Ce îți aduc relațiile din viața ta?

De multe ori, în scrierile mele, când aduc în discuție subiectul relațiilor ori când vorbesc despre importanța faptului de a-ți păstra autonomia și independența în cadrul acestor relații, despre necesitatea de a impune limite și granițe clare de interacțiune sau despre îndepărtarea persoanelor toxice, se întâmplă să primesc și răspunsuri de genul „asta înseamnă să trăim singuri și izolați, iar omul nu e făcut să trăiască singur”, „dacă i-aș îndepărta pe toți, aș rămâne singur”, „aceste idei sunt o utopie”, „ușor de zis, greu de făcut”.

Dacă, îndepărtând din viața noastră oamenii care ne trag în jos sau ne răpesc din bucuria de a trăi, rămânem într-adevăr singuri, înseamnă că această solitudine temporară poate fi prilejul de a ne cunoaște pe noi mai bine, de a înțelege mai bine de ce am atras tocmai oameni toxici în viața noastră, de a conștientiza mai bine motivațiile pentru care am acceptat, totuși, astfel de relații și de a învăța ceva din aceste experiențe. Această solitudine poate fi un prilej de a face ceea ce ne împlinește si ne face fericiți, iar în acest mod vom atrage în viața noastră acei oameni cu care rezonăm la nivel de valori, credințe și stil de viață. Pentru ce să regretăm că am spus „stop” compromisurilor doar de dragul de a avea oameni în preajma noastră, mai ales că relațiile și situațiile disfuncționale sau toxice ne distrug sănătatea și viața?

Pe de altă parte, niciun om nu este perfect și niciun om nu poate fi și nu poate face 100% ceea ce ne dorim noi. Dacă pornim de la acest ideal, într-adevăr atunci există șansa să nu putem cultiva relații apropiate în viața noastră, deoarece din start nu le vom acorda nicio șansă. Echilibrul pe plan relațional înseamnă să investim în acele relații care au potențialul de a se dezvolta, care sunt bazate pe compatibilitate, pe înțelegere, pe acceptare reciprocă. Acceptare atât a calităților, cât și a defectelor. Acele relații care ne fac bine, care ne aduc un plus de valoare, care ne pot îmbogăți într-un fel sau altul viața. Pare destul de evident acest lucru, nu?

De ce și-ar dori o persoană să păstreze în viața sa relații care îi fac rău, de pe urma cărora are în vreun fel de suferit? Și, cu toate acestea, astfel de lucruri se întâmplă, iar motivele pot fi diverse - putem vorbi de tipare de relaționare învățate în copilărie pe care le reproducem în relațiile noastre adulte pentru că ele înseamnă familiaritate (chiar dacă nu sunt sănătoase),  putem vorbi despre fel și fel de frici  întipărite în mintea noastră pe baza cărora acționăm, de teama de singurătate, de anumite nevoi nesatisfăcute pe care căutăm să le împlinim prin altcineva în cadrul unei relații, de propriile autoiluzionări și speranțe deșarte, de credința că nu merităm mai mult sau că nu suntem suficient de buni, de lipsa de încredere în noi înșine și o percepție negativă despre sine ș.a.m.d. Astfel, ajungem să facem alegeri ori „să ne trezim” în situații complicate, delicate sau dificile pentru că preferăm să ne ghidăm după anumite emoții pe care avem impresia că nu le putem controla, sau pentru că nu ne-am luat timpul de a ne cunoaște pe noi mai bine și a conștientiza ceea ce ne îndeamnă, parcă, să repetăm aceleași greșeli.

Însă, pentru a putea sa facem alegeri bune în privința oamenilor sau a situațiilor pe care le acceptăm sau le cultivăm în viața noastră, este necesar sa fim mereu conștienți de valoarea pe care ele o aduc, sau nu, pentru noi.

Se întâmplă ca de multe ori să acceptăm în preajma și în intimitatea noastră oameni care ajung să ne împovăreze existența, influențându-ne negativ și, cu toate acestea, continuăm să investim în relațiile pe care le avem cu ei, găsindu-le scuze și justificări sau pentru că altfel ne-am simți vinovați. Această vinovăție care ne este indusă, provine din manipularea sau șantajul lor emoțional. Oamenii cărora nu le pasă cu adevărat de noi, care doar caută să-și satisfacă propriile nevoi și interese egoiste (fie ele emoționale sau materiale) prin intermediul nostru, nu vor accepta să ne îndepărtăm de ei, astfel că este de datoria noastră să învățăm să le distingem adevăratele intenții și să nu cedăm în fața presiunilor. Vor căuta să ne controleze mascând acest control prin „interes” și „grijă”, vor încerca să ne influențeze deciziile ca să fie înspre binele lor, vor fi extrem de insistenți și vor apela la manipulare și șantaj emoțional – se vor supăra dacă nu vom renunța la noi pentru ei, la planurile sau dorințele noastre pentru a putea fi disponibili pentru ei. Ne vor face să ne simțim vinovați, vor încerca să ne inducă ideea că greșim. Astfel de lucruri reprezintă, de fapt, încălcarea limitelor și granițelor proprii. Înseamnă lipsă de respect și considerație.

În relațiile pe care le cultivăm în viața noastră (de pildă cele de familie sau prietenie) normal ar fi să existe comunicare onestă, egalitate, reciprocitate, înțelegere și, foarte important, respect. Nu trebuie neapărat să fim de acord cu absolut tot ce gândește sau face un prieten sau un apropiat de-al nostru, nu trebuie să avem dorințe identice ca să le putem respecta pe ale lor și să ne oferim sprijinul (moral sau de altă natură) dacă ne este solicitat și putem să-l oferim. Însă de multe ori oamenii sunt întâmpinați cu critici chiar de apropiații lor atunci când doresc să facă o schimbare sau  când părerile și alegerile lor nu sunt pe placul celorlalți. Ar fi minunat dacă am stabili limite și granițe sănătoase de interacțiune cu persoanele care nu ne acceptă așa cum suntem, ci încearcă să ne schimbe pentru propriul interes, dacă ne-am îndepărta de oamenii toxici, de cei care, într-un fel sau altul, ne blochează evoluția.

Un alt motiv pentru care acceptăm în viața noastră persoane cu care suntem incompatibili, incompatibilitate care ajunge să erodeze calitatea relației putând-o transforma într-o relație toxică, influențând astfel și calitatea vieții noastre per ansamblu, sau persoane care nu ne aduc un plus de valoare, ci dimpotrivă, este teama de singurătate. Această teamă de singurătate ne face să gândim că „merge și-așa”, ne creează iluzia ori speranța că „într-o zi va fi mai bine”, chiar dacă noi, în interior, știm că nici nu va fi mai bine și că nici nu suntem fericiți așa, limitându-ne existența într-o relație de compromis. Imaginându-ne că luăm decizia și ne îndepărtăm de persoana respectivă, vizualizându-ne singuri, începem să ne proiectăm tot felul de scenarii negative care au la bază presupusa noastră incapacitate de a ne trăi viața pe cont propriu.

Focusul atenței noastre este îndreptat înspre exterior, către alți oameni pe care îi percepem un fel de salvatori sau către fel și fel de „strategii” prin care suntem dispuși să facem aproape orice, numai pentru a nu rămâne singuri, în loc de a ne focaliza atenția înspre interior și a încerca să ne rezolvăm problemele personale, să lucrăm cu noi pentru a deveni din ce în ce mai siguri, mai autonomi și independenți din toate punctele de vedere, să devenim noi propriii noștri „salvatori”, în loc de a aștepta salvarea de la alții. Să regăsim în interiorul nostru bucuria de a trăi, să învățăm să avem mai multă încredere în noi și să începem să facem ceva prin propriile puteri pentru „a ne fi bine”. Să ne asumăm responsabilitatea atât pentru fericirea, cât și pentru nefericirea noastră.

Când fiecare dintre noi își construiește viața cu entuziasm, pasiune, încredere și urmărește ca prin propriile sale forțe să își creeze existența în acord cu visurile și dorințele sale, când ne respectăm și trăim cu demnitate, nu mai putem accepta pe nimeni și nimic din ceea ce ne trage în jos sau departe de bunăstarea noastră psihică, fizică, emoțională, socială, materială.

Tocmai de aceea este atât de important să nu uităm de noi înșine, să învățăm să ne ascultăm nevoile și dorințele, să căutăm să ne facem viața frumoasă în fiecare zi. Să dezvoltăm și să menținem o relație frumoasă de prietenie și iubire cu noi înșine. Să facem pace cu noi înșine pentru că indiferent unde ne aflăm și indiferent cu cine suntem, tot cu noi trebuie să trăim. În primul rând cu noi.

Atunci când tu ești mândru de tine, de evoluția ta, de realizările tale, când știi să dai valoare fiecărei clipe din viața ta, când ești conștient că prin alegerile și deciziile tale ești arhitectul vieții tale, nu mai tolerezi și nu mai cultivi relații cu oamenii (și nici cu situațiile) care îți iau din bunăstare și din valoare.

Nu permite să facă parte din prezentul și din viitorul tău oamenii ori situațiile care nu îți aduc valoare, ci te împovărează și îți răpesc bucuria de a trăi.

   

Dr. Ursula Sandner

 

Photo srdce-ve-dřevě by Renata Plačková

 

 

 

7 comentarii pentru “Ce îți aduc relațiile din viața ta?

  1. Foarte adevarat din pacate,asta este lumea in care traim si trebui sa fim frt. Puternici sa putem supravietui,si sa ne construim o viata linistita,si echilibrata,incercind,mereu sa nu permitem nimanui,sa ne influentese,si sa ne aduca energie negativa,indifferente de cit de apropiate ne Sant acele persone.Multumesc mult Sandra,pentru acest inportant articol,lam citit di frt. mare piacere,si astept cu nerabdare si altre.Cu drag Angela Lambrinoc Sa ai o si frumoasa,si mult succes in tot ceea c faci.

  2. Am constatat pe pielea mea ce inseamna relatiile toxice. Culmea mi-a fost greu sa renunt la anumite persoane, dar acum ma simt mult mai bine.

  3. Mesajul asta mi-a ajuns exact atunci cand aveam cea mai mare nevoie de el. Noi, ca si romani crestem cu ideea de cuplu perfect, unde ar trebui sa ne potrivim perfect pana la cele mai mici detalii si in acelasi timp sa petrecem tot timpul impreuna pana ajungem la certuri, caci nu facem nimic constructiv in timpul petrecut impreuna. Lucrez inca din greu la independenta, la realizarile mele, la fericirea mea, la mine si chiar daca sunt intr-o relatie superba lupt sa raman Eu cea mai buna prietena a mea, desi deseori e usor sa gasesti comoditate intr-o relatie de cuplu. Din pacate, nimic nu creste in zona de confort si cuplul se destrama usor.

  4. Draga Ursula,

    Ai mare dreptate, esti o femeie inteleapta si ai experienta vietii. Ce se intampla in fapt e ca majoritatea oamenilor nu se schimba de buna voie (dintr-o lipsa de constienta de sine) si astfel schimbarea nu apare pana cand „cutitul nu le ajunge la os”. De cele mai multe ori apare o criza spirituala/existentiala care-i darama din temelii si-i reseteaza complet, vrand nevrand. De buna voie prea putini alegem sa evoluam. Asta observ eu la cei din jur. Majoritatea nici nu inteleg notiunea evolutiei personale, daramite sa mai anticipeze beneficiile ei, astfel raman in zona lor de confort. Din pacate exista si acele patternuri preluate de la predecesori, educatie, mediu, anturaj care reusesc sa-i saboteze din interior, astfel o persoana abuzata din copilarie va avea tendinta sa caute relatii toxice pentru a continua acel pattern familiar in care a trait toata viata. Astfel de persoane nici nu constientizeaza anormalitatea realitatii in care traiesc. E foarte complex psihicul uman, iar tu ca psiholog o stii mai bine ca oricine.
    Prea putini constientizeaza necesitatea psihoterapiei considerand ca o viata de proasta calitate e normalitatea pe care de altfel o observa si la cei din jur, pe principiul ” asta e lumea in care traim, astia sunt oamenii, etc”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *