Putem trăi fără compromisuri?

Se spune că pentru a reuși în viață sau pentru a trăi așa cum îți dorești trebuie să faci compromisuri, pentru că altfel nu se poate.

Mulți oameni sunt programați de mici să creadă că numai câțiva din cei norocoși pot să obțină ce își doresc de la viață, că pot reuși, așadar, să își îndeplinească visurile și să trăiască altfel decât în luptă, suferință, regrete și renunțări. Astfel, cei care se consideră a fi născuți sub o stea nenorocoasă, trebuie să se resemneze cu puținul pe care viața s-a îndurat să îl ofere, trebuie să stea în banca lor, să nu îndrăznească să viseze pentru că „visurile” nu țin de foame, iar pentru aceștia a reuși înseamnă a demonstra că ești puternic prin tot ceea ce ești dispus să înduri, prin sacrificiile și compromisurile făcute. Reușita devine o fugă sau o tolerare a unei situații existențiale neplăcute, situație ce le întărește angoasele și le confirmă ideea că ei nu au ce să facă, că nu au puterea de a schimba ceva. Așadar, în loc de a se îndrepta înspre ceva, ei fug de ceva sau caută soluții de compromis prin care realitatea să li se pară mai tolerabilă.

De exemplu, această situație existențială neplăcută poate implica o căsnicie lipsită de iubire și respect, plină de abuzuri sau întuneric, unde compromisurile, renunțarea la sine ori a face pe plac celuilalt în propriul  detriment pentru a evita un conflict ori „ca să fie bine” reprezintă maniere prin care unii oameni spun că au rezistat atâta vreme împreună, că au supraviețuit căsniciei. Aceasta este rețeta lor de reușită - devin martiri și se mândresc cu sacrificiile făcute, își poartă durerile în piept ca pe insigne de bravură.

Mai poate implica, de asemenea, o stagnare în propria existență, unde omul se baricadează în spatele unor credințe care îl limitează, izvorâte din frică sau teama de necunoscut. Din frica de a păși afară din zona de confort, de a se privi așa cum este, a-și recunoaște minusurile, a învăța să se accepte pe sine și să schimbe ceea ce îl nemulțumește. Omul devine astfel un fugar în cursa vieții - el fuge de sine însuși și spune celor din jur „așa sunt eu și nu mă pot schimba” pentru a-și justifica lipsa de acțiune și indisponibilitatea de a depune vreun efort pentru a deveni acel om demn de propria admirație și a avea viața pe care o visează.

Astfel, cei din jur care nu îi mai tolerează comportamentele deranjante sau chiar toxicitatea devin în perspectiva sa niște oameni neînțelegători, răi și egoiști pe care își va vărsa frustrările și va încerca să îi convingă să nu se îndepărteze, la început cu vorba bună, iar mai apoi cel mai probabil va apela la șantaj emoțional, manipulare, reproșuri sau amenințări.

Omul care nu vrea să se schimbe, să evolueze, va încerca să îi împiedice și pe cei din jurul său să evolueze pentru că mai binele lor reprezintă o confirmare a propriei slăbiciuni pe care nu este dispus nici să și-o asume, nici să o transforme. El devine omul-victimă care dă vina pe toți și pe toate pentru felul în care se simte și trăiește. Se compromite pe sine pur și simplu pentru că nu este dispus să își asume responsabilitatea asupra vieții lui, neasumându-și nici greșelile sau partea de responsabilitate dintr-o relație.

Cei care știu cum să se confrunte cu propriile greșeli (fie că este vorba de viața personală sau de cea profesională) de obicei procedează în felul următor: își recunosc greșeala devreme și îi informează pe toți cei implicați care ar putea fi consecințele acelei greșeli; dacă este necesar recunosc public greșeala; își asumă personal responsabilitatea; demonstrează ce au învățat pentru ca acea greșeală să nu se mai repete și merg mai departe, nu ramân blocați. Greșelile pot fi privite ca oportunități de a învăța, însă pentru asta este important să îți asumi responsabilitatea pentru ele și să conștientizezi dacă și în ce fel greșeala ta dăunează sau influențează o altă persoană. Poate că tocmai prin neasumare greșeala este atribuită unei alte persoane care nu are nimic de-a face cu întreaga poveste.

Un om asumat, integru și vertical, conștient de puterea sa interioară va face tot posibilul să își urmeze propria cale în viață, într-o manieră cât mai ecologică cu putință. Acest lucru înseamnă că va avea încredere să acționeze în direcția visurilor sale, însă fără a face voit rău altora pentru a ajunge acolo unde își dorește. Vor exista momente în care îi va fi greu să continue, poate că viața îi va aduce în cale obstacole aparent imposibil de depășit. Chiar dacă va vrea să renunțe, se va gândi dacă această dorință de a renunța vine din teama de a înfrunta necunoscutul ori comoditate sau reprezintă într-adevăr cea mai bună alegere în condițiile în care strategia aleasă nu i se potrivește și trebuie regândită, trebuie reconsiderate resursele.

Poate că vor exista, de asemenea, momente în care va fi tentat să aleagă calea ușoară - să facă anumite compromisuri sau să își încalce principiile și valorile pentru a obține cât mai rapid o satisfacere a nevoilor sau pur și simplu pentru că ar fi mult mai comod așa. Însă, procedând astfel, își va nega sinele său autentic, își va nega dorințele care l-au determinat în primă instanță să plece în această aventură de autocunoaștere, explorare și creație. Pentru că, da, el este creatorul propriei sale vieți.

Însă, cu fiecare compromis făcut, omul își pierde din integritate și verticalitate. Dacă faci compromisuri sau  „cumperi favoruri” toate acestea te fac să pari în ochii celorlalți o persoană lipsită de verticalitate. Și nu contează atât de mult cum te percep alții, cât contează cum te percepi tu. Poți să te minți sau să te amăgești că este ok, dar subconștientul tău știe că ai făcut un lucru împotriva voinței tale, că ai renunțat la ceva drag sau important pentru tine. Atunci când îți compromiți valorile și principiile pentru a obține anumite lucruri, stima de sine scade. Compromisurile repetate îți știrbesc încrederea în sine și ajungi să te simți inconfortabil în propria-ți piele, să te diminuezi în propriii tăi ochi și chiar să te autosabotezi. În plus, compromisurile nu îți garantează reușita așa cum ți-o imaginezi pentru că se bazează pe renunțarea de sine, pe un minus, nu pe un plus.

Este de preferat un egoism ecologic în locul unei vieţi trăite în compromisuri și sacrificii - atunci când avem grijă de noi înșine și de nevoile noastre, când suntem sinceri față de noi, când nu renunțăm la autenticitatea noastră, când conștientizăm că fericirea noastră depinde de noi, când ne respectăm și ne iubim, vom putea fi împăcați cu noi, cu alegerile noastre. Nu vom mai avea ce să ne reproșăm și vom fi capabili, de altfel, să oferim și altora din preaplinul nostru îmbogăţindu-ne, astfel, reciproc vieţile.

Ca să reușești ce îți propui, nu trebuie să faci compromisuri. Trebuie să crezi că se poate și, de altfel, să îți chestionezi credințele. De ce crezi că dacă cei din jurul tău aleg să se complacă, trebuie să faci și tu la fel? De ce crezi că trebuie să repeți, poate inconștient, tiparele după care s-au ghidat părinții tăi sau cei care ți-au fost modele în copilărie? De ce crezi că trebuie să te resemnezi cu ceva ce, în adâncul tău, știi și tu că nu ești împăcat? Autoanularea, renunţarea la tine însuţi și la visurile tale îţi slăbesc puterea și încrederea în forţele tale. Știu că ești conștient de toate compromisurile pe care le faci și, cu toate acestea, îţi este teamă să renunţi la ele din diferite motive iraţionale pe care ţi le tot repeţi în mintea ta.

Obiceiurile, acțiunile și comportamentele tale sunt congruente cu visurile tale? Cu ceea ce îți dorești să devină realitate? Cu obiectivele și planurile pe care ți le-ai stabilit? Degeaba îți propui, de exemplu, să îți deschizi propria afacere ori să slăbești cinci kilograme dacă de fiecare dată le permiți altora să te abată de la planurile tale, dacă renunți la a-ți dedica acele câteva minute sau ore pe zi ție însuți și visurilor tale, pentru că tot timpul alții par a nu se descurca singuri și au nevoie ca tu să îi ajuți. Neîndeplinirea anumitor obiective sau nematerializarea anumitor dorințe și planuri are ca și cauză, printre altele, o incongruență între ceea ce spui și ceea ce faci, între acțiuni și rezultatele pe care dorești să le obții. Ajungi să faci compromisuri cu viața ta și, trăind în acest fel, îți pierzi încrederea în tine și  vei sta din ce în ce mai rău la acest capitol dacă nu faci astăzi ceva. Acționează astăzi diferit! Ai curaj să spui „nu”, ai curaj să îți acorzi măcar zece minute numai ție zilnic. Poate că a venit momentul să preiei din nou controlul asupra vieții tale. Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept!

 

Dr. Ursula Sandner

 

 

2 comentarii pentru “Putem trăi fără compromisuri?

  1. Foarte bine spus. Un om puternic isi asuma propriile greseli si lupta in continuare pentru o viata asa cum si-o doreste si acesta este un om integru.

  2. Foarte bun articolul si exhaustiv, acopera toate situatiile pe care le-am observat si eu in juru-mi. Vreau numai sa incerc un raspuns la o intrebare pe care mi-am pus-o si eu: cum de este posibila instaurarea si mentinerea unui trai bazat pe compromis? In urma observatiilor mele, am concluzionat ca acest lucru este posibil pe fondul unui schelet moral rahitic al majoritatii indivizilor, atat in structurile micro (cum ar fi sfera relatiilor de familie), cat si macro (relatiile sociale in ansamblul lor). Asta inseamna ca oamenii sunt dispusi sa renunte foarte usor la valori morale esentiale precum libertatea, demnitatea, cinstea, dreptatea, adevarul, valori care asigura verticalitatea si integritatea fiintei lor. Cum este posibil asa ceva? Prin aceasta „programare” sau „spalare pe creier”, in cursul careia scara de valori este inversata, dandu-se fiecarui concept moral o definitie total opusa esentei sale. Adica virtutile sunt prezentate drept vicii, si invers. De ex, nu libertatea este o virtute, ci renuntarea la libertate sau acceptarea ingradirii ei. Asadar, majoritatea oamenilor actioneaza timp de zeci de ani sub imperiul acestor convingeri, fiecare compromis si falsa judecata omorand cate putin fiecare din aceste virtuti, iar cand acesti oameni ajung la apusul vietii si incep sa aiba indoieli, este prea tarziu ca sa se poata reanima ceva. O asemenea revigorare a principiilor morale cere multa energie, energie pe care persoanele ajunse la batranete nu o mai au. Trebuie spus aici ca aceasta dedublare are consecinte nu numai in planul moral, al relatiilor, ci si in planul sanatatii mentale, practicarea ei timp indelungat ducand la boala psihica si declin cognitiv. Si iata cum se iroseste o viata! Ma uit in preajma si vad un spectacol cat se poate de trist si de respingator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *