Într-o relație funcțională mamă-fiu, ambii au nevoie să-și asume responsabilitatea pentru propriile gânduri și emoții, pentru propria stare de bine și au dreptul la spațiul lor personal. Odată ce copilul devine adult, este benefic ca relația să fie redefinită, astfel încât raportarea să fie una de la Adult la Adult, nu de la Părinte la Copil.
Dacă te simți infantilizat în relația cu mama ta, dacă te simți responsabil de fericirea ei, dacă nu ai intimitate și ajungi să împărtășești fiecare aspect al vieții tale cu ea, dacă, înainte de a lua o decizie, prima dată te gândești „oare mama ar fi de acord?” sau „ce ar crede mama despre mine?”, dacă te simți frecvent manipulat și șantajat emoțional (te simți vinovat dacă nu faci după cum își dorește ea), poate fi dificil să începi să schimbi această dinamică, însă primul pas este să recunoști că există o problemă, să devii conștient de felul în care te simți în relația cu mama și maniera în care îți influențează viața.
Chiar dacă pare simplu, acest aspect nu este întotdeauna ușor de conștientizat, mai ales dacă așa au fost lucrurile dintotdeauna în familie. Poate fi normal pentru tine să te supui tradițiilor familiale, să faci diferite compromisuri, să îi faci pe plac mamei tale mai presus de orice, să îți sacrifici nevoile și dorințele pentru a-i îndeplini așteptările și pretențiile. Poate fi normal pentru tine să faci în continuare lucruri care îți displac sau îți dăunează din teamă – teama de a nu fi criticat, judecat, respins, „pedepsit”.
Când „normalitatea” dăunează, este necesar să o redefinești. Odată ce ai conștientizat că există o problemă și îți dorești să schimbi ceva, este momentul să îți îndrepți atenția asupra ta - de la „ce își dorește mama?” la „ce îmi doresc eu?”; de la „oare cum o face pe mama să se simtă acest lucru?” la „oare cum mă face pe mine să mă simt acest lucru?”. Această perspectivă nu înseamnă egoism, cruzime sau nepăsare, ci înseamnă că, pentru a putea să trăiești o viață care să te împlinească și să te bucure, este necesar să te pui în centrul propriei existențe și să conștientizezi puterea pe care o ai. Să te întrebi ce îți dorești tu pentru tine și pentru viața ta și cum poți face să se îndeplinească acele lucruri. De exemplu, vrei să te simți mai încrezător și să nu îți mai fie teamă să iei decizii sau vrei să spui mai des „nu”. Cum te poți simți mai încrezător în propriile forțe dacă tu cauți în continuare siguranța, confortul și protecția maternă?
Descoperă cine ești tu, independent de familia ta. Chiar dacă ai preluat anumite credințe și valori de la ei, întreabă-te dacă rezonezi într-adevăr cu ele. Dezvoltă-ți propria identitate, descoperă ce este cu adevărat important pentru tine, încearcă lucruri noi, expune-te la experiențe noi, explorează-ți pasiunile, dezvoltă-ți abilitățile, observă ce interese ai, ce dorințe ai și urmează-le. Focalizează-te, așadar, pe dezvoltarea ta personală deoarece în acest fel îți dezvolți sentimentul propriei valori și independența.
Stabilește, în primul rând pentru tine, ce ești dispus să accepți și ce nu, cu ce te simți confortabil și cu ce nu te simți confortabil. Stabilește limite și granițe cât mai clare de interacțiune, fă-le cunoscute și afirmă-le de fiecare dată. De exemplu, mama te sună de cinci ori pe zi, iar pe tine te deranjează acest lucru. Într-o astfel de situație, poți să vorbești cu ea și să îi spui că îți dorești să te sune de mai puține ori sau poți să nu îi mai răspunzi la telefon de fiecare dată. Desigur, acest lucru o va supăra, mai ales la început, însă știi că este bine pentru tine (și va fi și pentru ea) să faci asta. Ori de câte ori impui o limită, te simți mai ușurat, ori de câte ori nu mai accepți să faci lucruri împotriva voinței tale și nu te mai trădezi pe tine, simți că o greutate se ridică de pe pieptul tău. Dacă te simți mai „ușor” și mai împăcat cu tine însuți când stabilești anumite limite și granițe, înseamnă că ai procedat corect și că acele limite îți sunt benefice.
Conștientizează-ți emoțiile și acceptă-le – conștientizează cum te simți în relația cu mama ta și ce emoții și sentimente ai față de ea. Este posibil să simți furie pentru că nu te simți respectat, pentru că nu ține cont de ceea ce îți dorești. Este posibil ca acea furie să se amplifice pe măsură ce conștientizezi tiparele din relația voastră, pe măsură ce începi să vezi lucrurile altfel. Poți avea tendința de a o învinovăți, poate îți amintești de anumite momente și situații din trecut pe care atunci nu le-ai perceput ca fiind neapărat deranjante. Un aspect important în această etapă este să îți dai voie să îți accepți emoțiile, fără să te judeci pentru ceea ce simți și să nu te agăți de ele, să nu le hrănești gândindu-te obsesiv la ce a făcut sau nu a făcut mama ta, la ce a spus sau nu a spus, la ce s-a întâmplat. Observă-ți emoțiile și dă-ți voie să te eliberezi de ele. Da, este firesc să simți furie când îți sunt încălcate limitele și granițele personale. Este firesc să simți și tristețe.
Vinovăția este un alt sentiment care te poate însoți o lungă perioadă din viață. Te-ai obișnuit să te simți vinovat dacă nu corespunzi mamei, dacă nu îi faci pe plac, însă fiecare om are dreptul să își creeze viața pe care și-o dorește, indiferent dacă părintele său aprobă sau nu, este de acord sau nu, cu alegerile și deciziile sale. Vinovăția și rușinea pe care le simți îți sunt induse prin șantaj emoțional, prin manipulare. Poate îți sună cunoscute expresiile de tipul „după câte am făcut pentru tine, nu poți să faci și tu măcar atâta lucru pentru mine?”, „așa te-am crescut eu? Ar trebui să-ți fie rușine!”, „vrei să mă bagi în mormânt?” ș.a.m.d.
Deși poate simți furie, deși poate continui să îți învinovățești mama, această abordare nu te ajută cu adevărat. Acceptă că lucrurile sunt așa cum sunt, că nu o vei putea schimba tu pe ea, că nu mai poți schimba trecutul și asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce ține de tine. Dacă, de exemplu, te simți infantilizat în relația cu ea, gândește-te cum anume permiți tu acest lucru – poate îți este teamă să îți asumi 100% responsabilitatea vieții tale, poate crezi că nu te poți descurca singur și ai nevoie de o plasă de siguranță sau de protecție, poate îți este mai confortabil să știi că mama face lucruri pentru tine sau în locul tău. Dacă tu te schimbi, inevitabil și relația se va schimba. Încearcă să conștientizezi cum anume alimentezi tu anumite comportamente de-ale ei și observă ce schimbări poți face.
Începe să spui „nu” – te gândești, probabil, că ceva foarte, foarte rău se va întâmpla dacă vei începe să spui „nu”. Care este, în realitate, cel mai rău lucru care se poate întâmpla? De multe ori ne temem să ne refuzăm părinții pentru că raportul nostru față de ei este unul de la Copil la Părinte, chiar dacă noi acum suntem adulți. Rămânem într-o stare a Eului de Copil în relația cu ei și ne temem ca atunci când eram cu adevărat copii. Ne temem că vom fi certați, că vom fi pedepsiți, că nu vom mai primi afecțiunea și sprijinul lor. Nu ne dăm seama că frica noastră este irațională. Nu ne dăm seama că nu avem de ce să ne temem. Nu ne dăm seama că nu mai avem NEVOIE de sprijin și de protecție. Am crescut, iar acum putem avea grijă de noi și putem să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine așa cum poate nu ne-am simțit iubiți și respectați în copilărie. Nu mai avem nevoie de permisiuni. Nu mai avem nevoie să așteptăm validări din partea lor, atâta timp cât ne validăm noi pe noi înșine.
Comunică – comunicarea este foarte importantă în orice tip de relație. Începe să-ți exprimi emoțiile, nevoile și dorințele, lăsând deoparte teama de judecată și respingere. Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare asertivă - aceasta presupune să îți exprimi în mod direct, deschis și sincer punctul de vedere, nevoile, emoțiile, ideile și opiniile, respectând în același timp nevoile și părerile celuilalt. Comunicând asertiv te respecți pe tine, deoarece ești dispus să îți aperi interesele și drepturile, dar ții cont și de nevoile, sentimentele și drepturile celuilalt. Îți asumi responsabilitatea pentru tine însuți, pentru acțiunile tale, fără a judeca sau învinovăți pe alții.
Inscrie-te acum și primești cadou eBook-ul "Iubire, relații și viață. Reflecții"
Uneori, pentru a reuși să te focalizezi pe tine așa cum ai nevoie și pentru a te vindeca, poți simți că ți-ar fi bine o perioadă să te „rupi” de mediul respectiv, să ai mai puțină interacțiune sau să nu mai ai niciun fel de interacțiune. Dacă simți asta, este ok. Nu te învinovăți și nu te judeca. Ai, în primul rând, o responsabilitate față de tine. Nu este responsabilitatea ta să-i faci pe alții fericiți, să trăiești pentru ei, uitând de propriul sine. Nu trebuie să dai explicații nimănui ori să te justifici. Ai dreptul să trăiești așa cum îți dorești, adică să-ți rămâi, în primul rând, loial ție.
Ai răbdare cu tine însuți și cu procesul prin care treci, deoarece nu întotdeauna îți va fi ușor. O astfel de schimbare este dificilă și are nevoie de timp. Sunt tipare de gândire și comportament pe care le-ai urmat toată viața ta și trebuie să fii conștient că nu se vor schimba peste noapte. Fii blând și compasiv cu tine însuți și nu te pedepsi atunci când observi că ai tendința de a repeta comportamentele vechi.
De asemenea, nu ezita să cauți ajutorul de care ai nevoie. Psihoterapia poate fi extrem de utilă în acest proces.
Începe să te pui pe primul plan în viața ta, să preiei frâiele propriei existențe și, pas cu pas, să faci schimbările de care ai nevoie, cu răbdare și înțelegere față de tine însuți.
Dr. Ursula Sandner
Buna seara.
Sunt in varsta de 22 ani si chiar astazi am trimis un mesaj mamei mele in care i-am spus ca am nevoie de timp si spatiu cu privire la o situatie care a avut loc intre noi doua si sincera sa fiu, am ramas foarte prost cand mi-a scris inapoi, facandu-ma sa ma simt rau pentru a dori sa am spatiul meu si timp.
Am psoriazis de la varsta de 3 ani si boala asta mi-a aparut din cauza unor traume pe care le-am trait cand am inceput sa realizez, asa mica cum am fost, ca ma manipula psihic si ma santaja emotional. Acum, eu sunt cea care trag toata suferinta si urmarile comportamentului si al caracterului ei fata de mine prin a-mi face rau zmulgandu-mi pielea de pe maini si picioare, (pana nu mai pot merge deloc si trebuie sa-mi folosesc genunchii, ca sa ma pot deplasa dintr-o cera intr-alta acasa) ori de cate ori simt ca incearca sa ma manipuleze. Nu o fac intentionat, ci este ca un tic nervos; cand simt ca ea incearca din rasputeri, sau si in mod lejer, sa-mi intre sub piele si sa se joace cu emotiile si gandurile mele.
De foarte multe ori mi-am dorit ca ceva grav sa i se intample in toti acesti ani pentru ca nu mi s-a parut absolut deloc corect faptul ca eu am de suferit si ea doar isi traieste traiu bine mersi, si da, i s-a intamplat… cancer mamar. M-am ingrijit de ea timp de saptamani la rand, apropriindu-ne una de cealalta nespus de mult si avand o legatura mama-fiica cum nu am avut vreodata si totul a fost roz si frumos pana cand noile vesti de la doctor au venit „D.na X, operatia a decurs foarte bine si de minune. Sunteti vindecata complet!” Atunci am realizat cum totul se prabusea chiar inaintea ochiilor mei, cum mama mea, care in urma cu o zi era pe patul din casa mea, simtindu-se obosita, foarte slaba, in suferinta si totusi blanda si umila, acum se intoarcea la acea femeie care râdea cand incercam sa-i spun ca ceva ma deranjase in legatura cu comportamentul ei cand ii explicam sau povesteam ceva serios, cum din cauza vietii pe care o are acum si pe care o regreta, incearca sa impinga cu forta ideile, gandurile si dorintele ei in cap la mine.
Imi doresc sa pot reusi, macar, sa-mi traiesc viata asa cum vreau si cum ma face fericita, fara sa simt constant presiunea parerilor ei si ceea ce ea ar vrea ca eu sa fac, de fapt. Incerc sa-mi rup legatura cu ea in aceasta perioada, pentru ca am ajuns la concluzia ca persoanele ca mama mea nu se vor schimba niciodata si ca singurul lucru pe care-l fac este sa-si faca copii sa sufere si tot ei sa se simta prost pentru ca o fac.