De multe ori, relațiile toxice sunt greu de identificat. Ceea ce pare a începe ca o poveste frumoasă de iubire, uneori prea frumoasă, se transformă, treptat, cu pași mici și greu de observat, în cu totul altceva. „Toate cuplurile se confruntă cu probleme”, „toți se ceartă”, „nici alții nu sunt fericiți” devin raționalizări pentru ceva ce depășește limita unei relații sănătoase.
Suferința, confuzia, emoțiile puternice, speranța de schimbare, agățarea de amintirile frumoase fac ca răspunsul la întrebarea: „Oare mai putem salva această relație sau este timpul să plec?”, să fie greu de găsit.
Uneori răspunsul nu vine imediat, ci vine după ce te-ai întrebat de nenumărate ori ce se întâmplă cu tine, când îți dai seama că nu te mai recunoști, că nu mai ai energie să încerci, că ți-e teamă să fii sincer, că nu mai vorbești cu apropiații tăi pentru că îți este rușine sau frică sau te simți vinovat. Te simți mereu vinovat, deși nu ai făcut nimic greșit.
Nu orice relație toxică poate fi salvată, nu oricum și nu oricând. Sunt relații care au un fundament bazat pe respect și iubire, dar partenerii nu știu cum să își exprime sentimentele, nevoile și temerile într-un mod sănătos. În care există dorință de apropiere și de conexiune, dar modalitățile prin care caută acea apropiere sunt disfuncționale.
Fiecare vine cu propriul bagaj emoțional: frici, traume, nevoi neexprimate, mecanisme de apărare învățate în copilărie, iar în lipsa unei comunicări eficiente, aceste răni se activează reciproc. Unul se închide, celălalt devine insistent. Unul se retrage, celălalt atacă. Dificultățile de comunicare și greutatea de a-și gestiona fiecare propriile răni duc la apariția unor tipare disfuncționale de relaționare, în care iubirea nu mai curge firesc, ci este marcată de nesiguranță, de temerile fiecăruia.
O șansă de schimbare reală există doar dacă ambii parteneri își asumă responsabilitatea pentru propriile greșeli și sunt dispuși să schimbe nu doar comportamentele, ci și tiparele care stau la baza disfuncționalității. Schimbarea nu înseamnă doar „să te porți mai frumos”, ci înseamnă și să-ți confrunți propriile umbre.
Poate fi un început bun dacă:
– ambii parteneri recunosc problemele existente, conștientizează că dinamica relației este nesănătoasă și vor să o schimbe;
– fiecare își asumă partea de responsabilitate și își analizează propriile comportamente disfuncționale în loc de a da vina doar pe celălalt;
– există disponibilitate reală de a investi timp și efort – cei doi sunt dispuși să își aloce timp pentru discuții sincere, pentru a înțelege ce nu funcționează și ce e nevoie să fie reconstruit, pentru reconectare emoțională. Dacă unul fuge de discuții sau se retrage de fiecare dată când apare o senzație de tensiune, un disconfort, relația nu are cum să evolueze;
– se simte o evoluție, chiar dacă lentă, în direcția unei comunicări mai sănătoase. Astfel, discuțiile nu mai sunt doar despre acuzații și reproșuri, despre cine greșește mai mult, ci despre cum puteți găsi împreună soluții la problemele cu care vă confruntați;
– se observă schimbări reale și constante, nu doar promisiuni – e ușor să spui: „O să mă schimb”. E greu să faci cu adevărat acele schimbări și să le menții în timp. Dacă partenerul promite, dar revine mereu la aceleași comportamente, e un semnal clar că ceva nu merge;
– există deschidere către ajutor specializat – iubirea nu e întotdeauna suficientă pentru a repara ce s-a deteriorat de-a lungul timpului. Uneori, e nevoie de un cadru sigur în care să fiți ghidați de un specialist care să faciliteze comunicarea, să vă ajute să înțelegeți mai bine dinamica relației și să identificați tiparele toxice ce se repetă inconștient.
Dacă aceste elemente lipsesc, iar în relație există deja forme de abuz, manipulare, lipsă de respect, suferință constantă, efort unilateral sau dezechilibre majore, poate a venit momentul să te întrebi nu ce pierzi dacă pleci, ci ce pierzi dacă rămâi. Ce preț plătești pentru asta?
Nu aștepta „să fie mai rău” ca să-ți permiți să pleci. Dacă e toxic, este deja prea mult. Dacă suferi, nu mai ai liniște și simți că te pierzi pe tine, este deja prea mult. Dacă doar tu „tragi” de relație, dacă doar tu dai explicații, încerci să îndrepți lucrurile, îți ceri scuze, faci compromisuri și sacrificii, în timp ce partenerul refuză orice formă reală de implicare și dă vina pe tine pentru tot ce nu merge bine, atunci e vorba de o relație unilaterală, în care unul oferă, se străduiește și celălalt profită de asta.
Nu trebuie să fii complet la pământ ca să ai dreptul să pui punct unei relații care te consumă în acest fel. Începe cu pași mici, dar clari:
– învață să fii sincer cu tine – observă cum te simți cu adevărat. Dacă cel mai des te simți neliniștit, tensionat, vinovat sau nesigur, nu ignora aceste semnale, deoarece vor să-ți transmită ceva. Atât timp cât continui să negi ceea ce simți, să-i găsești justificări și scuze celuilalt sau să-ți spui că „exagerezi”, rămâi blocat într-o iluzie care poate părea suportabilă pe moment, dar care îți alimentează suferința, confuzia și autoamăgirea;
– vorbește cu cineva de încredere – un prieten apropiat, un terapeut, cineva care te poate asculta fără să te judece. Spune cu voce tare ce trăiești, pentru că, în acest fel, vei dobândi mai multă claritate asupra lucrurilor;
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
– fă-ți un plan realist – mai ales dacă ești dependent/ă financiar sau simți că pot exista anumite riscuri. Plecarea nu trebuie să fie dramatică, la nervi, la supărare, ci să reprezinte o alegere conștientă și asumată. Cu cât este mai toxic contextul, cu atât ai nevoie de mai multă gândire rece, de o ieșire strategică, sigură, din acea relație;
– pregătește-te pas cu pas – pune-ți la punct un minim de resurse, stabilește unde poți merge, cine te poate ajuta, ce opțiuni ai din punct de vedere legal sau profesional. Caută sprijin – psihologic, social, juridic, dacă este nevoie. Pregătește-te emoțional – celălalt poate încerca să te facă să te răzgândești, să-ți facă promisiuni, să te facă să te simți vinovat/ă, să-ți inducă frica. Dar dacă ai mai trecut prin aceste lucruri, știi deja cum se termină;
– dă-ți timp să înțelegi ce ai trăit cu adevărat, ce tipare ai perpetuat, ce ai acceptat și de ce. Altfel există riscul să recreezi același scenariu cu o altă persoană. Nu-ți căuta refugiul într-o altă relație când nu ai avut timp nici măcar să-ți procesezi trăirile. Dă-ți timp să înțelegi ce ai nevoie cu adevărat.
– nu spera la nesfârșit – speranța devine periculoasă când te face să ignori realitatea, să te minți că „va fi mai bine”, deși faptele arată altceva. Însă nici nu te judeca pentru că ai rămas – ai făcut asta pentru că, într-un punct al istoriei tale personale, așa ai învățat că funcționează iubirea. Dar poți învăța altceva, poți alege altceva și nu e niciodată prea târziu pentru asta.
Uneori, o astfel de relație poate deveni o ocazie pentru ca ambii parteneri să se schimbe și să evolueze – dar doar dacă amândoi își doresc cu adevărat această schimbare și își doresc să construiască ceva mai sănătos împreună. Dacă sunt dispuși să recunoască ce nu merge, să-și asume greșelile și să lucreze la relație.
Alteori, însă, ce trăiești în relația respectivă devine un semnal clar că e momentul să pleci. Nu pentru că ești un „laș” care nu mai luptă, pentru că ești un om slab sau egoist, ci pentru că, în sfârșit, alegi să ai grijă și de tine.
În anumite situații, să pleci nu înseamnă că pierzi pe cineva, ci înseamnă că, în sfârșit, te alegi pe tine. Îți acorzi șansa unui nou început și, poate că odată cu trecerea anilor, vei constata că decizia de care te-ai temut cel mai mult a fost exact decizia care a și fost cea mai bună pentru tine.
Dr. Ursula Sandner
.