Ești prea bun cu cei din jur?

Cu toții cunoaștem acea vorbă care face referire la faptul că dacă ești prea bun cu cei din jur, ești considerat naiv, însă la ce se referă aceasta mai exact? Naivitatea de a fi prea bun se referă la incapacitatea cuiva de a stabili limite și granițe clare de interacțiune cu cei din jur, la dificultatea de a spune „nu”, la disponibilitatea de a face pe plac altora cu prețul propriei bunăstări.

În principiu, a fi un om bun înseamnă a fi ecologic, adică a nu face rău altora (într-un mod pasiv ori activ), a căuta să faci bine atunci când poți și ai disponibilitate, a trata cu respect viața care te înconjoară, însă nu înseamnă a accepta orice din partea oricui sau a accepta să fii tratat cu lipsă de respect.

În definitiv, este greu de spus că unii oameni sunt „buni”, iar alții „răi”, deoarece „bunătatea” și „răutatea” au ca standarde anumite principii morale care sunt prin natura lor variabile și care depind foarte mult de timpurile și cultura unei societăți.

Să ne stabilim propria măsură de a cântări lucrurile, adică să definim ce este important pentru noi, indiferent de ce spun ceilați că ar trebui să facem, să simțim ori să trăim. Ceea ce poate fi bine pentru noi, pentru altcineva poate să fie rău și invers, tocmai pentru că suntem atât de diferiți și ne dorim lucruri diferite.

Oamenii sunt așa cum sunt și nu ne este de folos să îi judecăm, ci să-i înțelegem – să încercăm să ne dăm seama de ce un om gândește în felul în care gândește sau se comportă în felul în care o face, chiar dacă noi nu suntem de acord sau nu rezonăm cu el (cum i-a fost modelată personalitatea de felul în care a fost crescut, educat, de mediul în care a trăit sau trăiește, de experiențele sale de viață) și să reușim să ne dăm seama ce fel de oameni suntem dispuși să acceptăm în viața noastră și ce fel de relații dorim să cultivăm.

Rezonăm cu persoane care au, în general, aceleași valori ca ale noastre sau aceeași manieră de a privi lucrurile, însă de unde știm că viziunea sau valorile noastre sunt cele „bune” și corecte și de ce credem că alți oameni ar fi mai prejos doar pentru că gândesc altfel?

Nu intenționez o abordare filosofică asupra noțiunilor de „bine” și „rău”, însă am dorit să punctez că, înainte de a cataloga oamenii în „buni” și „răi”, este important să încercăm mai degrabă să înțelegem de ce se comportă în felul în care o fac și, în același timp, să avem noi clar în minte ce fel de persoane și relații suntem dispuși să acceptăm în viața noastră.

Dacă avem tendința să fim „buni” tot timpul (în cazul de față cu sensul de reconcilianți, submisivi), indiferent de felul în care suntem tratați, dacă ne regăsim în situații în care lăsăm tot timpul de la noi sau acceptăm să facem diferite compromisuri și sacrificii deși acest lucru ne frustrează și, de fapt, nu ne dorim să le facem ori dacă ceilalți ne încalcă frecvent limitele, să ne întrebăm, în primul rând, cum am învățat acest gen de atitudine. De unde vine nevoia noastră de a fi „buni”, ce se află în spate?

Poate fi vorba despre anumite mesaje care ne-au fost repetate încă din copilărie de tipul „trebuie să întorci și celălalt obraz” sau anumite modele pe care le-am urmat, poate fi vorba despre faptul că am învățat că un om bun este cel care se sacrifică pentru alții ori că suferința este o virtute (cei care sunt abuzați de alții și îndură sunt „sfinți”), că nu este frumos să refuzi, că trebuie să te supui autorității (părinți, profesori, frați mai mari etc.) și să „nu comentezi” indiferent de ce ți se spune, că ești prea „mic” să ai un cuvânt de spus, că trebuie să le faci altora pe plac, altfel ești egoist, că nevoile tale sunt mai puțin importante decât ale celorlalți ș.a.m.d.

Poate fi vorba despre o teamă de confruntări, despre o lipsă de încredere în sine,  despre credința că „nu meriți mai mult” sau despre o lipsă de speranță (loc al controlului extern) – „ce rost are să încerc să schimb ceva, oricum nu am ce face / nu depinde de mine”.

Oamenii „prea buni” pot fi oamenii care:

- au o nevoie puternică de validare din exterior, au nevoie să fie plăcuți și apreciați de către ceilalți, tocmai pentru că au un simț al sinelui slab sau pentru că valoarea lor depinde de felul în care sunt percepuți de către alții (de exemplu, le este teamă că dacă îi vor refuza pe ceilalți, vor fi mai puțin plăcuți, vor fi excluși, respinși sau ignorați, iar dacă sunt respinși, înseamnă că sunt „răi”);

- nu au învățat să stabilească limite și granițe personale, deoarece nu li s-au respectat aceste granițe când erau copii;

- se învinovățesc atunci când lucrurile nu merg așa cum ar trebui sau când alții îi rănesc în vreun fel (asemeni copiilor care simt că este vina lor dacă sunt abuzați);

- le permit altora să îi abuzeze fără ca aceștia să suporte vreo consecință (sunt pasivi, nu iau atitudine);

- își reprimă emoțiile, furia, nemulțumirile, frustrările, însă acestea se tot acumulează și fie explodează la un moment dat, fie se somatizează (apar afecțiuni fizice, anxietate, depresie sau alte tulburări emoționale);

- de obicei sunt de acord cu părerile celorlalți chiar dacă ei cred altceva, însă nu își exprimă propriile opinii (din frică, nesiguranță, neîncredere, pentru că le este teamă că vor fi judecați sau criticați ori că alții își vor schimba atitudinea față de ei);

- preiau sarcinile sau responsabilitățile celorlalți ori ajung să facă treaba altora;

- sunt frecvent dezamăgiți de cei din jur.

Sub acea imagine a altruismul, bunătății și agreabilității se află de multe ori teamă, furie, frustrare, resentimente, neîncredere. Oamenii profită de multe ori de „bunătatea” celorlalți, adică de disponibilitatea lor de a trece cu vederea lucruri care nu ar trebui trecute cu vederea, de dorința lor de „pace” și „armonie” (adică teama de confruntări). Un om prea bun devine deseori o victimă – ceilalți îi simt slăbiciunea și își manifestă impulsurile agresive față de el pentru că le permite.

Dacă „te-ai săturat să fii bun” (pentru că acest lucru s-a întors împotriva ta de multe ori), este necesar să începi să-ţi stabilești limite și graniţe clare de interacţiune cu ceilalţi, să te respecţi și să te preţuiești și, în același timp, să respecţi personalitatea celorlalţi. Permite-le să fie așa cum își doresc, însă nu le mai permite să-ți încalce granițele.

Oamenii îți pot cere și luna de pe cer, însă numai de tine depinde dacă te vei strădui din răsputeri să le-o oferi, ori dacă îi vei refuza într-un mod ferm și clar. Nu ești dator cu explicații nimănui și nu trebuie să te justifici pentru alegerile tale. Desigur că nu e nimic greșit în a spune de ce faci o anumită alegere dacă tu îți dorești să spui asta, însă nu considera că ești obligat sau dator să te justifici ori să motivezi de ce ai făcut acea alegere (de multe ori apar aceste presiuni tocmai pentru a ți se induce sentimentul de vinovăție și pentru ca celălalt să aibă ocazia să-ți „demonteze” punctul de vedere – să-ți arate de ce e greșit că ai ales ca tine și nu în funcție de ce vrea el/ea).

Nu este o virtute să te neglijezi pe tine însuți pentru a le face pe plac altora. Mai devreme sau mai târziu te vei epuiza sau vei „exploda” – toate emoțiile reprimate și nemulțumirile vor izbucni. Nu ai nimic de câștigat dacă le permiți altora să te exploateze, iar dacă ei se vor supăra pentru că nu vei mai dori să fii la dispoziția lor, înseamnă că nu ți-au fost niciodată prieteni și nu îți vor binele. Se supără pentru că realizează că nu te vor mai putea manipula și folosi ca înainte, pentru a le satisface interesele egoiste.

Oamenii cărora le pasă de tine nu au cum să se supere ori să se simtă ofensați, trădați sau „abandonați” dacă tu ești sincer în privința sentimentelor tale, dacă trasezi anumite limite și granite personale firești, de altfel, dacă ai grijă de tine și de nevoile tale, dacă îți stabilești anumite priorități și nu renunți la ele în favoarea dorințelor sau capriciilor altora.

Desigur că în orice tip de relație funcțională vorbim și despre consens, însă nu mai este în regulă când apar presiuni, când apare manipularea, când te simți îngrădit sau când te vezi nevoit să faci nenumărate compromisuri și sacrificii pentru că altfel vei suporta consecințele.

Începe să spui „nu” celor care îți cer să renunți la nevoile tale pentru a le face lor viața mai ușoară, celor care nu le pasă de prioritățile și de bunăstarea ta și tot ce își doresc este să profite cât pot de mult de pe urma ta.

Fii atent la ceea ce simți – dacă nu te simți confortabil să răspunzi pozitiv unei cereri, rugăminți sau solicitări, dacă deja simți că s-a acumulat furie în interiorul tău pentru că ai lăsat de la tine de prea multe ori, dacă felul în care ceilalți se comportă îți creează disconfort pentru că îți încalcă limitele, nu mai ignora toate aceste trăiri, ci începe să acționezi în acord cu ceea ce vor să-ți transmită. Fii sincer, fii asertiv, comunică ceea ce te deranjează, ceea ce îți dorești și reafirmă-ți limitele de fiecare dată. Fă schimbările de care ai nevoie, indiferent de ce ar putea crede cei din jurul tău.

Ai încredere în puterea ta interioară și nu uita că fiecare om este responsabil pentru propria bunăstare – nu îți asuma responsabilități care nu-ți aparțin sau cel puțin gândește-te care este costul pe care îl ai de plătit când faci asta (cum îți afectează viața, sănătatea, prioritățile, obiectivele).

Începe să ai mai multă grijă față de tine, umple-ți „rezervoarele”, caută să te dezvolți din toate punctele de vedere și dăruiește din preaplinul tău doar atât cât simți și când simți să faci asta.

Dr. Ursula Sandner

 

Un comentariu pentru “Ești prea bun cu cei din jur?

  1. Marea majoritate a oamenilor sunt stapaniti de orgoliu si sunt atasati emotional de parerile lor despre orice, astfel incat atunci cand cineva spune sau face ceva in contra acestor pareri, ei pot reactiona in cele mai urate si neasteptate moduri: pot deveni violenti, pot chiar rupe relatia cu acea persoana. Fiind sincer si avand standarde foarte clare in legatura cu ceea ce accepti si ce nu, te vei trezi parasit de multa lume (Nietzsche spunea ca omul nu poate trai numai cu adevarul). Cu alte cuvinte, te vei confrunta cu singuratatea. Iar singuratatea e zugravita in cele mai sumbre culori in cadrul societatii: este considerata o situatie rea, periculoasa, grea, trista, jalnica, aducatoare de lipsuri si de profunde suferinte. Oamenii si-au insusit aceasta conceptie despre singuratate fara sa o mai cerceteze. In realitate, o viata traita in solitudine nu este nici pe departe asa, ci este o viata independenta, in care dispui in mod liber de fiinta ta si de resursele tale in orice moment. Dar iarasi, o astfel de viata, in care nu ai pentru cine te lupta, pentru cine trudi, pentru cine te sacrifica, este privita de societate ca fiind lipsita de rost. Si cum tot omul vrea sa aiba un rost, el isi va modela conduita astfel incat sa evite acest rau imens care este singuratatea. Frica de singuratate este, asadar, cea care ne determina, in ultima instanta, sa acceptam lucruri neplacute in relatiile noastre. Logica din spatele acestei alegeri este ca oricat de frustrat ai fi intr-o relatie, tot vei suferi mai putin decat daca ramai singur. Desi aceasta logica se bazeaza pe niste neadevaruri, dupa cum am aratat, noi vom vedea acest comportament supus perpetuandu-se in continuare, deoarece aceste neadevaruri sunt acceptate orbeste si pe scara larga de catre oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.