Iertarea de sine este un proces care ne ajută să ne eliberăm de gânduri și emoții negative, precum vinovăția și rușinea, emoții pe care le asociem cu diferite evenimente ori situații din trecut. Ne ajută să ne eliberăm de criticile autodistructive pe care ni le repetăm în dialogul nostru interior, de regrete, ne învață să ne acceptăm pe noi înșine și să evoluăm personal.
Mulți oameni rememorează neîncetat greșelile pe care le-au făcut și continuă să se pedepsească pentru ele, se lasă copleșiți de regrete – regretă fie că au făcut un anumit lucru, fie că nu au făcut ce și-au dorit, au un dialog interior negativ, iar aceste aspecte le îngreunează viața precum niște poveri, le afectează încrederea și stima de sine și îi pot ține blocați într-o stare de pasivitate, în sentimente de neputință.
Iertarea de sine înseamnă și a învăța să ne raportăm la noi înșine cu compasiune și blândețe, ca și cum am fi cel mai bun prieten al nostru, a ne accepta pe noi înșine în ciuda tuturor defectelor și imperfecțiunilor, a înțelege că ne-am comportat sau am acționat într-un fel anume deoarece atât am știut atunci să facem, în acord cu informațiile și resursele de care dispuneam la acel moment, a accepta că și noi merităm să ne iertăm pe noi înșine, așa cum, poate, i-am iertat pe alții care ne-au greșit într-un fel sau altul.
Iertarea de sine ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să evoluăm personal deoarece implică să conștientizăm unde și cum am greșit, să ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre, să ne învățăm lecțiile și să folosim acele învățăminte pentru a ne crea un viitor mai bun, pentru a face alte alegeri mai înțelepte.
Alteori iertarea de sine ne ajută să conștientizăm că purtăm poveri care nu ne aparțin, că ne învinovățim pentru lucruri pentru care nu suntem, realmente, vinovați. Un copil care se învinovățește pentru pierderea unui părinte, repetându-și că ar fi putut face mai mult pentru a-l salva, deși nu depindea de el, un partener care se învinovățește pentru nefericirea celuilalt, deși celălalt nu face nimic pentru a-și crea viața dorită ori pentru a ieși din situația în care se află, o persoană care a fost violată sau abuzată, deși nu ar fi putut să prevadă și să evite situația sau nu ar fi putut face nimic mai mult decât a făcut pentru a se salva din situația respectivă sunt astfel de exemple.
Iertarea de sine este și un mijloc prin care putem reuși să ne eliberăm de presiunile exterioare, de puterea unei „autorități” din exterior și să ne dezvoltăm propriul simț al valorii. Această autoritate exterioară poate fi un membru al familiei sau familia per ansamblu (cum este cazul părinților care își retrag afecțiunea, îi invalidează sau pornesc un război cu propriii copii dacă aceștia refuză, de exemplu, să urmeze un drum, o școală sau o carieră impusă de aceștia), poate fi vocea societății care ne spune că nu suntem suficient de buni sau nu suntem în regulă dacă ieșim, fie și puțin, din „normalul” acesteia, poate fi vocea mass-mediei care ne vinde imagini ale perfecțiunii și ideea falsă că frumusețea poate fi limitată la anumite șabloane ș.a.m.d.
Învestim o sursă exterioară cu putere prin faptul că îi permitem să ne dicteze cum trebuie să ne trăim viața, prin faptul că îi permitem să ne influențeze în așa măsură, încât ajungem să credem că nu suntem valoroși ori că suntem niște ratați dacă suntem altfel. Trăim cu sentimente de inadecvare, vinovăție și rușine, nu mai îndrăznim să ne urmăm vocea propriei rațiuni și intuiții și să ne explorăm potențialul.
Parcă ne scuzăm pentru cine suntem, doar pentru că nu corespundem așteptărilor, de multe ori egoiste, pe care ceilalți le au de la noi – „nu mă pot ierta pentru că l-am dezamăgit pe tata…”, „nu mă pot ierta pentru că m-am făcut de rușine în asemenea hal, ce o să zică lumea?”. Internalizăm anumite standarde de perfecțiune si succes, iar apoi ne judecăm aspru atunci când nu reușim să le atingem. Alteori reușim să ne conformăm, dar constatăm că începem să devenim profund alienați de noi înșine și căutăm să ne anesteziem, în fel și chip, durerea unei vieți trăite inautentic.
Suntem oameni, iar greșelile sunt parte din experiența umană. Felul în care ne raportăm la acele greșeli face, însă, diferența. Este important să ne asumăm responsabilitatea pentru ce am făcut (ori am omis să facem), să încercăm să ne reparăm greșelile, dacă se poate, să învățăm din ele și să ne eliberăm de emoțiile negative care ne îngreunează viața.
Să înțelegem că a ne ierta pe noi înșine nu înseamnă a ne găsi „scuze” pentru comportamentele avute, fugind, astfel, de responsabilitate, a nega sau minimaliza acele comportamente, ci înseamnă tocmai a ni le asuma, oricât de inconfortabil ar fi aceasta.
Greșelile noastre nu ne definesc ca oameni, decât dacă noi le permitem, nu ne fac să fim mai puțin valoroși, ci ne deschid ochii în privința failibilității noastre. Ele nu reprezintă o reflexie a calității noastre umane, ci o oportunitate de evoluție, dacă învățăm din ele. Pot fi, de asemenea, o cale spre stagnare sau regres, dacă alegem să ne afundăm în autocritică, să ne judecăm dur, să ne autoflagelăm și să refuzăm să ne mai trăim viața de teama de a nu greși ori dacă nu vrem să acceptăm partea noastră de responsabilitate, căutând să dăm vina pe alții și ajungând, astfel, să le repetăm, într-o formă sau alta.
În continuare îți propun un exercițiu pentru iertare de sine:
Alege un moment al zilei și găsește un spațiu liniștit pentru a nu fi întrerupt. Așează-te într-o poziție confortabilă și respiră adânc de câteva ori, dându-ți voie să te relaxezi și să eliberezi tensiunea din corp.
Adu-ți aminte de o situație sau o experiență care și acum te face să te simți rușinat sau vinovat. Ce detalii îți amintești? Cum s-au desfășurat lucrurile? Ce ți-ai spus în dialogul tău interior referitor la situația respectivă? Ce ai simțit în acele momente? Ce ai făcut după aceea?
Acum încearcă să privești situația dintr-o altă perspectivă. Ia în calcul orice factori din exterior care nu au depins de tine și pe care nu i-ai putut controla care ar fi putut juca un rol în desfășurarea evenimentului. Adu-ți aminte de felul în care ai acționat și întreabă-te dacă nu cumva ai făcut ceea ce ai considerat că este cel mai bine, în acord cu resursele, informațiile și posibilitățile pe care le-ai avut în acel moment. Încearcă să înțelegi mai bine atât contextul, cât și de ce ai acționat în acele momente în felul în care ai acționat.
Notează orice gânduri negative sau critici care îți vin în minte în timp ce te gândești la situația respectivă. Poate continui să-ți spui lucruri de tipul: „am fost un prost”, „ar fi trebuit să știu mai bine…”, „nu pot să cred că am făcut asta”.
Apoi notează în dreptul fiecărui gând negativ o replică pozitivă prin care să arăți compasiune față de tine. De exemplu, „am făcut o greșeală, însă acest lucru nu mă face un om de nimic”, „am acționat în acel fel, însă asta nu mă definește ca persoană”.
Închide ochii și continuă să respiri conștient, vizualizând cum, odată cu fiecare expirație eliberezi vinovăția și rușinea pe care le-ai purtat cu tine atâta timp și, cu fiecare inspirație aduci în mintea și în corpul tău blândețe, compasiune și iertare. Imaginează-ți că te ridici deasupra situației și că mergi mai departe cu un sentiment de încredere și înțelegere față de sine.
Repetă acest exercițiu ori de câte ori simți că ai nevoie.
În concluzie, prin iertare de sine ne eliberăm de greutățile trecutului și ne împăcăm cu noi înșine. Dăm dovadă de putere și de înțelepciune, deoarece ne acceptăm și ne asumăm responsabilitatea pentru greșelile noastre, învățând din ele, fără a ne lăsa copleșiți de vinovăție, rușine, frică de eșec. Învățăm să ne privim cu compasiune și înțelegere, ne dăm voie să ne acceptăm cu toate greșelile și imperfecțiunile noastre, să fim umani.
De multe ori, suntem mult mai critici cu noi înșine decât suntem cu ceilalți. Ne judecăm aspru și ne blamăm pentru tot ceea ce nu am reușit să facem „perfect”. Însă de ce suntem atât de duri cu noi înșine? Nu suntem și noi, ca toți ceilalți, ființe umane imperfecte care se străduiesc să se îmbunătățească constant? Nu avem și noi dreptul să greșim, să eșuăm?
Nu este ușor să ne iertăm pe noi înșine, necesită timp și răbdare, dar este un proces important pentru a ne simți împliniți și pentru a merge mai departe în viață.
Dr. Ursula Sandner
Mulțumesc! E mai ușor sa-i iert pe ceilalți decât pe mine. M am simțit neputincioasa, când mama a devenit înger,când fostul soț și a pus capăt zilelor,acum sora mea are probleme psihice și oricât ma zbat nu o pot ajuta ca este în lumea ei.