Cei care au o tulburare narcisică de personalitate se consideră superiori altor persoane, speciali, excepționali, se așteaptă ca ceilalți să se raporteze la ei ca atare și au impresia că li se cuvine un tratament privilegiat.
Au o părere foarte bună despre sine, își supraestimează calitățile, își exagerează realizările subestimând contribuțiile altora, și deseori manifestă comportamente și atitudini de aroganță. Sunt convinși că vor avea succes în orice și-ar propune să facă, se bazează foarte mult pe propriile forțe, sunt de neclintit în atingerea obiectivelor și deseori lipsiți de scrupule și considerație față de alții. Sunt competitivi și au mai multe șanse de a reuși tocmai pentru că ei au credința că locul 1 li se cuvine iar de cele mai multe ori preferă funcții de conducere. Cu toate acestea, performanțele lor pot avea grav de suferit din cauza intoleranței la critică și a dificultății de a accepta eșecul.
Pentru că se cred mai buni decât alții, îi desconsideră pe cei din jur și caută să se împrietenească și să aibă relații sociale cu oameni importanți și de succes, cu personalități marcante și privilegiate cu care se și compară adesea. Își doresc putere, strălucire și faimă, au ambiții mari atât în viața personală cât și în cea profesională și nu se mulțumesc cu puțin. Eșecurile sau neatingerea obiectivelor le afectează într-o mare măsură starea psihică și emoțională deoarece unui narcisic îi este foarte greu să accepte că o ființă excepțională cum este el nu reușește întru totul.
Își consideră nevoile mai importante decât ale altor oameni și se așteaptă ca ceilalți să le acorde un tratament special, să le ofere privilegii, să le facă favoruri față de care însă nu vor manifesta recunoștință și nici nu vor simți nevoia de a întoarce acele favoruri deoarece consideră că tot ceea ce primesc li se cuvine. Când ceilalți nu se comportă cu ei în funcție de propriile așteptări sau când nu li se acordă atenția cuvenită, devin furioși sau deprimați ori se simt ofensați. Ei se aşteaptă să li se dea tot ce doresc sau cred ei că le este necesar, indiferent de ce poate însemna aceasta pentru alţii.
Deoarece consideră că nu trebuie să se supună acelorași reguli la care se supun ceilalți, vor avea tendința să le încalce considerând că oricum „știu ei mai bine”.
Sunt siguri pe ei, carismatici, foarte preocupați de imagine și aparențe și lipsiți de empatie față de cei din jur pe care nu ezită în a-i manipula pentru a-și atinge obiectivele. Farmecul lor îi fascinează și îi seduce pe aceștia, cel puțin la început. Se joacă cu emoțiile celorlalți pentru a-i atrage de partea lor și pot recurge, ca și tehnici de manipulare, la măgulire, învinovățire, amenințare sau inducerea sentimentului că „suntem în aceeași barcă”.
Narcisicii au o nevoie constantă de atenție și admirație. Își doresc să fie mereu în centrul atenției, monopolizează discuțiile care, de obicei, ajung să se învârtă în jurul propriei persoane, și se simt inconfortabil atunci când ceilalți se raportează la ei ca la niște persoane „obișnuite”, când nu li se acordă atenția, măgulirea și flatarea pe care o așteaptă. Propriul lor fel de a fi îi împiedică să stabilească cu ceilalți relații strânse și afectuoase iar principalul criteriu în funcție de care se implică sau nu în relații este „poate această persoană să îmi servească scopurile ori să mă ajute să îmi ating obiectivele?” Așadar, se raportează la cei din jur în funcție de propriile interese și în general nu îi mișcă emoțiile, trăirile sau problemele acestora pe care le consideră semne de slăbiciune. Narcisicii manifestă răceală emoțională și lipsă de interes față de cei din jur, sunt deseori disprețuitori și duri, și nu țin cont de faptul că remarcile lor îi pot răni sau ofensa pe ceilalți.
De asemenea, consideră că merită mai mult decât ceilalți, așadar se vor simți deseori invidioși pe succesele și realizările lor deoarece cred că ei ar merita mai bine admirația și privilegiile de care se bucură alte persoane.
Fiind foarte încrezători în propria persoană au tendința să creadă că dețin adevărul absolut, sunt non-receptivi sau indiferenți la sfaturile, opiniile sau părerile celorlalți, le este greu să accepte opinii contradictorii și nu se lasă până când nu îi conving pe ceilalți că ideile sau punctul lor de vedere este cel mai bun. Cu toate acestea, încrederea și stima de sine sunt mai degrabă superficiale, deoarece eul lor este unul vulnerabil. De aceea răspund foarte bine la complimente, deoarece consideră că li se cuvine întreaga admirație a celorlalți, însă le este greu să accepte critica și nu tolerează frustrarea. Deși uneori pot să nu arate cât de mult îi afectează, criticile îi vor face să se simtă insignifianți, umiliți și lipsiți de valoare și vor reacționa cu dispreț sau furie, vor deveni sfidători, ofensivi sau defensivi.
Care sunt cauzele?
Ca și în cazul altor tulburări de personalitate, cauzele sunt complexe și greu de specificat. Pe lângă influențele genetice, biologice și psihice există anumiți factori care favorizează apariția acestei tulburări precum:
- abuzul și neglijarea severă în copilărie față de care copilul va manifesta o contra-reacție
- lipsa stabilirii unei legături empatice între părinte și copil
- supraprotecția, admirația și lauda excesivă care nu are fundamente reale
- aștepările exagerate și pretenții foarte mari din partea părinților
- indulgența și trecerea cu vederea a comportamentelor negative
În populația generală, sub 1% din oameni suferă de aces tip de tulburare de personalitate, însă în clinicile de psihiatrie procentul ajunge și la 16%.
Ca și complicații pot apărea: abuzul și dependența de droguri și alcool, depresia, anorexia, tulburările somatoforme.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Ce se poate face?
Dacă avem în jurul nostru astfel de persoane, fie că este vorba despre colegi, prieteni, membri ai familiei sau șefi, este indicat să le arătăm aprecierea noastră însă pentru meritele și calitățile lor reale, să îi complimentăm sincer și să îi aprobăm atunci când într-adevăr suntem de acord cu ei. Complimentele false ori lingușelile pot face mai mult rău decât bine, deoarece intențiile nesincere îl vor determina pe narcisic să devină ofensiv pentru că se va simți „dus cu zăhărelul”- așadar, nu vom face altceva decât să îi aducem o ofensă la adresa propriei inteligențe.
Dacă considerăm că este necesar să le aducem critici, este important să țintim un comportament cât mai specific sau o atitudine anume pe care noi ne-am dori să le schimbe. Dacă îi vom reproșa unui narcisic că este egoist sau arogant, nu vom face altceva decât să îl atacăm personal iar reacția lui va fi una agresivă și ne va contraataca.
Un alt aspect la care trebuie să fim atenți se referă la încercările de manipulare. Pentru că, așa cum am scris mai sus, narcisicului îi pasă prea puțin de cei din jurul său și se raportează la aceștia mai degrabă în termeni mercantili, nu va ezita să îi manipuleze pentru a obține ceea ce își dorește.
Este indicat, de asemenea, să ne trasăm cu fermitate limitele și granițele de interacțiune, pentru că altfel ne putem trezi în ipostaza de „supuși” sau „servitori”.
În cazul personalităților narcisice, ca și în cazul celorlalte tulburări de personalitate, pentru că vorbim despre trăsături stabile și rigide, nu ne putem aștepta la schimbări profunde, însă anumite comportamente și atitudini se pot cizela iar psihoterapia poate fi de folos.
Dr. Ursula Sandner
Este exact ceea ce traiesc in familia mea. Absolut totul corespunde. Banuiam motivele, acum insa am confirmarea mai ales ca este relevat de un specialist..Este nevoie de psihoterapie dar din pacate este imposibil de convins. Se distruge astfel o familie frumoasa care a luptat mult pentru tot ceea ce a realizat. O drama..
Buna, in afara de dependenta de atentie din partea celorlalti cred ca cel putin 80 sau 90 % din ceea ce este descris mai sus, le are partenera mea. Pot spune ca pana acum m-am descurcat destul de bine cu astea dar nu mi-a fost usor. Cred ca ea nici nu ar fi de acord sa mearga la psihoterapie deoarece crede ca ea este cineva special si (chiar mi-a spus ca) eu ca barbat daca vreau sa fiu mai departe cu ea atunci ar trebui sa rezist la comportamentele ei rautacioase pentru ca ea asa este si gata. Ma gandeam eu ca poate are niste traume din copilarie dar chiar daca ma apropii de subiect, despre asta nici o data nu vorbeste. Totusi o iubesc, tin mult la ea, aspectul ei fizic ma face sa ma simt barbat. Dar deseori sunt frustrat de comportamentele ei „fara motiv rautacioase” si lipsite de afectiune. Acuma dupa ce am citit toate cele de mai sus, mi s-a facut mai clar ce se intimpla atunci cind se comporta asa de ciudat si incep sa inteleg mai bine demersul lucrurilor. Multumesc pentru informatii.
As adauga si un comportament sexual deviant, adica atragerea pentru contact fizic intim persoane de diferite si diverse, de la prostituate la medici si practicarea la grad de arta a seductiei sociale si manipularea. Si nimic nu e mai important decat indeplinirea nevoilor sale. Din fericire nu mai am persoane in sfera intima…..sunt distructive cu ele si cu ceilalti. Vesnic nemultumiti.
Fostul meu sot manifesta comportamente ca si cele descrise mai sus. Are o obsesie pentru fizic, e maniac că trebuie să arate bine atât el cat și persoana care il însoțește. M-a terorizat cu tot felul de diete, antrenamente, tratamente iar dacă nu obtineam rezultatele pe care și le dorea devenea violent în limbaj, imi aplica tot felul de pedepse psihice. Eu sunt o persoana activa și consider că am grija de mine. Fac sport, am grija ce mananc. Dar in timp am adunat o mulțime de frustrari și încrederea în mine a avut de suferit până în momentul în care am decis ca e momentul ca toate aceste comportamente sa înceteze. Din acel moment nu m-am mai lăsat afectata de nimic, așteptările erau ale lui, nu ale mele și am decis să pun capăt cu totul și am ajuns la divorț. Își constientizeaza greșelile dar nu intreprinde nimic pentru a schimba ceva.
O viata avem. Să ne bucuram de ea și de tot ce ne oferă și sa nu lăsăm pe nimeni sa ne influențeze. Fiecare individ e unic.
În prima fază mă amuz de astfel de oameni mi se par tare caraghioși apoi îi ignor.
Sotul meu are aceasta personalitate deaceea apar conflicte intre noi pentru ca nu ma las influentata si manipulata.Acest articol ma v-a ajuta sa reusesc sa-l inteleg mai bine
Multumesc
Sunt o narcisista si o recunosc, dar niciodata nu am consderat ca problema ar fi atat de grava, sa fie o tulburare mentala. Am pus-o pe seama zodiei leu, leii fiind considerati a fi aroganti „simply the best” vorba cantecului. Imi place sa fiu in centrul atentiei, poate si prin prisma faptului ca sunt singura la parinti, fetita lui tata, foarte indulgent si tolerant. Am avut dintotdeauna TOT ce am vrut fara scandal, fara scene si crize , ci din prea multa iubire poate. Cand merg pe strada imi place sa ma privesc in vitrine, imi place cum arat, cum ma imbrac etc. Sunt o perfectionista in sensul asta.
Toate bune si frumoase pana la partea cu relatiile – oamenii pt mine sunt doar „altii” nu ma folosesc de ei, nici nu-i manipulez cum spune articolul, e o exagerare. Nu sunt dependenta de iubire/afectiune pt ca le-am primit din prea plin de mica de la parinti, nu sunt genul care se da in spectacol ca sa obtina the spotlight. Never! dar trebuie sa recunosc ca desi am realizari notabile in viata, oamenii nu mi le recunosc, si prin prisma asta ii consider mici si invidiosi. Cand e vizibil si evident un lucru, nu poti la nesfarsit sa il ignori, asta simt, ca oamenii sunt prea invidiosi si frustrati si ignora voit realizarile mele, oi fi narcisista pentru asta? se poate. (un ex minor – cand m-am intors din Los Angeles dupa 4 luni, rudele din familie nici macar nu m-au intrebat cum a fost, cam ciudat,nu? cand tu toata viata n-ai iesit nici macar din Romania) anyway…
In privinta manipularii, mult timp am considerat ca e un defect, si ii dispretuiam pe cei care manipulau si-si atingeau scopurile, ca mai tarziu prin dezvoltare personala sa inteleg ca de fapt e una din trasaturile esentiale ale oamenilor de succes. Niciodata nu am reusit sa manipulez, nici macar sa conving, nici macar in scoala n-am fost populara…. nu cred ca manipularea e o trasatura a narcisistilor cu atat mai mult cu cat acestia sunt axati pe propria persoana si nu pe ceilalti.
As vrea totusi sa corectez aceasta tendinta egoica, pt ca nu de putine ori mi s-a spus ca sunt aroganta, si uneori in fotografii ma surprind intr-o postura stoica, cumva superioara si nu-mi place. Nu vreau sa fiu perceputa astfel, vreau sa fiu mai naturala. dar nu-mi iese. Am prieteni foarte modesti, nu sunt selectiva in privinta asta, dimpotriva, empatizez cu cei inferiori social/financiar , dar ii admir pe campionii lumii si da mi-ar placea sa fiu ca ei, asta nu mi se pare o tulburare mentala, oricine si-ar dori sa fie Roger Federer sau Brad Pitt, de ce sa fim ipocriti si sa ne dam loviti? cre ca cine spune ca nu vrea bani, succes, importanta e usor ipocrit sau resemnat ori frustrat in limitarile proprii.
La solutii ar trebui sa apara si calea de rezolutie a celui in cauza nu doar cum ar trebui sa ne comportam cu „superstarul” furios sau sfidator.
O iubire de sine exagerata nu este narcisism. D-stra aveti incredere in sine, in propriile puteri, etc… pe cand narcisistii nu o au sau au o falsa incredere, doar o iluzie, si tocmai de aceea incearca sa-i manipuleze pe altii si sa le atraga atentia pentru a compensa lipsa propriei increderi. Adica, cu cat mai multa lume ma va iubi (si aceasta iubire este ceruta, fortata, asteptata fara a da ceva in schimb) cu atat mai mult voi avea eu incredere in mine. Cam asa ceva.
cre ca cine spune ca nu vrea bani, succes, importanta e usor ipocrit sau resemnat ori frustrat in limitarile proprii. Sunt Medic Urolog, nu ma intereseaza banii, averea, ma intereseaza sa am ceea ce am nevoie pentru o viata moderna(masina, o locuinta cu suficiente dromitoare pentru fiecare si o camera de zii, un calculator si un telefon mobil pe care il schimb cand nu il mai pot repara sau este atat de vechi incat nu mai isi face update si nu mai merg programele noi pe el), iar banii care raman o parte se duc pe vacante, cam la 2 ani, iar restul se investesc pentru pensie. Iar tot ce imi doresc eu de la viata este ca toti cei din cercul meu apropiat sa nu duca lipsa de nimic(strictul necesar, toti putem avea perioade proaste in viata, atunci este momentul cand un prieten este obligat moral sa ajute, iar eu imi voi oferi prietenilor mei oricand ajutorul, pentru ca si ei ma ajuta cand am nevoie, sunt oameni speciali pentru mine si stiu in sinea mea, fara sa mi se spuna si nu simt nevoia sa mi se spuna, ca si eu insemn ceva pentru ei. Din punctul meu de vedere iti trebuie mai mult curaj sa oferi decat sa primesti, dar cand vei oferi cu inima deschisa si fara resentimente, vei simti dupa ani de zile ca exista o energie care te protejaza, cum ii spun unii karma, care va ajunge sa te ajute pe tine si sa iti pedepseasca pe cei care iti vor raul. Tot ce vreau sa spun cu asta este ca toti oamenii sunt speciali in felul lor, lauda-i pentru calitatile lor si ajuta-i daca poti sa isi depaseasca defectele si sa le accepte, pentru ca fac parte din ei si nu este nimic gresit in asta, iar cand le vor depasii vei observa in fiecare o floare care infloreste si creste. Iar cei care vor recunoaste in sinea lor ca i-ai ajutat cand au avut nevoie iti vor ramane vesnic in sinea lor datori, o datorie pe care eu imi doresc ca ei sa nu mi-o plateasca niciodata, doar sa imi fie aproape si la bine si la rau.
Buna! Cred ca mi se intampla acest lucru cu o colega de clasa. Sunt a XII a si m-am mutat tarziu in clasa in care sunt astazi. Mi se intampla sa aiba ceva de spus aproape intotdeauna cand spun ceva, bun sau rau. A si spus pe un ton deranjat ca nu sunt ca ceilalti. De fapt ea are ceva de obiectat impotriva a orice nu este ea de acord, s-a intamplat si cu alti colegi care si-au exprimat pareri despre ce vor face in viitor sau in privinte unei ore si s-au lovit fara sa vrea de parerea ei. Este un pic frustrant si incerc sa nu raspund provocarilor ei.
Buna,nu am in familie acest tip de tulburare de personalitate dar in randul unor colegi da.E adevarat au un comportament rautacios ,impulsiv au dreptate doar ei .Multumesc pentru toata informatia.
Am intalnit o astfel de persoana, seamana foarte mult cu tiparul descris. Si chiar ii plac foarte mult laudele, dar de la mine le aude doar pe cele care le merita. Doar ca nu pot sa-i reprosez nimic sau atrag atentia cand greseste pentru ca devine destul de agresiv.
Pacat ca citim si ne documentam tot noi cei care nu avem asemena traume din copilarie sau probleme si nici nu suferim de tulburari de personalitate si nici de narcisism…. degeaba ne achizitionam noi aceste carti interesante, educative si care ne dezvolta gandirea ne ajuta sa ne intelegem partenerii si avem puterea de a realiza si constientiza ca ceva nu e in regula cu persoana iubita … fiindca pana la urma noi suntem singurii care refuzam sa fim fericiti ne complacem in relatii personale cu acest gen de oameni care sufera aceste tulburari si ei nici macar nu constientizeaza si nici nu vor sa accepte o psihoterapie care de altfel ajuta foarte mult in cuplu … eu una nu mai am nici o speranta di nici puterea sa lupt cu acest caracter narcisist al sotului fiindca oricat mi-as dori el nu se va schimba in veci iar eu la randul meu nu pot trai toata viata nefericita … oricum aceasta carte a doamnei Ursula este extraordinara si chiar te ajuta foarte mult sa iti dezvolti viziuea asupra vietii si a lucrurilor ce ne inconjuara …
Nu cred ca este pacat faptul ca noi citim sau ne documentam, tocmai acest lucru ne poate fi de folos cand ne lovim de astfel de oameni.
Buna Ursula si multumesc pentru informatiile prezioase pe care ni le oferi! Dinpacate omul de il am langa mine de 6 ani are aceeasi problema,si as vrea din suflet sa incerc sa ii arat ca nu e chiar super bine sa se comporte asa,dar cum bine stii nu e usor sa il faci sa te asculte! Exista un mod mai rafinat de a ma propune pentru a-l ajuta?
Cred ca acest gen de personalitate il caracterizeaza pe fostul meu iubit. Intr-adevar oamenii narcisisti au dificultati in a-si recunoaste greselile si ii invinovatesc pe ceilalti cu usurinta. Ursula, crezi ca acest tip de caracter poate evolua la nivel personal in conditiile in care nu isi asuma esecurile? Primul pas spre evolutie nu cumva este constientizarea greselilor si apoi luarea unei atitudini diferite care sa determine o schimbare pozitiva? El vorbeste intr-una despre cat de importanta este evolutia profesionala, financiara, despre evadarea din mediocritate. Insa nu pare sa fie interesat de evolutia spirituala…
Tind să cred ca mama mea se încadrează in proporție de 70% în cele scrise de mai sus. Din ceea ce mi-a povestit ea despre copilăria ei cred ca de acolo se trage personalitatea asta. Intradevar în ultimul timp i-am impus limitele atunci când a încercat să mă manipuleze și am încercat sa-i explic ca toți oamenii au sentimente la fel ca și ea și toți meritam tot ce-i mai bun, dar un moment de tăcere s-a lăsat, dar pe urmă tot avea ceva de obiectat. Știu că a trecut prin multe greutăți și s-a descurcat cum a putut ea mai bine, dar la fel ca toți ceilalți, pentru ca toți întâmpina probleme. Dar ea crede ca le-a avut pe cele mai mari și ca ea nu se mai găsesc oameni. O iubesc! Și știu ca își iubește copiii ca ochii din cap, dar tinde să ne manipuleze după gândirea ei. Câteodată este ca un copil care are nevoie de un părinte care să o protejeze, să+i spună o vorbă bună, sa-i dea un sfat, dar în fod: ” m-am descurcat singură în viață. Ce, acum eu nevoie de susținere, când toată viața am ales singură și au fost cele mai bune alegeri?” . În fond nu o știu să fi făcut rău nimănui în afară de a înțepa prin critică, poate și asta e o treabă rea, dar spune că, critica întotdeauna e constructiva și nu poate face rău nimănui . Acum am aflat ce fel de personalitate are și o să știu mai bine cum să mă comport.Cu toate astea sunt mandră de mamă mea și o iubesc. Mulțumesc Ursula!
Ursula, spuneai in articol ca doar un procent de 1% din populatie are aceasta tulburare dar vad ca sunt foarte multe cazuri printre noi. Poate sunt persoane care manifesta unele simptome similare dar nu au neaparat o tulburare de personalitate? Sau ii incadram noi prea usor in acest tipar?
Bună,
Recunosc perfect acest gen de personalitate. …soțul meu,anii de zile a vrut să mă manipuleze,considera că idei de viață mai adevărate ca ale lui nu mai are nimeni
,pe mine mă critica tot timpul mă jicnea mereu,mă considera chiar proprietatea lui
.Când mi-a ajuns cuțitul la os,am crezut de cuviință să încep să mă schimb eu. …ca să poată să se schimbe el și 70 % s-a schimbat.
Ştiind copilaria soțului meu, citind acest articol am înțeles exact de ce se comporta așa.
Mulțumesc pentru articol.
Da, am si eu in familie un personaj ca cel descris mai sus; cand ne mai intalnim la evenimente de familie ne pregatim psihic, si toleram ca nu avem incotro, apoi ne distram copios, tratand cu umor toate figurile care le-a avut.
Foarte interesante tulburarile astea de personalitate.
Cred ca din fiecare personalitate, este imposibil sa nu cunosti pe cineva dupa descrierile tale.
Multumim Ursula,
Buna Ursula,
Am intalnit astfel de persoane, dar cea mai semnificativa persoana, care se regaseste intrutotul in descrierea ta este fostul meu prieten.
Citesc cu mare interes email-urile tale si il astept pe urmatorul.
O zi frumoasa!
P.S O primavara minunata!
Felicitari pentru articol! Ma bucur ca incepe sa se scrie si in Romania despre asta.
Parerea mea este ca sunt muuult mai mult de 1%, dar ei refuza sa recunoasca ca au o problema iar noi nu stim inca sa-i recunoastem din lipsa de informatii.
Astept cu interes un articol si pentru cei care se lupta cu stresul post traumatic in urma abuzurilor la care au fost supusi in iadul pe care narcisistii il creaza.
Irina, asta m-ar interesa si pe mine. Tot citesc articole despre narcisism si stiu cum se comporta , dar sunt putine articole despre noi, victimele lor. Sper sa reusim o data pentru totdeauna sa scapam de gheara lor acaparatoare. Pina atunci sa auzim de bine!
Da, astept si eu cu interes indicatii despre ce putem face ca sa iesim/dupa ce am iesit dintr-o astfel de relatie abuziva. Si as fi curioasa sa vad diferentele intre tulburarea de personalitate narcisica si cea antisociala. Eu traiesc cu o persoana diagnosticata inca din copilarie cu tulburare antisociala cu repetate internari la psihiatrie (in copilarie, in prezent nu are nici o forma de tratament: medicamentos sau psihiterapie), iar o doamna psiholog la diagnosticat cu narcisism. Deocamdata.
Adevarata evolutie e cea psihologica cuplata cu cea spirituala. cu adevarat un psiholog bun ca d-na Ursula te poate ajuta sa te maturizezi la nivel mental , de ego, si constientizand ca ai o problema si durerea pe care ti-o provoaca aceasta problema o vei lua usor pe drumul spiritualitatii. Pentru ca acesti oameni sa se vindece si sa se poata schimba cu adevarat trebuie intai sa se maturizeze psihologic prin terapie iar apoi pentru a se vindeca de durere sa inceapa transcenderea egoului la nivel spiritual prin constiinta. Durerea pe care o simtim interior, de orice natura ar fi ea, nu e altceva decat frecusul dintre ego si suflet. Cu cat egoul e mai puternic si exacerbat cu atat va fi mai ofensiv pt suflet, cu atat durerea resimtita va fi mai adanca, si stim cu totii ca suferinta o simtim la nivel sufletesc, nu mental.
Si victimele relatiilor abuzive cu un narcisist au nevoie de acelasi proces de maturizare a egoului, asumare, maturitate, compasiune de sine si cultivarea iubirii de sine pentru a nu mai accepta abuzul, iar odata maturizat egoul, purificarea si vindecarea prin constiinta, pana intr-acolo incat simte compasiune, intelegere si chiar iubire pt abuzator de unde puterea de iertare, vindecare si speranta unei noi vieti. Din perspectiva asta si victimele sunt bolnave si au nevoie de terapie si constientizare. Un om sanatos nu accepta abuzul nici macar o zi.
As vrea doar sa intelegeti ca fiecare durere pe care o experimentam in aceasta viata se naste din ego, propriul ego. Nu e vina celorlalti ca noi acceptam abuzul, ca nu avem puterea interioara sa alegem o viata mai buna, ca nu avem maturitatea necesara sa ne asumam propriile alegeri, ca nu avem iubire si compasiune fata de noi si ranile noastre. E nevoie de evolutie spirituala, de un nivel inalt de constiinta pentru ca durerea sa dispara din viata noastra.
Fata mea are o relatie cu un narcisist.Traieste un cosmar de mai mult de 3 ani. Partenerul e mereu nemultumit, tot timpul vrea sa fie admirat, sa-i spuna ca il iubeste de zeci de ori pe zi, e foarte manipulator si se plange ca nu- i da atentie. A secat-o de energie, a indepartat-o de toti prietenii si de familie, ii controleaza orice pas pe care-l face – ea nu poate merge nici la magazin fara el pentru ca daca intarzie un pic are scandal monstruos dupa aceea. Daca nu ajunge acasa la timp, dupa ce termina serviciul, fata mea are un scandal groaznic pentru ca el e si foarte gelos – ea nu poate sa mearga nicaieri, totul trebuie sa-i raporteze lui si sa-l asigure mereu ca-l iubeste . El ii reproseaza mereu ca ea nu are grija de el, ca ei nu-i pasa de el.Ea a devenit sluga lui. E pur si simplu terorizata de el. E foarte scandalos si isca certuri din nimicuri- bineinteles ca vinovatul pentru tot ce se intampla e fata mea ,in opinia lui. El nu recunoaste niciodata ca greseste cu ceva. A schimbat-o in rau pe fata mea , incat ea nu mai realizeaza ce e bine si ce nu e. Pur si simplu fata mea e ca si un robot, a devenit dependenta de baiatul asta. Ce e mai grav , se vede clar, e ca ea nu are puterea sa renunte la aceasta relatie toxica. Ea inca mai crede ca el o iubeste, se lasa inselata de cadouri si de dulcegarii si mangaieri din partea lui , crezand ca e iubire.Eu cred ca el face toate acestea obsesiv, probabil de teama de a nu pierde ,,prada,, care e fata mea.O ameninta ca daca il paraseste , el va face un gest necugetat . Fata mea a inceput sa se invinovateasca, sa creada ca poate el are dreptate si ea nu reuseste sa-i dea atentia pe care el o merita.Ea are continuu regrete , se gandeste ca sigur a gresit cu ceva fata de el si ca nu stie sa-i intampine lui nevoile. Fata mea traieste un stres si un zbucium continuu, incercand mereu sa-i fie lui pe plac.Sunt tare suparata ca nu vrea sa o ajut , nu vrea sa-l paraseasca , pentru ca ea spera ca lucrurile se vor schimba. Ma tem pentru sanatatea mintala a fetitei mele, o vad schimbata si blazata uneori, stiu ca sufera mult ,dar cand incerc sa vorbesc cu ea ma indeparteaza si-mi spune ca totul o sa fie bine, ca se descurca ei, ca acestea sunt doar mici probleme ca in orice relatie.Dar sunt mama si simt ca e mult mai serioasa problema. Daca puteti sa-mi dati un sfat, cum sa procedez ca sa o ajut, as fi recunoscatoare.
Fiica nu va reusi niciodata sa-l multumeasca, in primul rand pentru ca nu-l intelege. Daca el sufera cu adevarat de narcisism nu se vor intalni niciodata in acelasi film, pentru ca narcisistii vad lumea complet diferit fata de un om normal. Practic el e lupul si ea oaia, de altfel narcisistii ii considera pe ceilalti inferiori, prosti, oi, prazi. Cam asta e dura realitate. Probabil e un „covert” termen folosit in engleza pentru a descrie un narcisist ascuns /victima. In mod normal un narcisist e mult prea orgolios ca sa se agate de victima lui, cu atat mai putin sa ameninte cu suicidul. Narcisistul in general se va debarasa de victima automat, uneori chiar si cand victima se agata cu disperare de el. Daca e un „covert”(ascuns) de obicei acestia se manifesta ca fiind timizi, retrasi, ascunsi, nu au acea grandomanie la vedere, asta ii si face mai periculosi, atunci el o va manipula sa ramana, dar tortura va continua pana cand o va distruge sau va pleca ea singura. Un narcisist covert provoaca ruptura subtil pentru ca atunci cand victima pleaca sa se poata victimiza ca a fost parasit. Imi pare rau pentru fiica ta si faptul ca nu si-a dat seama sau a ignorat semnele de la inceput si a cazut victima intr-un cosmar. Intr-un tarziu va ceda cand nu va mai rezista emotional fizic mental.
Mie un psiholog mi-a spus că am axeaata problema si de atunci sunt foarte atentă la oamenii din jurul meu. Adică nu mai leg prietenii doar de dragul atenției/laudelor fiindca am observat ca acei oameni falși sunt mai periculoși decat unii care iti arata disprețul pe față. În relații recunosc ca an tendințe abuzive , aici e mai greu sa ma schimb fiindca am mereu nevoie de „confirmări”. În rest nu ma consider o persoana care calcă pe cadavre, dimpotrivă am tendințe de salvator . In schimb recunosc ca ma consider îndreptățită, superioară dar asta nu fin cauza mea ci din cauza răutăților oamenilor pe care i-am ajutat si care mi-au raspuns urât. Aici tot eu am fost de vina fiindca i-am recrutat din rândul pupaciosilor/supușilor/. Ptr cei care au aceasta tendubra narcisica am doar un sfat : legați prietenii autentice doar cu oameni care va lauda cat mai puțin spre deloc. Aveti grija la cum se poartă cu voi când puteți face ceva ptr ei. Dacă sunt lingusitori/supuși evitati-i. Un om de caracter niciodată nu o sa apeleze la milă. Cat despre autoadmirație , nu vad ce e rau in asta. Dacă Dumnezeu m-a înzestrat cu de toate as fi chiar ipocrită sa fiu modesta . Sunt doar aware of myself
Modestia este atributul oamenilor puternici care in vreme de pace se bucura de tor ce le oferă viața și in vreme de “ război” nu se lasă călcați de nimeni in picioare.
Validarea este in tine nu in ceea ce spun alți sau in comportamentul lor fata de tine.