De ce este atât de greu să ieși dintr-o relație cu un narcisist?

Partea a cincea

Victimele abuzurilor ajung să formeze o legătură emoțională cu abuzatorii lor în încercarea de a supraviețui acelor relații dificile, tumultoase, traumatizante. Această legătură apare ca urmare a unui ciclu de „recompense” și „pedepse” în care victimele, după nenumărate abuzuri, devin condiționate să aștepte „recompensa”, adică alinarea. Îi privesc pe abuzatori atât ca pe sursa terorii lor, cât și ca pe sursa lor de confort și alinare atunci când aceștia manifestă atitudini și comportamente dezirabile.

În general narcisiștii atrag parteneri codependenți care la începutul relației primesc exact ce au nevoie, iar mai apoi încep să se confrunte cu devalorizare și abuz. Ei știu că lucrurile se schimbă, însă nu își pot da seama de ce, așa că plasează vina asupra lor. Trebuie să fi făcut ei ceva ca să merite acest gen de tratament, trebuie să fi greșit cu ceva. Gândind în acest fel, nu le rămâne de făcut decât să încerce să-și repare așa-zisele greșeli pentru a recâștiga afecțiunea și bunăvoința narcisistului. Vor încerca să nu-și supere partenerul, să facă tot ceea ce se așteaptă de la ei, sperând că, în acest fel, vor întrerupe ciclul abuzurilor și vor trezi în partener doar acea latură afectuoasă și iubitoare pe care au cunoscut-o la început.

De ce îți pare atât de greu să pleci dintr-o relație abuzivă cu un narcisist?

La început ești copleșit de afecțiune și atenție  și te simți ca cea mai specială persoană din lume. Narcisistul se arată interesat de tine pentru că își dorește să-ți descopere slăbiciunile, nevoile, dorințele, pentru a le folosi împotriva ta mai târziu. Este dispus să facă totul pentru tine și să pozeze în partenerul ideal tocmai pentru a-ți câștiga încrederea. Te acaparează, îți oferă constant validări și aprecieri, îți satisface orice nevoie pentru a te determina să devii dependent de el/ea.

Pe măsură ce timpul trece, lucrurile încep să se schimbe: dovezile de afecțiune devin din ce în ce mai rare, iar critica și devalorizarea  își fac simțită prezența. Dacă iei atitudine, dacă îți exprimi nemulțumirile, narcisistul va distorsiona în așa fel lucrurile, încât să pară că tot ce se întâmplă rău în relație, se întâmplă din vina ta ori că ți se pare, exagerezi, greșești, te înșeli, „ești nebun”.

Chiar dacă tu încerci să rezolvi problemele, ai senzația că de fiecare dată te confrunți cu același lucru: reproșuri, învinovățiri, supărare, ca și cum oricât ai încerca, nu se poate ajunge cu adevărat la o înțelegere. Începi și îți spui că în fiecare relație există probleme și certuri și că, poate, ceea ce trebuie să faci, este să lași mai mult de la tine.

Cu cât faci mai multe compromisuri  și lași mai mult de la tine, cu atât narcisistul învață că poate să facă orice, pentru că tu vei accepta orice. Rarele ocazii în care „te revolți” (îți spui punctul de vedere, spui ce te deranjează, nu ești de acord cu partenerul) vor fi, așadar, percepute ca adevărate afronturi și trădări, iar reacțiile lui/ei vor deveni din ce în ce mai virulente, mai agresive, mai toxice. Dacă până acum ai fost supus, cum îți permiți ca acum să îi ieși din cuvânt?

Începi să te simți din ce în ce mai „mic”, mai neîncrezător, mai nesigur și începe să-ți fie din ce în ce mai teamă de ieșirile lui/ei, de izbucnirile lui emoționale, de reproșuri, de certuri și tot ce îți dorești este să eviți „să-l provoci”. Trăiești într-un stres continuu și începi să devii anxios. Acum singura ta alinare sau ușurare apare în momentul în care îți oferă câteva frimituri de bunăvoință. Asemeni unui dependent de droguri, suporți toate efectele nedorite pentru acele câteva minute de plăcere și confort.

Partenerul narcisist îți oferă afecțiune, validare, apreciere sau cadouri după un lung șir de abuzuri și într-o manieră imprevizibilă. Dacă nu știi când vei primi „recompensa”, te vei comporta mereu în așa fel încât să-i faci pe plac, pentru că speri că vei primi cât mai curând acele dovezi de afecțiune și acele validări după care tânjești atât de mult. Iar odată ce le primești, te autoiluzionezi că partenerul tău nu se va mai comporta niciodată urât cu tine, chiar dacă dovezile spun altceva. Te agăți de acel mic gest de bunăvoință și speri că el/ea se va schimba.

Narcisistul nu este un om „bun”, drăguț, iubitor, grijuliu și compasiv care din când în când are scăpări neintenționate de „răutate”, cruzime și agresivitate. El este perfect conștient de ceea ce face, este conștient de abuzurile sale și este conștient de cât de multă suferință îți provoacă. Dacă nu ar fi conștient, oare cum ar putea să-și calculeze atât de bine orice gest și mișcare pe care le face în public? Cum ar putea să fie atât de drăguț în văzul oamenilor, când știe că trebuie să-și protejeze imaginea, și atât de crud și lipsit de considerație în intimitatea voastră, când știe că nu este observat de nimeni altcineva?

Partenerul tău se poate supăra pe tine și poate să nu mai vorbească cu tine și să stea îmbufnat zile întregi dacă ceva din ce ai făcut tu percepe ca fiind „greșit”. Chiar dacă tu nu ai greșit cu nimic (de exemplu, ai refuzat să-i îndeplinești o solicitare egoistă), te vei vedea pus în situația de a-i cere scuze și a încerca să-ți repari „greșeala” în speranța că acea tensiune dintre voi se va risipi și el/ea va începe să vorbească din nou cu tine. Deși problema nu a fost soluționată în mod real, simplul fapt că lucrurile revin la „normal” (vorbește din nou cu tine), reprezintă o mare ușurare și o eliberare de stres și anxietate.

„Pedeapsa” poate lua, însă, diverse forme, nu numai refuzul comunicării. Poate fi vorba despre crize de furie, despre violență fizică, despre jigniri, despre devalorizare, despre un comportament ostil sau un comportament pasiv-agresiv  ș.a.m.d.

Ajungi să simți că în momentele în care se poartă frumos cu tine, se comportă cu respect ori se arată interesat de tine, îți face, de fapt, o favoare. Ca și cum tu nu ai merita, de fapt, toate aceste lucruri, însă el/ea, din bunăvoința lui și pentru că ai fost „cuminte”, ți le oferă.

Însă o relație sănătoasă și funcțională se bazează tocmai pe respect, pe apreciere, pe interes autentic, pe raportarea la celălalt ca la un partener egal, nu ca la un supus căruia i se face o favoare prin simplul fapt că nu mai este abuzat dacă stă cuminte la locul său.

Aspectul problematic este că persoanele care sunt abuzate și care dezvoltă o legătură emoțională cu abuzatorul lor percep că dacă el/ea este cel care le cauzează atât de multă durere, tot el/ea este cel care le poate elibera de acea durere.

O persoană prinsă în acest cerc vicios va avea tendința să se învinovățească pe sine pentru comportamentul abuziv: „eu l-am enervat”, „dacă aș fi acționat altfel... nu s-ar fi supărat”, „dacă aș fi făcut lucrurile altfel...”, „dacă aș reuși să-mi dau mai mult silința / dacă aș fi altfel / dacă aș fi mai iubitor / mai înțelegător / dacă nu m-aș mai îndoi de el... sigur nici el/ea nu s-ar mai comporta așa” și să-i găsească scuze partenerului abuziv: „a avut o copilărie grea”, „a fost abandonat de tată”, „a fost trădat în fosta relație”, „așa e el/ea și nu se poate schimba”.

Persoanei îi va fi greu să plece, chiar dacă este complet nefericită acolo, și va ascunde sau va minimaliza abuzurile prin care trece. Va percepe că nu merită sau că nu poate găsi ceva mai bun și că viața ei nu ar mai avea niciun sens fără actualul partener. Va reuși să se mintă pe sine că lucrurile sunt ok, în ciuda tuturor problemelor și dificultăților, pentru că se va focaliza pe acele frimituri de bunăvoință, agățându-se de ele. Va fi constant într-o stare de tensiune și va simți că trebuie să se poarte cu mănuși cu partenerul pentru a nu-l supăra, că trebuie să renunțe la autenticitatea sa și să facă nenumărate sacrificii și compromisuri „ca să fie bine”.

Ce pași poți face pentru a ieși dintr-o relație cu un narcisist?

Primul pas în soluționarea unei probleme este recunoașterea acelei probleme. Adică, dacă partenerul tău este abuziv, nu te mai minți nici pe tine, nici pe ceilalți, că nu este. Nu îi mai găsi scuze. Dacă te simți neîmplinit, nefericit, trist, anxios sau stresat, recunoaște-ți ție, în primul rând, că te simți așa. Dacă partenerul tău îți face promisiuni pe care nu le respectă, recunoaște acest lucru și nu îi mai căuta justificări. Observă faptele, dincolo de vorbele prin care încearcă el/ea să te facă să crezi altceva. În interiorul tău, în ciuda confuziei pe care o poți avea, știi că ceva nu este ok, știi că există probleme și lucruri care te dor, știi că ți-ai dori altceva.

Dacă locuiți în aceeași casă, nu îi spune de planurile tale, pentru că cel mai probabil va face tot posibilul să te împiedice să pleci și va avea capacitatea să te facă să te răzgândești sau pur și simplu îți va face viața un coșmar, iar siguranța și sănătatea ta sunt mai importante decât orice „datorie” crezi că ai față de el/ea. Începe să-ți asiguri resursele de care ai nevoie și pleacă. Oricât de imposibil ți se pare, conștientizează că este o alegere pe care tu poți să o faci. Trebuie doar să-ți acorzi această permisiune. Evită orice contact, iar dacă aveți copii împreună sau dacă nu vorbim despre o relație de cuplu, ci o relație de afaceri, comunică minimul necesar și nu te lăsa prins în capcana redeschiderii subiectului despre voi și relația voastră.

Fă o prioritate din grija și iubirea de sine – cel mai probabil ai uitat de tine, de cine ești tu cu adevărat, de nevoile și dorințele tale, iar acum a venit momentul să îți reamintești acest lucru. Acceptă-te așa cum ești acum, nu te mai învinovăți pentru faptele sau pentru trecutul tău, ci caută să construiești și să îți reinventezi viața pornind de la ce ai și ce ești deja.

Apelează la ajutorul unui specialist pentru a te ajuta să înțelegi ce te-a atras în acea relație (ce trăsături, ce credințe, ce lipsuri, ce răni emoționale de-ale tale au contribuit la crearea acelei legături) și a te ajuta să procesezi ceea ce ți se întâmplă și să te vindeci, să te ierți, în primul rând tu pe tine, să te eliberezi.

Înconjoară-te de prieteni, de oameni în care ai încredere sau de persoane care te pot sprijini în această perioadă a vieții tale. Este important să eviți să te mai izolezi ori să ascunzi totul sub covor.

Fă-ți planuri de viitor și stabilește-ți obiective – dacă până acum planurile tale s-au învârtit în jurul lui/ei, de acum înainte poate că a venit momentul să începi să te gândești din nou la tine. A decide ce vrei tu să faci cu timpul tău, cu energia ta, cu viața ta și a începe să acționezi știind că faci asta spre binele tău poate fi un stimulent extrem de puternic pentru redobândirea încrederii în sine. Chiar dacă greșești, cu fiecare lecție învățată și fiecare obstacol depășit, îți demonstrezi tu ție că se poate și că nu ai nevoie de ancore în exteriorul tău, nu ai nevoie de cineva care să te valideze constant și care să-ți spună dacă gândești, alegi sau acționezi corect sau greșit, bine sau rău.

Viața ta îți aparține și îmi doresc să conștientizezi că poți fii și poți avea tot ceea ce meriți și îți dorești cu adevărat.

Dr. Ursula Sandner

 

 

2 comentarii pentru “De ce este atât de greu să ieși dintr-o relație cu un narcisist?

  1. Multumesc mult.Descrierea pe care ati facut-o se potriveste perfect cu situatia mea in relatia cu sotul meu care este narcisist.Mi-am recunoscut viata traita alaturi de el. Multa recunostinta pentru tot ce primesc si citesc din partea dumneavoastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.