De când se nasc, oamenii sunt supuși influențelor familiale și sociale și își formează un anumit sistem de credințe, valori și atitudini în acord cu mediul și cultura din care provin. Li se spune că trebuie să fie într-un anumit fel pentru a fi acceptați de cei din jur, că trebuie să facă ori să nu facă anumite lucruri pentru a nu fi respinși ori excluși. Prea puțin le este încurajată autenticitatea și prea mult se pune accentul pe conformism.
În acest fel, pot ajunge să trăiască pe pilot automat, conduși fiind de „trebuie” și „așa se face”. Nu-și iau răgazul de a începe să se cunoască pe ei înșiși, de a-și pune întrebări, de a-și redefini valorile și credințele. Își pun măști și ajung să se identifice cu acele măști, iar relațiile lor interpersonale devin lipsite de autenticitate. Pot deveni fățarnici, pot accepta minciuni sau trădări deoarece le este teamă să nu rămână singuri, deși nici măcar nu le plac oamenii cu care interacţionează.
Tot din acest motiv rămân în relaţii toxice și disfuncţionale ori se căsătoresc cu o persoană nepotrivită, cu care nu sunt compatibili. Pentru că vor să fie în rândul lumii, au o vârstă sau pentru că se simt presați de cei din jur, acceptă relații de compromis sau fac copii, deși nu își doresc sau nu se simt pregătiți pentru asta. Apoi încearcă să-și umple anumite goluri interioare prin intermediul copiilor, să trăiască pentru și prin ei, deoarece nu știu să dea un sens propriei vieţi - se sacrifică pentru ei și așteaptă de la ei să facă la fel.
Le fac altora pe plac și renunță la propriile nevoi și dorințe, crezând că dacă se pun pe primul loc în viața lor sunt egoiști (pentru că așa au fost învățați să creadă), fără să ia în considerare faptul că dacă ei nu sunt bine și nu au grijă de ei, nu pot să facă nimic pentru alții sau dacă fac, oferă „din ce nu au”, se consumă și se epuizează și se așteaptă ca ceilalți să le returneze investiția cu dobândă.
Ajung să considere că sunt victime ale destinului ori că alții sunt nedrepți cu ei și nu își asumă responsabilitatea pentru propriile decizii și acțiuni, pentru propriul fel de a gândi și a se comporta. Dau vina pe alții în loc de a căuta soluții și așteaptă ca problemele lor să fie rezolvate ca prin minune. Sunt pasivi și nu sunt dispuși să renunțe la zona lor de confort, la familiaritate sau la anumite obiceiuri disfuncționale, dar se plâng și își găsesc scuze și justificări pentru lipsa lor de acțiune.
Dacă li se ivește vreo oportunitate de schimbare, încep să-i găsească „nod în papură” deoarece nu vor, de fapt, să renunțe la „răul cu care s-au obișnuit”. Pentru a-și păstra o imagine de sine pozitivă, în momentul în care văd că ceilalți au succes, îi critică și îi desconsideră spunând că au avut noroc sau au obținut rezultatele respective pe căi necinstite. În același fel, dacă un membru al familiei dorește să aleagă o altă cale, diferită de a lor, pot începe să-i spună că este egoist, că nu va reuși, că visele nu țin de foame, deoarece nu își doresc ca schimbarea și reușita lui să-i pună față în față cu propriile autolimitări și renunțări.
Deoarece nu își doresc să iasă din zona lor de confort, să se aplece asupra propriului interior, se focalizează asupra celorlalți, îi analizează și îi bârfesc pe alții, trăiesc pentru aparențe și pentru gura lumii.
Nu au obiective și nu își stabilesc planuri, ci mai degrabă trăiesc la voia întâmplării ca niște frunze purtate de vânt. Își ocupă timpul cu distracții de moment sau fac lucruri care nu-i ajută să crească și care nu le aduc vreun beneficiu. Nu investesc în ceea ce ar putea să-i ajute să-și dezvolte orizonturile și să-și schimbe viața, ci se gândesc doar cum să piardă timpul liber pe care îl au.
Iau decizii din frică ori pentru că le este teamă să nu piardă ceea ce au deja, și nu pentru că își urmează visurile și pasiunile ori pentru că vor să construiască altceva în viața lor. Se tem de eșec, dar se tem și de succes, pentru că succesul ar presupune renunțarea la stilul lor de viață cu care s-au obișnuit, renunțarea la anumite credințe limitative. Succesul le-ar redefini identitatea, iar un om ancorat în exterior, un om care nu s-a definit pe sine decât prin prisma imitației și a conformismului, nu ar ști cum să se redefinească dacă ar renunța brusc la ancorele sale exterioare, la ceea ce i s-a spus că trebuie să fie (conștient sau inconștient a preluat aceste „reguli” și „prescripții”.
Oamenii echilibrați, maturi, cei care se acceptă pe sine și caută să evolueze în permanență, să se vindece de trecut, de copilărie, cei care sunt dispuși să greșească și să eșueze (adică să încerce, să riște și să învețe din propriile greșeli) sunt oameni care știu că fericirea și calitatea vieții lor depind de ei . Sunt oameni care își asumă responsabilitatea, care își urmează visurile și își ating obiectivele în ciuda tututor greutăților, care nu acceptă dependența în relațiile lor, nu le permit altora să le frângă aripile și nu fac compromisuri când vine vorba de libertatea, valorile și principiile lor.
Chiar dacă se confruntă cu dificultăți, se întăresc, își accesează puterea interioară și merg mai departe cu lecțiile învățate. Oricât de greu ar fi procesul prin care trec, nu renunță și nu acceptă să se transforme în victime.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Se adaptează la nou și depun toate eforturile necesare pentru a-și schimba cursul vieții, atunci când nu le mai place ceea ce trăiesc sau nu se mai simt bine în propria viață. Aspiră la mai bine și nu mai acceptă răul cu care s-au obișnuit, asumându-și pe de-a-ntregul responsabilitatea vieții lor, deoarece soluțiile și răspunsurile pe care le caută nu le sunt servite pe tavă, ci sunt rezultatul propriei munci interioare, căutărilor personale.
Nefericirea, drama și disperarea din viața noastră sunt date de atitudinea pe care o avem, de felul în care ne raportăm la ce ni se întâmplă. Trăirile noastre negative sunt susținute și întreținute de gândurile pe care le avem. Putem, așadar, să alegem să gândim altfel, să avem alte emoții și stări psihice.
Și chiar dacă ne naștem în familii sau în medii defavorizate, nu suntem condamnați la a repeta destinul părinților sau bunicilor noștri. Doar dacă credem că nu avem de ales, că suntem condamnați, atunci într-adevăr ne condamnăm singuri la nefericire.
Nimeni nu poate să ne doboare dacă noi nu acceptăm asta. Noi suntem singurii responsabili de cum trăim, fără a căuta vinovați, fără scuze, fără justificări. Dacă nu ne asumăm acest lucru, vom găsi de fiecare dată motive pentru a nu acționa, pentru a nu ne schimba, pentru a nu ne îndeplini visurile, pentru a ne complace în suferință. Vom găsi de fiecare dată vinovați și explicații prin care să ne justificăm lipsa de împlinire, iar puterea noastră interioară va rămâne doar un concept abstract sau o trăsătură de care numai cei care au noroc în viață pot beneficia.
Dr. Ursula Sandner
Dacă ai știi tu, Ursula, cu cât optimism și încredere tratez viata de când îți citesc articolele…
Da, Ursula si mie mi-a fost foarte greu sa accept adevarul despre viata mea in privinta casatoriei! Mi-au trebuit multi ani si multe poate prea multe esecuri, irealizari, umilinte si multe altele ca sa accept faptul ca nu sunt fericita in aceasta casatorie si ca nu trebuie sa mai accept totul doar ca sa-mi salvez casnicia! Si faptul ca nu trebuie sa fiu „implinita” doar de dragul familiei, prietenilor etc.
Asa cum ai mentionat a trebuit sa ies din zona mea de comfort ca sa realizez toate acele sentimente negative care m-au stors efectiv de toata energia.
Da este greu chiar foarte greu, mai ales dupa atatia ani cand ai mers” pe pilot automat”.
Dar nu imposibil!
Multumesc frumos,
Alina C
Multumesc pt.arcticol.cred ca atitudinea noastra e definitorie in viata.important este multumirea ce o ai la sfarsitul zilei.degeaba esti bogat daca viata ta e trista.am cautat mult o slujba unde sa merg cu placere.am gasit.acasa ma relaxez cu filme,muzica,stiri.in mare parte sunt sanatoasa si ma consider norocoasa.multumesc zilnic divinitatii pt tot ce am!!😜💟
De trei ani urmez un sistem de leadership și dezvoltarea personală și am evoluat foarte mult. Un sistem care ne recomandă să mergem spre căutarea interioară. Într-adevăr lucrul cu tine însuți este greu și fără cineva care să te ghideze și să te ajute pe această cale este greu. Citesc aceste articole cu recunoștință și mulțumesc că am descoperit recăderile pe care le faceți. Sunt atât de utile că am credința fermă și convingerea ca nu ar trebui să lipsească din viața niciunei persoane. Dacă aven curajul să recunoaștem că zilnic ne autosabotam aceste articole ne pot deschide adevărata cale de urmat. Mulțumesc pentru tot!