Tulburarea de personalitate de tip narcisic este caracterizată de prezența unui tipar excesiv de grandoare, nevoia intensă de a fi admirat și lipsă de empatie. Alte trăsături întâlnite sunt: sentiment exagerat al importanței de sine, sentimentul că i se cuvine ori că este îndreptățit să obțină anumite favoruri, aroganță, superioritate, superficialitate, nevoia de a deține controlul, îi este greu să tolereze frustrarea sau dezamăgirea și, în special când lucrurile nu merg cum își dorește, are accese sau crize de furie.
Acest tipar este generalizat și rigid și se manifestă în diferite situații personale și sociale, cu diverși oameni (adică o persoană cu această tulburare nu va manifesta acele trăsături specifice doar cu anumite persoane și cu altele nu sau doar într-o anumită situație, ci va fi constantă și previzibilă în comportamentele sale, tiparul fiind stabil).
În DSM-V (Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale) se specifică faptul că, pentru a stabili un diagnostic, unul dintre criterii este ca acel tipar să cauzeze un disconfort semnificativ clinic și disfuncție în domeniul social, profesional sau în alte arii importante de funcționare. Deși există foarte mulți oameni care manifestă trăsături narcisice, aceștia nu sunt niciodată diagnosticați pentru că narcisismul lor, deși cauzează suferință celor din jur, nu le cauzează lor suferință și disfuncție.
Narcisistul se privește pe sine ca fiind cea mai minunată ființă de pe pământ și, atâta timp cât totul îi merge bine, când are beneficii de pe urma atitudinii și comportamentelor sale, nu are niciun motiv să se gândească vreo secundă că, undeva, cumva, ceva din ceea ce face îi dăunează lui sau celor din jur. Nu va apela la serviciile unui medic psihiatru, psiholog clinician sau psihoterapeut. În plus, într-o mare măsură, narcisismul este recompensat de societate, pentru că narcisiștii se mulează foarte bine pe tiparul omului de succes, încrezător, luptător, extrem de ambițios și competitiv.
Așadar, conform DSM, prevalența estimată pentru tulburarea de personalitate narcisistă ajunge până la 6,2%, însă, în realitate, procentul este mult mai mare și este de înțeles de ce există această diferență.
Când ne gândim la narcisism, ne gândim la narcisismul de tip grandios (lăudăros, consideră că i se cuvine orice, se percepe și se comportă de parcă ar fi o celebritate, își dorește să fie în centrul atenției și caută situații și contexte în care să poată face paradă cu nenumăratele calități, realizări și resurse pe care le are), însă există și alte tipuri, poate mai puțin cunoscute, precum:
- narcisismul ascuns – par vulnerabili și deprimați deoarece manifestă o atitudine de victimă și se simt nedreptățiți, ca și cum ar gândi „trebuie să fie ceva în neregulă cu lumea, dacă nu vede cât sunt de special/ă.”. Se simt îndreptățiți să primească tratament preferențial pentru că se percep pe sine minunați și deosebiți „chiar dacă ceilalți nu sunt capabili să vadă, eu sunt cel mai bun”, însă devin pasiv-agresivi și urâcioși când acest lucru nu se întâmplă, dând vina pe alții. Sunt hipersensibili la critică și percep că lumea le datorează ceva. De exemplu, dacă faci un gest drăguț pentru ei, este foarte posibil să nu primești nici măcar un mulțumesc, însă dacă refuzi să faci ceva ce tu nu îți dorești, vor începe un șir nesfârșit de reproșuri, chiar dacă așteptările și pretențiile lor au fost din start complet nerealiste;
- narcisismul malign – la prima vedere sunt extrem de șarmanți și carismatici, pozează sau chiar sunt oameni de succes, însă îi exploatează și profită de ceilalți oameni, mint, înșală, manipulează, sunt lipsiți de scrupule în atingerea intereselor și se regăsesc de multe ori în poziții de putere pentru că știu cum să își croiască drumul spre vârf, indiferent ce trebuie să facă pentru asta;
- narcisismul binevoitor sau altruist – acești narcisiști fac acte de caritate, sunt filantropi, salvează animale, se implică în diverse cauze sociale pentru că, în acest fel, primesc validările de care au nevoie. Sunt cei care trebuie să anunțe pe toată lumea de faptele lor bune, cei care fac bine pentru a fi fotografiați și aplaudați, pentru a fi elogiați. De exemplu, dacă fac o donație considerabilă unui spital, se așteaptă ca o clădire a acelui spital să poarte numele lor. Dacă merg la un eveniment caritabil, merg pentru a fi văzuți acolo, pentru a fi percepuți ca altruiști, în același timp putând disprețui în secret înșiși oamenii pentru care militează. Dacă salvează un animăluț, ceea ce contează pentru ei este să apară în poze cu acel animăluț și să pozeze în salvatori, spunând lucruri de tipul „suflețelul acesta minunat, bun și nevinovat tocmai și-a găsit perechea perfectă”. În spatele ușilor închise pot fi extrem de duri, reci și intoleranți cu cei apropiați lor. În astfel de situații oamenii gândesc că „nu are cum să fie un om rău / nepoliticos / toxic etc., deoarece, până la urmă, face atât de multe acte de caritate”.
Apropiații îi găsesc scuze narcisistului altruist, însă și dacă salvezi lumea, acest lucru nu te îndreptățește să te porți urât cu ceilalți. De obicei, un om cu adevărat altruist, unui om căruia îi pasă de ceilalți, care este empatic, compasiv și binevoitor se poartă în același fel, onorabil, și cu oamenii de pe urma cărora știe că nu va primi laude și elogii. Se poartă frumos și în public și în spatele ușilor închise;
- narcisismul moralist – narcisistul moralist adoptă o poziție de superioritate și îi judecă, îi disprețuiește, îi ridiculizează pe cei din jur pentru că aceștia nu se ridică la standardele morale așteptate. Se percep ca fiind mai buni decât ceilalți din punct de vedere moral, se cred drepți și virtuoși, pot milita cu înverșunare, de exemplu, împotriva adulterului, fiind ei înșiși infideli. Sunt rigizi, reci, au un stil aproape milităresc, le place rutina și nu tolerează ca alții să greșească. Nimeni nu este capabil să facă nimic bine, nimeni nu este capabil să facă lucrurile corect, în afară de ei. Îi controlează pe cei din jur, pe cei apropiați sau pe membrii familiei și încearcă să le sugereze constant „idei prin care pot face lucrurile mai bine sau pot deveni mai buni”. Numai că „sugestia” ia forma unor cicăli și critici constante manifestate într-o manieră dură, agresivă sau disprețuitoare și reprezintă mai degrabă o impunere, o condiționare, decât o sugestie.
Deși există narcisiști care manifestă preponderent anumite trăsături specifice unei categorii (într-un fel se manifestă un narcisist grandios și în alt fel un narcisist ascuns), nucleul este același în cazul tuturor tipurilor de narcisiști: lipsă de empatie, sentiment exagerat al importanței de sine, aroganță, îndreptățire, superficialitate, căutare permanentă de validări din exterior, tendința de a-i manipula și a-i exploata pe ceilalți, accese sau crize de furie când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc ei. Plastilina poate lua diverse forme, însă tot plastilină este.
De asemenea, o persoană narcisistă poate manifesta toate acele trăsături specifice celorlalte tipuri, însă în diferite grade, în diferite momente și situații ale existenței sale. Aceeași persoană poate manifesta sentimentul exagerat al importanței de sine și grandoarea care sunt specifice narcisistului grandios, poate manifesta atitudinea de victimă plină de resentimente și dispreț care se simte nedreptățită și neapreciată specifică narcisistului ascuns, poate manifesta cruzimea, dorința de răzbunare și planificarea fără scrupule pentru atingerea obiectivelor personale ale narcisistului malign, poate manifesta atitudinea de om altruist și filantrop care ascunde, de fapt, nevoia de a fi în centrul atenției și a primi aprecieri pentru faptele sale bune specifică narcisistului binevoitor, poate manifesta rigiditatea, superioritatea morală și tendința de a-i judeca dur pe alții ale narcisistului moralist. Fiecare narcisist are prezente, mai mult sau mai puțin, aceste caracteristici, însă pentru a ne da seama de tipologie, este necesar să observăm care dintre caracteristici sunt mai evidente, mai pronunțate, care dintre ele se manifestă cel mai frecvent.
În cele din urmă, a încerca să încadrăm pe cineva într-o anumită tipologie nici nu mai are așa mare importanță, deoarece indiferent de tipul de narcisism, fiecare narcisist caută să obțină aceleași lucruri: validare, recunoaștere, admirație constante, control și dominare, iar starea de rău pe care o resimți indiferent de tipul de narcisist cu care ești într-o relație, fie ea personală sau profesională, face irelevantă strădania și uneori chiar obsesia de a încerca să-ți dai seama cu ce tip de narcisist ai de-a face. Ceea ce contează este impactul pe care acea relație sau acea persoană îl are asupra ta. Trăgând linie, dacă nu te simți bine în acea relație, dacă te simți folosit, invalidat, manipulat, dacă simți că nu exiști decât pentru a-i face pe plac celuilalt, dacă nu mai ai încredere în tine sau îți pui la îndoială propria percepție asupra realității, nu are nicio importanță dacă narcisistul te controlează inducându-și milă (cum este cazul narcisiștilor ascunși) sau frică (cum este cazul narcisiștilor maligni).
Cum se manifestă fața ascunsă a narcisismului?
Așadar, deși suntem obișnuiți să privim o persoană narcisistă ca pe o persoană care caută mereu să fie în centrul atenției, care caută să-i captiveze pe ceilalți prin manifestări exuberante, prin gesturi mari, prin deschiderea explozivă de care dă dovadă, prin acea atitudine de tipul „uită-te la mine cât de minunat/ă sunt, apreciază-mă, laudă-mă, fii fermecat de mine și numai de mine”, moneda are două fețe. Adică, narcisismul are și o față mai puțin „țipătoare”, o față vulnerabilă.
În limbaj obișnuit, i se spune narcisism ascuns, ca și cum persoana ar încerca să își ascundă narcisismul, să îl țină secret; ca și cum ar încerca să pară într-un fel în fața altora, să arate și să se manifeste dezirabil în public, iar în privat să-și arate adevărata fața ori să se comporte urât cu cei apropiați. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Nu există două persoane diferite, ci aceeași persoană se manifestă diferit în funcție de cât de rău sau de bine îi merge în viață în acel moment.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Persoana nu se preface dinadins (sau, cel puțin, nu întotdeauna), ci așa este ea – când lucrurile merg bine sau când găsește un public de la care poate obține admirație, narcisistul chiar se simte în al nouălea cer. Când lucrurile nu merg bine sau când nu mai poate obține aceeași „hrană emoțională” de la cei din jur, narcisistul chiar se simte rău, întunecat, deprimat, fluctuant din punct de vedere emoțional, iritat, agitat, nervos.
De exemplu, observăm că un narcisist este extrem de încrezător (arogant), „spumos”, volubil și deschis (foarte extrovertit) atunci când are, de pildă, un succes profesional sau o realizare personală și putem observa că același narcisist poate manifesta o vulnerabilitate extrem de ridicată, sentimente de rușine, anxietate, introversie (închidere), iritabilitate, comportamente pasiv-agresive și poate adopta o atitudine de victimă plină de resentimente atunci când se confruntă cu un eșec, o dezamăgire, când lucrurile nu ies așa cum și-ar dori. Poate gândi ori spune lucruri de tipul: „alții sunt de vină”, „eu sunt minunat, însă nimeni nu vede asta și nu mă apreciază la adevărata mea valoare”, „ceilalți mă invidiază și vor să-mi pună bețe-n roate”.
Un alt fel de a înțelege mai bine ceea ce pare a fi duplicitate din partea narcisiștilor este următorul: în public, pentru că au nevoie de admirația, aprecierea și validarea celorlalți, vor face tot ce este posibil (consumându-și, astfel, foarte multă energie) pentru a obține acele lucruri și a capta atenția și interesul celorlalți, iar acasă, acolo unde nu mai au „audiență”, se pot „prăbuși”, adică se pot simți atât de obosiți, încât nu vor mai fi dispuși să depună vreun efort pentru a menține aceeași mască socială manifestată anterior.
Astfel că pot avea izbucniri față de cei apropiați (partener/ă, copii, membri ai familiei) care pentru ei deja nu mai reprezintă un public pe care și-ar dori să-l impresioneze. Să nu uităm că, în primă instanță, narcisistul se comportă exemplar cu partenerul său tocmai pentru că vede în el „hrana emoțională” de care are nevoie. Odată ce acea hrană nu îl mai satisface ca la început, nu va mai simți și nu va mai dori să fie cuceritor, iubitor, atent și va începe să caute surse alternative care să-i hrănească egoul și față de care va manifesta din nou toate acele calități minunate.
În interiorul său, departe de sfera conștientă, narcisistul resimte ca fiind epuizante toate aceste căutări, această goană neîncetată după „hrană emoțională”, acest proces de cucerire a celorlalți în care trebuie să fie perfect, această strădanie de a-și menține audiența cu sufletul la gură.
În interiorul său, departe de sfera conștientă, narcisistul se simte de parcă ar călca pe nisipuri mișcătoare, pentru că se simte mereu în nesiguranță. Tot ceea ce crede că reprezintă el este definit de ceilalți care pot sau nu să-l placă, care pot sau nu să-l admire, care pot sau nu să-l critice. Narcisistul nu este ancorat în sine însuși, nu își ia puterea din sine însuși , pentru că felul în care se percepe și se simte depinde de aprecierile și validările din exterior. Tocmai acest aspect îl face pe narcisist să fie atât de vulnerabil.
Sumarizând, am descris pe scurt, mai sus, ce alte tipuri de narcisism există, pe lângă cel grandios, cel care este comun și mult mai ușor de recunoscut. Am precizat, de asemenea, că indiferent de tipul de narcisism, dacă observăm cu atenție, reușim să identificăm și fața vulnerabilă a narcisismului, cealaltă față a monedei. Chiar dacă uneori este greu de observat, aceasta există fără niciun dubiu.
Însă cum am putea caracteriza narcisiștii la care predomină exact această vulnerabilitate? De unde știm la ce să ne uităm, la ce semne să fim atenți? Cum putem gestiona astfel de relații? Care sunt, așadar, caracteristicile unui narcisist de tip ascuns?
Rămâi aproape, deoarece în curând urmează un articol nou pe blog în care vom aprofunda acest subiect, iar dacă încă nu te-ai înscris la newsletter, înscrie-te acum pe site-ul https://www.ursula-sandner.com/ și vei primi pe e-mail notificări cu noutățile pe care le am pregătite pentru tine, inclusiv seria de articole ce va urma.
Dr. Ursula Sandner
Bună ziua, va rog frumos sa-mi spuneți dacă este tratament pt aceasta boala? Aștept cu nerăbdare continuarea.
Mulțumesc mult pentru postare.
Caracteristicile unei tulburări de personalitate pot fi de obicei recunoscute în timpul adolescenței sau la începutul perioadei adulte. Prin definiție, tulburarea de personalitate constă într-un tipar persistent de gândire, trăire și comportament relativ stabil în timp. Tiparul este pervaziv (generalizat) și rigid.
În mod obișnuit, tulburarea de personalitate narcisistă nu se estompează și nu se remite cu vârsta. Fiind vorba despre un tipar stabil, nu ne putem aștepta la schimbări majore, însă anumite comportamente și atitudini se pot schimba într-o anumită măsură, condiția principală fiind ca persoana în cauză să solicite ajutor de specialitate, ceea ce de obicei se întâmplă în puține cazuri. Nu există o „vindecare”, însă psihoterapia poate ajuta persoana, de exemplu, să identifice și să înțeleagă principalele mecanisme de apărare, să exploreze maniere noi prin care își poate îndeplini nevoile, să conștientizeze dacă așteptările ei sunt realiste sau nerealiste ș.a.m.d.
Va mulțumesc din suflet, pentru carte !
Sunteți minunată!