Comportamentul defensiv este acel comportament care apare când o persoană percepe sau anticipează o ameninţare, când este sau se simte atacat. Într-o astfel de situație, se va preda, se va retrage sau va ataca la rându-i. Va încerca, de fapt, să se retragă în apărare, să se protejeze prin atitudini și cuvinte defensive. Se va gândi ce să facă pentru a câștiga sau domina, se va îngrijora referitor la felul în care o percep ceilalți și ce ar putea face pentru a-și îmbunătăți imaginea, ce ar ajuta-o să evite ori să reducă efectele acelui atac.
Atitudinea de predare, de renunțare, se poate manifesta prin a-ți asuma o vină care nu-ți aparține doar pentru a pune punct discuției. Într-un fel, te trădezi pe tine și preiei asupra ta întreaga responsabilitate doar să calmezi situația. O altă formă de predare este atunci când doar te prefaci că îți pare rău, când îți exprimi niște regrete false, pentru ca mai apoi să adopți o atitudine pasiv-agresivă .
Atitudinea de retragere presupune a evita sau a ieși pur și simplu din situație. Eviți provocările, criticile, confruntările. Nu te situezi, astfel, pe o poziție de egalitate cu celălalt și stabilești un precedent indezirabil pentru tine. Îți este teamă și fugi, iar celălalt poate reveni și mai agresiv înspre tine.
Atitudinea de atac implică învinovățirea și criticarea celuilalt. Îl judecăm, îl arătăm cu degetul, îi aducem reproșuri, săpăm în trecut pentru a-i arunca în față greșelile de atunci - „dar și tu ai făcut asta”.
De cele mai multe ori, cei din jur nu au intenția de a ne ataca. Poate că, prin ceea ce spun, prin tonul și intonația lor, prin diferite gesturi și o anumită mimică, doar ne ating punctele vulnerabile. Iar noi reacționăm și reacționăm și ajungem să ne pierdem în propriile emoții. Alteori, poate că își urmăresc propriile interese. Și nu acordă neapărat importanță felului în care noi ne simțim. Poate că nu au învățat nici ei să-și comunice nevoile într-o altă manieră.
O atitudine defensivă, în care simți nevoia să te aperi, trădează sentimente de rușine, vinovăție, frică, furie, frustrare. Încerci să te aperi, într-un fel, de propriile emoții. De cele mai multe ori, vinovăția și rușinea ne sunt induse prin manipulare și șantaj emoțional. Celălalt ne apasă niște butoane (de care nu suntem conștienți), pentru ca noi să capitulăm. Când nu există motive reale să te simți vinovat, când tu știi că nu ești responsabil de acele aspecte pentru care ești învinovățit, nu o să pleci capul, nu o să acționezi împotriva voinței tale, doar pentru a face pe plac celuilalt, pentru a-l mulțumi pe acesta, pentru a uita de vinovăția care te apasă. Nu o să simți că te trădezi pe tine.
Devii defensiv și când simți că celălalt îți încalcă limitele și granițele personale. Și îți dorești să nu se mai întâmple asta. Îți dorești să te simți suficient de puternic astfel încât să nu mai permiți ca cineva să calce peste tine, peste voința ta. Și dacă nu este vorba neapărat despre putere, cât despre maniera în care comunici celorlalți care sunt limitele tale ? Te superi, te îmbufnezi, nu mai vorbești câteva zile pentru ca mai apoi tot tu să inițiezi contactul? Sau devii pasiv-agresiv, spui că nu este nicio problemă, însă ulterior cauți orice oportunitate pentru a-i da peste nas celuilalt, pentru a te răzbuna? Sau „ataci” la rândul tău, plin de furie și resentimente?
Cum ar fi să începi să exersezi un alt fel de răspuns? Să nu mai reacționezi pe baza impulsurilor de moment, pe baza emoțiilor tale foarte puternice, ci să îți oferi un răgaz să încerci să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în interiorul tău. Să observi ce anume te-a deranjat, să observi dacă nu cumva ai luat lucrurile prea personal, să observi ce simți și de ce te simți așa, iar apoi să alegi un răspuns adecvat situației.
De exemplu, poți simți că partenerul tău continuă să facă presiuni asupra ta, pentru a obține ceva anume de la tine. La început poate aborda o atitudine mieroasă, plină de afecțiune, încercând să te convingă că punctul lui de vedere este cel corect și bun. Dacă nu cedezi, este posibil să recurgă la amenințări, șantaj emoțional, intimidare, să-ți inducă frică privind consecințele pe care le vei avea de suportat.
O astfel de consecință poate fi refuzul lui/ei de a comunica zile întregi, îmbufnarea și supărarea. Dacă deja știe că te poate manipula prin acest gen de comportament, va aplica aceeași metodă. Iar tu vei ceda, pentru că te vei simți vinovat, pentru că nu îți place să fie rece cu tine. În alte cazuri, consecințele nesupunerii tale sunt mult mai crude, mult mai dureroase, iar cei care se confruntă cu acest gen de dinamică în cuplu, deja știu, citind aceste rânduri, care sunt consecințele în cazul lor.
Când celălalt se situează în ofensivă, tu ajungi să bați în retragere. Te vezi pus în situația de a te apăra, chiar dacă știi că nu ai greșit cu nimic. Începi să te justifici, să dai explicații, să spui de ce lucrurile nu stau așa sau de ce nu ești așa (cum te acuză el/ea). Îți este teamă, te simți nedreptățit, neînțeles, vulnerabil și speri că îl vei convinge pe celălalt că se înșală.
De multe ori, acest gen de interacțiuni trădează, de fapt, o luptă de putere care nu este specifică numai relațiilor de cuplu, ci și celorlalte relații interpersonale. Poate fi vorba despre o luptă de putere între tine și mama ta, între tine și sora ta, între tine și colegii tăi. O luptă de putere în care simți nevoia să-i demonstrezi celuilalt că ești superior, că știi mai multe, că ai mai multe, că poți mai multe. O luptă care pornește, de fapt, din insecuritățile tale, din fricile tale. Este ca și cum nu l-ai asculta cu adevărat pe celălalt, ci l-ai asculta doar pentru a vâna amenințări și pericole. Pentru a-ți pregăti atacul de dinainte. Este o poziție de viață bazată pe frică și neliniște ce te secătuiește de energie și putere. Trăiești sufocat de propriile armuri. Iar a lăsa garda un pic mai jos nu înseamnă a începe să ignori semnalele de alarmă și a te arunca orbește cu capul înainte, ci înseamnă a-ți da voie să experimentezi în ciuda fricii, știind că există întotdeauna o persoană pe care să te sprijini în caz de nevoie – tu însuți.
Când faci un pas în afara arenei de luptă, când nu mai simți nevoia să demonstrezi nimic, nimănui, pentru că deja ți-ai demonstrat ție și, în loc să aștepti validări din exterior, ai obținut validarea de la tine însuți, nu vei mai simți nevoia să te justifici în fața celor care cred că au vreun drept asupra ta, să te aperi în fața unor acuzații false, să-ți ceri iertare pentru felul în care te simți, pentru alegerile și deciziile tale.
De exemplu, o persoană apropiată îți spune:
- „ești un/o...”;
- „știu că ai făcut intenționat asta, așa faci tu întotdeauna”;
- „cum ai putut să faci așa ceva?”;
- „mori dacă faci acest lucru măcar o dată?” sau „îți pică mâinile dacă speli vasele din când în când?”;
- „dacă îți păsa de mine, nu făceai asta”;
- „dacă m-ai fi iubit, mi-ai fi spus despre asta”;
- „habar n-ai despre ce vorbești”.
Iar tu răspunzi:
- „nu, nu sunt”;
- „cum poți să spui așa ceva?”;
- „încercam doar să...”;
- „am procedat așa doar pentru că...”
- „așa faci tu întotdeauna, mereu mă critici!”;
- „lumea nu se supără din motive dintr-astea!”;
- „de parcă tu nu lași vase nespălate...” sau „după câte fac, de ce te iei de mine pentru un motiv așa neimportant? Bine, să vedem cine ți-o mai găti...” ;
- „oh, dar chiar îmi pasă, am vrut doar să...”.
În comunicarea nondefensivă, în schimb, răspunsurile tale sună mai degrabă în felul următor:
- „înțeleg că așa vezi tu lucrurile”;
- „acesta este punctul tău de vedere și e dreptul tău să îl exprimi”;
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
- „aceasta este alegerea ta”;
- „te rog să vorbim despre acest lucru când te mai calmezi”;
- „știu că ești supărat/ă”;
- „îmi pare rău că te simți așa”;
- „nu pot accepta acest gen de comportament, îmi încalcă limitele”;
- „nu mai încerca să mă faci să mă simt vinovat/ă, pentru că nu mai funcționează lacrimile tale”;
- „mă deranjează faptul că țipi. Te rog să cobori tonul, altfel nu voi mai continua discuția”;
- „m-ar ajuta dacă... Vrei/poți să faci asta pentru mine, te rog?”;
- „spune-mi mai multe despre asta, te rog. Ce te face să crezi/spui asta?”;
- „îți mulțumesc că ai avut curajul să împărtășești aceste preocupări cu mine. Este important pentru mine să înțeleg cum te simți și cum pot contribui la rezolvarea oricărei tensiuni sau probleme. Hai să discutăm deschis pentru a găsi o soluție împreună”.
Cum sună un mesaj transmis într-o manieră defensivă vs. una nondefensivă? De exemplu:
- „niciodată nu mă chemați și pe mine când mergeți la cinema!” vs. „mă simt lăsat pe dinafară când mergeți la cinema fără mine”;
- „nu ai dreptate, eu am, așa că mai bine taci! Fie facem ca mine, fie nu mai facem nimic!” vs. „haide să trecem în revistă ce a funcționat până acum și ce nu și să descoperim împreună care ar fi cea mai bună variantă”;
- „toată lumea are probleme, așa că dacă nu termini la timp ce aveai de făcut, vei suporta consecințele!” vs. „înțeleg că treci printr-o perioadă dificilă din viața ta. Te-ar ajuta să finalizezi ce ai de făcut dacă prelungim termenul cu o săptămână?”;
- „ți-am explicat de o mie de ori cum să faci asta! Hai, dă-te la o parte și lasă-mă pe mine!” vs. „știu că este mai dificil la început, și eu m-am confruntat cu dificultăți până când am învățat cum se face. Ai nevoie de ajutor?”.
Ai, de asemenea, tot dreptul să spui „acest aspect nu este negociabil pentru mine”, dacă celălalt continuă să facă presiuni asupra ta. Ai dreptul să ai limite și granițe personale, să le faci cunoscute și să nu permiți altora să ți le încalce. Dacă tu nu te simți ok, dacă îți face rău să accepți cererile sau pretențiile altora, dacă nu le poți răspunde nevoilor/solicitărilor, este perfect în regulă să spui asta.
Când ești învinovățit, atacat, criticat, hărțuit, o atitudine nondefensivă împiedică escaladarea conflictului și consumarea inutilă de energie și resurse. Oamenii care te respectă, care țin în mod sincer la tine, cărora le pasă de tine, sunt interesați să te asculte și îți vor respecta atât punctul de vedere (chiar dacă pot să nu fie de acord cu el), cât și limitele și granițele tale. Nu vor continua să pună presiune pe tine pentru a ceda, nu te vor șantaja emoțional, nu vor face pe victimele învinovățindu-te pe tine pentru tot și nu își vor retrage afecțiunea ca să te pedepsească pentru că „îndrăznești” să nu le corespunzi.
O comunicare asertivă , bazată pe respect, pe autenticitate și onestitate este ideală în orice relație. Desigur, de cele mai multe ori, nu am fost învățați nici să fim autentici ori să prețuim autenticitatea și onestitatea, nici să ne exprimăm opiniile și nevoile într-o manieră asertivă. Însă, este important să observăm dacă celălalt este dispus să depună vreun efort în această direcție, dacă este dispus și curios în mod sincer să ne asculte și să ne înțeleagă punctul de vedere, dacă ține sau nu cont de sentimentele noastre, dacă ne respectă sau nu. Abilitățile de comunicare se îmbunătățesc cu timpul, însă trebuie să existe voință, respect și interes sincer din partea ambilor. Degeaba încerci să îmbunătățești comunicarea într-o relație în care celălalt nu te respectă, ci doar caută să te folosească pentru a-i împlini așteptările, pretențiile și nevoile egoiste.
Sugestii pentru a comunica nondefensiv
Îți poți da seama că începi să devii defensiv dacă, de exemplu, percepi că interacțiunea este o luptă pe care trebuie să o câștigi, nu mai ești dispus să asculți pentru a înțelege cu adevărat ce are să-ți transmită celălalt, ci aștepti cu nerăbdare să răspunzi înapoi sau intervii peste celălalt, te simți atacat personal de cuvintele celuilalt, te străduiești să te aperi, să te justifici, să dai explicații pentru a schimba părerea celuilalt despre tine sau începi să devii din ce în ce mai neliniștit și vrei ca discuția să se oprească.
În răspuns, începi să aduci critici interlocutorului, în loc de a te focaliza pe problema în discuție și a fi deschis către găsirea de soluții, îi faci reproșuri – „și tu ai făcut asta” sau „și tu ești...”, încerci să îi explici de ce nu ar trebui să se simtă în felul în care se simte, adică îl invalidezi emoțional, începi să aduci argumente pentru care perspectiva celuilalt este greșită, în loc de a încerca să o înțelegi sau refuzi să mai comunici.
Comunicarea nondefensivă implică a-ți asuma responsabilitatea pentru propriile gânduri, emoții și reacții și a-l încuraja pe celălalt să facă același lucru, a adresa întrebări, a face afirmații și a expune potențiale consecințe într-o manieră sinceră, clară și directă fără a încerca să controlezi felul în care celălalt răspunde.
Prin adresarea de întrebări, încerci să acumulezi cât mai multe informații (în loc de a face presupuneri) pentru a dobândi o perspectivă cât mai clară și corectă referitoare la ceea ce interlocutorul dorește să transmită, ceea ce crede și simte. Exprimi, așadar, curiozitate, deschidere, iar scopul tău nu este să îl prinzi pe celălalt cu garda jos sau să îl prinzi într-o capcană, ci să îl inviți să se deschidă în fața ta. Păstrezi, pe cât posibil, o atitudine neutră, iar limbajul nonverbal și paraverbal este în congruență cu limbajul verbal.
În comunicarea nondefensivă, natura afirmațiilor pe care le facem este una directă, deschisă, descriptivă. Spui ceea ce observi, sumarizezi ceea ce ai înțeles și verifici cu celălalt dacă ai înțeles corect, iar apoi îți exprimi opiniile, gândurile, emoțiile. De multe ori poți observa că există o contradicție între limbajul verbal și limbajul nonverbal al celuilalt, între ceea ce spune și ceea ce transmite, de fapt, dincolo de cuvinte. Când observi astfel de contradicții, este bine să le aduci în discuție, tocmai pentru a clarifica și tranșa problema.
Aducerea la cunoștință a potențialelor consecințe reprezintă comunicarea felului în care vom reacționa dacă se întâmplă ori nu se întâmplă X lucru. Acest lucru ne ajută să ne susținem limitele și granițele personale. Sunt fermi, suntem clari, dar nu amenințăm. Pur și simplu îi aducem la cunoștință celuilalt perspectiva noastră.
De exemplu, partenerul sau partenera ta vine acasă furioasă. În loc de a face presupuneri sau a-ți face scenarii în mintea ta, întrebi direct: „ești supărată/furioasă de ceva?”, „s-a întâmplat ceva?”. Dacă vei primi un răspuns de tipul: „nu am nimic!” sau „sunt bine!” (dându-și ochii peste cap sau trântindu-și geanta), poți continua astfel: „îmi spui că ești bine, dar, în același timp, văd că îți dai ochii peste cap și trântești. Cred că ceva nu este în regulă și nu vrei să-mi spui. Mă simt îngrijorat și nu știu dacă ai nevoie să te las în pace sau dacă este ok să te mai întreb și altceva.” „Nu contează...”, îți spune ea, evitând un răspuns. În astfel de situație, poți continua în felul următor: „dacă vrei să vorbim despre ce te frământă, sunt aici. Dacă nu vrei, nu voi insista și nu te voi forța”.
Comunicarea nondefensivă reprezintă o abordare eficientă și constructivă a comunicării interpersonale, în care persoana se exprimă în mod sincer, deschis, cu respect, fără a ataca sau a se apăra în fața criticii sau a feedback-ului negativ. Comportamentele defensive și agresive sunt înlocuite cu asumarea responsabilității personale și abordarea constructivă a conflictelor (ne focalizăm asupra găsirii unor soluții care să fie în beneficiul ambelor părți implicate), empatie și ascultare activă. Scopul este, de fapt, facilitarea dialogului deschis, încurajarea ascultării, îmbunătățirea calității relațiilor noastre și crearea unor conexiuni mai profunde cu ceilalți.
Dr. Ursula Sandner