Despre puterea de a ierta

Iertarea rămâne în continuare un subiect sensibil și controversat pentru că mulți oameni asociază iertarea cu a trece cu vederea (în sensul de negare / justificare a evenimentului sau a consecințelor acestuia) și a tolera în continuare comportamente dăunătoare.

Iertarea este, în fapt, un proces individual care nu are atât de mult de-a face cu persoana care ne-a greșit, cât cu capacitatea noastră de a ne vindeca anumite răni din trecut și a ne elibera de ele.

Atunci când nu iertăm, rămânem agățați de evenimentul sau de situația din trecut, investindu-ne energia în retrăirea acelui eveniment în mintea noastră, în retrăirea emoțiilor dureroase de atunci, în blamare, în resentimente și, nu în ultimul rând, în autoînvinovățire.

Cumva, ne învinovățim pentru că ne gândim „dar dacă aș fi procedat altfel / dar dacă nu aș fi făcut asta / dar dacă aș fi ales diferit... poate că acest lucru nu s-ar fi întâmplat”. Adevărul este că fiecare persoană acționează așa cum consideră că este mai bine, în acord cu experiența sa de viață și cu datele pe care le are la îndemână la un moment dat.

Oricât ne-am dori să schimbăm trecutul (pentru a evita suferința pe care am trăit-o), acest lucru nu se mai poate acum, însă ceea ce putem face este să ne eliberăm de acea suferință, rescriind povestea care ne-a cauzat-o sau pur și simplu renunțând la acea poveste, pentru că, de multe ori, suferința noastră nu ne este cauzată de evenimente în sine, ci de povestea pe care ne-o spunem referitor la acele evenimente. De exemplu, „ne-am despărțit deși îmi promisese că o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți” – aici, suferința pare a proveni mai degrabă din faptul că realitatea (despărțirea) nu a corespuns poveștii din mintea noastră sau așteptărilor pe care ni le-am făcut (a îmbătrâni împreună). Dacă, în schimb, am privi acest eveniment ca pe o experiență de viață din care putem învăța lecții prețioase și am înțelege că, de cele mai multe ori, nu există garanții în viață și că la un moment dat putem ajunge să evoluăm diferit sau să ne dorim lucruri diferite, nu am mai rămâne atașați de gândurile care ne spun că ar fi trebuit să fie altfel. Nu ne-am mai opune cursului firesc al vieții și nu ne-am mai încăpățâna să trăim în trecut, împotrivindu-ne și neacceptând ceea ce s-a întâmplat. Nu am mai încerca să despicăm firul în patru, căutând vină fie la noi, fie la celălalt ori pur și simplu încercând să găsim un țap ispășitor. O relație este cocreată și, într-adevăr, fiecare dintre cei doi are partea sa de responsabilitate. Să ne asumăm responsabilitatea pentru partea noastră, să învățăm ceea ce avem de învățat și să ne continuăm viața, acordându-ne o nouă șansă la fericire, eliberându-ne de (auto)învinovățire și resentimente.

În acest sens, iertarea de sine înseamnă înțelegere și compasiune față de propria persoană, asimilarea „lecțiilor” și permisiunea de a ne acorda o nouă șansă. Iar a ierta pe cineva nu înseamnă a-i declara iertarea (deși în interior avem resentimente) pentru că încă simțim că mai putem avea beneficii din acea relație (cum se întâmplă frecvent în cazul relațiilor toxice, atunci când spunem că iertăm, pentru că ne este teamă de singurătate, pentru că nu considerăm că ne putem descurca pe cont propriu, pentru că suntem dependenți emoțional sau în oricare alt fel de partener). Iertarea nu înseamnă a ne minți pe noi înșine că ceea ce s-a întâmplat, nu ne-a durut (aceste emoții este bine să fie prelucrate și integrate pentru a putea fi eliberate, pentru a ne putea vindeca), nu înseamnă că acceptăm în continuare comportamentele dăunătoare ale persoanei care simțim că ne-a greșit și, de asemenea, nici nu ar trebui să fie o demonstrație de superioritate – „te iert pentru că sunt mai bun ca tine” (când spunem asta, practic, vrem să-l umilim și să-l desconsiderăm pe cel din fața noastră).

Iertarea înseamnă mai degrabă o etapă (sau un proces pe care, poate, este necesar să-l repetăm) pe calea devenirii sau desăvârșirii noastre. Prin iertare ne eliberăm de umbrele trecutului și ne luăm puterea înapoi, pe când prin „ne-iertare” sau împotrivire și resentimente aducem acele umbre ale trecutului în prezent și le deschidem calea spre viitor, rămânând în continuare victime în mâinile agresorilor noștri sau în mâinile celor care ne-au greșit.

Iertarea nu este despre ceilalți, ci despre noi înșine și nu există o rețetă magică care să se aplice tuturor. Fiecare poate trece prin acest proces într-o manieră diferită, poate simți că are nevoie de mai mult sau mai puțin timp pentru a accepta și integra ceea ce s-a întâmplat, poate simți că are nevoie sau nu de sprijin din exterior ori poate simți că îi este mai greu sau mai ușor să facă pace cu sine și să abandoneze acea latură de victimă care încă mai există în interiorul său, acea latură care se simte neputincioasă și care, de fapt, își dorește înțelegere și compasiune, își dorește să fie acceptată pentru a putea fi transformată, pentru a ne putea simți din nou puternici și în controlul vieții noastre.

Pentru tine ce înseamnă iertarea?

Cu drag,

Dr. Ursula Sandner

 

 

Un comentariu pentru “Despre puterea de a ierta

  1. Cunosc ce înseamnă a ierta -daca nu avem pregătire juridică să mă lupt cu cei iertați ajungeam sa pierd tot -Dzeu?,și ce dacă i-ar făcut cu boli in care sa nu le ajungă tot ce au agonisit??! Continuau. Deci???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *