singur de acea relație și de fericirea partenerului tău;
- îi găsești scuze partenerului tău chiar și pentru comportamentele sale toxice – îți spui că este prea stresat cu jobul său, cu propriile probleme, cu fel și fel de alte lucruri, că nu are timp, sărăcuțul, că nu se simte bine, că este într-o dispoziție proastă, că tu l-ai provocat ori poate ai fost prea insistent ș.a.m.d, și îți spui toate aceste lucruri pentru a-i găsi scuze pentru faptul că, în mod real, nu se implică în acea relație. Îți este teamă să privești realitatea direct în față și să accepți că, poate, nu te place suficient de mult ori nu își dorește un viitor cu tine și de aceea nu se implică mai mult decât îi este confortabil pe moment în acord cu nevoile și interesele lui;
- simți că nu ești „suficient” – atunci când tu îți dai toată silința pentru a face o relație să meargă, când simți că ai făcut tot ce ți-a stat în puteri pentru asta, când „ai trecut și prin foc” și nimic din toate acestea nu au dus la schimbarea dorită (el/ea nu și-a schimbat raportarea și comportamentul față de tine), începi să-ți pui întrebări privind propria valoare, să te îndoiești de tine, să simți că nu ești suficient de bun, valoros, merituos și de aceea nu ți se oferă nimic în schimb (în orice caz, nimic ce ar conta cu adevărat). Însă această credință falsă pe care o tot întărești în mintea ta nu are legătură cu „cine ești tu” – de exemplu, dacă un om se comportă abuziv cu tine, asta nu înseamnă că tu meriți acel gen de tratament, că l-ai provocat cu ceva ori că nu meriți mai mult de atât, ci înseamnă că el, abuzatorul, are anumite probleme pentru care se comportă așa. Comportamentul lui vorbește despre el, nu despre tine. În același sens, dacă partenerul tău nu îți poate oferi ceea ce ai tu nevoie, nu înseamnă că ai tu o problemă, ci că, de exemplu, pur și simplu nu sunteți compatibili, însă lui/ei îi convine și așa pentru că are anumite beneficii de moment, pentru că este ușor să primești pe tavă totul și să oferi în schimb minimul, fie nu este momentul potrivit pentru o implicare mai mare;
- aveți așteptări / planuri diferite – de exemplu, poate că tu ești pregătit să te implici cât mai repede în acea relație, poate că ești pregătit inclusiv pentru o căsătorie cât mai curând, însă partenerul tău, nu. Din acest motiv poți avea tendința de a grăbi lucrurile, fapt ce poate să cauzeze un rezultat contrar așteptărilor tale – să-l îndepărtezi și mai mult pe partenerul tău. Tu ajungi să percepi, astfel, că el nu se implică în relație, însă poate fi vorba despre faptul că el are un alt ritm de implicare, mai lent, și care necesită mai mult timp, diferit de al tău. Pe de altă parte, observă dacă într-adevăr despre acest lucru este vorba (el își dorește o relație de viitor cu tine, mergeți în aceeași direcție, însă ia lucrurile încet pentru a vă cunoaște cât mai bine) ori, pur și simplu, prioritățile voastre sunt complet diferite – de exemplu, tu îți dorești întemeierea unei familii, iar el/ea își dorește să călătorească în jurul lumii :);
- te străduiești să-ți schimbi partenerul – atunci când nu ești mulțumit de felul în care decurge relația, când nu ești mulțumit de partenerul tău, poți începe să te gândești cum anume îl poți schimba astfel încât să corespundă nevoilor, dorințelor și intereselor tale. Când te străduiești să schimbi pe cineva împotriva voinței lui (pentru că schimbarea unui om nu depinde de tine, ci de el, de voința lui), folosești, de fapt, manipularea, chiar dacă îți imaginezi că strădaniile tale ar fi înspre binele lui. De fapt, încerci să-l schimbi înspre binele tău, nu al lui. Îl manipulezi, chiar și prin sacrificiile și compromisurile tale, pentru a avea o unealtă de a-l obliga să facă și el, la rândul lui, sacrificii și compromisuri pentru tine – „după câte am făcut eu pentru tine, nu poți si tu să...?”. Adevărul este că nu poți obliga pe un om să se implice mai mult decât își dorește, să te iubească „cu forța” și, chiar dacă ai senzația unor mici reușite de moment, acest gen de interacțiune pe termen lung nu va face altceva decât să va îndepărteze și mai mult, să nască în voi și mai multe frustrări și resentimente.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Nu ar fi mai sănătos, oare, să alegi să fii cu un om pentru că sunteți compatibili, pentru că vă doriți aceleași lucruri, pentru că vă apreciați și respectați reciproc și vă face plăcere să fiți împreună, pentru că vă doriți autentic să hrăniți acea relație cu tot ceea ce este mai frumos?
Ce sens are să tragi de un om sau de o relație când ai toate dovezile în fața ochilor că nici acel om, nici acea relație nu sunt potrivite pentru tine? Ce rost are să încerci să-ți schimbi partenerul, să te străduiești să-l transformi în altcineva decât este, să te autoamăgești că „îl vei face tu să te iubească și să se implice?”, chiar să te transformi într-un „cerșetor” de iubire și atenție, călcând peste demnitatea și respectul tău de sine?
- eviți orice ar putea declanșa un conflict și te regăsești în situația de a-ți cere scuze frecvent ori a-ți asuma vina chiar și când nu ai greșit cu nimic – într-o relație unilaterală primești atât de puțin de la partenerul tău, încât tot ce îți dorești este să recreezi acele contexte în care el/ea ar putea să îți ofere ceea ce tu îți dorești. Pentru asta eviți să aduci în discuție ori să faci ceva ce l-ar putea supăra și care, din perspectiva ta, l-ar determina să-și retragă chiar și acel minim de afecțiune sau atenție pe care ți-l arată și ești dispus să îți ceri scuze ori să preiei asupra ta o vină care nu-ți aparține din exact același motiv;
- dacă stabilești limite și granițe de interacțiune, acestea pot fi respinse – dacă tu ești cel care este întotdeauna acolo pentru partenerul tău, însă el pentru tine nu, dacă te-ai obișnuit să-i faci pe plac și să lași de la tine frecvent, dacă renunți la tine și la nevoile tale pentru el, în momentul în care îți dorești să spui „stop” anumitor tipuri de comportamente, în momentul în care începi să-ți faci vocea auzită și să spui că nu mai ești dispus să accepți anumite lucruri, stabilirea acestor limite și granițe de interacțiune pot declanșa în partenerul tău reacții furioase sau reacții de împotrivire – dacă tu ai făcut totul până acum, iar el mai nimic, dacă tu ai făcut anumite compromisuri din teama de a nu pierde relația tocmai pentru că, altfel, el/ea nu ar mai fi făcut nici acel minim de efort, dacă el nu a fost de fapt interesat nici până acum să-ți respecte nevoile și dorințele, este de așteptat ca, în momentul în care iei atitudine și nu mai permiți anumite lucruri, acest fapt să îi declanșeze furie sau revoltă, fapt ce ar trebui să-ți dea de gândit. Un om care te iubește, te respectă și este interesat de bunăstarea ta îți va respecta limitele și granițele și poate tocmai reacțiile lui negative în fața acelor limite demonstrează cât de multă nevoie este ca tu să nu îi mai permiți să le încalce.
Fără reciprocitate și respect relațiile pot foarte ușor să se transforme în surse de stres, resentimente și suferință. Dacă simți că vrei să mai acorzi o șansă relației tale, nu mai aștepta ca lucrurile să se schimbe de la sine, ci ia problema în propriile mâini și propune-i partenerului tău să discutați sincer și deschis despre ceea ce se întâmplă între voi.
Poate că ai avut tendința până acum să spui doar jumătăți din ceea ce te deranjează, poate ai făcut anumite aluzii și ai așteptat ca el/ea să le înțeleagă și să se schimbe, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Poate că acum a venit momentul să puneți cărțile pe masă și să explorați dacă puteți sau nu să mergeți mai departe, dacă puteți ajunge la un consens, dacă puteți găsi maniere prin care nevoile și dorințele voastre să își găsească împlinirea în acea relație. Pentru ca relația să se schimbe, este necesar ca ambii parteneri să schimbe ceva, ca ambii parteneri să se implice, să-și dorească acel lucru, așa că observă dacă și partenerul tău este sau nu interesat să comunice cu tine despre toate aceste lucruri sau nu (dacă încearcă să te convingă, în schimb, că ți se pare, că te înșeli, dacă îți invalidează opiniile și sentimentele, dacă devine defensiv, dacă te învinovățește și te acuză în loc să te asculte și să-și asume partea lui de responsabilitate) dacă este sau nu interesat să se angajeze în acest demers ori dacă ați ajuns într-un punct mort pe care nu îl mai puteți depăși.
Poate că în interiorul tău știi că nimic nu se va mai schimba, dacă nimic nu s-a schimbat până acum, în ciuda tuturor eforturilor. Dacă acesta este cazul, fii sincer și spune-i partenerului tău de ce vrei să închei relația – meriți o relație în care și nevoile și dorințele tale să-și găsească împlinirea. Asumă-ți responsabilitatea pentru acest lucru și evită să-ți învinovățești ori să-i aduci reproșuri celui de lângă tine. În definitiv, dacă nu mai ești bine acolo, cum te-ar putea ajuta să dai vina pe un partener care nu poate sau nu vrea să facă o schimbare? Cum te-ar ajuta să dai vina pe un partener care, în defintiv, poate să nu fie „vinovat”? Nu uita că într-o relație responsabilitatea aparține amândurora și, de multe ori, nu există neapărat „vinovați”, cât incompatibilitate între parteneri.
Dr. Ursula Sandner