Personalitatea schizoidă poate fi concepută ca acoperind un continuum de la sănătos la patologic, în care stilul de personalitate schizoid se află la extrema sănătății, iar tulburarea de personalitate schizoidă se află la extrema patologiei.
Dintre toate criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate schizoidă , unul a fost identificat ca fiind cel mai util în diagnosticarea acestei tulburări – persoana nici nu-și dorește, nici nu-i fac plăcere relațiile apropiate, nici măcar să facă parte dintr-o familie.
Persoanele cu această tulburare de personalitate manifestă lipsă de interes față de relațiile sociale și preferă să se implice în activități solitare. Sunt rezervați și retrași, reci, distanți, formali, lipsiți de spontaneitate și par indiferenți la critici sau laude. Nu par a-și găsi bucuria în nicio activitate și cel mai mult își doresc să fie lăsați „în pace”, deoarece nu găsesc plăcere, confort sau emoție în interacțiunile cu alți oameni. Preferă job-urile care necesită un contact redus cu alți oameni, nu au prieteni sau confidenți și evită întâlnirile romantice.
Sunt autosuficienți din punct de vedere emoțional și resping ideea de prietenie sau de contact apropiat. De cele mai multe ori îi percep pe ceilalți ca fiind intruzivi, ostili sau exigenți. Au un interes foarte redus sau nu sunt interesați deloc să aibă experiențe sexuale cu o altă persoană. Par lipsiți de emoție și de empatie, având o gamă îngustă de răspunsuri afective, dar și letargici, indiferenți și neatenți, cu capul în nori, distrași. Vorbesc lent și monoton, nu caută comunicarea cu alții, iar perioadele lungi de tăcere sunt ceva obișnuit.
Deși multe persoane schizoide aleg să rămână singure, pot alege, de asemenea, să intre în relații pentru beneficiile practice ale vieții în doi. Intimitatea autentică, tandrețea, afecțiunea, seducția vor lipsi, însă, din relația lor. Se vor izola afectiv de partener și vor trăi cu speranța ca acesta să fie mulțumit să-și trăiască viața alături de ei într-o apatie cât mai tăcută.
Partenerii persoanelor schizoide speră ca acestea să-și „revină” și să le demonstreze erotism, implicare și afecțiune, să își manifeste, într-un final, iubirea pe care o țin „ascunsă”. De multe ori cred că partenerii lor își reprimă sentimentele sau se tem să le exprime, dar nu este vorba despre asta, ci despre faptul că schizoidul nu are capacitatea de a decodifica și procesa informația afectivă. Partenerii acestora încearcă să găsească o poartă de intrare care să îi conecteze cu celălalt, dar fără rezultat.
Cum putem înțelege la un nivel mai profund persoanele schizoide?
În cele ce urmează vom discuta despre câteva aspecte definitorii ale schizoidului:
Nevoia de independență – oamenii cu trăsături schizoide pot transforma independența în izolare, singurătate şi lipsă de comunicare. Aceasta este o alegere strategică, conștientă sau inconștientă, menită să evite situațiile care ar putea declanșa anxietate sau disconfort emoțional. Într-un fel, ei se protejează de posibilele răni emoționale sau de sentimentul de a fi copleșiți de nevoile și așteptările celorlalți.
Tind să vadă relațiile interpersonale ca fiind dominatoare și intruzive și pot crede că apropierile emoționale sunt periculoase sau sufocante, văzând în ele o amenințare la adresa propriei libertăți. Din perspectiva lor, iubirea sau orice formă de atașament puternic poate fi percepută ca o formă de „sclavie emoțională”, în care persoana pierde controlul asupra propriei vieți și autonomii. Cu cât depui mai multe eforturi pentru a te apropia de el/ea, cu atât el se va distanța.
Dificultatea de a înțelege emoțiile altor oameni și de a le răspunde corespunzător - le este greu să recunoască și să își exprime propriile emoții, dar și să înțeleagă emoțiile celor din jur și să le răspundă adecvat. Ei nu fac acest lucru intenționat, cu rea-voință sau din egoism, ci din pricina unei limitări a modului în care procesează informațiile emoționale, fie ele proprii sau ale altora.
Autosuficiența afectivă – schizoidul nu se roagă să fie iubit, nu cere afecțiune, nu are pretenții, nu oferă sugestii, nu face eforturi pentru a menține o conexiune emoțională cu celălalt şi nu participă la îmbunătăţirea relaţiei. La prima vedere, această autosuficiență poate părea o formă de independență extremă, dar ea ascunde de fapt o frică de intimitate și atașament. Persoanele cu trăsături schizoide au o percepție distorsionată asupra relațiilor afective. În loc să vadă iubirea ca pe o sursă de confort și siguranță, o privesc ca pe o amenințare la adresa autonomiei și individualității lor.
Pentru un schizoid, să fie vulnerabil în fața altcuiva înseamnă să-și piardă controlul asupra propriei vieți. De aceea evită să ceară iubire sau afecțiune, deoarece ar însemna să deschidă ușa către o posibilă suferință. În esență, autosuficiența lor este o barieră menită să îi protejeze de durere, respingere și neputința de a controla emoțiile celor din jur.
Persoanele cu un nivel ridicat de dependență emoțională care caută să intre în simbioză cu celălalt - „nu pot trăi fără tine”, „fac orice pentru tine”, pot fi percepute ca fiind în antiteză cu cei care au trăsături schizoide pronunțate. Dacă cei dintâi oferă o iubire acaparatoare și sufocantă, cei din urmă oferă o iubire lipsită de viaţă, letargică, indiferentă şi lipsită de entuziasm.
Lipsa de expresivitate emoțională - aceasta se manifestă printr-o platitudine afectivă. Cu alte cuvinte, persoana nu își exprimă trăirile în mod clar, fie că este vorba de bucurie, tristețe sau furie. Discursul lor este adesea monoton, lipsit de energie, iar gesturile sunt rare și inexpresive. În prezența unei astfel de persoane, vei simți că, indiferent de subiect, conversația nu are vitalitate sau entuziasm.
În plus, această lipsă de expresivitate se manifestă și în relațiile interpersonale. Persoana schizoidă nu va fi entuziasmată de interacțiunile sociale și va prefera să rămână pe margine, observând de la distanță fără a se implica.
Schizoidul va păstra întotdeauna o distanță emoțională față de ceilalți, evitând orice fel de discuție sau situație care l-ar putea expune afectiv. Va fi politicos, formal, dar secretos și chiar defensiv uneori.
De asemenea, vei observa că în relație cu o persoană schizoidă, tu vei fi cel care preia mereu inițiativa. Fie că este vorba de a propune activități sau de a iniția conversații, vei simți că toată responsabilitatea este pe umerii tăi, iar partenerul tău nu contribuie cu nimic. Inerția sa nu este cauzată de o intenție subversivă, ci pur și simplu pentru că nimic nu îl entuziasmează.
Persoanele cu trăsături schizoide tind să aibă un realism extrem de dur. Întrebate despre planurile de viitor sau despre visurile lor, vei descoperi că acestea sunt extrem de limitate sau complet absente. Fantezia și visarea par să lipsească din viața lor interioară. Totul este redus la concret, palpabil, iar discuțiile despre aspirații sau dorințe profunde vor fi evitate sau minimizate. Acest lucru poate deveni frustrant pentru cineva care caută o conexiune mai profundă și care dorește să construiască o relație bazată pe scopuri și visuri comune.
Nu în ultimul rând, un comportament tipic al persoanelor schizoide este evitarea constantă a discuțiilor legate de iubire, pasiune, compasiune sau alte teme care implică sensibilitate emoțională. Dacă încerci să vorbești despre aceste subiecte, vei observa rapid că partenerul tău se simte inconfortabil și va încerca să schimbe ori să evite discuția.
Ce ne atrage la început și cum evoluează ulterior relația?
La început, persoanele schizoide nu par inaccesibile din punct de vedere afectiv. Din contră, comportamentul lor rezervat poate fi perceput ca o formă de respect și considerație. Distanța lor emoțională și reținerea de a împărtăși detalii personale sunt adesea interpretate drept un semn de mister și profunzime, ceea ce trezește în ceilalți dorința de a-i descifra. Această distanță este, la început, văzută ca un atribut pozitiv, o formă de respect pentru individualitatea celuilalt. De fapt, persoanele cu trăsături schizoide sunt adesea percepute ca fiind „bune” și „de treabă” deoarece nu sunt agresive atâta timp cât nu simt că le este invadat spațiul personal.
Persoanele care se simt atrase de cei cu personalitate schizoidă pot gândi - „am nevoie de cineva care să-mi respecte spațiul personal” - la început, relația poate părea perfectă – el sau ea îți respectă libertatea, iar distanțarea sa emoțională pare să fie doar o dovadă de respect pentru intimitatea ta. Cu timpul, însă, farmecul inițial dispare și rămâne o lipsă dureroasă de afecțiune. Te poți simți neînțeles, neiubit și nesprijinit. Așa cum avem nevoie să ne fie respectate spațiul personal și libertatea, la fel avem nevoie să împărtășim emoții, să fim văzuți și auziți și să ne simțim conectați cu cel/cea cu care ne împărtășim viața. Iar în unele momente vrem doar să iubim și să fim „iubiți la nebunie”.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Alte persoane se simt provocate de indiferența schizoidului și își imaginează că odată ce îl vor cuceri, își va deschide inima în fața lor. Să câștigi afecțiunea unei persoane distante sau care pare neinteresată de tine devine un scop în sine. Este ca un joc în care îți testezi limitele și vrei să vezi cât de mult poți obține. Motivația este egocentrică – „cum îndrăznește să nu mă bage în seamă?!”, însă o relație autentică și sănătoasă nu se bazează pe cucerirea unor ziduri emoționale, ci pe deschidere reciprocă, încredere și construirea unei legături profunde.
Cum gestionăm relația cu o persoană schizoidă?
Pentru a putea trăi alături de o persoană schizoidă, este nevoie de o resemnare totală în ceea ce privește dorința de afecțiune și intimitate. Mulți oameni acceptă ideea că partenerul lor este o persoană retrasă și puțin comunicativă, dar este o mare diferență între a fi introvertit și a transforma insensibilitatea într-un mod de viață. Una este să fii timid sau rezervat și cu totul altceva să fii complet deconectat emoțional.
Dacă ești foarte îndrăgostit/ă de partenerul tău, dacă îți este teamă de despărțire sau dacă pur și simplu constați că beneficiile de a fi în acea relație sunt mai multe decât dezavantajele, vei încerca să te adaptezi partenerului tău. Pe el/ea nu îl vei putea schimba, însă vei încerca să devii tu mai rece și distant. Îți vei manifesta mult mai puțin nevoile și dorințele, chiar dacă vei continua să tânjești în secret după afecțiune și intimitate. Pentru a umple golul acestei singurătăți, îți poți redirecționa atenția către căutarea unor noi stimuli precum: focalizarea pe carieră sau dezvoltarea personală, căutarea unor prietenii strânse cu alte persoane care să îți ofere acea conexiune emoțională pe care nu o primești de la partenerul tău, explorarea mai multor hobby-uri, implicarea în diverse activități sociale.
Pe de altă parte, există și strategii mai puțin adaptative de coping într-o astfel de situație care pot avea efecte negative pe termen lung. În lipsa unei conexiuni emoționale reale, unele persoane ajung să dezvolte diverse dependențe sau să caute alinare în comportamente autodistructive. Unii oameni pot dezvolta dependențe de substanțe precum alcoolul, fumatul sau drogurile. Alteori oamenii se refugiază în lumea virtuală, devenind dependenți de rețelele sociale, jocurile video sau seriale. Mâncatul emoțional devine un alt mod de a compensa lipsa de afecțiune. Căutarea unor relații extraconjugale și/sau căutarea aprobării constante din partea celor din jur, dezvoltând o dependență de complimentări, atenție și apreciere reprezintă alte maniere de adaptare în cazul unei relații indiferente și reci.
Așadar, acceptarea indiferenței și încercarea de a te transforma la rândul tău într-o persoană mult mai rezervată și distantă este o strategie prin care dorești să continui relația, însă pentru a face asta trebuie să îți înfrânezi pornirile și manifestările de afecțiune pentru a nu-l deranja pe celălalt, să îți reprimi nevoile sexuale și emoționale și să nu mai ai așteptări de la celălalt.
O altă variantă este să ceri o schimbare, să îți exprimi clar nevoile și dorințele și să nu accepți lipsa de implicare. Desigur, acest lucru nu înseamnă să îi ceri partenerului tău „să te iubească la nebunie”, pentru că un schizoid nu poate face asta, ci înseamnă să nu renunţi la emoţiile tale şi să îi explici foarte clar faptul că e nevoie de o schimbare în relaţia voastră; să nu accepţi izolarea extremă şi comportamentele menite să vă distanțeze; să hotărăşti ce lucruri se fac sau nu împreună; să ceri să existe mai multă implicare în viaţa de cuplu (un simplu exemplu este acela ca în fiecare săptămână să ieșiți la o întâlnire, chiar dacă locuiți împreună), să insiști asupra comunicării, să spui direct ce ești dispus sau nu să mai accepți.
După cum menționam la început, tendințele și comportamentele schizoide pot apărea la diverse persoane, fără ca acestea să fie neapărat considerate patologice. Adică ele pot exista într-o formă moderată, fără să cauzeze mari probleme în relații sau în viața de zi cu zi. Însă, atunci când aceste trăsături devin rigide, persistente și generalizate, ele pot începe să provoace disfuncții și suferință, atât pentru persoana care le manifestă, cât și pentru cei din jurul ei.
Cu cât comportamentele schizoide sunt mai accentuate, cu atât ele creează mai multă disfuncție în relații. Partenerul care încearcă să se apropie se va lovi constant de un zid, de o barieră emoțională care blochează orice încercare de intimitate. Această retragere poate cauza o suferință profundă, nu doar pentru cel care se confruntă cu răceala partenerului, ci și pentru persoana schizoidă, care poate simți că lumea emoțională este prea copleșitoare sau periculoasă.
Aceste comportamente rigide și stabile pot împiedica, de asemenea, orice formă de creștere personală sau evoluție a relației. Schimbările sunt dificil de obținut pentru că persoana cu trăsături schizoide nu este deschisă către o explorare emoțională mai profundă. Relațiile devin statice, iar stagnarea poate duce la o deconectare completă între parteneri.
Cum poți face față acestei provocări?
Acceptarea limitelor - primul pas în a face față unei astfel de dinamici este să accepți că schimbările nu se vor întâmpla rapid sau poate chiar deloc. În loc să te lupți să-ți „vindeci” partenerul, încearcă să înțelegi că fiecare om are propriile limitări emoționale. Acceptarea poate aduce liniște interioară și te poate ajuta să decizi ce este cel mai bine pentru tine.
Întărirea propriilor granițe - este important să îți cunoști nevoile emoționale și să îți stabilești granițe sănătoase. Dacă ești într-o relație cu o persoană care are trăsături schizoide, este important să îți protejezi propria sănătate mintală și să nu îți sacrifici fericirea pentru a menține o relație dezechilibrată.
Răbdarea și înțelegerea - dacă trăsăturile schizoide sunt prezente într-o formă moderată, schimbările sunt posibile, dar ele necesită timp, răbdare și o abordare blândă. Comunicarea deschisă și sinceră despre nevoile și așteptările tale este esențială, dar este important să fii conștient că persoana cu tendințe schizoide poate avea nevoie de spațiu pentru a se simți confortabil în a-și explora propriile emoții.
Căutarea ajutorului profesional - în cazul în care comportamentele schizoide sunt foarte accentuate și creează multă suferință în relație, ar putea fi necesară intervenția unui psihoterapeut. Terapia poate ajuta la deschiderea unui canal de comunicare și la explorarea mai profundă a cauzelor acestor comportamente.
Într-o relație sănătoasă, iubirea trebuie să fie împărtășită, iar nevoile emoționale ale ambilor parteneri trebuie să fie recunoscute și respectate. Dacă partenerul tău nu poate face acest lucru și nu dorește să caute ajutor, poate că cea mai bună opțiune este să accepți că această relație nu este pentru tine. Alegerea îți aparține.
Dr. Ursula Sandner
Un material foarte interesant, care te ajuta, intr-o oarecare măsură, sa ii cunoști pe cei din jurul tău și, de ce nu, pe tine însăți/însuți.
Mulțumesc. De asemenea, multumesc frumos pentru e-book.